ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1156/2021

Ședința publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea formulată la data de 8.02.2019,reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, solicitând anularea Deciziei nr. 297/21.12.2018, prin care a fost respinsă contestația administrativ-fiscală formulată împotriva Deciziei nr. 223557/27.09.2018.

Prin sentința civilă nr. 56/F.C din 15 aprilie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș.

Împotriva sentinței civile nr. 56/F.C din 15 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinței atacate și în rejudecare, admiterea acțiunii și anularea Deciziei nr. 297/21.12.2018, prin care a fost respinsă contestația administrativ-fiscală formulată împotriva Deciziei nr. 223557/27.09.2018.

În drept, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând în esență următoarele aspecte:

Suma pentru care s-a decis angajarea răspunderii solidare este de 6163881 RON din care debite în total de 2681426 RON și accesorii în total de 3482455 RON. Datoria rezultă că ar avea la bază o declarație depusă de societate în data de 25.04.2011 și vizează perioada 01.11.2010 -28.02.2012 fiind emisă o decizie de impunere nr. x/20.07.2012.

Este necesar a se aprecia în ce măsură este sau nu prescrisă posibilitatea de a mai recupera acest posibil debit, deoarece apreciază ca fiind împlinit termenul de prescripție de 5 ani de zile.

În cuprinsul deciziei se regăsesc mențiuni referitoare la existența unor acte ce nu i-au fost comunicate vreodată: Raport de inspecție fiscală nr. x/22.08.2014, Decizie de impunere nr. x/25.08.2014, Decizie de impunere nr. x/20.07.2012.

Recurenta solicită a se stabilit dacă și în ce măsură există înregistrată la dosar o dovadă a faptului că s-a încercat comunicarea respectivelor înscrisuri, în opinia sa, în lipsa unei astfel de dovezi procedura de angajare a răspunderii solidare fiind viciată.

Pe fondul cauzei, arată că are dubii și semne de întrebare asupra debitului imputat: 6163881 RON, pe care nu-l poate explica în condițiile în care regăsesc mențiuni despre niște acte ce nu i-au fost comunicate societății pe care o administrează.

Pentru angajarea unei posibile răspunderi în sarcina sa trebuie îndeplinite anumite condiții cumulativ: existența prejudiciului, fapta ilicită, vinovăția și o posibilă legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Susține că nu are nicio legătură cu un posibil prejudiciu de o asemenea anvergură cauzat bugetului statului și apreciază ca fiind necesară probarea vinovăției sale deoarece simpla referire la incidența unor texte legale coroborat cu calitatea pe care a deținut-o în firmă, nu sunt suficiente pentru angajarea răspunderii.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Argumente de fapt și de drept relevante

Obiectul acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamantă îl constituie anularea Deciziei nr. 297/21.12.2018, prin care a fost respinsă contestația administrativ-fiscală formulată împotriva Deciziei nr. 223557/27.09.2018 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș, prin s-a decis angajarea răspunderii solidare reclamantei A. pentru suma de 6.163.881 RON, din care debit principal de 2.681.426 RON și accesorii fiscale de 3.482.455 RON, pentru obligațiile fiscale datorate de S.C. B. S.R.L., conform art. 27 alin. (2) lit. .c) și d) Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015.

Prima instanță a respins cererea formulată, reținând că sunt îndeplinite toate condițiile legale prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. c) și d) Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, pentru angajarea răspunderii solidare a intimatei-reclamante, fiind dovedit atât faptul existenței obligațiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, cât și reaua credință a administratorului, a cărui atitudine omisivă a fost determinantă.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esență, sunt centrate pe împlinirea termenului de prescripție, vicierea procedurii de angajare a răspunderii solidare și existența unor dubii privind cuantumul creanței fiscale.

Cu referire la susținerile recurentei referitoare împlinirea termenului de prescripție, prima instanța a reținut corect că în cauză nu s-a împlinit termenul de prescripție.

Astfel, Înalta Curte reține că în emiterea deciziei de antrenare a răspunderii solidare s-a avut în vedere că a fost declarată starea de insolvabilitate a debitoarei S.C. B. S.R.L. prin procesul-verbal nr. x/15.05.2018 ca urmare a imposibilității recuperării debitului restant provenit din: declarația de impunere din data de 25.04.2011, decizia de impunere nr. x/25.08.2014 întocmită de către A.J.F.P. Sector 3 București, pentru perioada 1.11.2010-28.02.2012, a deciziei de impunere nr. x/20.07.2012, precum și a deciziilor de calcul accesorii urmare a neachitării la scadență a obligațiilor fiscale.

Prin urmare, în mod corect a stabilit prima instanță că din probatoriul administrat rezultă că fie a intervenit întreruperea termenelor de prescripție aferentă titlurilor executorii menționate, fie nu se împlinise termenul de prescripție la momentul emiterii deciziei de antrenare a răspunderii, câtă vreme potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) și art. 133 lit. c) din Codul de procedură fiscală dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept, iar întreruperea termenului de prescripție intervine pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită.

De asemenea, este corectă concluzia instanței de fond în ce privește creanța fiscală de 2.456.071 RON (debit principal), 1.536.489 RON (dobânzi fiscale) și 368.411 RON (penalități de întârziere), stabilite prin decizia de impunere nr. x/25.08.2014 întocmită de către A.J.F.P. Sector 3 București, plus accesorii fiscale ce au curs după data emiterii deciziei de impunere menționate, termenul de prescripție a executării silite a început să curgă de la data de 1.01.2015, conform art. 131 alin. (1) Codul de procedură fiscală, aprobat prin O.G. nr. 92/2003 și se împlinea la data de 1.01.2020, astfel că emiterea deciziei de antrenare a răspunderii solidare s-a realizat în cursul termenului de prescripție a executării silite.

Contrar susținerilor recurentei, termenul de prescripție nu este împlinit nici pentru celelalte debite provenite din declarația depusă de debitoare S.C. B. S.R.L. la data de 25.04.2011 și din decizia de impunere nr. x/20.07.2012, întrucât aceste termene au început să curgă la datele de 1.01.2012, respectiv 1.01.2013 și au fost întrerupte prin acte de executare succesive conform art. 133 lit. c) Codul de procedură fiscală, aprobat prin O.G. nr. 92/2003 și prin emiterea procesului de insolvabilitate nr. 120588/15.05.2018 Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 217/2015.

În ce privește susținerile recurentei potrivit cărora procedura de angajare a răspunderii solidare a fost viciată, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, prima instanță reținând just atât faptul că lipsa comunicării actului administrativ fiscal nu atrage nulitatea acestuia, precum și faptul că potrivit procesului-verbal nr. x/3.09.2014, decizia de impunere nr. x/25.08.2014 întocmită de către A.J.F.P. Sector 3 București a fost comunicată prin publicitate ca urmare a faptului că nu s-a putut realiza comunicarea prin una din modalitățile prevăzute de art. 44 alin (2) din O.G. nr. 92/2003, iar decizia de impunere nr. x/20.07.2012 a fost comunicată prin publicitate prin anunțul colectiv nr. 8081/13.07.2012, cu respectarea cerințelor impuse de art. 44 din Codul de procedură fiscală, aprobat prin O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, instanța de recurs constată că nu pot fi reținute nici alegațiile recurentei referitoare la existența unor dubii privind cuantumul creanței fiscale, câtă vreme creanțele fiscale au fost stabilite prin decizii de impunere necontestate de către societatea debitoare.

În ceea ce privește celelalte critici legate de neîndeplinirea condiției privind existența prejudiciului, fapta ilicită, vinovăția și o posibilă legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, reține Înalta Curte că societatea debitoare S.C. B. S.R.L., prin administratorul său A., nu și-a îndeplinit obligația depunerii situațiilor financiare nici în timpul perioadei de suspendare a activității și nici după expirarea acesteia, iar din probatoriul administrat în cauză, rezultă că niciunul din actele administrativ-fiscale emise pe numele societății administrată de reclamantă, respectiv somație, titluri executorii, deși au fost comunicate în mod legal, nu au fost contestate.

Înalta Curte reține că potrivit alin. (2) lit. c) al art. 27 din Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015, pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credință, nu și-au îndeplinit obligația legală de a cere instanței competente deschiderea procedurii insolvenței, pentru obligațiile aferente perioadei respective și rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate. De asemenea, conform alin. (2) lit. d) al art. 27 din același act normativ răspund solidar cu debitorul și administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale.

Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextul factual expus anterior, Înalta Curte, contrar susținerilor recurentei, constată că a fost demonstrată îndeplinirea condițiile impuse de lege pentru a se putea dispune antrenarea răspunderii solidare, fiind dovedit atât faptul existenței obligațiilor de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, cât și reaua credință a recurentei, care nu a deschis procedura insolvenței și nu a achitat cu bună știință debitele fiscale pe care societate le-a înregistrat.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului și, nefiind identificate motive de casare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat în condițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 56/F.C din 15 aprilie 2019 a Curții de Apel Pitești, secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.