ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5492/2022

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 18 august 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Administrația pentru Contribuabuli Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Serviciul Soluționare Contestații: - anularea Deciziei nr. 11 din 30.06.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită lai nivelul Regiunii Ploiești prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. 150/03.02.2017 și Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 150/03.02.2 017; - anularea Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eșalonare în cuantum de 4.368.397 RON, Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din amânare în cuantum de 36.334 RON, Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eșalonare în cuantum de 5.478 RON, precum și, în mod corelativ, menținerea valabilității Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 prin care ne-a fost acordată eșalonarea la plată pe o perioadă de 60 luni a obligațiilor fiscale existente în sold, Deciziei de amânare la plată a obligațiilor fiscale accesorii aferente obligațiilor fiscale principale nr. 128/27.05.2016, în sumă de 36.334 RON, precum și Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 pentru suma de 5.478 RON, emise de DGRFP Ploiești AJFP Giurgiu - Serviciul Fiscal Orășenesc Bolintin Vale; - anularea Deciziei nr. 704/20.06.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Serviciul Soluționare Contestații, prin care a fost respinsă contestația administrativă împotriva Deciziei nr. 149/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, Deciziei nr. 5481/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, anularea Deciziei nr. 150/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, Deciziei nr. 5482/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere;- anularea Deciziei nr. 149/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, în cuantum de 218.420 RON, Deciziei nr. 5481/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, în cuantum total de 86.705 RON, Deciziei nr. 150/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, în cuantum de 274 RON și a Deciziei nr. 5482/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, în cuantum total de 181 RON; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2642 pronunțată la 6 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Administrația pentru Contribuabuli Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploiești, Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Serviciul Soluționare Contestații și Serviciul Fiscal Orășenesc Bolintin Vale, a anulat Decizia nr. 11/30.06.2017 emisă de D.G.R.F.P. Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Ploiești, Decizia de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, Decizia de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. 150/03.02.2017 și Decizia de Constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 150/03.02.2017, a menținut valabilității Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 127/27.05.2016, Deciziei de amânare la plată a obligațiilor fiscale accesorii aferente obligațiilor fiscale principale nr. 128/27.05.2016 și Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 și a anulat Decizia nr. 704/20.06.2017 emisă de D.G.R.F.P. Ploiești - Serviciul Soluționare Contestații, Decizia nr. 149/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, în cuantum de 218.420 RON, Decizia nr. 5481/03.02.2017, referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, în cuantum total de 86.705 RON, Decizia nr. 150/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii, reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, în cuantum de 274 RON, și Decizia nr. 5482/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii, reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, în cuantum de 181 RON, luând act că reclamanta a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr. 2642 pronunțată la 6 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu în nume propriu și în numele DGRFP Ploiești, care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Motivele recursurilor sunt expuse pe larg în cererile de exercitare a căii de atac depuse la dosarul cauzei .

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Administrația pentru Contribuabuli Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploiești și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Serviciul Soluționare Contestații: - anularea Deciziei nr. 11 din 30.06.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită lai nivelul Regiunii Ploiești prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. 150/03.02.2017 și Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 150/03.02.2 017; - anularea Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eșalonare în cuantum de 4.368.397 RON, Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din amânare în cuantum de 36.334 RON, Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eșalonare în cuantum de 5.478 RON, precum și, în mod corelativ, menținerea valabilității Deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 prin care ne-a fost acordată eșalonarea la plată pe o perioadă de 60 luni a obligațiilor fiscale existente în sold, Deciziei de amânare la plată a obligațiilor fiscale accesorii aferente obligațiilor fiscale principale nr. 128/27.05.2016, în sumă de 36.334 RON, precum și Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 pentru suma de 5.478 RON, emise de DGRFP Ploiești AJFP Giurgiu - Serviciul Fiscal Orășenesc Bolintin Vale; - anularea Deciziei nr. 704/20.06.2017 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești Serviciul Soluționare Contestații, prin care a fost respinsă contestația administrativă împotriva Deciziei nr. 149/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, Deciziei nr. 5481/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, anularea Deciziei nr. 150/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, Deciziei nr. 5482/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere;- anularea Deciziei nr. 149/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, în cuantum de 218.420 RON, Deciziei nr. 5481/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, în cuantum total de 86.705 RON, Deciziei nr. 150/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități datorate în cazul eșalonărilor la plată, în cuantum de 274 RON și a Deciziei nr. 5482/03.02.2017 referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, în cuantum total de 181 RON.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L și a anulat actele administrativ-fiscale contestate.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 127/27.05.2016 emisă de DGRFP Ploiești AJFP Giurgiu - Serviciul Fiscal Orășenesc Bolintin Vale, reclamantei A. S.R.L. i-a fost acordată eșalonarea la plată pe o perioadă de 60 luni a obligațiilor fiscale existente în sold, în cuantum de 4.478.859 RON, prin Decizia nr. 128/27.05.2016 i-a fost aprobată cererea de amânare la plată a obligațiilor fiscale accesorii aferente obligațiilor fiscale principale eșalonate la plată, în sumă de 36.334 RON, iar prin Decizia nr. 127/27.05.2016 i-a fost acordată eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale pentru suma de 5.478 RON.

Prin Decizia nr. 137/11.10.2016 emisă de același organ de administrare fiscală, s-a dispus că eșalonarea la plată a obligațiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 și-a pierdut valabilitatea începând cu data de 11.10.2016, suma rămasă la plată din eșalonare fiind de 4.369.481 RON.

De asemenea, prin Decizia nr. 139/11.10.2016 s-a dispus pierderea valabilității eșalonării la plată a accesoriilor aferente obligațiilor fiscale principale începând cu data de 11.10.2016, suma rămasă de plată fiind în cuantum de 36.334 RON.

În același mod s-a procedat și prin Decizia nr. 140/11.10.2016, prin care s-a stabilit pierderea valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale în cuantum de 5.478 RON, acordată prin Decizia nr. 127/27.05.2016.

În acest context, reclamanta a solicitat menținerea valabilității eșalonării/amânării la plată a debitelor fiscale mai sus menționate, solicitare care a fost admisă de organul fiscal teritorial, sens în care au fost emise Decizia nr. 149/24.10.2016 de menținere a valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale acordate prin Decizia nr. 127/27.05.2016 pentru suma de 4.368.397 RON și Decizia nr. 150/24.10.2016 de menținere a valabilității amânării la plată acordate prin Decizia nr. 128/27.05.2016 pentru suma de 36.334 RON.

În data de 07.02.2017 i-a fost comunicată prin poștă, de către pârâta DGRFP Ploiești Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Ploiești, Deciziile nr. 149/03.02.2017 și nr. 150/03.02.2017 prin care i se face cunoscut faptul că Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 127/27.05.2016, Decizia de amânare la plată a obligațiilor fiscale nr. 128/27.05.2016 și Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale nr. 127/27.05.2016, și-au pierdut valabilitatea începând cu data de 15.12.2016, invocându-se drept argument faptul că "Pentru menținerea valabilității eșalonării la plată, debitorul trebuia să achite obligațiile de plată reprezentând rate cu termen scadent 15.11.2016. cel mai târziu la data de 15.12.2016.". urmare acestei decizii stabilindu-se o sumă rămasă de plată în cuantum de 4.368.397 RON, 36.334 RON și, respectiv, 5.478 RON.

Urmare emiterii deciziilor de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, precum și a deciziilor de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare, pârâta DGRFP Ploiești a procedat la emiterea deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, enumerate la capătul patru de cerere, acestea din urmă având caracter de acte administrative fiscale subsecvente.

Împotriva actelor administrative enumerate la capătul doi de cerere, precum și împotriva deciziilor de stabilire a obligațiilor de plată a accesoriilor, a formulat contestație administrativă prealabilă, care a fost respinsă ca neîntemeiată de către pârâta DGRFP Ploiești Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Ploiești, prin Decizia nr. 11/30.06.2017, cu privire la actele administrative fiscale indicate la capătul doi de cerere și de către DGRFP Ploiești Serviciul Soluționare Contestații prin Decizia nr. 704/20.06.2017, cu privire la deciziile de calcul accesorii indicate la capătul patru de cerere.

Reclamanta susține, în esență, că prin Decizia nr. 11/30.06.2017 a fost respins în mod nelegal capătul de cerere din contestația administrativă prealabilă privind nulitatea (i) Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eșalonare în cuantum de 4.368.397 RON, (ii) Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din amânare în cuantum de 36.334 RON și a (iii) Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eșalonare în cuantum de 5.478 RON, pe de o parte, pentru emiterea acestora cu încălcarea dreptului său la apărare, atât di perspectiva disp. art. 9 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 NCPF privind dreptul de ascultare al contribuabilului, anterior emiterii acestora, cu consecința punerii sale în imposibilitatea de a formula în mod util apărări de fond, cât și din aceea de a nu fi fost înștiințat, în circumstanțele concrete ale popririlor dispuse, că are dreptul să solicite aplicarea prevederilor art. 195 și art. 236 alin. (14) lit. d) din Codul de procedură fiscală, apreciindu-se (de către organele fiscale) că "nu au obligația să asigure contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere atunci când întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege, când urmează să se ia măsuri de executare silită si să emită decizii referitoare la obligații fiscale accesorii, aspecte care sunt aplicabile speței analizate. în conformitate cu prev. art. 9 alin. (1) si (2) din Legea nr. 207/2015", iar, pe de altă parte, pentru că nu s-a avut în vedere că situația invocată de organele fiscale pentru pierderea, la data de 15.12.2016, a valabilității eșalonării/amânării (respectiv, neachitarea, până la data de 15.12.2016, conform regulilor aplicabile eșalonării, a obligațiilor fiscale scadente la data de 15.11.2016, în valoare de 73.368 RON) a fost determinată de fapta nelegală a organelor fiscale, care, chiar în perioada (mai precis, la datele de 25.10.2016 și 28.10.2016) pe care organele fiscale o recunosc ca fiind inclusă în acelea de valabilitate a eșalonării/amânării acordate reclamantei (27.05-11.10.2016 și 24.10-15.12.2016), a executat silit conturile reclamantei pentru suma de 90.987 RON, cu încălcarea prevederilor art. 203 Codul de procedură fiscală.

Curtea de apel a avut în vedere chiar situația de fapt reținută de organele fiscale prin Decizia de soluționare a contestației administrative, nr. 11/30.06.2017, în cuprinsul căreia se arată că "între data la care a fost pierdută eșalonarea la plată, respectiv 11.10.2016, și data la care s-au emis Deciziile de menținere a valabilității eșalonării nr. 149, respectiv 24.10.2016, organele fiscale au început procedura de executare silită asupra contului deschis la B. S.A.

Urmare a instituirii popririi, sumele încasate în contul popririi în perioada dintre data primei pierderi (11.10.2016) și data emiterii Deciziilor de menținere a eșalonării la plată nr. x (24.10.2016) au stins obligațiile fiscale principale, în ordinea vechimii, dintre cele care au fost eșalonate la plată, conform art. 165 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, din care cităm (...).

Astfel, suma de 842 RON, încasată în contul popririi la data de 19.10.2016, respectiv între data primei pierderi (11.10.2016) și data emiterii Deciziilor de menținere a eșalonării la plată nr. x (24.10.2016) au stins obligațiile fiscale principale eșalonate la plată, după cum urmează: - suma de 210 RON a stins obligația de plată la sursa TVA înscrisă în Declarația nr. x/27.10.2015, cu scadență la 25.10.2015: - suma de 545 RON a stins obligația de plată la sursa impozit pe profit înscrisă în Declarația nr. x/25.10.2015, cu scadență la 25.10.2015: - suma de 87 RON a stins obligații de plată la alte surse, conform declarațiilor depuse pentru luna septembrie 2015.

În ceea ce privește sumele încasate în contul popririi după data emiterii Deciziilor de menținere a eșalonării la plată nr. x (24.10.2016) au stins obligațiile fiscale cu termen de plată după data acordării eșalonării la plată, conform art. 257 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală:

Suma totală de 91.110 RON, încasată în contul popririi la datele de 20.10.2016 (121 RON), 25.10.2016 (11501 RON) și 28.10.2016 (79.488 RON), respectiv după data emiterii Deciziilor de menținere a eșalonării la plată nr. x (24.10.2016), a stins obligațiile fiscale cu termen de plată după data acordării eșalonării la plată, după cum urmează: - suma de 121, încasată la data de 20.10.2016 și distribuită la data de 25.10.2016, a stins parțial obligația de plată conform declarației nr. x/27.06.2016, cu scadență la 25.06.2016; - suma de 11501 RON, încasată la data de 25.10.2016 și distribuită la data de 28.10.2016, a stins parțial obligația de plată conform declarației nr. x/27.06.2016, cu scadență la 25.06.2016; - suma de 79488 RON, încasată la data de 28.10.2016 și distribuită la data de 31.10.2016, a stins parțial obligațiile de plată astfel, suma de 30419 RON a stins obligația de plată cu termen de plată la 25.05.2016 și 25.06.2016, iar suma de 49069 RON a stins obligațiile fiscale accesorii conform Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016.

Având în vedere prevederile legale anterior citate s-a reținut că pentru beneficiarii eșalonării la plată, ratele de eșalonare și obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea valabilității eșalonării la plată se sting în funcție de termenul maxim în care acestea se împlinesc, ori termenul maxim pentru stingerea ratelor scadente din data de 15.11.2016 era data de 15.12.2016.

Prin urmare, întrucât termenul de plată al ratelor scadente la data de 15.11.2016 încă nu se împlinise, sumele realizate din executarea silită a societății au stins creanțele fiscale în ordinea vechimii titlurilor executorii".

Instanța fondului a constatat, astfel, că organele fiscale, prin Decizia de soluționare a contestației administrative, nr. 11/30.06.2017, recunosc că la datele de 25.10.2016 și 28.10.2016, în perioada de valabilitate a eșalonării/amânării acordate reclamantei (27.05-11.10.2016 și 24.10-15.12.2016), a executat silit conturile reclamantei pentru suma de 90.987 RON (se are în vedere că din suma totală de 91.110 RON, suma de 121 RON a fost încasată în contul popririi la data de 20.10.2016), pentru stingerea unor obligații care se circumscriu celor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a) - c) și e) - j) Codul de procedură fiscală (cu referire specială la art. 194 alin. (1) lit. b), cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 203 Codul de procedură fiscală.

Conform art. 203 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare (versiunea în vigoare la data efectuării actelor de executare silită):

"ART. 203

Suspendarea executării silite

(1) Pentru sumele care fac obiectul eșalonării la plată a obligațiilor fiscale, precum și pentru obligațiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a) - c) și e) - j) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită, de la data comunicării deciziei de eșalonare la plată. În cazul obligațiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. f) executarea silită se suspendă după comunicarea somației.

(2) Odată cu comunicarea deciziei de eșalonare la plată către debitor, organele fiscale competente comunică, în scris, instituțiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare și/sau terților popriți care dețin/datorează sume de bani debitorului măsura de suspendare a executării silite prin poprire.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în RON și în valută, începând cu data și ora comunicării către instituțiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.

(4) Sumele existente în cont la data și ora comunicării adresei de suspendare a executării silite rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăți în scopul:

a) achitării obligațiilor administrate de organele fiscale competente de care depinde menținerea valabilității eșalonării la plată.

b) achitării drepturilor salariale.

(5) În cazul terților popriți, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor datorate de aceștia debitorului, atât a celor prezente, cât și a celor viitoare, până la o nouă comunicare din partea organului fiscal privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire.

(6) Măsurile de executare silită începute asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului se suspendă de la data comunicării deciziei de eșalonare la plată".

Analizând și aplicând aceste dispoziții legale la situația de fapt expusă anterior, judecătorul fondului a constatat că după emiterea și comunicarea, la data de 24.10.2016, a Deciziei nr. 149/24.10.2016 de menținere a valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale acordate prin Decizia nr. 127/27.05.2016 pentru suma de 4.368.397 RON (dar și a Deciziei nr. 150/24.10.2016 de menținere a valabilității amânării la plată acordate prin Decizia nr. 128/27.05.2016 pentru suma de 36.334 RON), pe de o parte, organele fiscale nu mai aveau dreptul să încaseze, din conturile poprite ale reclamantei,sume de bani pentru obligațiile fiscale care fac obiectul eșalonării la plată, nici pentru obligațiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a) - c) și e) - j) Codul de procedură fiscală (în care se includ obligațiile stinse de organul fiscal cu sumele încasate nelegal prin executarea silită prohibită de lege, în valoare de 90.987 RON), iar pe de altă parte, reclamanta debitoare avea dreptul, conform art. 203 alin. (4) lit. a) Codul de procedură fiscală, să utilizeze sumele poprite/indisponibilizate pentru efectuarea de plăți în scopul:achitării obligațiilor fiscale de care depinde menținerea valabilității eșalonării la plată. Aceasta, în situația în care organele fiscale susțin că a intervenit pierderea, la data de 15.12.2016, a valabilității eșalonării/amânării acordate, ca urmare a neachitării, până la data de 15.12.2016, conform regulilor aplicabile eșalonării, a obligațiilor fiscale scadente la data de 15.11.2016, în valoare de 73.368 RON.

În concluzie, curtea de apel a apreciat că este întemeiată apărarea reclamantei în sensul că situația invocată de organele fiscale pentru pierderea, la data de 15.12.2016, a valabilității eșalonării/amânării (respectiv, neachitarea, până la data de 15.12.2016, conform regulilor aplicabile eșalonării, a obligațiilor fiscale scadente la data de 15.11.2016, în valoare de 73.368 RON sau 77.007 RON) a fost determinată de fapta nelegală a organelor fiscale, care, chiar în perioada (mai precis, la datele de 25.10.2016 și 28.10.2016) pe care organele fiscale o recunosc ca fiind inclusă în acelea de valabilitate a eșalonării/amânării acordate reclamantei (27.05-11.10.2016 și 24.10-15.12.2016), a executat silit conturile reclamantei pentru suma de 90.987 RON, cu încălcarea prevederilor art. 203 Codul de procedură fiscală. Prin această încălcare a legii s-a produs reclamantei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor atacate, întrucât efectele negative ale neregularității s-au produs (sumele au fost deja încasate și au stins alte obligații) ele nu mai pot fi remediate.

În strânsă legătură cu apărarea anterioară, reclamanta invocă întemeiat și maniera abuzivă în care organele fiscale, după ce au procedat la emiterea, la data de 08.12.2016, a popririi nr. 1439 (a doua poprire relevantă în cauză), au efectuat încasarea sumelor poprite, fără a fi respectate, în prealabil, drepturile reclamantei prevăzute de art. 236 alin. (14) lit. d) și art. 195 Codul de procedură fiscală și fără ca organul fiscal să dea dovadă de rol activ, în conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (1) Codul de procedură fiscală. Urmare înființării acestei popriri, începând cu data de 30.12.2016. respectiv după data de 15.12.2016, la care s-a împlinit termenul maxim de plată al ratelor din graficul de eșalonare care asigura menținerea valabilității eșalonării la plată, s-a încasat suma de 506.702 RON, care a stins obligațiile fiscale înscrise în titlurile executorii pentru care s-a înființat poprirea.

Practic, reclamanta susține argumentat că, atât timp cât poprirea a fost dispusă la data de 08.12.2016, înainte de pierderea valabilității eșalonării (15.12.2016), iar sumele poprite erau suficiente pentru acoperirea obligațiilor fiscale de care depinde menținerea valabilității eșalonării la plată, trebuia să beneficieze, în primul rând, de dreptul prevăzut de art. 236 alin. (14) lit. d) Codul de procedură fiscală, respectiv de a putea solicita să se plătească în mod prioritar, din conturile indisponibilizate, sumele necesare plății obligațiilor fiscale de care depinde menținerea valabilității înlesnirii, iar organul fiscal era obligat, conform art. 7 alin. (1) Codul de procedură fiscală, să o înștiințeze că are acest drept în legătură cu poprirea dispusă.

În același context, reclamanta trebuia să beneficieze, în al doilea rând, de dreptul prevăzut de art. 195 Codul de procedură fiscală, respectiv de a putea solicita să se modifice decizia de eșalonare la plată în perioada de valabilitate a eșalonării, prin includerea în eșalonare a obligațiilor fiscale înscrise în titlurile executorii pentru care s-a înființat poprirea, iar organul fiscal era obligat, conform art. 7 alin. (1) Codul de procedură fiscală, să o înștiințeze că are acest drept în legătură cu poprirea dispusă.

Codul de procedură fiscală reglementează rolul activ al organelor fiscale, care implică și obligații imperative, aflate în divergență cu conduita pasivă în discuție, care în raport de circumstanțele cauzei, nu poate fi justificată doar prin faptul că reclamanta nu-și achitase obligațiile curente (prevederile legale menționate le vizează chiar pe ele), astfel că se înlătură apărarea pârâtelor sub acest aspect.

Cu alte cuvinte, deși în legătură cu cea de a doua poprire nu sunt incidente prevederilor art. 203 Codul de procedură fiscală (întrucât încasarea sumelor nu s-a făcut în perioada valabilității eșalonării/amânării), totuși, reclamanta invocă întemeiat încălcarea drepturilor sale prevăzute de dispozițiile art. 236 alin. (14) lit. d) și art. 195 Codul de procedură fiscală și ale art. 7 alin. 1din același act normativ, cu efecte în ceea ce privește legalitatea Deciziei de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eșalonare în cuantum de 4.368.397 RON, și a Deciziei de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere și a penalităților de nedeclarare nr. 150/03.02.2017.

Instanța fondului a admis că, în principiu, încălcarea dispozițiilor art. 236 alin. (14) lit. d) și art. 195 Codul de procedură fiscală și ale art. 7 alin. (1) din același act normativ nu este de natură să producă o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor atacate, dar în prezenta speță această încălcare se corelează cu cea legată de prima poprire (ambele popriri privesc indisponibilizarea unor sume de bani cu care se puteau plăti obligațiile fiscale de care depinde menținerea valabilității eșalonării/amânării), care deja produsese disfuncționalități în activitatea reclamantei, astfel că prima încălcare dobândește o gravitate sporită, iar drepturile afectate nu pot redeveni funcționale decât prin anularea actelor atacate.

Totodată, sunt întemeiate și, în lumina celor expuse anterior, dobândesc o relevanță deosebită criticile reclamantei privind încălcarea de către organele fiscale a dreptului său la apărare, prin faptul că nu a fost înștiințat, în circumstanțele concrete ale popririlor dispuse, că are dreptul să solicite aplicarea prevederilor art. 195, art. 203 și art. 236 alin. (14) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Astfel,după cum corect arată și reclamanta, la nivelul Uniunii Europene, dreptul la apărare este consacrat de art. 41 alin. (2) lit. a), (b) și c) din Carta drepturilor fundamentale, care sub denumirea "Dreptul la o bună administrare" are următorul conținut:

"(...) (2) Acest drept include în principal: a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere; b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial; c) obligația administrației de a-și motiva deciziile."

Prin urmare, art. 41 alin. (2) lit. a), (b) și c) din Cartă consacră dreptul particularului împotriva căruia urmează să se emită o decizie defavorabilă, de a-și expune în mod util punctul de vedere în fața autorității administrative pentru ca aceasta să cântărească în cunoștință de cauză dacă se impune sau nu emiterea deciziei cauzatoare de prejudicii.

În esență, dreptul la apărare este mai amplu decât dreptul la audiere al particularului, iar respectarea sa este fără îndoială obligatorie; Pentru realizarea acestui deziderat, autoritatea publică în cauză trebuie să respecte, în principiu, următoarele obligații: - să permită particularului în cauză dreptul de acces la toate informațiile și documentele relevante pe care autoritatea administrativă le ia în calcul în vederea emiterii deciziei defavorabile, pentru a putea studia veridicitatea și pertinența acestora în economia cauzei; - să îi acorde particularului o perioadă de timp rezonabilă în raport de complexitatea situației care urmează să fie surprinsă prin decizia administrativă pentru a-și putea pregăti o apărare de calitate; - autoritatea publică să analizeze cu atenție și seriozitate punctul de vedere exprimat de către particular la momentul la care autoritatea publică urmează să decidă dacă va emite sau nu act defavorabil în dauna particularului.

Așadar, se poate observa că dreptul comunitar cuprinde o serie de garanții ale dreptului la apărare pe care autoritatea publică trebuie să le respecte.

În acest sens, edificatoare este hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-349/07, Organizagdes de Calgado Lda împotriva Fazenda Publica, cu participarea Ministerio Publico, prin care, după ce s-a arătat că dreptul la apărare este un principiu fundamental al dreptului european, s-a explicat că, de principiu, o legislație care permite autorităților naționale să acorde particularilor un termen cuprins între 8-15 zile pentru exercitarea dreptului la apărare este conformă cu dreptul unional, însă revine instanțelor naționale obligația de a verifica, de la caz la caz, dacă respectivul termen este rezonabil în raport de complexitatea cauzei.

În ceea ce privește situația din dreptul fiscal român, care trebuie să se alinieze dreptului european, Curtea de apel a reținut că, potrivit art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală, organele fiscale române au obligația de a asigura particularului dreptul de a-și expune în mod util punctul de vedere.

Astfel, art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală stabilește că "înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei".

De asemenea, în cadrul art. 46) Codul de procedură fiscală, care reglementează mențiunile minime pe care trebuie să le conțină actul administrativ-fiscal, se prevede la alin. (2) lit. e), f) și j) faptul că actul administrativ fiscal trebuie să fie motivat în fapt și drept și să conțină mențiuni cu privire la audierea particularului.

În speță, deși instanța fondului a apreciat că nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1) din Codul de procedură fiscală care privesc garantarea dreptului la audiere al contribuabilului,întrucât organele fiscale au invocat incidența cazurilor de excepție reglementate la lit. a), d) și e) ale alin. (2) al aceluiași articol, în legătură cu care prezenta instanță constată dovedirea doar a cazurilor de la lit. d) și e), cu mențiunea că în privința cazului de la lit. a)(nu s-a arătat și dovedit în ce constă pericolul, totuși, criticile reclamantei privind încălcarea de către organele fiscale a dreptului său la apărare sunt întemeiate, prin faptul că, într-adevăr, în contradicție cu regulile de conduită stabilite pentru organul fiscal de către prevederile art. 7 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, nu a fost înștiințată, în circumstanțele concrete ale popririlor dispuse, că are dreptul să solicite aplicarea prevederilor art. 195, art. 203 și art. 236 alin. (14) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

În altă ordine de idei, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 165 din Codul de procedură fiscală, deoarece ele se referă la ordinea stingerii obligațiilor fiscale în situația plăților efectuate de contribuabil, ceea ce nu este cazul în prezenta speță.

În final, curtea de apel a constatat că, întrucât deciziile de calcul accesorii menționate la capătul IV din acțiune au fost emise în baza deciziilor de încetare a valabilității eșalonării/amânării la plată, enumerate la capătul II din acțiune, se desprinde concluzia că au caracter subsecvent față de aceste din urmă acte administrative fiscale, motiv pentru care, în temeiul disp. art. 50 alin. (2) din NCPF, efectele anulării actelor administrative principale se extind și asupra actelor administrative fiscale subsecvente.

Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală, în raport cu criticile invocate prin motivele de recurs.

Astfel, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat în mod formal, atâta timp cât, în mod evident, soluția de admitere a acțiunii este argumentată exhaustiv prin considerentele sentinței atacate, iar susținerea recurentei DGRFP Ploiești potrivit căreia instanța nu a lămurit în mod corespunzător situația de fapt și de drept existentă în cauza dedusă judecății are un caracter abstract, nefiind în niciun fel explicitată în raport cu elementele concrete ale speței. De asemenea, deși aceasta susține că sentința recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale, aceasta nu arată în mod concret în ce constau argumentele menționate.

Sunt nefondate criticile prin care se susține că instanța de fond nu a avut în vedere că eșalonarea la plată acordată își menține valabilitatea în condițiile prevăzute de art. 194, 195 alin. (1) lit. a) și d). Înalta Curte are în vedere argumentul neechivoc al instanței de fond prin care a fost reținută ca întemeiată apărarea reclamantei în sensul că situația invocată de organele fiscale pentru pierderea, la data de 15.12.2016, a valabilității eșalonării/amânării (respectiv, neachitarea, până la data de 15.12.2016, conform regulilor aplicabile eșalonării, a obligațiilor fiscale scadente la data de 15.11.2016, în valoare de 73.368 RON sau 77.007 RON) a fost determinată de fapta nelegală a organelor fiscale, care, chiar în perioada pe care organele fiscale o recunosc ca fiind inclusă în acelea de valabilitate a eșalonării/amânării acordate reclamantei (27.05-11.10.2016 și 24.10-15.12.2016), a executat silit conturile reclamantei pentru suma de 90.987 RON, cu încălcarea prevederilor art. 203 Codul de procedură fiscală.

Contrar susținerilor autorităților fiscale recurente, suma poprită nu trebuia să stingă creanțele fiscale incluse în titlul executoriu pentru care s-a înființat poprirea, ci trebuia oferită debitorului posibilitatea de a plăti sumele necesare plății obligațiilor fiscale de care depinde menținerea valabilității înlesnirii, astfel cum prevăd cu claritate dispozițiile art. 236 alin. (14) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Totodată, Înalta Curte apreciază drept lipsite de relevanță referirile recurentei DGRFP Ploiești la prevederile art. 236 alin. (16) din același act normativ, dat fiind că aceste prevederi nu constituie temei legal al soluției pronunțate prin sentința atacată.

Nu pot fi primite nici susținerile referitoare la lipsa de preocupare a debitorului pentru respectarea condițiilor de menținere a valabilității eșalonării la plată, în condițiile în care prin aceste susțineri nu este deloc criticat argumentul esențial al judecătorului fondului potrivit căruia atâta timp cât poprirea a fost dispusă la data de 08.12.2016, înainte de pierderea valabilității eșalonării (15.12.2016), iar sumele poprite erau suficiente pentru acoperirea obligațiilor fiscale de care depinde menținerea valabilității eșalonării la plată, reclamanta trebuia să beneficieze, în primul rând, de dreptul prevăzut de art. 236 alin. (14) lit. d) Codul de procedură fiscală, respectiv de a putea solicita să se plătească în mod prioritar, din conturile indisponibilizate, sumele necesare plății obligațiilor fiscale de care depinde menținerea valabilității înlesnirii, iar organul fiscal era obligat, conform art. 7 alin. (1) Codul de procedură fiscală, să o înștiințeze că are acest drept în legătură cu poprirea dispusă. În același context, reclamanta trebuia să beneficieze, în al doilea rând, de dreptul prevăzut de art. 195 Codul de procedură fiscală, respectiv de a putea solicita să se modifice decizia de eșalonare la plată în perioada de valabilitate a eșalonării, prin includerea în eșalonare a obligațiilor fiscale înscrise în titlurile executorii pentru care s-a înființat poprirea, iar organul fiscal era obligat, conform art. 7 alin. (1) Codul de procedură fiscală, să o înștiințeze că are acest drept în legătură cu poprirea dispusă.

Nu sunt întemeiate nici susținerile recurentei DGRFP Ploiești referitoare la nemotivarea de către instanța de fond a soluției referitoare la respingerea contestației administrative. Înalta Curte are în vedere că nelegalitatea acesteia rezultă cu evidență tocmai din menținerea prin aceasta a actelor administrativ- fiscale contestate a căror nelegalitate a fost amplu argumentată prin considerentele sentinței atacate.

Concluzionând, Înalta Curte constată că în cuprinsul celor două cereri de recurs nu au fost formulate critici explicite ale argumentelor care au întemeiat soluția de admitere a acțiunii, mai sus rezumate, ci a fost menținut, în mod necritic, punctul de vedere exprimat de organele fiscale cu privire la legalitatea actelor administrativ-fiscale atacate.

Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Giurgiu în nume propriu și în numele DGRFP Ploiești, împotriva sentinței civile nr. 2642 din 6 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 noiembrie 2022.