ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1013/2024

Ședința publică din data de 11 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la 25 iunie 2020, reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat obligarea pârâtului PFA A. la restituirea sumei de 500.000 RON, reprezentând contravaloarea titlului de plată nr. x/22.06.2009, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 7939 din 02.12.2020, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 125 din 1 februarie 2022, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de către pârât prin întâmpinare, și a respins, ca prescrisă, acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, la 21 martie 2022, a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1765A/2022 din 24 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii civile, la 12 septembrie 2023, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susținând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind prescripția extinctivă, sens în care a argumentat că instanța de apel a considerat, în mod greșit, că termenul de prescripție a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator (1 mai 2009) și s-a împlinit la 1 mai 2012, respingând critica de apel privind incidența cazului prevăzut la art. 2.537 pct. 4 din C. civ., în condițiile în care, la momentul emiterii deciziei Curții de Conturi a României nr. 10/VI/2013/2022, s-a întrerupt prescripția.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul civil de față, prin prisma motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor".

Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept material și/sau procesual, astfel că părțile o pot critica doar pentru motivele prevăzute, în mod expres și limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă s-a conformat acestor exigențe legale, întrucât argumentele invocate la pct. I și II din memoriul de recurs se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Invocând acest motiv de casare, recurenta-reclamantă a arătat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind prescripția extinctivă, sens în care a argumentat că instanța de apel a considerat, în mod greșit, că termenul de prescripție a început să curgă la data depunerii raportului de evaluare întocmit de prestator (1 mai 2009) și că s-a împlinit la 1 mai 2012, înlăturând incidența cazului prevăzut la art. 2.537 pct. 4 din C. civ., în condițiile în care, prin emiterea deciziei Curții de Conturi nr. 10/VI/2013/2022, s-a întrerupt prescripția, fiind prelungit, până la 31 decembrie 2022, termenul stabilit pentru implementarea măsurilor pentru înlăturarea deficiențelor constatate prin raportul de control nr. 25394/RG/26 aprilie 2013.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare este nefondat.

Sub aspectul legii materiale aplicabile, este de notat că, deși recurenta-reclamantă invocă încălcarea, de către instanța de apel, a prevederilor art. 2.537 pct. 4 din noul C. civ., totuși prima instanță a stabilit că litigiul este guvernat de prevederile Decretului nr. 167/1958, iar această chestiune de drept nu a fost criticată în apel și nici nu poate fi invocată direct în recurs (omisso medio), context în care legalitatea deciziei recurate urmează a fi examinată în raport cu dispozițiile Decretului nr. 167/1958. De altfel, în contextul în care instanțele de fond au reținut că prescripția a început să curgă la 1 mai 2009, când pârâtul a predat reclamantei raportul de evaluare, acestea au apreciat, în mod legal, că prescripțiile începute și neîmplinite până la data intrării în vigoare a noului C. civ. (1 octombrie 2011) sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, astfel cum s-a statuat și prin Decizia în interesul legii nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 17 aprilie 2014.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, se constată că instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, atunci când a reținut că, din moment ce pretențiile deduse judecății se întemeiază pe răspunderea civilă contractuală (rezultând din modalitatea de executare a contractului-cadru de prestări servicii nr. x/2006), dreptul la acțiune se naște la momentul la care reclamanta a primit raportul de evaluare a imobilului ce făcea obiectul dosarului de despăgubire nr. x, respectiv la 1 mai 2009, moment la care se putea invoca orice neregularitate cu privire la modul de executare a obligației de evaluare asumate de către pârât.

Este de subliniat că nu este posibilă cenzurarea acestui aspect de către instanța de recurs, întrucât privește temeinicia deciziei recurate, fiind într-o indisolubilă legătură cu modalitatea în care instanța de apel a stabilit situația de fapt, în urma coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză. De altfel, recurenta-reclamantă nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate cu privire la raționamentul juridic al instanței de apel, ci doar a susținut, într-o manieră generală, că s-a stabilit greșit momentul de început al termenului de prescripție.

În altă ordine de idei, instanța de apel a reținut, în mod legal, că actele de control ale Curții de Conturi nu prezintă nicio relevanță pentru determinarea momentului de început al curgerii termenului de prescripție, aplicând, mutatis mutandis, considerentele Deciziei în interesul legii nr. 19 din 3 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 860 din 24 octombrie 2019.

Prin această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului." S-a mai reținut în considerentele acestei decizii, cu valoare de principiu, că paguba constatată este preexistentă raportului Curții de Conturi sau altui organ cu atribuții de control (paragraful 57), că izvorul obligației debitorului nu îl reprezintă actul de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba (paragraful 60), astfel încât invocarea actului de control este irelevantă, neexistând nicio dispoziție legală care să stabilească faptul că acesta ar reprezenta punctul de plecare al cursului prescripției extinctive (paragraful 61) și de asemenea, nefiind asimilat de lege ca act întreruptiv al cursului prescripției extinctive (paragraful 62).

Este adevărat că această decizie are ca premisă un alt tip de raport juridic, dar argumentele reținute de către instanța supremă pot fi aplicate și altor tipuri de raporturi juridice, astfel cum s-a reținut prin considerentele Deciziei nr. 39 din 18 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a respins sesizarea ca inadmisibilă, apreciindu-se că dezlegările date prin Decizia 19 din 3 iunie 2019 pot fi aplicate și cauzei în care s-a formulat sesizarea, nefiind necesar să se pronunțe o nouă decizie care să cuprindă argumente identice și aceeași soluție.

În ceea ce privește susținerea recurentei-reclamante, în sensul că instanța de apel a respins, în mod greșit, critica de apel privind incidența cazului de întrerupere a prescripției, se constată că și aceasta este nefondată.

Recurenta-reclamantă a susținut că, la momentul emiterii deciziei Curții de Conturi nr. 10/VI/2013/2022, s-a întrerupt prescripția, din moment ce s-a prelungit, până la 31 decembrie 2022, termenul stabilit pentru implementarea măsurilor pentru înlăturarea deficiențelor ce au fost constatate și consemnate prin raportul de control nr. x din 26 aprilie 2013.

Această susținere a fost înlăturată, în mod corect, de către instanța de apel, care a reținut, pe de o parte, că împrejurarea invocată nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate la art. 16 lit. a)-c) din Decretul nr. 167/1958, iar, pe de altă parte, că termenul de prescripție s-a împlinit la 1 mai 2012, iar eventualele cauze de întrerupere nu pot opera decât dacă intervin în interiorul termenului de prescripție, iar nu la 10 ani după împlinirea sa.

Față de aceste considerente, constatând că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat și argumentat de către recurenta-reclamantă, precum și că decizia civilă recurată este legală, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 1765A/2022 din 24 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 aprilie 2024.