ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2578/2022

Ședința publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. x/2018 la data de 03.12.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de revocare a licenței Part. 66, ref. RO.66.0938 comunicata prin Adresa nr. x/2018 și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 2624 din data de 12 decembrie 2019, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-Veche a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtă ca neîntemeiată.

A admis în parte acțiunea astfel cum a fost modificată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Aeronautică Civila Română.

A anulat decizia de revocare a licenței Part. 66, ref. RO.66.0938 comunicată prin adresa nr. x/2018 și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 275.356,08 RON reprezentând despăgubiri (pierderea veniturilor de natură salarială aferente perioadei 15.01.2018 – 11.09.2018).

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 11.306 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând 350 RON taxă judiciară de timbru, 1.500 RON onorariu pentru expertiză, 8.299 RON onorariu avocațial, 1.157 RON traduceri).

Împotriva a sentinței nr. 2624 din data de 12 decembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-Veche a declarat recurs pârâta Autoritatea Aeronautică Civila Română, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecarea cauzei a solicitat să respingă cererea de chemare în judecată.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, aceasta a dezvoltat următoarele critici:

În mod greșit a apreciat instanța că este indiferentă împrejurarea că intimatul pârât nu a contestat comunicarea nr. 5077/24.02.2016 și circulara de navigabilitate și în acest sens reține că aceste acte nu sunt prejudiciabile pentru intimatul pârât și nici nu creează în mod definitiv o situație care să paralizeze prezentul demers judiciar.

Pe de altă parte, deși nu a contestat comunicarea nr. 5077/24.02.2016 în termenul prevăzut de lege, intimatul pârât aduce critici acestui act și circularei, iar instanța apreciază că este fondată critica de nelegalitate privind nerecunoașterea certificatelor emise de organizația cehă, deși nerecunoașterea acestor certificate nu face obiectul actului revocator. Nerecunoașterea certificatului face obiectul comunicării, fiind o măsură anterioară revocării licenței Part. 66, necontestatată și în consecință temeinică și legală.

Greșit apreciază instanța că revocarea întemeiată pe prevederile art. 66. B.500 teza I din regulamentul 1321/2014 "nu a fost riguros motivată de către partea pârâtă, iar din actele dosarului lipsește o justificare pentru această ipoteză". Arată din nou că actul prin care s-a dispus revocarea licenței Part. 66 este în conexiune cu comunicarea nr. 5077/24.02.2016, fiind motivat prin trimiterea la acest act. De asemenea este motivat în fapt prin indicarea tuturor elementelor care au condus la revocare. Actul revocator este motivat și în drept prin indicarea temeiului legal pe care se sprijină.

În ce privește procedura instituită de cap. 2 lit. c) din PIAC-AW-66 arată că a fost respectată de AACR:

Din istoricul descris în prezenta cauză susținut de înscrisurile depuse, AACR face dovada că s-a asigurat că s-au luat toate măsurile pentru a stabili faptele și circumstanțele problemei;

Conform Comunicării nr. 5077/24.02.2016 și Circularei intimatul pârât urma să resusțină examenele eseu pentru modulele 7, 9 și 10 în perioada de 7 luni și ulterior până la data revocării licenței. Actul revocator face trimitere atât la cerințele din comunicare cât și la măsurile stabilite în Circulară și nu "a fost adoptat pentru refuzul de refacere a tuturor examinărilor" cum în mod greșit a reținut instanța și nu înțelegem cum de a reținut instanța în acest fel.

Intimatul pârât a susținut și promovat din nou examenele la toate modulele după ce Licența Part. 66 a fost revocată, aspect arătat în actul revocator "o nouă licență Part. 66 se va putea obține numai după parcurgerea integrală a procesului de emitere inițială a unei licențe", fapt firesc în contextul în care licența revocată nu mai există, fiind solicitată emiterea unei noi licențe.

După ce a analizat tot istoricul și dovezile de la dosar, instanța greșit conchide la pct. D că decizia de revocare a licenței nu se bazează pe un act administrativ necontestat, nu se bazează pe dispozițiile circularei, ci doar pe prevederile art. 66. B.500 din anexa III la regulamentul EU 1321/2014.

Pentru motivele de mai sus consideră că măsura revocării este proporțională cu situația de fapt, întemeiată și legală. Regulamentul EU 1321/2014 lasă la latitudinea statelor luarea măsurilor sancționatorii, fără să prioritizeze o sancțiune sau alta.

În ce privește expertiza admisă în cauză, recurenta a solicitat respingerea acestei probe, așa cum a arătat în completarea la întâmpinare, întrucât înscrisurile depuse nu se dovedesc a fi edificatoare asupra dovedirii prejudiciului întrucât nu fac legătura directă a intimatului pârât cu angajatorul, nu precizează felul muncii, cuantumul venitului contractat, durata perioadei de muncă, continuitatea relației cu angajatorul, faptul că contractul de muncă este condiționat de deținerea de intimatul pârât a licenței. Urmarea a faptului că instanța a admis expertiza pe baza actelor contestate, expertul a făcut calculul matematic al cifrelor regăsite în acele acte și în consecință calculul nu semnifică certitudinea existenței prejudiciului, iar proba nu este concludentă. Având în vedere că AACR nu a comis nicio faptă prejudiciabilă pentru intimatul reclamant nu se dovedește nici legătura de cauzalitate.

Față de cele de mai sus se solicită să admiterea recursului astfel cum a fost declarat, casarea sentinței civile nr. 2624/12.12.2019 și în consecință să fie menținut actul nr. 1117/2018 prin care s-a revocat licența Part. 66 ref. RO.66.0938.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare la data de 03.07.2020 prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, precum și a cadrului legal incident speței deduse judecății, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed:

Așadar, în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488, alin. (1), punctul 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl găsește nefondat.

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

Din economia dispozițiilor legale anterior citate rezultă, fără echivoc, faptul că recursul poate fi exercitat exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, nefiind posibilă în această cale de atac reanalizarea probelor și reevaluarea situației de fapt.

Totodată, trebuie subliniat și faptul că în materia contenciosului administrativ prima instanță are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, fiind suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, instanța de recurs neputând să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Reține Înalta Curte din actele dosarului că intimatul-reclamantul A. este titularul licenței Part. 66, ref. RO.66.0938.

Conform actelor dosarului, licență Part. 66 reprezintă documentul nominal de calificare, emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) în baza prevederilor din Regulamentul UE 1321/2014 privind menținerea navigabilității aeronavelor și a produselor, reperelor și dispozitivelor aeronautice și autorizarea întreprinderilor și a personalului cu atribuții în domeniu, Anexa III (Part. 66), pe care personalul tehnic aeronautic trebuie să îl dețină pentru a putea fi autorizat de către o organizație de întreținere autorizată Part. 145, în calitate de personal de certificare a lucrărilor de întreținere efectuate la aeronavă.

În vederea obținerii licenței Part. 66 solicitanții trebuie să susțină examinări teoretice și să obțină certificatul de recunoaștere (CR).

În speță, intimatul-reclamant a contestat decizia de revocare a licenței Part. 66, ref. RO.66.0938 comunicată prin adresa nr. x/15.01.2018.

Revocarea a intervenit ca urmare a faptului că AACR, în colaborare cu Autoritatea Aeronautică din Republica Cehia, a efectuat în perioada 2015-2016 o investigație privind modul de respectare a standardului de examinare impus de Reglementarea UE 1321/2014, Anexa III, de către organizația B., ref. CZ.147.0010, organizație autorizată în conformitate cu Part. 147 pentru cursuri de bază.

În mod corect instanța de fond a anulat decizia de revocare a licenței deținute de intimat.

Așadar, din perspectiva greșitei aplicări a normelor de drept material, recurenta invocă faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat că este indiferentă împrejurarea că intimatul-pârât nu a contestat comunicarea nr. 5077/24.02.2016 și circular de navigabilitate, reținând totodată că aceste acte nu sunt prejudiciabile pentru intimat și nici nu creează în mod definitiv o situație care să paralizeze demersul judiciar de față.

Referitor la acest motiv de recurs, Înalta Curte îmbrățișează opinia instanței de fond, în sensul că necontestarea comunicării nr. 5077/2016 și a circularei de navigabilitate nu prezintă relevanță față de cauza dedusă judecății, recurenta neinvocând în fața primei instanțe vreo excepție legată de acest fapt care ar putea conduce, eventual, la respingerea acțiunii formulate.

De asemenea, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, decizia de revocare a licenței nu se bazează pe un act administrativ necontestat, nu se bazează pe dispozițiile circularei de navigabilitate adoptată la data de 16.05.2016 și nici pe dispozițiile pct. 5.2.13 din acest din urmă act .

Instanța de fond a reținut în mod corect ca temei legal menționat în decizia de revocare, dispozițiile art. 66. B.500 din Anexa III la regulamentul EC 1321/2014.

În acest act nu se menționează ca temei al revocării licenței prevederile pct. 5.2.13 din circulara de navigabilitate.

În ceea ce privește criticile formulate de către intimatul-reclamant, de asemenea, în mod corect acestea nu au fost cenzurate de către instanță din cauza faptului că nu s-a contestat respectiva comunicare, având în vedere cele mai sus expuse.

În speța de față prima instanță a stabilit situația de fapt în raport de probele administrate, pe care le-a apreciat potrivit propriei sale convingeri, iar, criticile recurentei, urmăresc cenzurarea modului în care prima instanță a apreciat probele din dosar.

Așadar, în calea de atac a recursului, Înalta Curte nu poate reaprecia probele administrate, dându-le, eventual, o altă interpretare, calea extraordinară de față putând fi exercitată strict pentru motive de nelegalitate.

În consecință, vor fi respinse criticile recurentei vizând aprecierea instanței asupra lipsei motivării riguroase a revocării licenței, la faptul că instanța de fond a apreciat că în ceea ce privește revocarea " nu a fost susținută și nici demonstrată vreo problemă concretă privind siguranța aviației".

Instanța de fond, în mod corect, achiesând la susținerea intimatului-reclamant, a constatat că autoritatea emitentă nu a luat măsuri corective și de salvgardare corespunzătoare cum ar fi limitarea sau suspendarea în ce privește certificatele acordate pentru examenele eseu pentru modulele 7, 9 și 10 (conform prevederilor art. 11 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008).

De asemenea, în mod corect s-a reținut că dispozițiile art. 14 alin. (1) teza II și art. 14 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 216/2008 îndrituiesc statul membru să reacționeze imediat la o problemă de siguranță națională dar numai prin luarea de măsuri temporare; or, revocarea licenței are caracter definitiv.

Suplimentar nedovedirii fraudei ori participării la fraudă, Curtea constată că reclamantul a susținut din nou examenele la toate modulele dovedind că deține cunoștințele necesare.

Așadar, nu s-a susținut și nu s-a demonstrat nici frauda ori participarea la fraudă, nici lipsa de pregătire a candidaților, în general, a intimatului-reclamant, în particular, și nici faptul că efectiv ar fi fost periclitată în mod real siguranța aviației.

În ceea privește motivul de recurs vizând procedura instituită de prevederile capitolului 2 lit. c) din PIAC-AW-66, prima instanță a arătat de ce nu s-a respectat procedura, respectiv deoarece nu s-a stabilit exact frauda reținută în sarcina reclamantului iar acesta nu a fost audiat, iar, pe de altă parte, deoarece decizia nu se întemeiată pe dovezi, potrivit art. 2.11 pct. 1 din același act.

În acest sens trebuie amintit și faptul că nu s-a susținut că reclamantul ar fi fost intervievat și s- ar fi constatat un nivel scăzut de cunoaștere a limbii engleze.

În mod corect a apreciat prima instanță și absența unei proporționalități între situația de fapt constată și măsurile dispuse pentru remedierea acesteia, apreciind că în mod nejustificat s-a decis neluarea în considerare a tuturor certificatelor obținute de reclamant în urma examinărilor teoretice susținute la organizația B., ref. CZ.147.0010 și s-a impus acestuia refacerea tuturor examinărilor teoretice (iar nu doar cele la care s-au constatat vulnerabilități).

De altfel, intimatului-reclamant i-a fost emisă o nouă licență - Part. 66 sub nr. RO.66.1156 la data de 11.09.2018.

Emiterea licenței Part. 66 sub nr. RO.66.1156 la data de 11.09.2018 s-a realizat numai ca urmare a susținerii și promovării unor noi examene de către intimatul-reclamant, iar nu ca urmare a invalidării măsurii de revocare a licenței deținute anterior.

Sunt, de asemenea, nefondate și susținerile din memoriul de recurs vizând admiterea de către instanța de fond a probei cu expertiză pentru a se cuantifica despăgubirile cuvenite intimatului-reclamant, recurenta-pârâtă nedepunând obiecțiuni la raportul întocmit.

În concluzie, constatând că instanța de fond a dat o interpretare legală și temeinică normelor materiale aplicabile în speță și a arătat în mod clar argumentele care au condus la pronunțarea sentinței atacate, nefiind incident motivul de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română împotriva sentinței civile nr. 2624 din data de 12 decembrie 2019 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal-Veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2022.