ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5511/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5511/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2022
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul litigiului dedus judecății
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.08.2021, sub nr. x/2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamantul A., în baza art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 52 alin. (1) din Constituție, art. 451 din Legea nr. 317/2004, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a formulat contestație solicitând desființarea rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare din lucrarea nr. C21-1305/13.08.2021; desființarea rezoluției nr. 1319/29.04.2021 (lucrarea nr. 21-1060 din 29.04.2021), în privința considerentelor rezoluției nr. 1319/29.04.2021 contestate de mine; completarea verificărilor de către inspectorul judiciar, strict în privința considerentelor rezoluției nr. 1319/29.04.2021 contestate de mine; anularea tuturor actelor subsecvente emise/întocmite de Inspecția Judiciară în baza considerentelor rezoluției nr. 1319/29.04.2021 contestate (adresă de sesizare a comisiei de evaluare etc.), conform principiului de drept accesorium sequitur principale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În plus, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a:
• art. 451, art. 65 alin. (4), art. 66 alin. (3), art. 70 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, față de dispozițiile art. 1 alin. (3), (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2), (3), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2), art. 133 alin. (1) din Constituție, art. 6, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului;
• O.U.G. nr. 77/2018, față de dispozițiile Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, art. 1 alin. (3), (4), (5), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 75 alin. (1), art. 76 alin. (1), art. 115 alin. (5), art. 124 alin. (3), art. 125 alin. (1), (2), art. 126 alin. (2), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (4), art. 148 din Constituție.
La data de 1 martie 2022, Curtea de Apel București a constatat că prin încheierea de ședință de la data de 09.02.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2021, instanța a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea dosarului nr. x/2021 la dosarul nr. x/2021 și soluționarea cauzelor reunite de către completul de judecată C10 Fond.
Judecătorul fondului a reținut cauza spre soluționare pe excepțiile procesuale invocate de către pârâta Inspecția Judiciară în cele două dosare conexate respectiv excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității cererii, iar în eventualitatea respingerii acestor excepții, urmează a acorda termen în continuare la data de 12.04.2022.
Hotărârea primei instanțe
Prin încheierea de ședință din 1 martie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantului A., excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității cererii și a acordat termen de judecată la data de 12.04.2022.
Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1316 pronunțată la 28 iunie 2022, a dispus sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în O.U.G. nr. 77/2018 și a prevederilor art. 45, în ce privește sintagma " rezultatul se comunică", art. 65 alin. (4), art. 66 alin. (3), art. 70 alin. (1) din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a respins ca lipsită de interes cererea reclamantului A. de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 45
1
din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Prin aceeași sentință, instanța de fond a admis, în parte, cererea reclamantului A., în contradictoriu cu Inspecția Judiciară, a dispus anularea, în parte, a rezoluției de clasare nr 1319/29.04.2021 emisă de Inspecția Judiciară și a Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C 21/1305/13.08.2021, în ce privește considerentele care au stat la baza emiterii rezoluției de clasare contestate, a respins, în rest, ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant A. în dosarul x/2021 în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a admis, în parte, cererea reclamantului A. formulată în dosarul x/2021 în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, a dispus anularea, în parte, a rezoluției de clasare nr. 1319/29.04.2021 emisă de Inspecția Judiciară și a Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C 21/1305/13.08.2021, în ce privește soluția referitoare la sesizarea Comisie de Evaluare din cadrul Judecătoriei sectorului 3 București, a respins, în rest, ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant A. în dosarul x/2021 în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva încheierii din 1 martie 2022 și a sentinței nr. 1316 din 28 iunie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs A., care a solicitat admiterea recursului și pe fond admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale, întrucât a demonstrat întrunirea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 9 mai 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 17 noiembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra căii extraordinare de atac
Examinând excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii invocată din oficiu, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 148 din C. proc. civ. "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (...) semnătura", iar conform art. 194 din același cod, "Cererea de chemare în judecată va cuprinde: (...) f) semnătura".
Semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul actului procedural de învestire a instanței, pe care l-a semnat.
Sancțiunea prevăzută pentru lipsa semnăturii, care este un element esențial al cererii, este, conform art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., nulitatea.
Legiuitorul a reglementat, însă, și obligația instanței de a pune în vedere părții că are posibilitatea, într-un anumit termen, de a îndrepta neregularitățile actului de procedură. În acest sens, art. 177 din C. proc. civ. prevede că, ori de câte ori este posibilă înlăturarea vătămării fără anularea actului, judecătorul va dispune îndreptarea neregularităților actului de procedură.
Astfel, deși lipsa semnăturii este sancționată cu nulitatea cererii de chemare în judecată, potrivit art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta poate fi acoperită în condițiile alin. (2) al aceluiași articol, în tot cursul judecății în fața primei instanțe.
Dacă se invocă lipsa de semnătură, partea care lipsește la acel termen va trebui să semneze cererea cel mai târziu la primul termen următor la care este legal citat, fiind înștiințat în acest sens prin citație. În cazul în care reclamantul este în instanță, acesta va semna cererea chiar în ședința în care a fost invocată nulitatea.
Pentru acoperirea lipsei semnăturii, în conformitate cu dispozițiile legale citate, recurentului-reclamant A. i s-a pus în vedere, fiind citat în acest sens, să semneze cererea, sub sancțiunea anulării.
Întrucât nu s-a conformat obligației legale de depunere la dosar a unui exemplar semnat al cererii și nici nu s-a prezentat personal pentru a semna cererea, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplinește condițiile de formă stabilite sub sancțiunea nulității.
Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa. O limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție. S-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță (art. 6 din Convenție), reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.
Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 185/2018 din 14 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul formulat de A. împotriva încheierii din 1 martie 2022 și a sentinței nr. 1316 din 28 iunie 2022, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 17 noiembrie 2022.