ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 745/2024

Ședința publică din data de 19 martie 2024

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 14 noiembrie 2022 pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 100.000 Euro, la cursul BNR, reprezentând daune morale cauzate ca urmare a detenției nelegale, obligarea pârâtului la plata dobânzii aferente sumei solicitate de la data formulării cererii de chemare în judecată și până la achitarea integrală a sumei datorate și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 172 din 30 martie 2023, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare și a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 216A din 26 septembrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis apelul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 172 din 30 martie 2023 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis excepția inadmisibilității acțiunii și, în consecință, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor. A respins, ca rămas fără obiect, apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cerea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 216A din 26 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că există o faptă ilicită proprie a Statului român dovedită prin Decizia Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 80 alin. (2) lit. d) din C. pen. și ale art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României prin care s-a constatat neconstituționalitatea acestor norme legale. Or, Statul Român, prin prepușii lui, nu poate pune în aplicare o lege neconstituțională iar apoi să invoce lipsa oricărei culpe.

Pe cale de consecință, susține că întreaga perioadă de detenție a avut loc ca urmare a punerii în aplicare a unei prevederi legale declarate neconstituționale, deci nelegale în esența ei.

Decizia penală nr. 263/2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022 de Tribunalul Cluj prin care au fost înlăturate pedepsele pentru cele două infracțiuni de contrabandă aplicate prin sentința penală nr. 207/2020 a Judecătoriei Turda, modificată prin decizia nr. 1278/2020 a Curții de Apel Cluj, nu statuează în sensul în care reclamanta a beneficiat de un proces echitabil finalizat cu o soluție de punere în libertate iar celeritatea cu care organele judiciare ale statului au procedat la soluționarea cererii reclamantei în raport cu data publicării deciziei Curții Constituționale, nu șterge în vreun fel perioada petrecută în detenție de aceasta.

Răspunderea Statului are caracter obiectiv, independent de autoritatea sau persoana care a generat vătămarea ori de vreo culpă în încălcarea unui drept fundamental, existând un paralelism între posibilitatea alegerii răspunderii Statului când Curtea constată încălcarea unui drept protejat de Convenție și aceeași posibilitate când instanța națională constată o atare încălcare.

Caracterul subsidiar al răspunderii Statului pentru obligațiile organelor, autorităților și instituțiilor publice din subordinea acestuia atunci când acestea au personalitate juridică, este o categorie a răspunderii civile, urmând același regim juridic în sensul că este ținut de repararea prejudiciului cel care efectiv îl cauzează prin acțiunile lui.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, la 09 ianuarie 2024, data poștei, intimatul-pârâtă Statul român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Susținând excepția nulității recursului, intimatul-pârât a arătat că, în mod formal, recurenta-reclamantă a invocat incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., fără să invoce vreun argument care să vizeze decizia recurată.

Prin urmare, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, având în vedere că dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale este reglementat prin dispozițiile art. 538 și urm. din C. proc. pen., excluzând, deci, dreptul persoanei de a solicita despăgubiri în alt temei de drept.

Ca atare, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că demersul reclamantei privind acordarea de despăgubiri pentru detenție nelegală în temeiul prevederilor dreptului comun este inadmisibil.

Privitor la invocarea deciziei Curții Constituționale nr. 176 din 24 martie 2022, intimatul-pârât a arătat că acesta nu reprezintă o critică de recurs având în vedere că deciziile curții constituționale, prin caracterul lor general obligatoriu creează cadrul necesar aplicării art. 4 din C. pen. privind dezincriminarea, atât pentru cauzele în curs cât și pentru cele definitiv soluționate. Ca atare, pronunțarea deciziei Curții Constituționale invocate de către recurenta-reclamantă poate constitui temei pentru formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 595 din C. proc. pen.

Prin urmare, privarea recurente-reclamante de libertate ca urmare a condamnării acesteia la pedeapsa cu închisoarea a fost stabilită în mod legal, ținând cont de prevederile legale în vigoare la data săvârșirii infracțiunii, chiar dacă, ulterior condamnării și executării unei fracțiuni din pedeapsă, a intervenit o lege dezincriminatoare. Pe cale de consecință, cererea de chemare în judecată este neîntemeiată iar cererea de recurs nefondată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 17 ianuarie 2024, data poștei, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a reiterat aspectele invocate prin întâmpinarea depusă anterior, referitoare la excepția nulității recursului, în condițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În combaterea, pe fond, a recursului, intimatul-pârât a învederat că instanța de apel, în mod legal, a apreciat că demersul reclamantei, întemeiat pe prevederile art. 1349 și art. 1373 din C. civ., respectiv pe dispozițiile art. 5 din CEDO și art. 52 și 53 din Constituție este inadmisibil, în raport de prevederile art. 538 și urm. din C. proc. pen., în aplicarea principiului specialia generalibus derogant.

I.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2022, la data de 17 noiembrie 2023, fiind repartizat aleatoriu, spre soluționare completului nr. 2.

După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 19 ianuarie 2024, în temeiul art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la data de 19 martie 2024, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

În condițiile art. 248 alin. (1) și ale art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată de partea nemulțumită pentru motive de nelegalitate și numai în condițiile prevăzute de lege. Astfel, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest sens, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să conțină critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele normative de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii pronunțate în apel care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., normă de ordine publică.

În contextul reperelor enunțate, în ceea ce privește cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A., Înalta Curte observă că partea s-a prevalat în mod formal de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. cât timp, prin calea de atac exercitată, nu se critică în fapt nici nemotivarea hotărârii instanței de apel ori împrejurarea că aceasta ar cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, și nici modul în care normele de drept material au fost încălcate ori greșit aplicate, ci doar se reiterează aspecte ce țin de fondul litigiului, recurenta susținând că Statul are o răspundere obiectivă, fiind ținut să repare prejudiciul cauzat prin faptele prepușilor săi, că întreaga perioadă de detenție a fost dispusă în temeiul unei prevederi legale neconstituționale iar prin deciziile pronunțate în procesul penal nu se statuează dacă a beneficiat de un proces echitabil, finalizat cu soluția de punere în libertate și că modalitatea în care organele judiciare au pus în aplicare decizia Curții Constituționale, nu înlătură răspunderea Statului pentru vătămarea adusă.

Or, așa cum s-a arătat deja, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aceasta nefiind îndeplinită în cauză câtă vreme afirmațiile recurentei din cuprinsul cererii de recurs nu cuprind nicio argumentare juridică a nelegalității invocate și nici nu se raportează în concret la soluția adoptată de instanța de apel și la considerentele care o susțin.

Astfel, câtă vreme în apel hotărârea instanței de fond a fost schimbată în tot cu consecința respingerii acțiunii pe excepția inadmisibilității, recurenta ar fi trebuit să critice această soluție, să combată argumentele reținute de instanța de apel în motivarea ei și să prezinte propriile argumente de fapt și drept pentru care consideră că decizia este nelegală iar nu să reitereze chestiuni ce țin de fondul litigiului, respectiv de condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, chestiuni care nici nu au făcut obiect de analiză pentru instanța de apel.

Fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel, fără a se raporta la soluția dată apelului și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit, practic, existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, ele nu pot fi analizate întrucât nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

Simpla invocare a unor motive de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., urmată de aprecierile proprii ale reclamantei cu privire la răspunderea ce îi incumbă Statului, nu exprimă concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea trebuie să fie legată de legea aplicabilă (procesuală sau de drept material) iar nu de chestiuni cu caracter general referitoare la răspunderea obiectivă a Statului care oricum nu pot fi analizate în condițiile în care soluția de respingere a acțiunii ca fiind inadmisibilă a fost fundamentată pe argumente ce țin caracterul special al procedurii în care această formă de răspundere poate fi antrenată, argumente care nu au fost combătute în niciun fel.

Cum succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de casare reglementat de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al acestui text legal, iar criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează a constata nulitatea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 216/A/2023 din data de 26 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2024.