ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3625/2021

HOTĂRÂRE
15.06.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3625/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 15 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 02.05.2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul de Soluționare Contestații, solicitând: anularea soluției cuprinse în pct. 1 al Deciziei nr. 1368/27.12.2017, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestațiilor formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2017, emisă de AJFP Argeș - Inspecția Fiscală și a Deciziei referitoare la obligațiile fiscale accesorii nr. 8013/22.06.2016, emisă de AFPCM - Serviciul Evidență de Plătitori, cu obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestațiilor formulate.

Prin sentința nr. 128/F-CONT din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Serviciul de Soluționare Contestații; a anulat, în parte, Decizia nr. 1368/27.12.2017, sub aspectul măsurii dispuse la pct. 1; a obligat pârâta la soluționarea contestației administrative.

Împotriva acestei sentințe, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. a formulat întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepția tardivității recursului, solicitând respingerea acestuia ca tardiv formulat; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale cu recursul de față, în condițiile art. 499 din C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu actele și lucrările dosarului, constată că recurenta-pârâtă nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socotește pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlinește la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Înalta Curte reține că sentința nr. 128/F-CONT din 8 noiembrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 24 decembrie 2018, conform dovezii de înmânare atașată la dosarul instanței de fond - fila x. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment și se împlinea la data de 9 ianuarie 2019, aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac.

În cauză, cererea de recurs a fost expediată prin poștă la instanța de fond la data de 15 ianuarie 2019, potrivit ștampilei aplicată pe plic, așadar cu depășirea termenului legal, absolut și imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, întrucât se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Așadar, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Înalta Curte constată astfel, față de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 15 ianuarie 2019, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 9 ianuarie 2019.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 185 C. proc. civ. coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca tardiv formulat.

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești împotriva sentinței nr. 128/F-CONT din 8 noiembrie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-02
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3194/2022
Ședința publică din data de 2 iunie 2022 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii. Sentința primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pi
ÎCCJ 2021-03-04
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1361/2021
Ședința publică din data de 4 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 23.05.2018 pe rolul Tribunalu
ÎCCJ 2023-03-31
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1850/2023
Ședința publică din data de 31 martie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la da
ÎCCJ 2021-03-16
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1609/2021
Ședința publică din data de 16 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembr
ÎCCJ 2021-02-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1156/2021
Ședința publică din data de 25 februarie 2021 Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată la data de 8.02.2019,re
Sursă