ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4988/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 22.03.2016, modificata și completata ulterior, reclamantele S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea următoarelor acte administrativ-fiscale: decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6205/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6203/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6201/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6199/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia de pierdere a valabilității amânării la plata a penalităților de întârziere nr. 6198/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia DGAMC nr. 6755/15.01.2016, decizia referitoare la obligații de plată accesorii reprezentând penalități nr. 6200/10.12.2015 înregistrataă sub nr. x/15.12.2015, decizia referitoare la obligații de plată accesorii reprezentând penalități nr. 6202/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia referitoare la obligații de plată accesorii reprezentând penalități nr. 6204/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia referitoare la obligații de plată accesorii reprezentând penalități nr. 6206/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia DGSC nr. 21/27.01.2016 privind soluționarea contestației formulata împotriva deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii, decizia referitoare la obligații de plată accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată nr. x din 23.12.2015 înregistrată sub nr. x/04.01.2016, decizia referitoare la obligații de plată accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată nr. 6378/2 din 23.12.2015 înregistrată sub nr. x/04.01.2016, procesul-verbal de audiere nr. x/2.11.2015, adresa nr. x/8.12.2015 înregistrată la registratura societății sub numărul x/10.12.2015, toate privind pe A. S.A., decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plata a obligațiilor fiscale nr. 6191/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/14.12.2015, decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere nr. 6192/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/14.12.2015, decizia DGAMC nr. 6756/15.01.2015 privind soluționarea contestației împotriva deciziilor de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată, decizia referitoare la obligații de plată accesorii reprezentând penalități nr. 6194/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/14.12.2015, decizia DGSC nr. 22/27.01.2016 privind soluționarea contestației formulate împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, decizia referitoare la obligații de plaăa accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată nr. 6385/23.12.2015 înregistrată sub nr. x/04.01.2016, decizia referitoare la obligații de plata accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugata nr. 6386/23.12.2015 înregistrată sub nr. x/04.01.2016, procesul-verbal de audiere nr. x/2.11.2015 și adresa DGAMC nr. x/8.12.2015 înregistrată la registratura societății sub nr. x/10.12.2015, toate privind pe B. S.A..

Prin încheierea pronunțată de către Curtea de Apel Oradea în data de 30.06.2016, s-a respins cererea de introducere în cauză, pentru opozabilitate, a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj - Napoca.

Prin sentința civilă nr. 150/CA/2016 din 14 iulie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive invocate de către pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscala și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, excepția inadmisibilității cererilor de anulare și suspendare a deciziilor nr. 6x/23.12.2015, nr. x/23.12.2015, nr. 6385/23.12.2015 și 6386/23.12.2015 invocată de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și excepția inadmisibilității cererii de suspendare a deciziilor nr. 21/27.01.2016 și nr. 22/27.01.2016 invocată de ANAF.

A admis excepția inadmisibilității invocată de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și, în consecință:

A respins cererile formulate de reclamantele S.C. A. S.A., și S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, privind anularea și suspendarea procesului-verbal de audiere nr. x/2.11.2015, adresei nr. x/8.12.2015, procesului-verbal de audiere nr. x/2.11.2015 și a adresei nr. x/8.12.2015 emise de către pârâta DGAMC.

A admis în parte acțiunea, astfel cum a fost ulterior completată, formulată de reclamantele S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscala, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. A anulat deciziile nr. 6755/15.01.2016, nr. 6756/15.01.2015, nr. 21/27.01.2016, nr. 22/27.01.2016, nr. 7/22.03.2016 și nr. 8/22.03.2016 emise de către pârâte în soluționarea contestațiilor formulate precum și deciziile nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015,nr. 6201/10.12.2015,nr. 6199/10.12.2015,nr. 6198/10.12.2015,nr. 6200/10.12.2015,nr. 6202/10.12.2015,nr. 6204/10.12.2015,nr. 6206/10.12.205,nr. x/23.12.2015,nr. 6378/2/23.12.2015,nr. 6191/10.12.2015,nr. 6192/10.12.2015, nr. 6194/10.12.2015, nr. 6385/23.12.2015 și nr. 6386/23.12.2015.

A dispus suspendarea executării acestora până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

A obligat pârâtele la plata sumei de 140 RON în favoarea reclamantelor.

Împotriva sentinței civile nr. 150/CA/14.07.2016 pronunțata de Curtea de Apel Oradea, au formulat recurs Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală,

I. Recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs în ceea ce privește soluția privind suspendarea executării actelor administrative până la soluționarea definitiva și irevocabila a cauzei, prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, având in vede următoarele motive:

1

alin. (1) din H.G. nr. 816/20 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționar Ministerului Finanțelor Publice, în subordinea Agenției se organizează și funcționarea Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituție publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuțiilor și a activității corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al Agenției.

Totodată, învederează faptul că, în conformitate cu OPANAF nr. 3702/17.12.2015, Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili nu mai deține calitatea de organ fiscal competent al intimatei reclamante S.C. B. S.R.L..

Reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat suspendarea Deciziilor nr. 21/27.01.2016 si nr. 22/27.01.2016 emise de către Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Prin urmare, solicită a se avea în vedere că soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ se pronunță în contradictoriu cu autoritățile publice emitente actelor administrative atacate.

Pentru a avea calitate procesuala în ceea ce privește capetele de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziilor nr. 21/27.01.2016 și nr. 22/27.01.2016 emise de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili ar fi trebuit sa emită Deciziile nr. 21/27.01.2016 și nr. 22/27.01.2016, acte administrative pretins vătămătoare pentru reclamanta.

Astfel, este evident că, pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o cauză având obiect contenciosul administrativ, trebuie îndeplinită condiția privind emiterea unui administrativ pretins vătămător de către persoana chemată în judecată ca pârâtă, nesoluționarea de către acea persoană, în termen legal, a unei cereri.

În speță, în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziilor nr. 21/27.01.2016 si nr. 22/27.01.2016, nu este îndeplinită aceasta condiție, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu e emitentul acestor decizii, fiind fără echivoc faptul că emitentul este Agenția Naționala de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

In consecință, solicită să se constate lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziilor nr. 21/27.01.2016 si nr. 22/27.01.2016. având în vedere că nu este emitentul acestui act.

Pe cale de consecință, solicită respingerea acestui capăt de cerere în contradictoriu cu Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

In speță, motivele invocate de reclamanți în cererea de chemare in judecata nu sunt de natură să dovedească faptul că sunt îndeplinite cerințele art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004.

In dovedirea îndeplinirii primei condiții, cea a cazului bine justificat, reclamantele au invocat o serie de motive privind nelegalitatea actelor atacate, aspecte care țin de fondul dreptului care se deduce judecații prin acțiunea in anulare.

Este evident că argumentele de nelegalitate a actelor administrative invocate de către reclamante sunt motive ce țin de analizarea pe fond a legalității acestora.

In speța, reclamantele nu au probat, ci numai au susținut nelegalitatea vădita a actelor administrative a căror suspendare o solicita, nereușind să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative.

Apreciază că motivele invocate de reclamante nu sunt de natură sa creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului; îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi constatată cu ușurința, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt masuri provizorii, situație în care nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Astfel, pentru intimatele reclamante S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A. s-au aprobat decizii de eșalonare la plată înainte ca acestea să răspundă solidar, astfel cum s-a dispus la art. 1 si 2 din Decizia Comisiei Europene nr. 2112/30.03.2015, pentru ajutorul de stat acordat prin compensarea datoriilor societății C. S.A., ca urmare executării Hotărârii arbitrate a Curții de Arbitraj Internațional a Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții din Washington, pronunțată în dosarul arbitrai nr. x/11.12.2013, și pentru punerea în aplicare a prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.

Conform art. 13 din Ordinul nr. 1853/2011 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, D.G.A.M.C. a întocmit pentru fiecare dintre cele 3 societăți câte un Proces-verbal de audiere, în vederea emiterii deciziei de pierdere a înlesnirii la plata a obligațiilor restante, în data de 2 noiembrie 2015, deoarece suma pentru care răspund solidar nu a fost stinsă până la data de 26.10.2015.

Societăților comerciale din D. li s-a acordat un termen de prezentare la sediul D.G.A.M.C. pentru a-și exprima punctul de vedere, în conformitate cu art. 9 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, de 3 zile de la data confirmării procesului-verbal de audiere, termen care s-a împlinit în data de 13.11.2015.

In termenul stabilit pentru exprimarea punctului de vedere, conform art. 9 din O.U.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, reprezentanții legali ai societăților comerciale din D. au solicitat o întâlnire cu conducerea D.GA.M.C. în data de 13.11.2015.

Prin adresa nr. 1952/12.11.201,5 intimatele reclamante au depus la DGAMC punctul de vedere asupra celor reținute prin procesul-verbal de audiere.

Având in vedere că suma pentru care răspundeau in solidar intimatele reclamante nu a fost stinsă prin plată până la data de 26.10.2015, au fost emise Deciziile de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată nr. x/10.12.2015(SC B.), nr. 6199/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6205/10.12.2015.

Totodată, au fost emise Deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități nr. 6198/10.12.2015, nr. 6200/10.12.2015, nr. 6202/10.12.2015, nr. 6204/10.12.2015, nr. 6206/10.12.2015 privind pe intimata reclamanta S.C. A..

De asemenea, au fost emise Deciziile de pierdere a valabilității amânării la plata a penalităților de întârziere nr. 6192/10.12.2015, nr. 6194/10.12.2015, privind pe intimata reclamanta S.C. B. S.R.L..

În același context, au fost emise Deciziile referitoare la obligațiile de plata accesorii nr. x/23.12.2015, nr. y/23.12.2015, nr. z/23.12.2015si nr. 6386/23.12.2015

Învederează că nu este îndeplinită nici condiția privind iminența producerii unei pagube (astfel cum este aceasta definită în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004), în situația în care reclamanta nu a făcut dovada că, în speță, există un prejudiciu material viitor și previzibil pe care l-ar putea suferi daca nu se suspendă executarea actului atacat și care să justifice suspendarea executării acestuia, suspendarea fiind situația de excepție.

Reclamanta nu a probat că prin executarea actului atacat i s-ar crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat si care i-ar afecta major activitatea comerciala, situație imposibil de înlăturat în alt mod decât prin suspendarea executării acestui act.

Susținerea reclamantei privind faptul ca executarea actului atacat i-ar produce importante prejudicii nu este probată și nu poate fi primită, întrucât menționarea creanței contestate și a valorii ei nu duc de facto la constatarea faptului că exista o paguba iminenta.

Astfel, argumentele intimatelor reclamante aduse in susținerea cererii de suspendare nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor doua condiții prevăzute de lege, acestea neputând fi reținute în soluționarea cauzei.

În opinia recurentei, instanța de fond a făcut o confuzie între măsura de suspendare a executării silite, respectiv a actelor de executare silita întocmite de către DGAMC, și măsura suspendării titlului de creanța devenit titlu executoriu prin neîndeplinirea obligației de plată voluntară a acestor obligații de către contribuabili.

Astfel, instanța de fond a reținut faptul ca s-ar impune suspendarea actelor administrative ce fac obiectul prezentului dosar, sub motivarea că în dosarul nr. x/2015 s-ar fi dispus suspendarea executării silite pornită împotriva contribuabililor din prezenta cauza, astfel că ar exista un caz bine justificat.

Mai mult, efectele deciziei emise de către Comisia Europeană nu pot fi suspendate de către nicio instanța națională, iar obligația de conformare voluntara a reclamantelor subzistă, câtă vreme nu există o măsură de suspendare a acestei decizii, ce reprezintă titlu de creanță devenit titlu executoriu.

De asemenea, solicită a se avea în vedere că actele din prezenta cauză nu sunt acte de executare silită a sumelor ce au făcut obiectul somațiilor pentru care s-a dispus suspendarea executării în dosarul nr. x/2015.

In atare situație, câtă vreme nu există o suspendare a titlului de creanța/titlului executoriu (decizia Comisiei Europene), obligația reclamantelor de conformare și plată voluntară subzistă și în acest moment, iar consecința neconformării este cea prevăzută de lege, respectiv de pierdere a valabilității eșalonărilor la plata pe care le aveau reclamantele.

Suspendarea executării silite presupune că organul fiscal nu mai poate executa silit sumele prevăzute în somații, însă această suspendare nu înlătură obligația contribuabililor de a face plata voluntară și în niciun caz nu poate produce efecte asupra titlului de creanța, care este scadent și care produce efecte în continuare.

Pe cale de consecință, în cauză nu există nicio susținere și nicio motivare a reclamantelor sau a instanței de fond, care să poată fi luată în considerare în sensul de a concluziona că există o aparența de nelegalitate a actelor administrative ce fac obiectul prezentei cauze.

În concluzie, arată că organul fiscal a emis în mod corect deciziile de pierdere a valabilității eșalonării la plata, cată vreme titlul emis de către Comisia Europeana nu a fost suspendat, iar termenul de plată voluntară a fost depășit, fiind fără echivoc că, la acea dată, intimatele reclamante înregistrau creanțe restante care au atras pierderea valabilității eșalonărilor.

In fine, în ceea ce privește soluția instanței de fond privind obligarea Direcției generale de administrare a marilor contribuabili la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 140 RON, consideră că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 451 - 452 C. proc. civ., raportat și la faptul că acțiunea formulată a fost admisă în parte.

De asemenea, recurenta Recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs împotriva încheierii din data de 30.06.2016 în ceea ce privește soluția respingere a cererii de introducere în cauză a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și împotriva sentinței nr. 150 din 14.07.2016 în ceea ce privește soluția de anulare a actelor fiscale contestate.

În esență, recurenta-pârâtă consideră că instanța de fond în mod greșit a respins, prin încheierea din data de 30.06.2016, cererea de introducere în cauză, pentru opozabilitate, în calitate de pârâtă a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Public Cluj - Napoca, având în vedere ca intimata reclamanta S.C. B. S.R.L. nu mai deține calitatea de mare contribuabil și nu se mai află în administrarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Având în vedere că, în conformitate cu OPANAF nr. 3702/17.12.2015, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu mai deține calitatea de organ fiscal competent al reclamantei S.C. B. S.R.L., solicită introducerea in cauză în calitate de pârâtă a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca.

Recurenta-pârâtă precizează că este necesară introducerea în cauză a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, întrucât dosarul fiscal al reclamantei a fost predat Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, iar soluția în ceea ce privește atât cererea de suspendare, cât și de anulare a actele administrative, privind pe reclamanta S.C. B. S.R.L., va fi opozabila organului fiscal competent la această dată, care va face mențiunile de rigoare în dosarul fiscal.

Referitor la capetele de cerere privind anularea Deciziilor nr. 21/27.01.2016 și 22/27.01.2016, recurenta-pârâtă reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive, precizând că nu are calitatea de emitent a acestor acte.

În continuare, recurenta-pârâtă, după prezentarea istoricului cauzei, arată că intimatele reclamante S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A. au fost obligate sa răspundă solidar, așa cum reiese din Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015, pentru ajutorul de stat acordat prin compensarea datoriilor societății C. S.A., ca urmare executării Hotărârii arbitrale a Curții de Arbitraj Internațional a Centrului International pentru Reglementare; Diferendelor Relative la Investiții din Washington, pronunțată în dosarul arbitraj nr. x/11.12.2013.

Ca urmare a instituirii răspunderii solidare a intimatelor reclamante S.C. A. S.A. si S.C. B. S.A. prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/30.03.2015, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis somații pentru suma de 383.174.579 RON reprezentând ajutor de stat ilegal, precum și accesorii stabilite prin procese-verbale privind calculul de dobânzi de întârziere și penalități de întârziere, în sumă de 19.230.199 RON, din data de 17.04.2015 și respectiv 21.04.2015, transmise societăților comerciale si confirmate de primire în data de 27.04.2015.

In cazul de fata, solidaritatea (pasivă) rezultă în mod expres din cuprinsul Deciziei, fără a mai fi necesara dovedirea ei. Toate susținerile își găsesc suport atât in textele de lege învederate, cat si in doctrina de specialitate. Legea a pus la dispoziția creditorului (Statul Roman/Romania) un drept discreționar de a alege împotriva cărui debitor înțelege sa se îndrepte pentru recuperarea datoriei, acesta putând opta pentru unul, mai mulți sau toți creditorii menționați in titlu executoriu.

Nu are nicio relevanta, în ceea ce privește existența solidarității, faptul că statul roman a plătit doar unor creditori sumele stabilite prin hotărârea arbitrala. Deși este adevărat, arată recurenta, că hotărârea arbitrala a fost executată parțial, prin compensarea sumei de 337.492.864 RON - datoriile S.C. C. S.A., respectiv suma de 43.100.691,04 RON încasată de către executorul judecătoresc prin executare silita și distribuită ulterior creditorilor urmăritori E. si F., totuși aceste aspecte nu influențează în niciun fel dreptul Statului Roman de a alege împotriva cui să se îndrepte pentru executarea Deciziei Comisiei Europene și recuperarea ajutorului de stat.

În opinia recurentei, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a procedat în conformitate cu prevederii O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată.

În ceea ce privește atât considerentele instanței de fond cât si susținerile intimatelor- reclamante referitoare la faptul că suspendarea efectelor somațiilor prin hotărâri judecătorești definitive ar atrage și suspendarea curgerii termenului de 180 de zile, recurenta-pârâtă arată că:

- suspendarea executării silite, în condițiile Codului de procedură fiscală, dispuse de instanțele naționale, nu implică suspendarea Deciziei CE nr. 2112/2015, ci doar măsurile de executare silită;

- instanța de fond se afla într-o eroare majoră în situația în care consideră că suspendarea procedurii executării silite ar avea influenta asupra suspendării titlului de creanță, în speța a Deciziei CE nr. 2112/2015;

- pe perioada suspendării executării silite, actele de executare efectuate anterior, precum și orice alte măsuri de executare, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor, sumelor din conturile bancare, rămân în ființă.

Consideră recurenta că instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 263 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, referitor la faptul că legalitatea actelor Comisie Europene este verificată numai de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, dacă persoana interesată o sesizează într-un termen de maxim de 2 luni de la publicarea sau de la notificarea acestuia. Apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere dispozitiile art. 32

1

din O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, probată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare. Deciziile Comisiei Europene prin care se dispune recuperarea ajutorului de stat ilegal sau utilizat abuziv, nesuspendate conform legislației comunitare în vigoare, reprezintă titlu executoriu pentru recuperarea sumelor de către furnizor de la beneficiarii ajutorului de stat ilegal, iar recuperarea trebuie să fie imediată și efectivă conform prevederilor regulamentului CE nr. 659/199 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 din TFUE.

In urma modificărilor intervenite prin Legea nr. 20/2015, în textul O.U.G. nr. 77/2014 a fost introdus un text nou, art. 32

1

potrivit căruia "Deciziile Comisiei Europene prin care se dispune recuperarea ajutorului de stat ilegal sau utilizat abuziv, nesuspendat conform legislației comunitare în vigoare, reprezintă titlu executoriu pentru recuperarea sumelor de către furnizor de la beneficiarii ajutorului de stat ilegal." Ca atare, este evident că Decizia Comisiei Europene are caracter executoriu ope legis, nefiind necesară parcurgerea unei proceduri prealabile de investire. Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult cu cât natura juridică a datoriile ce urmează a fi recuperate exclude incidența C. proc. civ. și procedurii reglementate de acest act normativ.

Cu privire la susținerile intimatelor reclamante referitoare la faptul că instanțele naționale au dispus suspendarea executării silite în temeiul art. 172 și art. 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, arată că nu sunt relevante, deoarece chiar legislația privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată prevede suspendarea măsurilor de executare silită după comunicarea somației, dar nu înlătură obligația de plata voluntară a sumei din somației în cuprinsul celor 180 de zile de la data comunicării ei.

Suspendarea de către instanțele naționale a executării silite în temeiul art. 172 și art. 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu suspendă și curgerea termenului de 180 de zile, fiind fără echivoc ca susținerile reclamantelor nu pot schimba încadrarea în prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată.

În concluzie, recurenta arată că Decizia nr. 2112/30.03.2015 nu este suspendată, având în vedere că prin această decizie s-a instituit o răspundere solidară pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre beneficiari, a persoanelor fizice și juridice care constituie unitatea economică unică, formată din G., F., S.C. C. S.A., E. S.R.L., S.C. Multipack, A. S.A., B. S.A., S.C. H. S.A., S.C. I. S.R.L. și J. S.R.L., decizie care, conform legislației comunitara, nu este suspendată.

De asemenea, precizează că suspendarea procedurii executării silite, inițiată de către organul fiscal competent, în temeiul art. 172 și art. 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, nu suspendă și curgerea termenului de 180 de zile prevăzut în procedura de eșalonare, fiind fără echivoc ca sentința nr. 150/14.07.2016 pronunțată de către instanța de font este una netemeinica si nelegala.

In fine, în ceea ce privește soluția instanței de fond privind obligarea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 140 RON, consideră că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 451 și art. 452 C. proc. civ., raportat și la faptul că acțiunea formulată a fost admisă în parte.

II. Recurenta-pârâtă Agenția Naționala de Administrare Fiscală a formulat recurs, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate în parte, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată, având in vedere următoarele:

Normele legale anterior menționate se coroborează cu dispozițiile art. 457 C. proc. civ., în care se precizează clar ca "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Astfel, Curtea de Apel Oradea în mod greșit nu a avut în vedere că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural pus la dispoziția oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ.

Măsura este una de excepție și are caracter provizoriu, suspendarea executării actului administrativ susceptibil de a fi adus la îndeplinire pe calea executării silite vizând prevenirea producerii unui prejudiciu ireparabil, pe care echitatea ii impune sa fie evitat, in măsura posibilului.

Potrivit dispozițiilor art. 110 din O.G. nr. 92/2003, colectarea creanțelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanță sau al unui titlu executoriu, după caz.

Astfel, decizia de soluționare a contestației nu este titlu de creanță, întrucât nu stabilește în sarcina contribuabilului nicio măsură și nu incumbă nicio obligație fiscală în sarcina acestuia.

Mai mult, Decizia de soluționare nu se aduce la îndeplinire pe calea executării silite pentru a fi susceptibilă de suspendare în baza prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Luând in considerare toate argumentele expuse, apreciază că nu pot fi aplicabile prevederile din legea contenciosului administrativ privind suspendarea executării, atât timp cât nu există un titlu de creanță.

Soluția de admitere în parte a acțiunii, cu consecința anularii în parte a actelor atacate, este neîntemeiată, instanța de fond în mod greșit respingând apărările formulate de instituția pârâtă.

Referitor la Decizia nr. 21/27.01.2016, în mod greșit Curtea de Apel Oradea nu a reținut ca S.C. A. S.A. a beneficiat de eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale pentru care s-a emis Decizia de eșalonare la plată nr. x/29.12.2014.

Prin Deciziile nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 și nr. 6199/10.12.2015, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a constatat că S.C. A. S.A. a pierdut valabilitatea eșalonării la plată, aprobată prin Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. x/29.12.2014, fiind încălcate prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată.

Ca o consecință a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, prin Deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015, nr. y/10.12.2015, nr. z/10.12.2015 și nr. 6200/10.12.2015, organele fiscale au calculat în mod corect în sarcina reclamantei penalități de 10%, în sumă de 8.868.564 RON, în temeiul dispozițiilor art. 12 și art. 13 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, în care se arata ca "In cazul pierderii valabilității eșalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eșalonarea la plată acordată, reprezentând obligații fiscale principale și/sau obligații fiscale accesorii eșalonate la plată, se datorează o penalitate de 10%. Prevederile art. 12 alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea dispozițiilor aplicabile cauzei rezultă că, în cazul pierderii eșalonării/amânării la plată, organele fiscale competente calculează penalități de întârziere.

Din documentele aflate la dosarul cauzei reiese că, întrucât s-a constatat că reclamanta a pierdut valabilitatea eșalonării la plată a obligațiilor fiscale acordate prin Decizia de eșalonare la plată nr. x/29.12.2014, organele fiscale au emis Deciziile nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 și nr. 6199/10.12.2015 prin care s-a constatat pierderilor valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale și, ca o consecință, au fost calculate penalități de 10%, fiind emise astfel Deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015, nr. y/10.12.2015, nr. z/10.12.2015 și nr. 6200/10.12.2015.

De asemenea, împotriva Deciziilor de constatare a pierderii eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 și nr. 6199/10.12.2015, prin care s-a constatat că reclamanta a pierdut valabilitatea eșalonării obligațiilor fiscale la plată, aceasta a formulat contestație.

Prin Decizia nr. 6755/15.01.2016, organele fiscale din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au respins ca neîntemeiată contestația formulată de S.C. A. S.A. împotriva Deciziilor de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 și nr. 6199/10.12.2015.

Decizia nr. 6755/15.01.2016 a fost comunicată reclamantei la data de 19.01.2016, conform mențiunii olografe înscrisă pe aceasta de reprezentantul societății.

Față de aspectele prezentate, organul de soluționare investit cu contestația îndreptată împotriva Deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități nr. 6206/10.12.2015, nr. 6204/10.12.2015, nr. 6202/10.12.2015 și nr. 6200/10.12.2015, nu poate decât să ia act de pierderea valabilității eșalonării la plată.

Și în ceea ce privește Decizia nr. 22/27.01.2016, în mod greșit Curtea de Apel Oradea nu a reținut ca S.C. B. S.A. a beneficiat de eșalonarea la plată a obligațiilor în sumă de 41.930.886 RON,pentru care s-a emis Decizia de eșalonare la plată nr. x/22.12.2014, modificată prin Decizia nr. 1070/17.03.2015.

Prin Decizia nr. 6191 din 10.12.2015, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a constatat că S.C. B. S.A. a pierdut valabilitatea eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, aprobată prin Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. x din data de 22.12.2014, modificată prin Decizia nr. 1070/17.03.2015, începând cu data de 27.10.2015, fiind încălcate prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, suma rămasă de plată din eșalonare fiind în cuantum de 34.530.420 RON.

Ca o consecință a pierderii valabilității eșalonării la plată, prin Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015, organele fiscale au calculat în sarcina reclamantei penalități de 10%, în sumă de 3.453.042 RON, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată.

Din documentele aflate la dosarul cauzei, reiese că, întrucât reclamanta a pierdut valabilitatea eșalonării la plată, organele fiscale au emis Decizia nr. 6191/10.12.2015 prin care s-a constatat pierderea valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale și, ca o consecință, au fost calculate penalități de 10% fiind emisă și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015.

De asemenea, face precizarea că împotriva Deciziei de constatare a pierderii eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6191/10.12.2015, prin care s-a constatat că reclamanta a pierdut valabilitatea eșalonării obligațiilor fiscale la plată, S.C. B. S.A. a formulat contestație.

Prin Decizia nr. 6756/15.01.2016, organele fiscale din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au respins ca neîntemeiată contestația formulată de S.C. B. S.A. împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată, constatată prin Decizia nr. 6191/10.12.2015.

Decizia nr. 6756/15.01.2016 a fost comunicată reclamantei la data de 19.01.2016, conform mențiunii olografe înscrisă pe aceasta.

Față de aspectele prezentate, organul de soluționare, investit cu contestația îndreptată împotriva Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015, nu poate decât să ia act de pierderea valabilității eșalonării la plată, constatată prin Decizia nr. 6191/10.12.2015.

Un aspect important care privește cele 2 Decizii emise de ANAF - DGSC, și care nu a fost avut în vedere de instanța de fond, este acela ca procedura de contestare a pierderii eșalonării la plată este distinctă de procedura de contestare a titlului de creanță, organul de soluționare neavând competență să se pronunțe asupra acestui aspect, urmând doar să ia act de situația constatată de organul fiscal, argumentele reclamantei neputând fi avute în vedere în soluționarea contestației administrative.

In considerarea celor expuse, solicită a se avea în vedere faptul că obligațiile fiscale au fost stabilite de organul de control după o riguroasă analiză a situației de fapt, raportat la dispozițiile legale aplicabile pentru perioada verificată, iar organul de soluționare a contestației s-a pronunțat asupra contestației prin decizie motivată pe larg și întemeiată pe dispozițiile legale incidente în cauză.

În fine, în ceea ce privește obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 140 RON, apreciază ca o astfel de soluție este neîntemeiată, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile de art. 451 - 453 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, de intimatele-reclamate S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A.. au solicitat anularea recursului declarat cu privire la soluția primei instanțe de anulare a Deciziilor nr. 21 si nr. 22/27.01.2016 și au arătat următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat împotriva soluției de suspendare a efectelor Deciziilor nr. 21 si 22/27.012016, au solicitat a se observa că acesta vizează doar pretinsa respingere greșită a excepției inadmisibilității cererii de suspendare a executării Deciziilor nr. 21/27.01.2016 si nr. 22/27.01.2016.

Apreciază că soluția primei instanțe de respingere a excepției inadmisibilității este corectă, având în vedere specificul măsurii suspendării fundamentate pe prevederile art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004.

In practica judiciară s-a reținut în mod constant că suspendarea executării actului administrativ "este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voință a autorității publice, menită să asigure protecția juridică a persoanei potențial vătămate, până la evaluarea legalității deciziei administrative de către instanța de contencios administrativ".

La aprecierea legalității soluției primei instanțe, urmează a se avea in vedere și prevederile art. 218 alin. din O.G. nr. 92/2003 (aplicabilă actelor administrative in cauza), potrivit cărora "Deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă. In condițiile legii."

Or, de vreme ce deciziile de soluționare a contestațiilor pot face obiectul acțiunii in anulare in contencios administrativ, apreciază că nu există niciun impediment pentru care acestea să nu poată face și obiectul unor cereri de suspendare fundamentate pe prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la recursul declarat împotriva soluției de anulare a Deciziilor nr. 21 si nr. 22/27.01.2016, solicită a se avea în vedere că acesta nu conține nicio critica de nelegalitate, astfel încât, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., solicită să se constate nulitatea acestuia.

Deși recurenta-parata ANAF-DGSC a indicat drept motiv de recurs pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., niciuna dintre criticile aduse soluției de anulare a Deciziilor nr. 21 si nr. 22/27.01.2016 nu precizează textele de lege încălcate sau aplicate greșit de prima instanța prin sentința recurată, aceasta limitându-se exclusiv la a enumera actele administrative prin care au fost acordate eșalonări subscriselor si cele prin care au fost revocate aceste facilitați fiscale.

Având in vedere faptul că memoriul de recurs nu cuprinde nicio critică cu privire la aplicarea greșita sau încălcarea normelor de drept material, solicită să se constate nulitatea acestuia.

Apreciază că prima instanța a obligat in mod corect partea adversa la plata cheltuielilor de judecata constând exclusiv in taxa judiciara de timbru, in condițiile in care ANAF-DGSC s-a opus la cererea de chemare in judecată (formulând apărări scrise), iar instanța a considerat ca fiind întemeiată acțiunea formulata.

Solicită să se respingă ca nefondat recursul declarat împotriva soluției de suspendare a actelor administrative emise de ANAF-DGSC și sa se anuleze recursul declarat împotriva soluției de anulare a acelorași acte administrative.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Din perspectiva situației de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de fond, se reține că reclamantele au obținut facilitățile fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 29/2011, prin Decizia de eșalonare la plată nr. x/29.12.2014 și Decizia de amânare la plată nr. x/29.12.2014 în ceea ce privește S.C. A. S.A., și prin Decizia de eșalonare la plată nr. x/22.12.2014 și Decizia de amânare la plata nr. x/22.12.2014 în ceea ce privește S.C. B. S.A..

Ulterior, S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A. au formulat cereri de modificare a respectivelor deciziilor, în baza art. 10

1

din O.U.G. nr. 29/2011, acestea fiind aprobate prin emiterea unor decizii de modificare, atât a deciziei de eșalonare cat și a celei de amânare, și anume deciziile nr. 4206/1.09.2015 de modificare a deciziei nr. x/29.12.2014 și nr. y/1.09.2015 de modificare a deciziei nr. x/29.12.2014 emise cu privire la S.C. A. S.A., și Decizia nr. 1070/17.03.2015 de modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor nr. x/22.12.2014 privind pe B. S.A..

Prin hotărârea arbitrală pronunțată la data de 11.12.2013 în cauza Micula și alții/Romania, Tribunalul arbitral constituit pe lângă Centrul InternaȚional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) a acordat reclamanților G. și F., S.C. C. S.A., S.C. E. S.R.L. și S.C. Multipack, despăgubiri din partea României în cuantum de 376433229 RON (aproximativ 82 milioane EUR), pentru motivul că Romania nu a asigurat un tratament corect și echitabil al investițiilor reclamanților, fapt ce a echivalat cu o încălcare de către Romania a articolului 2 alin. (3) din Acordul intre Guvernul Regatului Suediei și Guvernul României pentru promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor, tribunalul stabilind, totodată, că suma acordată este purtătoare de dobânzi până când Romania va pune pe deplin în aplicare hotărârea.

La data de 30.03.2015, prin Decizia nr. 2112/2015, Comisia Europeană a decis că plata despăgubirilor acordate de tribunalul arbitral constituit pe lângă Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții (ICSID) prin hotărârea arbitrală din 11.12.2013, în cauza ARB/05/20 Micula și alții/Romania, constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alin. (1) din TFUE, ajutor care este incompatibil cu piața internă, stabilind totodată că Romania nu plătește niciun ajutor incompatibil menționat și recuperează toate ajutoarele incompatibile care au fost deja plătite, iar G., F., S.C. C. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. Multipack, A. S.A., B. S.A., H. S.A., I. S.R.L. și J. S.R.L. răspund solidar pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre beneficiari.

În urma comunicării acestei decizii, la data de 17.04.2015, Agenția Națională de Administrare Fiscala - Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili a emis către A. S.A. somația nr. 2113/17.04.2015, în dosarul execuțional nr. x, și către B. S.A. somația nr. 2113/17.04.2015, în dosarul execuțional nr. x, prin care acestea au fost înștiințate că figurează în evidență fiscală cu o sumă de plată în cuantum de 383.174.579 RON, pentru care s-a început executarea silita în temeiul Deciziei 2112/30.03.2015 a Comisiei Europene, reținută ca titlu executoriu.

Somațiile și procesele-verbale privind calculul dobânzilor și penalitatilor de intarziere stabilite în titlul executoriu nr. x/21.04.2015, nr. y/12.05.2015, nr. z/21.05.2015 și nr. 1516/22.06.2015 emise în dosarul de executare nr. x/2015 de către Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, precum și procesele-verbale privind calculul dobanzilor și penalitatilor de intarziere stabilite în titlul executoriu nr. x/21.04.2015, nr. y/2.05.2015, nr. z/21.05.2015 și nr. 1515/26.06.2015 emise în dosarul de executare nr. x/2015 de către Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili au fost contestate în instanța de către reclamante, sens în care s-a format dosarul nr. x/2015 al Judecatoriei Beiuș. Prin încheierea nr. 683 pronuntata în data de 12.06.2015, Judecatoria Beiuș a dispus suspendarea executării silite pâna la soluționarea contestației la executare. Încheierea Judecatoriei Beiuș a fost menținuta prin Decizia nr. 1170/CA/A/2015 pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 9.11.2015.

Prin Deciziile nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 și nr. 6199/10.12.2015 s-a constatat pierderilor valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale aprobata prin decizia de eșalonare la plata nr. x/29.12.2014, motivul de fapt pentru care s-a constatat pierderea valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale a fost că "suma pentru care S.C. A. S.A. raspunde solidar, asa cum se precizeaza în Decizia CE nr. 2112/2015 nu a fost stinsa în termenul de 180 de zile de la data comunicarii somatiei pentru aceasta suma, respectiv suma nu a fost stinsa pâna la data de 26.10.2015, inclusiv", nerespectandu-se astfel dispozitiile art. 10 lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea esalonarilor la plata. Prin Decizia nr. 6755/15.01.2016 organele fiscale din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au respins că neîntemeiată contestația formulată de S.C. A. S.A. împotriva Deciziilor de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 și nr. 6199/10.12.2015.

De asemenea, organele fiscale au emis Decizia nr. 6191/10.12.2015 prin care s-a constatat pierderea valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale de către S.C. B. S.A., au fost calculate penalități de 10% fiind emisă și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015. Motivul de fapt pentru care s-a constatat pierderea valabilitatii esalonarii la plata a obligatiilor fiscale a fost că "suma pentru care raspunde solidar, asa cum se precizeaza în Decizia CE nr. 2112/2015 nu a fost stinsa în termenul de 180 de zile de la data comunicarii somatiei pentru aceasta suma, respectiv suma nu a fost stinsa pâna la data de 26.10.2015, inclusiv", nerespectandu-se astfel dispozitiile art. 10 lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea esalonarilor la plata. Prin Decizia nr. 6756/15.01.2016 organele fiscale din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au respins că neîntemeiată contestația formulată de S.C. B. S.A. împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată, constatată prin Decizia nr. 6191/10.12.2015.

3.1. Prin sentința recurată, prima instanță a reținut că deciziile de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6205/2015, nr. 6203/2015, nr. 6201/2015, nr. 6199/2015, nr. 6198/2015, nr. 6191/2015, nr.