ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1856/2024

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea formulată la data de 08.11.2022 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Segarcea sub nr. x/2022, petenta A. a contestat actele de executare pornite împotriva ei de catre intimatul Municipiul Roman, Direcția de Impozite si Taxe Locale, solicitând anularea tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. x/1109.2017, actualizat sub nr. x din 20.10.2022, respectiv proces-verbal, privind calculul sumelor prevazute prin titlul executoriu x/20.10.2022, întrucât exista motive serioase de anulare a formelor și a procesului-verbal de calcul a sumelor prevazute în titlul executoriu, atât cu privire la situația faptică cât și de drept.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 260-261 din Legea nr. 207/2015.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1431 din data de 5 decembrie 2023, Judecătoria Segarcea, admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

În fundamentarea acestei soluții, a reținut, în baza prevederilor art. 651 și art. 622 alin. (2) C. proc. civ., fapul că la data începerii executării silite (21.03.2006), domiciliul contestatoarei-debitoare era în municipiul Roman, str. x, jud. Neamț motiv pentru care este lipsită de relevanță juridică sub aspectul competenței împrejurarea că, ulterior, la 29.06.2016, aceasta și-a stabilit domiciliul în sat Cerăt, județul Dolj.

Având în vedere faptul că art. 651 C. proc. civ. dispune că schimbarea domiciliului debitorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare, Judecătoria Segarcea a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe în favoarea Judecătoriei Roman.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Roman, prin sentința civilă nr. 1795 din data de 27 iunie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea, a constatat ivit conflictul negativ de necompetență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Roman a reținut că prin cererea înregistrată la data de 11.11.2022 pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. dosar x/2022, contestatoarea A., in contradictoriu cu Municipiul Roman-Direcția Impozite si Taxe Locale, a formulat contestație la executare împotriva dosarului de executare silită nr. x/11.09.2017, invocând aceleași aspecte cu cele din dosarul x/2022 al Judecătoriei Segarcea.

În cadrul dosarului mai sus menționat Judecătoria Roman a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat și a declinat soluționarea acesteia în favoarea Judecatoriei Segarcea.

În urma declinării, Judecătoria Segarcea nu a invocat necompetența acesteia în dosarul x/2022, fiind acordate termene la 17.05.2023, 27.09.2023, iar la data de 19.06.2024, în temeiul art. 242 C. proc. civ.., s-a dispus suspendarea judecării cauzei.

În aceste condiții, față de cele reținute de Înalta Curte în Decizia nr. 31/2019 - completul R.I.L., Judecătoria Roman a apreciat că s-a consolidat competența în favoarea Judecătoriei Segarcea.

Argumentul instanței se sprijină pe considerentele nr. 54, 65 și 66 din Decizia nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii pe care le citează în cuprinsul sentinței sale.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că Judecătoria Segarcea este competentă să judece contestația la executare ce face obiectul cauzei.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin demersul judiciar inițiat, contestatoarea A. a solicitat anularea tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. x/11.09.2017, actualizat sub nr. x din 20.10.2022.

Din cuprinsul actelor transmise de către intimatul Ministerul Finanțelor, atașate întâmpinării formulate, rezultă că, în dosarul de executare nr. 6699/20.10.2022, s-a emis printre altele titlul executoriu nr. x/20.10.2022, procesul-verbal privind calculul sumelor prevăzute din titlul executoriu nr. x/20.10.2022, somația nr. 75120/20.10.2022 privind obligații de plată neachitate ale contestatoarei A. în perioada 2003-2012.

Înalta Curte constată că Judecătoria Segarcea și Judecătoria Roman și-au declinat reciproc competența de soluționare a contestației la executare.

Astfel, Judecătoria Segarcea a apreciat că instanța de executare este cea de la domiciliul debitoarei de la momentul începerii executării silite, respectiv 21.03.2006, neavând relevanță faptul că pe parcursul executării silite debitoarea a procedat la schimbarea domiciliului său.

Judecătoria Roman a apreciat că în cauză sunt aplicabile considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în contextul în care Judecătoria Segarcea nu a invocat necompetența acesteia în dosarul x/2022 ce are ca obiect o contestație la executare formulată în cadrul aceluiași dosar de executare silită de către aceeași contestatoare. A considerat Judecătoria Roman că nefiind invocată excepția de necompetență în respectivul litigiu, Judecătoria Segarcea nu avea posibilitatea să o invoce și în prezentul litigiu aspect ce ar rezulta din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ.

Competența instanței de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuțional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.

Din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa cu ușurință că dacă în privința competenței materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanța de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menționat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuție identifică judecătoria care devine instanță de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.

Astfel, ca regulă generală, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

În cauza de față, din înscrisurile existente la dosarul cauzei contestatoarea avea, la data sesizări organului de executare, domiciliul în circumscripția Judecătoriei Roman iar contestația la executare a fost depusă la Judecătoria Segarcea.

Cu toate acestea, se constată faptul că excepția necompetenței materiale a fost invocată de către Judecătoria Segarcea din oficiu, în prezenta cauză, la termenul din data de 05 decembrie 2023, ulterior primului termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii.

Astfel, art. 130 alin. (2) C. proc. civ. dispune în sensul că "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii".

În măsura în care excepția a fost ridicată în termen, este posibilă acordarea unui nou termen, dacă sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței.

În cauza dedusă judecății, la primul termen de judecată din data de 28 februarie 2023 Judecătoria Segarcea, deși a constatat că procedura de citare a părților era legal îndeplinită, nu a procedat la efectuarea verificărilor impuse în mod imperativ de dispozițiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., ci a admis cererea de amânare a cauzei formulată de contestatoare pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării depuse în cauză și a amânat judecata acesteia pentru data de 23 mai 2023.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 23 mai 2023, astfel cum rezultă din consemnările din încheierea de ședință, procedura de citare a părților era legal îndeplinită iar instanța a amânat judecata pentru data de 27 iunie 2023 pentru a se efectua verificări cu privire la dosarul nr. x/2022 aflat pe rolul aceleiași judecătorii.

La termenul următor cauza a fost din nou amânată în baza Deciziei Judecătoriei Segarcea nr. 6 din 20 iunie 2023, în condițiile organizării unui protest la instanța respectivă.

La ultimul termen de judecată din data de 5 decembrie 2023 Judecătoria Segarcea a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, se observă că legiuitorul a stabilit o limită temporală pentru invocarea excepției de necompetență, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, respectiv termenul la care părțile, legal citate, pot pune și concluzii - limită care în cauză a fost cu mult depășită.

Expresia "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii" semnifică acel termen de judecată la care atât părțile, cât și instanța pot, în concret, să invoce excepția de necompetență, fără a fi afectat de incidente de ordin procedural ce ar putea conduce la amânarea ori suspendarea cauzei și care ar avea prioritate în economia procedurală a cauzei, lipsind, astfel, de eficacitate posibilitatea părților și a instanței de a invoca excepția.

Înalta Curte reține că, în speță, părțile nu puteau pune concluzii la primul termen de judecată din 28 februarie 2023 în fața Judecătoria Segarcea, având în vedere faptul că întâmpinarea nu fusese comunicată contestatoarei, astfel că aceasta nu era în măsură să pună concluzii la acel termen.

Cu toate acestea, la termenul de judecată ulterior din data de 23 mai 2023, părțile erau legal citate și puteau pune concluzii, motivul amânării judecății cauzei în contextul relevat nefiind unul care să împiedice în vreun fel discutarea competenței instanței în condițiile art. 130 și art. 131 C. proc. civ.

Pe cale de consecință termenul la care s-ar fi putut invoca excepția necompetenței teritoriale a fost cel din data de 23 mai 2023.

Or, dacă necompetența nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate ori, în condițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.., la termenul acordat în mod excepțional pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței, aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată în tot cursul procesului.

Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii, chiar și în situația în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeași soluție se impune și în cazul repartizării la secții sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenței materiale procesuale.

Așa fiind, în concordanță cu cele statuate în decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, efectul neinvocării excepției necompetenței teritoriale in limine litis este acela al definitivării competenței instanței pe rolul căreia se află cererea de chemare în judecată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., operând, totodată, o prorogare legală de competență sui-generis în favoarea instanței inițial necompetente.

Din această perspectivă, nu mai prezintă relevanță nici chestiunea de a ști care instanță a dispus încuviințarea executării silite, pentru a face aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 20/2021, întrucât în prezenta cauză competența Judecătoriei Segarcea s-a consolidat în maniera deja expusă și care nu va mai fi reluată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Segarcea, este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.