ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1734/2023

HOTĂRÂRE

23.10.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1734/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 23 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București în data de 14.09.2023, sub nr. x/2023, contestatorul Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata A. a solicitat: suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 52/2020, în temeiul art. 719 alin. (7) C. proc. civ. și art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 22/2002; suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 52/2020, în temeiul art. 719 alin. (1)-(6) C. proc. civ. și art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 22/2002; anularea Publicației de vânzare nr. 1 emise de B.E.J. B. în dosarul nr. x/2020 și a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul amintit.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 București:

Prin sentința nr. 7759/15.09.2023 a Judecătoriei Sectorului 3 București, pronunțată în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În motivare, instanța a arătat că în conformitate cu prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., forma în vigoare la data de 28.07.2020 când a pornit executarea, competența de soluționare a cererii de suspendare provizorie revine, ca instanța de executare, judecătoriei în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, contestator fiind Tribunalul București, devin incidente dispozițiile speciale, derogatorii de la norma generală, regăsite în art. 127 și alin. (2)

C. proc. civ. care stipulează un caz de competență facultativă de ordine publică.

Cum Tribunalul București are calitatea de contestator, fiind instanță ierarhic superioară Judecătoriei Sectorului 3 București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, instanță judecătorească de același grad cu instanța de executare, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate.

II. Hotărârea Judecătoriei Ploiești:

Prin sentința nr. 5236 pronunțată la data de 25 septembrie 2023 în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Instanța a reținut că în cauză devin incidente considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, potrivit cărora instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare este judecătoria care a încuviințat executarea silită.

În plus, chiar și dacă dispozițiile art. 127 C. proc. civ. ar fi aplicabile, acestea ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competență a unei alte instanțe aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., a fost determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Or, în speță, nu au fost invocate aceste dispoziții legale la momentul sesizării Judecătoriei Sectorului 4 București cu cererea de încuviințare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea acestei instanțe, aceasta a dobândit calitatea de instanță de executare.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 4 București a pronunțat sentința nr. 14339 din data de 3 octombrie 2023, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilește instanța de executare în raport de domiciliul debitorului, iar nu în funcție de instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca instanța de executare să fie stabilită în raport de instanța care a soluționat cererea de încuviințare a executării ar fi trebuit să reglementeze expres această situație.

Împrejurarea că Judecătoria Sectorului 4 București a încuviințat executarea nu este suficientă pentru a se considera că are calitatea de instanță de executare, iar decizia RIL nr. 20/2021 instituie o prorogare de competență cu privire la toți debitorii menționați în titlul executoriu, prorogare ce are însă în vedere o instanță competentă. Altfel spus, nu va opera prorogarea dacă instanța inițial sesizată nu era ea însăși competentă.

A mai reținut că modificarea art. 651 alin. (1) C. proc. civ. intervenit după publicarea deciziei RIL nr. 20/2021, care a vizat doar existența pluralității de debitori, astfel cum este reglementată de art. 112 C. proc. civ.., dar nu putea să dea o dezlegare și pentru modalitatea de stabilire a competenței în raport de calitatea de creditor sau debitor astfel cum este reglementată de art. 127 C. proc. civ., întrucât nu exista această situație premisă la data sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, constatând că Judecătoria Sectorului 4 București este instanță inferioară în arondarea debitorului Tribunalul București, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor derogatorii și de ordine publică prevăzute la art. 127 alin. (2)

rap. la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., iar Judecătoria Ploiești a devenit instanța competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei deduse judecății îl constituie cererea denumită "contestație la executare" prin care contestatorul Tribunalul București a solicitat suspendarea provizorie a executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 52/2020 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B. până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite ce face obiectul aceluiași dosar de executare, anularea Publicației de vânzare nr. 1 emise de B.E.J. B. în dosarul nr. x/2020 și a tuturor actelor de executare silită emise în dosarul de executare.

Potrivit dispozițiilor art. 719 alin. (1) C. proc. civ., până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea, suspendarea putându-se solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată.

În completare, art. 719 alin. (7) C. proc. civ. prevede că, dacă există urgență și dacă, în cazurile prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3), s-a plătit cauțiunea, instanța poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare, încheierea nefiind supusă niciunei căi de atac.

Din analiza textelor de lege anterior menționate, rezultă că atât suspendarea executării silite, cât și suspendarea provizorie a acesteia, chiar dacă sunt solicitate prin cereri separate, se soluționează de către instanța învestită cu soluționarea contestației la executare, având în vedere caracterul incidental al acestor cereri față de acțiunea principală reprezentată de contestația la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.: "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

De asemenea, în acord cu prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., revine instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a altor incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Prin Decizia nr. 27/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 alin. (1), art. 714 alin. (1) și art. 719 alin. (7) din C. proc. civ., instanța învestită cu o cerere de suspendare provizorie a executării este obligată să își verifice competența potrivit dispozițiilor generale, iar în cazul în care constată că nu este competentă să soluționeze cauza pe fond, trebuie să pronunțe o soluție de declinare a competenței în favoarea instanței de executare.

Astfel, având în vedere că cererea de suspendare provizorie a executării silite are caracter dublu incidental, atât față de cererea de suspendare a executării până la soluționarea contestației la executare, cât și față de contestația la executare, cererea de suspendare provizorie a executării silite se judecă de instanța competentă să soluționeze cererea principală.

Totodată, în contextul pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021, prin care a fost stabilită instanța competentă material să soluționeze contestația la executare, respectarea dezlegării date prin această decizie impune instanței învestite cu o cerere de suspendare provizorie a executării silite obligația de a-și verifica competența pentru a se asigura respectarea principiului unicității instanței de executare.

În prezenta cauză, prin încheierea din 18 august 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 4 București a încuviințat executarea silită a debitorilor Tribunalul București și Curtea de Apel București în dosarul de executare nr. 52/2020 al B., până la realizarea dreptului creditorului A..

Conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe (Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Ploiești) a fost generat de aprecierea diferită a acestora asupra caracterului normelor de competență prevăzute de dispozițiile art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., ce reglementează un caz de competență teritorială alternativă, raportat la circumstanțele factuale concrete ale litigiului, ce relevă că debitor (contestator în prezenta cauză) este o instanță de judecată.

Art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competența facultativă", prevede că: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2)

Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

În cauză, petentul Biroul Executorului Judecătoresc B. nu a înțeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviințare a executării silite pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, care era instanță inferioară Tribunalului București.

Normele art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanță, din oficiu, prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepția de necompetență teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă dorește să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

În aceste condiții, întrucât norma de competență teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepției de necompetență de către instanța de judecată din oficiu și nici de către reclamant, ci numai de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competență a unei alte instanțe, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Or, în speță, se observă că nu au fost invocate aceste dispoziții legale la momentul sesizării Judecătoriei Sectorului 4 București cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea sa, aceasta a dobândit calitatea de instanță de executare.

Potrivit principiului unicității instanței de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, se impune ca una și aceeași instanță să soluționeze atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.