ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3675/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea următoarelor acte administrativ-fiscale emise de Ministerul Finanțelor Publice, ANAF, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili:

- Decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6195/10.12.2015;

- Decizia referitoare la obligații de plată accesorii reprezentând penalități nr. 6196/10.12.2015;

- Decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere nr. 6197/10.12.2015;

- Decizia nr. 94/31.03.2016 privind soluționarea contestației depusă de A. S.R.L., emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

Prin sentința nr. 276/CA/2016-PI din 12 decembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală București și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A anulat decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6195/10.12.2015, decizia referitoare la obligații de plată accesorii reprezentând penalități nr. 6196/10.12.2015, decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere nr. 6197/10.12.2015, decizia nt. 6754/15.01.2016 și decizia nr. 94/31.03.2016, privind soluționarea contestațiilor.

A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 11.443,72 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, onorariu avocațial și cheltuieli de transport.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală și recurs incident reclamanta A. S.R.L..

Toate cele 3 recursuri au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul său Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a criticat soluția primei instanțe în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili pe capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 94/31.03.2016 emisa de către Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala, considerăm că instanța de fond nu a analizat prevederilor art. 1 alîn. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ,

"Orice persoana care se considera vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata . . . . . . . . . . .".

Prin urmare, va rugam sa aveți in vedere ca, soluțiile pe care le poate da instanța de contencios administrativ, se pronunța in contradictoriu cu autoritățile publice emitente ale actelor administrative atacate.

Având in vedere textele de lege mai sus citate, rezulta că, pentru a avea calitate procesuala in cauza, Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili ar fi trebuit sa emită Decizia nr. 94/31.03.2016, act administrativ pretins vătămător pentru reclamanta.

Ampla argumentație centrată pe Decizia Comisiei europene nr. 2112 din 30.05.2015 nu are a mai fi reținută, ea fiind anulată Hotărârea Tribunalului de Prima instanță - Camera a II-a extinso din 18.06.2019.

În recursul ANAF s-a arătat că, în mod greșit instanța de fond a anulat Decizia nr. 94/31.03.2016 emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala- Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor, care a avut ca obiect contestația reclamantei privind suma de 11.354.431 RON, reprezentând penalități, hotărârea instanței nefiind motivata sub acest aspect.

Contrar celor dispuse de instanța de fond, prin Decizia nr. 94/31.03.2016 in mod corect ANAF-DGSC a stabilit, referitor la suma de 11.354.431 iei reprezentând penalități calculate asupra ratelor de eșalonare neachitate în temeiul art. 13 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, cu modificările și completările ulterioare, legalitatea calculării penalităților de 10% asupra debitelor rămase de plată din eșalonarea la plată acordată, în condițiile în care s-a constatat pierderea valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, decizia privind pierderea eșalonării la plată fiind contestată de societatea reclamanta, iar organul fiscal competent (DGAMC) a respins ca neîntemeiată această contestație.

Prin Decizia nr. 94/31.03.2016 emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala de Soluționare a Contestațiilor (ANAF -DGSC) a fost soluționată contestația reclamantei formulata împotriva Deciziei referitoare la obligații de plata accesorii reprezentând penalități nr. 6196/10.12.2015, asa cum se poate observa din cuprinsul acestei decizii.

Prin decizia nr. 94/31.03.2016, ANAF -DGSC a avut in vedere soluțiile de respingere, pronunțate de Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, în calitate de organ competent in ceea ce privește contestația formulata împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plata a obligațiilor fiscale nr. 6195/10.12.2015 pentru suma de 113.544.308 RON si Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plata a penalităților de întârziere nr. 6197/10.12.2015, ANAF -DGSC luând act de aceste soluții.

Ca o consecință a perderii valabilității eșalonării la plată, organele fiscale au emis și Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015 prin care au calculat penalități în sumă de 11.354.431 RON.

In cauza sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată:

"(4) în cazul pierderii valabilității eșalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eșalonarea la plată acordată, reprezentând obligații fiscale principale și/sau obligații fiscale accesorii eșalonate la plată, se datorează o penalitate de 10%. Prevederile art. 12 alin. (1) și (3) se aplică în mod corespunzător."

Față de aceste prevederi legale, în cazul pierderii eșalonării la plată, organele fiscale competente calculează penalități de întârziere.

Totodată s-a criticat și obligarea sa la plata unor cheltuieli de judecată în sumă însemnată "deși ANAF s-a pronunțat numai asupra penalităților în temeiul legii", nefiind stabilită în sarcina sa vreo culpă procesuală.

Cât privește recursul incident al reclamantei, acesta este formulat împotriva considerentelor sentinței, apreciind că prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 29/2001 atunci când nu a reținut argumentul subscrisei conform căruia acest text vizează exclusiv obligații de natură fiscală.

Cadrul procesual este următorul: prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015 s-a stabilit ca plata despăgubirilor acordate de către Tribunalul arbitral(ICSID) în dosarul nr. x unității economice unice din care fac parte B., C., S.C. D. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.A., S.C. H. S.A., S.C. I. S.A., S.C. A. S.R.L. și S.C. J. S.R.L., constituie ajutor de stat în sensul art. 107 aliniatul 1 din Tratat, ajutor care este incompatibil cu piața internă și s-a impus în sarcina României o obligație de recuperare a acestui ajutor de stat.

De asemenea, dispozițiile art. 2 alin. (2) din Decizia Comisiei Europene nr. 2112 stabilesc că C., B., S.C. D. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., G. S.A., H. S.A., I. S.A., S.C. A. S.A. si S.C. J. S.R.L. răspund solidar pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre beneficiari.

Astfel, Comisia Europeană a stabilit că despăgubirile acordate de ICSID reclamanților din dosarul nr. x reprezintă un ajutor de stat, care contravine prevederilor din legislația Uniunii Europene în materia ajutorului de stat si beneficiarii acestui ajutor sunt răspunzători în mod solidar pentru recuperarea de către statul român a sumelor plătite cu acest titlu.

Ca urmare a Deciziei Comisiei Europene, s-a emis decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 6195/10.12.2015, decizia referitoare la obligații de plată accesorii reprezentând penalități nr. 6196/10.12.2015 și decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere nr. 6197/10.12.2015, emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, s-a stabilit că eșalonarea la plată a datoriilor și-a pierdut valabilitatea, începând cu data de 27.10.2015, ca urmare a faptului că suma pentru care reclamanta răspunde solidar, așa cum se precizează în Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015, nu a fost stinsă până la data de 26.10.2015 inclusiv, respectiv în termenul de 180 de zile de la data comunicării somației de plată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 10 lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonării la plată. Prin deciziile nr. 94/31.03.2016 și nr. 6754/15.01.2016 emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost respinsă contestația reclamantei formulată împotriva acestor decizii.

Motivarea, corectă a instanței de fond în anularea deciziilor nu mai are a fi analizată câtă vreme Decizia Comisiei Europene nr. 2015/1470 din 30 martie 2015 a fost anulată prin hotărârea executorie a Tribunalului de Primă instanță.

Faptul că hotărârea este succeptibilă de recurs nu contrazice în nici un fel caracterul executoriu al hotărârii, care anulând Decizia lasă fără obiect toate actele ce au fost emise în baza ei.

Că așa este, rezultă și din cererea de suspendare ANAF care recunoaște caracterul obligațional al Deciziei.

Teoria obligației Statului Român de a respecta art. 1081 alin. 3 TFUE nu poate fi pusă în contradicție cu o hotărâre a ICSID pe care Statul Român s-a obligat să o respecte și aplice.

A privi un principiu dintr-un singur și obtuz punct de vedere, fără a urmări spre exemplu, obligațiile României de a participa, respecta și aplica hotărârile ICSID, a dus la un nivel superior, (eroarea fiind și mai accentuată)la emiterea Deciziei CE, ulterior anulată.

Și aspectele de fond referitoare la plata ratelor din graficul de eșalonare ori la faptul menținerii sentinței nr. 227/2016 pronunțată în dosar x/2015 de către Judecătoria Oradea prin care a fost admisă contestația la executare formulată de reclamantă și au fost anulate toate actele de executare converg spre aceeași soluție.

Sentința nr. 2273/2016 pronunțată în dosar x/2015 a rămas definitivă ca urmare a intervenției Deciziei nr. 1262/A/C A/2019 pronunțată de Tribunalul Bihor în ședința publică din data de 21 octombrie 2019.

Cu referire la critica respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a K. invocată prin recursul acestei recurente cu referire la Decizia nr. 94/31.03.2016 emisă de ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, trebuie observat că această decizie nu are o existență proprie ci reprezintă soluția dată în contestațiile împotriva deciziei nr. 6195/2015 și 6197/2015 emise de către această pârâtă, astfel încât nici această critică nu se susține.

Cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată acesta nu apare disproporționat în raportat de complexitatea cauzei.

Critica din recursul ANAF conform căreia partea sa din obligațiile impuse reclamantului a fost mai mică nu se poate reține în mod justificat, soluțiile date prin respingerea contestațiilor reclamantei vizând verificarea fondului celei prezente în deciziile K..

Cât privește recursul reclamantei acesta vizează considerentele sentinței care nu ar fi reținut argumentele reclamantei conform cărora prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 vizează exclusiv obligațiile de natură fiscală solicitându-se înlăturarea acestor considerente.

Câtă vreme prin anularea deciziei CE-2112, s-a anulat temeiul în baza cărora s-au emis deciziile a căror anulare s-a solicitat și dispus emise de recurentele-pârâte o analiză precum cea a instanței de fond care să cuprindă și natura creanței nu are a mai fi antamată de către instanța de recurs.

Motivele din considerente au fost reliefate în contextul punctual al valabilității Deciziei CE, or în lipsa acesteia, un control de fond al deciziilor contestate nu apare ca necesar.

În aceste condiții hotărârea instanței de fond apare ca temeinică și legală.

Cât privește cheltuielile de judecată în recurs, prin respingerea tuturor căilor de atac, nu au a fi acordate.

Cum în raport de motivele invocate nici unul din cele 3 căi de atac nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge atât cele două recursuri principale cât și recursul incident.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 276/CA/2016-PI din 12 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 și recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 iulie 2020.