Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1809/2024

HOTĂRÂRE
17.09.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1809/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024 Asupra cauzei, constată următoarele: I. Circumstanțele litigiului:

D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva deciziei nr. 1119A din 29 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2024.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2134/2024
Ședința publică din data de 10 octombrie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, sub nr. x/2020, la 03 august 2020, reclamanții
ÎCCJ 2025-01-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 72/2025
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 2. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului
ÎCCJ 2023-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2502/2023
Ședința publică din data de 6 decembrie 2023 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă la
ÎCCJ 2023-02-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 315/2023
Ședința publică din data de 16 februarie 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribun
ÎCCJ 2024-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 745/2024
Ședința publică din data de 19 martie 2024 I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 14 noiembrie 2022 pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă