ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 765/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București la data de 17 martie 2023, contestatorul Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata A., a solicitat instanței anularea somației emisă la data 24 februarie 2023 de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 31/2021 și suspendarea executării silite până la soluționarea cauzei.

Prin sentința civilă nr. 10088 din 2 noiembrie 2023, Judecătoria sectorului 3 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În motivare, această instanță a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (2)

1

din C. proc. civ., rezultă că cererile formulate de către o instanță în legătură cu incidentele intervenite pe parcursul executării silite nu pot fi soluționate de instanța inferioară în grad, aflată în circumscripția curții de apel unde instanța în cauză își desfășoară activitatea, chiar dacă aceasta este instanța de executare, în accepțiunea art. 651 din C. proc. civ., prevederile art. 127 din C. proc. civ. fiind de ordine publică, instituind un caz de prorogare legală de competență teritorială în favoarea instanțelor de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel unde instanța în cauză își desfășoară activitatea.

În continuare, instanța a mai reținut că, în cauză, contestatorul a efectuat deja o alegere de competență sesizând Judecătoria Ploiești cu o contestatie la executare ce a privit același dosar de executare.

Învestită prin declinare, Judecătoria Ploiești, prin încheierea finală nr. 87 din 16 ianuarie 2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății cauzei și trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența în cauză a Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 C. proc. civ., prin care s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

De asemenea, a constatat că, în speță, prin încheierea din 15 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită demarată în cadrul dosarului execuțional nr. x/2021, având ca obiect cererea formulată de intimata creditoare, în contradictoriu cu debitorul Tribunalul București, privind titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 985 din 05 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia nr. 54 din 16.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Prin urmare, instanța a conchis în sensul în care, în aplicarea prevederilor art. 712, art. 714, art. 651 din C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, Judecătoriei sectorului 3 București îi revine competența teritorială în soluționarea pricinii.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 17 martie 2023, sub nr. x/2023, contestatorul Tribunalul București a solicitat, în contradictoriu cu intimata A. anularea somației emisă la data 24 februarie 2023 de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 31/2021. De asemenea, a solicitat suspendarea executării silite, până la soluționarea cauzei.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria sectorului 3 București și Judecătoria Ploiești și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe a reținut incidența dispozițiilor art. 127 și art. 127

1

din C. proc. civ., iar cea de-a doua instanță a constatat incidența Deciziei nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare, competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea din data de 15 iulie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 3 București a încuviințat executarea silită demarată în cadrul dosarului execuțional nr. x/2021, având ca obiect cererea formulată de intimata creditoare A., în contradictoriu cu debitorul Tribunalul București, privind titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 985 din 05 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia nr. 54 din 16 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a statuat în sensul că procedura încuviințării executării silite are caracter grațios, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispozițiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar și în ipoteza în care necompetența teritorială a instanței de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanța este ținută de invoce din oficiu necompetența (par. 67-68).

Concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare (par. 69).

Așadar, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raționament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de față, se reține că revine instanței de executare competența de soluționare a cererilor de anulare a somației emisă la data 24 februarie 2023 de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 31/2021 și de suspendare a executării silite, până la soluționarea cauzei, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, competența de a soluționa orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviințată executarea silită, calitatea de instanță de executare nu mai poate fi reapreciată cu prilejul verificării competenței în cadrul contestației la executare.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria sectorului 3 București, competența de soluționare a cererilor de anulare a somației emisă la data 24 februarie 2023 de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 31/2021 și de suspendare, revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, conform celor statuate de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Prin urmare, față de cele ce preced și având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei pronunțate în recursul în interesul legii nr. 20 din 27 septembrie 2021, cum, în cauză, încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare cererii privind anularea somației, emisă la data 24 februarie 2023 de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul de executare nr. 31/2021, reținându-se că dispozițiile art. 127

1

C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenței teritoriale de soluționare a contestației la executare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, sectia civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2024.