ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6871/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6871/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 16 decembrie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 24.09.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a -IX - a contencios administrativ și fiscal reclamanții A. și B. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română au solicitat anularea deciziilor administrative privind reintroducerea limitărilor pe licențele part. 66 deținute, decizii emise de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română la data de 26.02.2018, comunicate reclamanților după cum urmează:
- A., licența RO.66.0160, act de revocare nr. 5180 comunicat în data de 28.02.2018;
- B., licența RO.66.0104 act de revocare nr. 5171 comunicat în data de 01.03.2018;
anularea adresei nr. x/28.02.2018, în ceea ce îi privește pe reclamanții și obligarea pârâtei AACR la informarea tuturor operatorilor aerieni menționați în această adresă, cu privire la anularea acesteia.
obligarea pârâtei AACR să emită licențele reclamanților part. 66 fără limitări tehnice, pe cheltuiala pârâtei.
obligarea pârâților, în solidar, la plata despăgubirilor, respectiv a daunelor morale de câte 50.000 (cincizeci mii) RON pentru fiecare reclamant (total 100.000 RON), precum și a prejudiciilor materiale, estimate inițial la suma de 30.000 Iei pentru reclamantul B., precum și la sumele care reprezintă prejudiciu viitor, acesta producând-se în continuare și fiind imposibil de estimat în prezent.
Soluția instanței de fond
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2298 din 20 septembrie 2019, a respins acțiunea reclamanților A. și B., în contradictoriu cu pârâții: Autoritatea Aeronautică Civilă Română, C., D., E., F., ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanților A. și B. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.
Recurenții reiterează toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată și suplimentar arătă următoarele:
În ceea ce privește motivele de fond arătă faptul că acestea au în vedere aplicabilitatea în cauză a Regulamentului nr. 1321/2014, aspect ignorat de prima instanță. Susține în continuare toate motivele invocate în cererea de chemare în judecată, în răspunsul la întâmpinare, în motivarea interogatoriului, în precizarea prejudiciilor și în concluziile scrise, motive ignorate complet de prima instanță și neanalizate, sau analizate superficial, subiectiv, trunchiat și unidirecțional.
Principalul motiv de casare a sentinței recurate îl reprezintă motivul dezvoltat amplu la pag. 8-10 din cererea de chemare în judecată, pag. 4 pct. 2 și pag. 7-8 din răspunsul la întâmpinare, respectiv obligarea recurenților de a susține inițial Modulul 9 (Human Factars) pentru a le fi eliminate limitările tehnice de pe licențe, iar, după revocarea licențelor fără limitări, obligarea acestora de către AACR de aresusține Modulul 9. Constatăm că acest motiv extrem de important nu a fost analizat m seutîața recurată, judecătorul fondului evitând orice comentariu
În ceea ce privește Modulul 9 (Factori Umani), arătă aplicarea discreționară, cu abuz de putere, a legii de către AACR.).
Fără a nega dreptul de apreciere al instanței, arătă că "problema de siguranță" invocată de AACR ca pretext al revocării licențelor fără limitări ale recurenților, nu doar că nu este dovedită de pârâți, ci aceasta este infirmată de probele de la dosar. Judecătorul nu poate să își întemeieze soluția pe afirmațiile părților, ci pe baza probelor administrate în cauză, conform dispozițiilor art. 249 C. proc. civ.
Invocata "problemă de siguranță a zborului" este doar un pretext inventat de AACR pentru a-și justifica măsurile abuzive. In realitate, așa cum arată și EASA, aceasta nu este o problemă de siguranță a zborului.
În ceea ce privește afirmația AACR, preluată de prima instanță în motivare, respectiv aceea că autoritatea Aeronautică din Cehia a dispus limitarea dreptului organizației G. de a organiza examene pentru modulele de bază pentru alți candidați decât cei care au trecut prin întreaga pregătire teoretică în cadrul acestei organizații" aceasta este o afirmație trunchiată. Decizia CAACz se aplică pentru viitor și nu are nicio influență asupra diplomelor obținute până în acel moment, care își păstrează valabilitatea.
Toate aceste aspecte au fost menționate în cererea de chemare în judecată și dovedite cu înscrisurile administrate în cauză, dar au fost complet ignorate de prima instanță.
Prin Notificarea oficială a EASA, întocmită în urma întâlnirii din data de 08.03.2016, concluzia EASA la solicitarea AACR privind anularea tuturor certificatelor obținute de candidații români la examinările de tip eseu pentru modulele 7,9 și 105 între anii 2011 - 2014, a fost:
"Agenția nu are nicio dovadă pentru a justifica revocarea tuturor diplomelor emise de G. S.A. Această revocare ar trebui întemeiată pe baza unei analize caz cu caz, precum cea descrisă de Autoritatea Română."
Așadar, chiar EASA arată că nu există niciun motiv pentru revocarea tuturor licențelor emise de organizația din Cehia, ci doar trebuia făcută o analiză de la caz la caz, care nu a fost niciodată realizată de AACR.
Prima instanță face afirmații care sunt contrare celor cuprinse în probele de la dosarul cauzei.
Faptul că o singură persoană din 260 nu avea cunoștințe suficiente de limba engleză nu este de natură a arunca o îndoială cu privire la cunoștințele de limba engleză asupra tuturor celorlalți 259 de candidați și nicidecum asupra recurenților-reclamanți.
În aceeași ordine de idei, afirmația făcută de judecătorul fondului că "din totalul celor 260 de persoane care au susținut examenul la organizația din Cehia ... măsura revocării a fost dispusă cu privire la 26 de persoane", este o afirmație falsă, contrazisă de înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Așa cum a arătat în cererea de chemare în judecată, în răspunsul la întâmpinare și în concluziile scrise, Deciziile de "nerecunoaștere" ale certificatelor emise de școala din Cehia (chiar dacă nu au fost anulate de instanță) nu pot produce nici un efect juridic, pentru că instituția nerecunoașterii unui document, după recunoașterea inittială și intrarea acestuia în circuitul civil nu are acoperire legală.
Pe lângă faptul că această "nerecunoaștere" (a unor acte emise de alta entitate), după data intrării în circuitul civil al respectivelor certificate și producerii de efecte juridice (emiterea licenței, a autorizației interne, etc), nu are nicio valoare juridică, această instituție a "nerecunoașteri" ulterioare a unui act administrativ recunoscut inițial neexistând în dreptul civil român și nici în Regulamentele de aviație. Așadar, mențiunea făcută de AACR de "nerecunoaștere" a certificatelor nu poate avea nicio consecință juridică, atât timp cât respectivele certificate nu au fost invalidate de o instanța competentă. În alta ordine de idei, nu există nicio posibilitate legală de nerecunoastere, a certificatelor emise în Cehia după o perioadă de câțiva ani, în condițiile în care AACR, făcând aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Regulamentul nr. 216/2008, a recunoscut inițial aceste Certificate. Singura în măsura să cenzureze valabilitatea acestor certificate este instanța de judecată competenta, iar nicidecum AACR.
Apărările formulate în cauză
Intimații Autoritatea Aeronautică Civilă Română RA, D., C., F., E., au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Soluția instanței de recurs
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului - pârât la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării și la dispozițiile art. 488 pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Astfel, nulitatea absolută poate fi invocată pentru prima oară ca motiv de casare, dacă legea nu interzice în mod expres acest lucru, iar nulitatea relativă poate fi invocată ca motiv de casare numai de partea ocrotită prin norma încălcată.
Nulitatea actelor de procedură este prevăzută la art. 174 -179 C. proc. civ., însă în cuprinsul motivelor de recurs recurentul-pârât nu a indicat care sunt actele de procedură anulabile, astfel încât Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat, urmând a fi respins.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."
Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus argumentele care au fundamentat soluția adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:
Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au susținut în 2011 (reclamantul A.) și în anul 2012 (reclamantul B.) examene de certificare la organizația G. (x).
În urma certificatelor emise reclamanții au obținut de la pârâtul Autoritatea Aeronautică Civilă Română licențele Part. 66 fără limitări.
Prin adresele nr. x/08.01.2018 și 5512 din 28.02.2018 pârâtul Autoritatea Aeronautică Civilă Română (în continuare A.A.C.R.) a comunicat companiilor aeriene faptul că un număr de 26 de licențe, printre care și cele ale reclamanților au fost limitate.
În cuprinsul acestor adrese se arată că măsura dispusă este determinată de următoarele aspecte:
- Autoritatea Aeronautică din Cehia a identificat la organizația G. (x) o neconformitate de nivel 1 la standardul de examinare;
- expirarea termenului de 7 luni stabilit pentru care cei care au obținut certificate la această organizație să facă dovada promovării examenelor la o altă organizație;
- incertitudinea asupra nivelului de pregătire poate afecta siguranța zborului;
Măsura dispusă respectiv introducerea limitărilor pentru Licența Part. 66 a fost comunicată și reclamanților menționându-se în cuprinsul adreselor transmise acestora faptul că limitările vor fi ridicate după promovarea examenului eseu la modulul 9 -Human Factors.
În esență, în cauză, pârâtul A.A.C.R. a emis pentru reclamanți licențe care inițial conțineau anumite limitări. Ulterior promovării de către reclamanți a examenelor organizate de G. (x) aceste limitări au fost înlăturate. După apariția suspiciunilor legate de corectitudinea examenelor promovate în cadrul G. (x) pârâtul a dispus reintroducerea limitărilor inițiale, considerând că înlăturarea acestora este lipsită de suport.
Dispozițiile art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004, pretins încălcate de către reclamant stabilesc: "Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice. În cazul admiterii acțiunii, instanța se pronunță, dacă a fost sesizată prin cererea de chemare în judecată, și asupra validității actelor juridice încheiate în baza actului administrativ nelegal, precum și asupra efectelor juridice produse de acestea. Acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului.
Art. 1 alin. (6) din Legea 554/2004 reglementează o excepție de la această regulă, pentru acele situații în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.
În cauză, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, nu suntem în situația revocării unui act administrativ în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (6) C. proc. civ.. Actul administrativ în discuție este reprezentat de Licența Part. 66, care nu a fost revocată, ci, în exercitarea drepturilor conferite de lege, pârâtul A.A.C.R. a reintrodus limitările existente anterior pentru licențele reclamanților.
În cauză, pârâtul a procedat la modificarea limitelor licenței Part. 66 exclusiv pentru viitor, lăsând neatinse efectele juridice produse până la data reintroducerii limitărilor respectiv întreaga perioadă dintre data eliminării limitărilor în anii 2011/2012 și până în anul 2018.
O altă critică invocată de recurenți privește faptul că în cauză nu este aplicabil Regulamentul 1321/2014 ci Regulamentul 2042/2003 iar pârâtul putea cel mult să dispună o limitare temporară a licenței.
Înalta Curte reține că este lipsită de relevanță juridică o astfel de critică în condițiile în care prevederile Regulamentului nr. 2042/2003 în privința posibilității autorității competente de a acționa atunci când constată existența unei probleme de siguranță sunt identice cu cele din Regulamnetul 1321/2014.
În ceea ce privește posibilitățile pe care pârâtul le avea ca urmare a constatării existenței unei probleme de siguranță, art. 66. B.500 Retragerea, suspendarea sau limitarea licenței de întreținere a aeronavelor, din ambele regulamente europene aveau/au următorul conținut: "Autoritatea competentă suspendă, limitează sau retrage licența de întreținere a aeronavelor în cazul în care a identificat o problemă de siguranță sau dacă are dovezi clare că persoana respectivă a efectuat sau a fost implicată în una sau mai multe dintre următoarele activități:
obținerea unei licențe de întreținere a aeronavelor și/sau a prerogativelor de certificare prin falsificarea dovezilor documentare prezentate;
neîndeplinirea obligației de a efectua întreținerea solicitată combinată cu neraportarea acestui fapt întreprinderii sau persoanei care a solicitat întreținerea;
neîndeplinirea obligației de a efectua întreținerea rezultând ca necesară din propria inspecție combinată cu neraportarea acestui fapt întreprinderii sau persoanei pentru care trebuia să fie efectuată întreținerea;
efectuarea unei întrețineri neglijente;
falsificarea înregistrărilor referitoare la întreținere;
emiterea unui certificat de punere în serviciu știind că întreținerea menționată pe certificatul de punere în serviciu nu a fost efectuată sau fără a verifica dacă întreținerea respectivă a fost efectuată;
efectuarea întreținerii sau emiterea unui certificat de punere în serviciu în timp ce persoana se găsește sub influența alcoolului sau a drogurilor;
emiterea unui certificat de punere în serviciu în condiții de neconformitate cu anexa I (partea M), anexa II (partea 145) sau anexa III (partea 66).
În opinia recurenților-reclamanți, intimatul-pârât avea exclusiv posibilitatea de a suspenda licențele până la momentul a care ar fi urmat să fie soluționată acțunea introdusă în fața instanței de contencios administrativ pentru anularea acestora urmând ca măsura limitării sau retragerii să fie dispuse numai după acest moment.
Înalta Curte de asemenea nu poate primi o astfel de interpretare întrucât aceasta este în neconcordanță cu prevederile Regulamentului 1321/2014 anterior citat, dispoziții care conferă autorității competente, în speță pârâtul A.A.C.R., posibilitatea de a dispune nu doar suspendarea ci și chiar limitarea sau retragerea licenței.
În ceea ce privește greșita aplicare în cauză a dispozițiilor Regulamentului 1321/2014 asupra standardelor de examinare, instanța de fond în mod corect a constatat că cei doi recurenți-reclamanți au susținut examenele în perioada 2011/2012 și acestea nu puteau fi aplicabile.
Totodată, dispozițiile Regulamentului 1321/2014 au un conținut identic în privința respectării standardelor de examinare cu cele existente în Regulamentul 2042/2003 al Comisiei din 20 noiembrie 2003 privind menținerea navigabilității aeronavelor și a produselor, reperelor și dispozitivelor aeronautice și autorizarea întreprinderilor și a personalului cu atribuții în domeniu.
Existența obligației schimbării întrebărilor de examen la fiecare 6 luni a fost stabilită prin Regulamentul 2042/2003 al Comisiei și a fost menținută și prin Regulamentul1321/2014.
Instanța de fond reține că în mod corect pârâtul a apreciat că există o problemă de siguranță în ceea ce privește respectarea standardelor de examinare de către G. și a făcut aplicarea dispozițiilor art. 66. B.500 privind retragerea, suspendarea sau limitarea licenței de întreținere a aeronavelor. Simpla nerespectare a standardelor de examinare care poate avea drept consecință vicierea procesului de examinare constituie un element suficient care să permită adoptarea măsurilor de înlăturare a riscurilor, nefiind necesar în acest sens nici să fie efectiv dovedit faptul că subiectele au fost efectiv cunoscute.
Un astfel de mod de acțiune al intimatului-pârât este permis de prevederile art. 14 alin. (1) din Regulamentul 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviației civile și instituirea unei Agenții Europene de Siguranță a Aviației și de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1592/2002 și a Directivei 2004/36/CE.
Procedând la revocarea licențelor și reintroducerea limitărilor existente anterior promovării examenelor la o organizație care nu a respectat standardele de siguranță ale examinării, intimatul-pârât a procedat în sensul recomandării EASA, apreciind că aspectul referitor la nerespectarea standardului de examinare este prin el însuși suficient pentru a se putea reține existența unei probleme de siguranță.
Nerespectarea standardului de examinare de către organizația G. constituie un aspect necontestat, identificat de către Autoritatea Aeronautică din Cehia și care a determinat aplicarea de către aceasta a limitării dreptului organizației de a organiza examene pentru modulele de bază pentru alți candidați decât cei care au trecut prin întreaga pregătire teoretică în cadrul acestei organizații. Or, în mod evident, consecințele nerespectării standardelor de examinare nu pot fi limitate exclusiv la organizație, cu ignorarea consecințelor produse în perioada în care examinările s-au realizat cu încălcarea standardelor, cum este cazul înlăturării unor limitări existente în privința licențelor. În atare condiții, nu pot fi luate în considerare recomandările indicate de recurenții, formulate tocmai de către organizația care nu a respectat standardele de examinare, de a fi recunoscute toate certificatele eliberate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurenții sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței nr. 2298 din 20 septembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2020.