ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 426/2022

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii Ploiești și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, acțiune împotriva refuzului nejustificat al pârâtelor de a-i comunica actul administrativ care a stat la baza scăderii operate în data de 28.12.2016, cu efecte retroactive din data de 05.07.2015, prin care a solicitat:

- obligarea pârâtelor să-i comunice actul administrativ ce a stat la baza scăderii operate în fișa sintetică a obligațiilor bugetare în data de 28.12.2016, cu efecte retroactive din data de 05.07.2015;

- recunoașterea dreptului pretins, respectiv constatarea faptului că la data de 28.12.2016 a operat stingerea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina sa prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/30.07.2015, stingere ce produce efecte juridice retroactiv, începând cu data de 05.07.2015.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 67 din 16 iulie 2020, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocată de prin întâmpinare, și, totodată, a respins acțiunea formulate de reclamantă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat de reclamanta A. SRL

Prima critică, întemeiată pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la nemotivarea sentinței atacate, în privința rațiunilor care au stat la baza deciziei de a nu ține seama de concluziile raportului de expertiză fiscală judiciară din data de 05.03.2020.

Instanța de fond este obligată să motiveze înlăturarea în totalitate a concluziilor raportului de expertiză care sunt favorabile reclamantei.

Prin motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține încălcarea disp. art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, prin care este definit refuzul nejustificat ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Răspunsul transmis în data de 24.05.2018, împreună cu întreaga corespondență purtată de reclamantă cu autoritățile publice competente, conturează un refuz nejustificat de a soluționa cererea.

Cu fiecare răspuns comunicat se confirmă existența actului ce a stat la baza scăderii operate în data de 28.12.2016, însă pârâtele refuză să îl comunice.

În răspunsul la plângerea prealabilă se indică faptul că s-a dispus scăderea obligațiilor fiscale prin referatul înregistrat la Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constatată la nivelul Regiunii Ploiești nr. 24085/23.12.2016, a cărui comunicare pârâtele nu o consideră necesară.

Deși prima instanță reține că afirmațiile reclamantei sunt infirmate de înscrisurile existente la dosar, astfel cum rezultă din Referatul nr. x/23.12.2016, acest act a fost depus la dosar ca urmare a adresei instanței din data de 19.06.2019, ceea ce confirmă faptul că au existat acte juridice care au produs efecte, dar nu au fost comunicate.

Recurenta-reclamantă susține încălcarea disp. art. 47 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, care prevăd că actul administrativ trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat.

Prima instanță reține, în mod greșit că documentul în cauză nu este un act administrativ fiscal, ci este un document intern.

În realitate, operațiunea de scădere a unor obligații fiscale produce efecte juridice față de contribuabil și trebuie comunicată acestuia.

Sentința atacată încalcă și dispozițiile Cap. III, pct. 2, subpunctul 2.1. lit. h) și cap. III, pct. 2, subpunctul 2.4. lit. c) din OMFP nr. 2144/2008, ordin intern pus la dispoziția expertizei de către AJFP Argeș.

Aceste prevederi legale stabilesc că lista neconcordanțelor se aplică atunci când organul fiscal a confruntat sumele din declarațiile fiscale depuse de contribuabil și plățile efectuate pentru perioada supusă inspecției, din fișa de evidență pe plătitori primită de la compartimentul cu atribuții de evidență pe plătitori, cu cele înregistrate în evidența contribuabilului.

Astfel, prima instanță reține, în mod eronat, că scăderea obligațiilor fiscale nu s-a făcut ca urmare a anulării acestora printr-un act administrativ, în sensul art. 46 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, ci ca urmare a constatării dublei impuneri ce s-a realizat prin stabilirea în sarcina contribuabilului a acelorași obligații fiscale pentru aceeași perioadă și în același cuantum, scopul Listei neconcordanțelor fiind tocmai acela de a remedia această situație și de a reglementa neconcordanțele dintre evidența contabilă a societății reclamante și evidența pe plătitor".

Or, susține recurenta-reclamantă, stabilirea obligațiilor fiscale, precum și constatarea ca nedatorate a unor sume poate avea loc numai prin intermediul actelor administrative, acte emise cu scopul de a produce efecte juridice și nu acte interne, necomunicate contribuabilului.

3.2. Recursul incident formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare fiscală Recurenta-pârâtă susține aplicarea greșită a disp. art. 2 alin. (1) lit. a), c) și d), art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art. 10 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 74/2013, art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 520/2013, art. 1 pct. 2, pct. 30, pct. 31 și art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul că aceasta nu administrează din punct de vedere fiscal contribuabilii, competența revenind exclusiv organului fiscal teritorial din cadrul ANAF în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului.

Prin urmare, recurenta-pârâtă susține greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, nefiind emitenta actului administrativ-fiscal atacat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analiza motivelor de casare

Potrivit disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi dispusă în situația nemotivării acesteia, prin nemotivare înțelegându-se lipsa totală a considerentelor pe care s-a întemeiat acea hotărâre.

În speță, recurenta-reclamantă susține lipsa motivării numai în privința rațiunilor ce au stat la baza sentinței de a nu ține seama de concluziile raportului de expertiză fiscală judiciară din data de 05.03.2020.

Critica este nefondată, deoarece observându-se considerentele sentinței atacate, se reține că la filele x din cuprinsul acestora, judecătorul a expus argumentele pentru care concluziile expertizei sunt eronate.

În privința aplicării greșite a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, subsumată motivului de casare întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unui refuz nejustificat din partea autorității de a rezolva cererea.

Obiectul acțiunii îl reprezintă solicitarea de obligare a pârâtelor de a comunica actul administrativ care a stat la baza scăderii operate în data de 28.12.2016, cu efecte retroactive din 05.07.2016 și recunoașterea dreptului pretins, respectiv constatarea că la data de 28.12.2016 a operat stingerea obligațiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice nr. x/30.07.2015, stingere ce produce efecte juridice retroactiv, începând cu data de 05.07.2015.

Recurenta-reclamantă susține că, în răspunsul la plângerea prealabilă se indică faptul că s-a dispus scăderea obligațiilor fiscale prin referatul înregistrat la Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constatată la nivelul regiunii Ploiești nr. 24085/23.12.2016, act care se regăsește la dosar.

Recurenta-reclamantă susține însă și existența altor acte juridice care au produs efecte juridice față de aceasta, dar care nu i-au fost comunicate.

Înalta Curte reține că referatul de care face vorbire recurenta-reclamantă reprezintă însăși Lista neconcordanțelor - Anexa 8, comunicată de organele de inspecție fiscală din cadrul AJFP Argeș, cu nr. de înregistrare x/14.12.2016 la AJF Argel și cu nr. de înregistrare 24085/22.12.2016 la Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constatată la nivelul Regiunii Ploiești.

Lista neconcordanțelor a fost comunicată recurentei-reclamante în data de 26.12.2016, în vederea reglării evidenței contabile.

Așadar, din actele dosarului rezultă inexistența unui act administrativ-fiscal care să poarte nr. 24085/22.12.2016, înscrisul reprezentând adresa de înaintare a Fișei neconcordanțelor către intimata-pârâtă Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constatată la nivelul regiunii Ploiești.

Cu privire la încălcarea disp. art. 47 alin. (1) Codul de procedură fiscală care prevăd că actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului pentru aceleași argumente dezvoltate anterior, Înalta Curte va constata că aspectele de nelegalitate invocate sunt nefondate.

Existența unui alt înscris denumit SCA 24085 și care are natura juridică a unui act administrativ fiscal reprezintă doar o presupunere făcută de către recurentul-reclamant, infirmată de probele administrate în cauză.

Referitor la încălcarea dispozițiilor precizate din cuprinsul OMFP nr. 2144/2008, conform cărora lista neconcordanțelor se aplică atunci când organul fiscal a confruntat sumele din declarațiile fiscale depuse de contribuabil și plățile efectuate pentru perioada supusă inspecției, din fișa de evidență pe plătitori primită de la compartimentul cu atribuții de evidență pe plătitori, cu cele înregistrate în evidența contribuabilului, se constată că acțiunea formulată nu a avut drept obiect eventuala anulare a listei neconcordanțelor.

Afirmația instanței de fond în sensul că scăderea obligațiilor fiscale s-a făcut prin intermediul listei neconcordanțelor și nu ca urmare a anulării unui act administrativ fiscal rămâne fără consecințe juridice, deoarece lista neconcordanțelor a fost comunicată contribuabilului, iar prezenta cauză nu are de rezolvat chestiunea calificării naturii juridice a acestui act din moment ce recurenta-reclamantă a pretins, neîntemeiat că există un alt act administrativ fiscal prin intermediul căruia s-a realizat operațiunea de scădere a obligațiilor fiscale.

Urmează a se respinge recursul ca nefondat.

Recurenta-pârâtă susține greșita respingere a excepție lipsei calității procesuale pasive și aplicarea greșită a disp. art. 2 alin. (1) lit. a), c), d), art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, art. 10 alin. (1), (4) din O.U.G. nr. 74/2013, art. 1 pct. 2, pct. 30, pct. 31, art. 29 și art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF, cu motivarea că reclamanta a formulat cereri la care nu a primit răspuns pozitiv, către toate autoritățile fiscale pârâte.

Prin urmare, prin acțiunea introductivă nu s-a solicitat anularea unui act administrativ-fiscal, ci constatarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF a fost unită cu fondul cauzei, iar în cazul în care instanța de fond constata că cererea este întemeiată, urma să aprecieze, în concret, cărei autorități fiscale îi revenea obligația de a răspunde reclamantei.

În speță, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel că nu a mai fost necesar ca prima instanță că stabilească dacă pârâta ANAF are vreo obligație legală în sensul solicitat de reclamantă.

Prin urmare, recursul va fi respins ca nefondat.

Față de cele expuse, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 67 din 16 iulie 2020 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 ianuarie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.