ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3998/2022

Ședința publică din data de 16 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.09.2018 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română a solicitat anularea adresei nr. x/28.02.2018 a Autorității Aeronautice Civile Române prin care s-a dispus Limitarea "Licenței de întreținere Aeronave x, categoria Bl. l/C, Fără Limitări" pentru aeronavele de tip ATR 42/72 și Airbus 318-5-321, eliberată la data de 12.06.2017 și valabilă până la data de 14.03.2022, Licență eliberată pe baza examinărilor din primăvara anului 2012 (examinări certificate la data de 29.03.2012) la Organizația Part. 147 B. ref. x din Cehia, ca fiind netemeinică și nelegală.

De asemenea, a solicitat recunoașterea unui drept, respectiv a drepturilor conferite de "Licența de întreținere Aeronave x, categoria Bl. l/C fără Limitări" pentru aeronavele de tip ATR 42/72 și Airbus 318-K321, obligarea pârâtei la repararea pagubei cauzate ca urmare a nerecunoașterii dreptului pretins pe capătul 2 de cerere, în sensul obligării la despăgubiri în cuantum de 36.000 euro reprezentând contravaloarea salariului nerealizat prin imposibilitatea de angajare și exercitare a drepturilor conferite de "Licența de întreținere Aeronave x" pe perioada aprilie 2018 - la zi, în conformitate cu art. 8 (1) și art. 18 (3) din Legea nr. 554/2004 actualizată, cu cheltuieli de judecată.

Prin Precizarea din 29.01.2019 reclamantul a arătat că majorează cuantumul pretențiilor materiale ce fac obiectul capătului 3 de cerere, respectiv o majorare de la suma de 36.000 Euro la suma de 95.711,50 Euro, reprezentând contravaloarea salariului nerealizat prin imposibilitatea sa de a se angaja și exercita drepturile conferite de Licența de Personal Tehnic de Întreținere Aeronave, Fără Limitări, x, pe perioada 1.03.2018 până la data primului termen de judecată respectiv data de 1.02.2019.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1621 din 25 aprilie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – Veche a respins cererea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A., ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1621 din 25 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – Veche, a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 4, 6 și 8 din C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) punctul 4 din C. proc. civ. - instanța de fond a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității

Recurentul-reclamant susține că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 245 din același cod, în sensul că nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, deși a constatat că actul a cărui anulare a solicitat-o nu este un act administrativ susceptibil de a fi atacat la instanța de contencios administrativ.

Arată recurentul că, prin nepunerea în discuția părților a excepției de inadmisibilitate i s-a încălcat dreptul la apărare reglementat de art. 13 din C. proc. civ. și de Constituție și nu a beneficiat de un proces echitabil, încălcându-se și art. 6 din CEDO.

Este nelegală soluția de respingere a cererii ca neîntemeiată. Câtă vreme nu s-a analizat fondul cauzei prin prisma motivelor de nulitate invocate de reclamant în acțiune.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant invocă acest motiv de casare prin prisma tezei privind contradictorialitatea dintre considerentele hotărârii și dispozitivul sentinței pronunțate.

Susține recurentul că deși în considerentele hotărârii, instanța de fond se referă la faptul că adresa atacată nu este act administrativ, soluția este de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, deși nu au fost analizate pe fond motivele de nulitate ale actului a cărui anulare s-a solicitat.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. – hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material

Recurentul-reclamant arată că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 57/2019, apreciind că Adresa nr. x/28.01.2018 emisă de autoritatea pârâtă reprezintă o simplă înștiințare adresată unor Organizații de întreținere/Operatori aerieni, realitate aceasta reprezentând un veritabil act administrativ.

Astfel, susține recurentul că actul atacat se adresează unor subiecte determinate (prevăzute în Anexa 1 la adresa) și se aplică unor situații strict determinate, producând efecte în raport cu un număr determinat de persoane.

Se mai arată că adresa respectivă a limitat în mod expres Licența de Întreținere/Exploatare Tehnică a Aeronavelor, reclamantul figurând la poziția nr. 3 din Anexa 1.

Licența de Întreținere/Exploatare Tehnică a Aeronavelor nu reprezintă un înscris care atestă împrejurări de fapt, cum greșit a reținut instanța de fond, ci conferă titularului anumite drepturi de a executa/certifica lucrări de deservire tehnică la aeronavele ce sunt atestate de această Licență. Din momentul emiterii adresei, reclamantul nu a mai putut efectua/certifica lucrări de deservire tehnică la aeronave, această adresă nefiind urmată de alte acte individuale.

Vătămarea și efectele acestui act rezultă din pagina 2 a acestuia în care se specifică faptul că în temeiul dispozițiilor art. 66. B.500, teza I din Anexa III la Regulamentul UR 1321/2014, începând cu data de 01.03.2018, AACR limitează Licențele Part. 66 ale personalului menționat în Anexa 1 la prezenta scrisoare.

Prin urmare, afirmă recurentul, adresa atacată are toate elementele unui act administrativ, în acord cu dispozițiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește motivarea instanței de fond în raport de alte adrese, susține recurentul că acestea nu i-au fost niciodată comunicate și nu fac obiectul prezentului demers judiciar, astfel încât invocarea lor prin întâmpinarea autorității pârâte nu îi este opozabilă.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Aeronautică Civilă Română a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

1.5 Acte procedurale întocmite în cauză

La termenul din data de 11 februarie 2022 s-a învederat decesul recurentului-reclamant, iar la termenul din 17 iunie 2022 au fost introduși în cauză moștenitorii C. și D., care au dobândit calitatea procesuală de recurenți-reclamanți.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor de nelegalitate dezvoltate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

Apreciind că este vorba de o eroare materială, instanța de recurs va răspunde criticii de nelegalitate circumscrisă punctului 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aceasta fiind încadrarea corectă a argumentației formulate.

Recurentul-reclamant susține că instanța de fond a încălcat regula de procedură stabilită de art. 22 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că nu a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, deși a constatat că actul a cărui anulare a solicitat-o nu este un act administrativ susceptibil de a fi atacat la instanța de contencios administrativ.

Înalta Curte constată că recurentul invocă în susținerea acestei critici o falsă ipoteză procesuală, constând în invocarea de către instanță, din oficiu, a unei excepții de inadmisibilitate a acțiunii, în temeiul art. 245 din C. proc. civ., pe care nu a pus-o în dezbaterea părților, deși a soluționat cauza în temeiul acesteia.

În primul rând, din actele procedurale întocmite în fața instanței de fond nu rezultă să fi fost invocată, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant.

În al doilea rând, inadmisibilitatea în materia contenciosului administrativ nu cunoaște o consacrare legislativă, fiind o creație a doctrinei, ulterior preluată și în jurisprudența instanțelor de contencios administrativ, fără însă a putea avea semnificația unui izvor de drept.

Așadar, Înalta Curte amintește că cercetarea naturii juridice a actului juridic atacat pe calea contenciosului administrativ nu implică examinarea admisibilității demersului judiciar, ci exercitarea unui control de plină jurisdicție, atâta vreme cât art. 1 din Legea nr. 554/2004 nu reglementează expressis verbis vreo cerință de "admisibilitate" ale unei astfel de acțiuni, pentru ca judecătorul să fie obligat prin lege să apeleze la mijlocul procesual al excepției inadmisibilității pentru a soluționa cauza din această perspectivă.

În consecință, soluția de respingere a acțiunii, prin prisma faptului că actul atacat nu are trăsăturile unui act administrativ, nu presupune, în mod obligatoriu, invocarea unei excepții de inadmisibilitate, care să fie pusă în dezbaterea părților, în mod distinct, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum susține recurentul-reclamant.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant a avut cunoștință de răspunsul autorității pârâte la plângerea prealabilă, prin care aceasta a învederat care sunt, în opinia ei, actele administrative prin care s-a dispus limitarea Licenței de exploatare deținute de reclamant, același argument fiind expus și prin apărările formulate în cadrul întâmpinării comunicate, de asemenea, recurentului, astfel încât acesta putea să își circumscrie concluziile din cadrul dezbaterilor inclusiv asupra acestui aspect.

În concluzie, instanța de recurs, nu poate identifica nicio regulă de procedură prevăzută de lege sub sancțiunea nulității, pe care instanța de fond să o fi încălcat cu ocazia judecății și soluționării cauzei, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. fiind nefondat.

Susține recurentul-reclamant că deși, instanța de fond a reținut în considerente că adresa emisă de autoritatea pârâtă și a cărei anulare se solicită nu este act administrativ, totuși, prin dispozitiv, a respins acțiunea ca neîntemeiată, ca și când ar fi analizat pe fond legalitatea actului contestat.

Înalta Curte reține, în primul rând, că susținerile recurentului nu se încadrează în ipoteza motivului de casare invocat, având în vedere că motivarea contradictorie presupune, fie ca instanța să își întemeieze raționamentul juridic atât pe argumente care să inducă o concluzie de admitere a acțiunii, precum și pe argumente menite să conducă spre soluția de respingere a acesteia, fie ca întregul raționament juridic să fie elaborat într-un singur sens (de admitere sau de respingere a demersului judiciar) dar în dispozitiv să fie menționată o soluție contrară considerentelor.

Or, în speță, soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiată a urmat logica firească juridică a considerentelor elaborate de instanța de fond în cadrul raționamentului juridic și care au afirmat în mod neechivoc convingerea judecătorului că demersul judiciar al reclamantului nu poate primi o soluție favorabilă.

În al doilea rând, Înalta Curte face trimitere la argumentația expusă cu ocazia analizei motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., potrivit căreia, soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată este o chestiune de apreciere a judecătorului, care este suveran în modalitatea în care alege să efectueze cercetarea judecătorească și să își exprime convingerea intimă în susținerea soluției pronunțate, având în vedere că cele două noțiuni nu se exclud.

În acest sens, Înalta Curte reiterează teoria, conform căreia, judecarea unei acțiuni în contencios administrativ, presupune examinarea naturii juridice a actului contestat, demersul judiciar putând fi respins, ca neîntemeiat, exclusiv din perspectiva neîndeplinirii cerințelor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținut pentru reformarea sentinței instanței de fond, aceasta respectând exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod.

Susține, în esență, recurentul că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că Adresa nr. x/28.02.2018 emisă de Autoritatea Aeronautică Civilă a cărei anulare se solicită nu este act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, reprezentând o simplă înștiințare către Organizațiile de întreținere și Operatorii Aerieni, în legătură cu limitarea unor Licențe Part. 66 deținute de persoane care se află în relații contractuale cu organizațiile repsective.

Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod corect, a pornit în analiza naturii juridice a adresei AACR contestate, de la prevederile art. 2 lit. c) care definesc noțiunea de "act administrativ" ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice".

Fără a relua considerațiile de ordin teoretic referitoare la trăsăturile actului administrativ, expuse, în mod judicios de către instanța de fond, Înalta Curte își însușește argumentația primei instanțe, în sensul că adresa nr. x/28.02.2018 emisă de autoritatea pârâtă, nu are trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ, chiar dacă emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii ei fiind acela de a comunica unor organizații de întreținere care utilizează personal de certificare deținător al licenței Part. 66 obținută pe baza certificatelor de recunoaștere pentru examinare de bază emise de către organizația de pregătire pentru întreținere B. a.s. (CZ. 147.0010), existența unor fapte și împrejurări care priveau activitatea acestora, respectiv a unor aspecte de nelegalitate ce afectează licențele Part. 66 sus-menționate și care urmează a fi limitate începând cu data de 1.03.2018, în vederea valorificării acestei măsuri de limitare a licențelor cu ocazia analizei interne ulterioare (conform Circularei de navigabilitate CN-AW-L/003).

Răspunzând criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că ceea ce este esențial în dezlegarea chestiunii privind calificarea juridică a actului dedus judecății, constă în stabilirea faptului dacă acesta este emis în regim de putere publică și este apt de a produce, prin el însuși, efecte juridice față de recurentul-reclamant, menite să poată fi puse în executare prin forța coercitivă a autorității publice.

Analizând conținutul Adresei nr. x/28.02.2018 Înalta Curte constată că aceasta a fost comunicată anumitor organizații de întreținere și operatori aerieni, în cuprinsul acesteia specificându-se expres că "vă informăm că începând cu data de 01.03 2018 ACCR limitează licențele Part. 66 ale personalului în Anexa 1 la prezenta scrisoare".

Prin urmare, prin acest act AACR a adus la cunoștința operatorilor destinatari că urmează să dispună o măsură viitoare, începând cu data de 01.03.2018, constând în limitarea Licențelor Part. 66 deținute de anumite persoane fizice determinate care se află în relații contractuale cu respectivele organizații. Prin urmare, nu se poate reține faptul că prin această adresă, autoritatea pârâtă și-a exercitat puterea publică prin emiterea unui act administrativ individual, executoriu din oficiu pentru destinatarii lui.

De altfel, în cuprinsul respectivei adrese se specifică, în mod expres, că vor fi emise, individual, fiecărui deținător de licență Part. 66 limitată, notificări prin care li se comunică măsura limitării și obligația de a se prezenta la AACR pentru predarea licenței pe care o deține și înmânarea uneia noi.

Contrar celor afirmate de recurent, Înalta Curte constată că o astfel de notificare, ce reprezintă actul administrativ individual, presupus vătămător, a fost comunicată recurentului-reclamant sub nr. x din 26.02.2018 . Situația că recurentul-reclamant invocă faptul neprimirii acesteia, nu înlătură caracterul de act administrativ al acestei notificări și efectele juridice pe care le produce.

Astfel cum a reținut și instanța de fond, recurentul-reclamant avea posibilitatea să urmeze procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 imediat cum a luat cunoștință de conținutul acesteia, făcând dovada că expedierea la adresa de domiciliu nu a putut fi efectuată în concret.

Or, recurentul-reclamant a insistat să atribuie adresei de informare nr. x/28.02.2018 efecte juridice pe care aceasta nu avea cum să le producă, în realitate reprezentând o simplă operațiune administrativă premergătoare menită să asigure o eficientă punere în executare și respectare a actului administrativ individual reprezentat de Notificarea nr. x/2018, necontestată de recurent.

De altfel, din Decizia nr. 6871 din 16 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, depusă la dosarul de recurs cu titlu de practică judiciară, rezultă că alți deținători de licențe Part. 66 aflați pe lista din Anexa 1 a adresei nr. x/28.02.2018, alături de recurentul-reclamant, au înțeles să conteste notificările individuale emise de AACR la aceeași dată de 26.02.2018 cu cea a recurentului din prezenta cauză, acestea reprezentând actele administrative producătoare de efecte juridice a căror legalitate poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ.

Prin urmare, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) raportate la cele ale art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, constatând că demersul judiciar al reclamantului nu vizează un act administrativ, din această perspectivă acțiunea impunându-se a fi respinsă.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții – reclamanți C. și D. – în calitate de moștenitori ai defunctului A. împotriva sentinței civile nr. 1621 din 25 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal – Veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2022.