ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3328/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 20.08.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Regia Autonomă Autoritatea Aeronautică Civilă Română, B. și C., suspendarea actului administrativ emis de AACR prin care i-a fost revocat certificatul de auditor de securitatea a aviației civile nr. 8/22.11.2012 și a actului subsecvent, prin care a fost dispusă și executată expulzarea efectivă, cu utilizarea forței fizice, din sediul AACR.

A mai solicitat, suspendarea implicită, subsecventă, a Deciziei Directorului General nr. 734/17.07.2019, a sesizării directorului Direcției Securitate Aeronautică și Cibernetică nr. 20324/15.07.2019, raportul comisiei de cercetare nr. 21710/29.07.2019, a raportului final al comisiei de cercetare nr. 22526/07.08.2019 și a Notei de constatare nr. x/07.08.2019.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 435 din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B. și C., invocată prin întâmpinare, și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins cererea de suspendare formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A apreciat recurentul-reclamant că instanța de fond a recunoscut lipsa motivării, chiar dacă nu totale, a deciziei contestate. Astfel, a apreciat că este relevantă jurisprudența Curții de Apel București, care a reținut că motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competența emitentului ori la temeiul de drept al acestora, ci trebuie să conțină elemente de fapt care să permită și să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

A mai susținut recurentul, citând dintr-o sentință a Curții de Apel București pronunțată în anul 2012 într-o cerere de suspendare similar, în opinia sa cu prezenta cauză, că preocuparea primei instanțe de a constata că prevederea utilizată de pârâtă, art. 5 alin. (9) din O.G. nr. 17/2011, nu a fost declarată neconstituțională, a îndepărtat-o de la constatarea neputinței acestui articol de a deroga de la art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 și de a mai constata că instanța poate dispune anularea unui act administrativ intrat în circuitul civil.

Referitor la paguba iminentă, și aceasta este întrunită, având în vedere prejudiciul material, iminent, care se produce ca urmare a descalificării ca auditor precum și afectarea reputației specifice în profesie și lipsa veniturilor, reprezentate de indemnizația prevăzută de art. 8 din O.G. nr. 17/2011 și salariul de angajat al AACR.

Intimata-pârâtă Regia Autonomă Autoritatea Aeronautică Civilă Română a formulat întâmpinare, prin care a solicitat constatarea nulității recursului, apreciind că recurentul nu aduce critici concrete care să susțină nelegalitatea hotărârii recurate, invocând formal pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea de fond a fost dată cu aplicarea corectă a art. 14 din Legea nr. 554/2004.

4.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă RA Autoritatea Aeronautică Civilă Română prin întâmpinare, analizând motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține că argumentele prezentate se circumscriu în mod formal motivului de casare invocat privitor la aplicarea greșită a normelor de drept material, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care excepția va fi respinsă.

4.2. Însă, analizând actele și lucrările dosarului și sentința recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Instanța de contencios administrativ poate dispune măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiției existenței unui caz bine justificat și a iminenței unei pagube, conform definițiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

4.3. Pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Or, în cauză, argumentele recurentului-reclamant nu au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Contrar alegațiilor sale, Înalta Curte constată că Decizia nr. 800/08.08.2019 a Directorului General al Autorității Aeronautice Române este motivată, atât în fapt, cât și în drept.

În preambulul acestei decizii sunt menționate temeiurile de drept, în baza cărora a fost emisă, precum și situația de fapt avută în vedere, făcându-se trimitere la Raportul nr. x/29.07.2019 al Comisiei de cercetare administrativă, la procesul-verbal nr. x/05.08.2019, la Raportul final nr. x/07.08.2019 al comisiei de cercetare precum și la Nota de constatare nr. x/07.08.2019.

Astfel, nu se poate reține nemotivarea/insuficienta motivare a deciziei atacate, pentru că expunerea situației de fapt și a constatărilor care au dus la emiterea acesteia au fost reținute în actele menționate (rapoartele, procesul-verbal și nota de constatare menționate anterior), nefiind necesar a fi reluate în cuprinsul deciziei.

În ceea ce privește legalitatea aspectelor reținute în decizie sau greșita motivare a acesteia, aceasta reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate a actului atacat care se analizează în cadrul acțiunii în anulare, ce nu poate fi subsumată condiției cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raționament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, de aceea nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se pot pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

Restul susținerilor recurentului, privind analogia dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 1/2011 a educației față de dispozițiile art. 5 alin. (9) din O.G. nr. 17/2011, care nu pot deroga de la art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, și la faptul că numai instanța poate dispune anularea unui act administrativ intrat în circuitul civil, nu prezintă relevanță în cauză.

4.4. În ceea ce privește cea de-a doua condiție, a prevenirii unei pagubei iminente, după cum a reținut și prima instanță nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ.

4.5. Față de aceste argumente, Înalta Curte apreciază că dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanța de fond reflectă interpretarea și aplicarea corectă aprevederilor legale incidente și, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Nuclearelectrica S.A. împotriva sentinței nr. 4169 din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2019.