ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.06.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1688/2024

HOTĂRÂRE
18.06.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1688/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 iunie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. x/2022 la data de 06.10.2022, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata B. reprezentată de C., întoarcerea executării silite, respectiv constatarea prescripției dreptului creditoarei de a mai obține executarea silită, în cadrul dosarului execuțional nr. x/2015 D..

În drept, contestatoarea și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 35, art. 651, art. 652, art. 704, art. 706 și art. 707 C. proc. civ., dispoziții completate de art. 2500 și următoarele C. civ., respectiv art. 723 și art. 451-art. 453 C. proc. civ.

La data de 09.01.2023, E. prin reprezentant convențional "F." a formulat întâmpinare, precizând că la data de 07.12.2017 a preluat creanța de la cesionara B., invocând faptul că B. nu mai are capacitate și capacitate procesuală. De asemenea a invocat excepția netimbrării cererii de întoarcere a executării silite și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată având ca obiect constatarea prescripției dreptului de a mai cere executarea silită, iar pe fondul cauzei solicitând în esență respingerea cererilor ca inadmisibile.

2.1. Prin încheierea finală de dezînvestire nr. 425/2023 din 16 iunie 2023 pronunțată de Judecătoria Galați, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența teritorială în favoarea Judecătoriei Vaslui.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că executarea silită a fost încuviințată prin încheierea pronunțată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. x/2015.

Instanța a mai reținut incidența art. 724 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia întoarcerea executării este de competența instanței de executare, astfel cum aceasta este stabilită prin dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., respectiv judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Instanța a avut în vedere Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 20/2021, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Având în vedere că, în cauză, executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Vaslui, instanța a conchis că această instanță este competentă să soluționeze prezenta cerere.

Instanța a mai subliniat că în considerentele Deciziei nr. 20/2021 Înalta Curte a stabilit că principiul unicității instanței de executare se aplică pe tot parcursul executării silite, în sensul că una și aceeași instanță care a încuviințat executarea silită va soluționa și contestațiile la executare sau alte incidente pe parcursul executării silite.

2.2 Judecătoria Vaslui a pronunțat sentința civilă nr. 941/2024 din 03 iunie 2024 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că s-a demarat executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 22.02.2007. Ca urmare a cererii executorului judecătoresc, prin încheierea pronunțată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus învestirea cu formulă executoriu a titlului executoriu, încuviințarea executării silite fiind dispusă de către executoriul judecătoresc.

Instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 640 C. proc. civ., potrivit cărora "cambia, biletul la ordin și cecul, precum și alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în legea specială".

În ceea ce privește învestirea cu formulă executorie, art. 641 din C. proc. civ. în forma în vigoare la data începerii executării silite prevedea că "titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. (2) Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului. Cererea de învestire a fost adresată Judecătoriei Vaslui în considerarea faptului că, potrivit susținerilor creditorului, domiciliul debitoarei se afla în municipiul Vaslui.

Referitor la încuviințarea executării silite, art. 666 C. proc. civ. în forma în vigoare la data începerii executării silite prevedea că "executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. (2) încheierea prin care s-a dispus încuviințarea executării silite poate fi supusă controlului instanței de executare pe calea contestației la executare, în condițiile legii. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviințare a executării silite poate fi contestată de către creditor, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de executare".

Potrivit acestor dispoziții legale, executarea silită a fost încuviințată de către executorul judecătoresc, iar nu de către instanța de judecată.

În atare situație, dat fiind faptul că se solicită întoarcerea executării silite, devin incidente dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "contestația se introduce la instanța de executare", aceasta fiind stabilită conform dispozițiilor art. 651 C. proc. civ.

Ca atare, contestația ala executare este de competența exclusivă a instanței de executare, și anume judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. În cauză, la data sesizării executorului judecătoresc, debitoarea avea domiciliul în municipiul Galați astfel că instanța de executare, potrivit legii, este Judecătoria Galați.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei este reprezentat de cererea de întoarcere a executării silite declanșate în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 22.02.2007, conflictul de competență fiind determinat de modalitatea în care instanțele care și-au declinat reciproc competența au apreciat cu privire la incidența în cauză fie a Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, fie a dispozițiilor art. 666 C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite (14.05.2015).

Potrivit dispozițiilor art. 640 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite - 14.05.2015), "cambia, biletul la ordin și cecul, precum și alte titluri de credit constituie titluri executorii, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute în legea specială".

Art. 641 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite - 14.05.2015), prevedea că "titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătorești, pot fi puse în executare numai dacă sunt învestite cu formulă executorie. Cererea de învestire cu formulă executorie se soluționează de judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, fie judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului.

Art. 666 din C. proc. civ. (forma în vigoare la data începerii executării silite - 14.05.2015), prevedea că "executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților".

Se constată că în cauză, prin încheierea pronunțată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. x/2015, s-a dispus învestirea cu formulă executoriu a titlului executoriu iar executarea silită a fost încuviințată de către executorul judecătoresc prin încheierea din 23 iunie 2015, iar nu de către instanța de judecată.

În consecință, cauză nu este aplicabilă decizia nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât executarea silită nu a fost încuviințată de către instanța de judecată, ci de către executorul judecătoresc, conform dispozițiilor art. 666 C. proc. civ. în forma în vigoare la data începerii executării silite, astfel încât calitatea de instanță de executare nu se poate raporta la acest aspect.

Înalta Curte mai reține că, în cauză, se solicită întoarcerea executării silite.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "contestația se introduce la instanța de executare", aceasta din urmă fiind stabilită conform dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Se mai reține că la data sesizării executorului judecătoresc (14.05.2015 - dosarul Judecătoriei Galați), debitoarea avea domiciliul în municipiul Galați, Judecătoria Galați devenind astfel competentă să soluționeze cererea.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de întoarcere a executării silite în favoarea Judecătoriei Galați.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 iunie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 127/2024
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.10.2023, pe rolul Judecătoriei Sfântu G
ÎCCJ 2023-05-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 694/2023
Ședința publică din data de 2 mai 2023 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2023, pe rolul Judecătoriei Orăștie, sub nr. x
ÎCCJ 2023-05-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 693/2023
Ședința publică din data de 2 mai 2023 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 2 februarie 2023, pe rolul Judecătoriei Găești, sub nr. x/2
ÎCCJ 2024-05-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1355/2024
Ședința publică din data de 21 mai 2024 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, secția civilă la data de 27 martie 202
ÎCCJ 2025-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1165/2025
Ședința publică din data de 3 iunie 2025 Deliberând asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bu
Sursă