ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1609/2021

Ședința publică din data de 16 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Argeș, secția civilă, declinată prin sentința civilă nr. 403/2018 din 5 aprilie 2018 a Tribunalului Argeș, secția civilă și înregistrată la data de 19 aprilie 2018, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeana a Finanțelor Publice Argeș anularea Deciziei nr. 175/23.10.2017.

Prin sentința nr. 82/F-CONT pronunțată în data de 2 iulie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, având ca obiect contestație formulată împotriva deciziei nr. 175/23.10.2017, venită prin declinare de la Tribunalul Argeș.

Împotriva sentinței nr. 82/F-CONT pronunțată la 2 iulie 2018 de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

După expunerea pe larg a istoricului speței, recurenta - reclamantă menționează următoarele aspecte în susținerea căii de atac promovate:

- prima instanță a reținut eronat că în baza unei procuri autentificate sub nr. x/07.04.2009 prin care ar fi fost împuternicită să reprezinte S.C. B. S.R.L. la semnarea actului de constituire al societății, se poate atrage răspunderea sa personală pentru suma de 11.089.104 RON.

- judecătorul fondului în mod eronat a apreciat că termenul de prescripția pentru angajarea răspunderii în sarcina sa a început să curgă de la momentul constatării străii de insolvabilitate a societății, întrucât prejudiciul a fost produs în perioada 01.09.2009 - 31.03.2012, astfel că s-a prescris posibilitatea recuperare, care trebuia făcută în termen de 5 ani.

- angajarea răspunderii sale solidare nu avea cum să fie atrasă, întrucât semnătura sa nu apare pe nici un act, nu a administrat niciodată S.C. B. S.R.L., nu a primit beneficiat de nimic de pe urma soceității și nici nu a făcut plăți.

- în mod greșit se aplică prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) și art. 26 din Legea nr. 207/2015, stabilindu-se că reclamanta este de rea-credință, desi nu se dovedește asta, singura legătură fiind procura nr. 1088 prin care se ocupa de înființarea societății.

- în mod nelegal s-a dispus angajarea răspunderii sale, întrucât nu există o legătură de cauzalitate între activitatea sa și prejudiciul reținut prin decizia contestată.

Intimata-pârâtă DGRFP Ploiești a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 28 septembrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 martie 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamanta A. a supus controlului instanței de contencios administrativ Decizia nr. 175/23.10.2017 .

Prin Decizia contestată s-a respins contestația formulată de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 150051 din 3 iulie 2021 prin care s-a dispus angajarea răspunderii solidare a persoanei fizice pentru obligațiile fiscale restante datorate bugetului general consolidat, în sumă totală de 11.089.104 RON.

Instanța de fond a respins cererea stabilind că petenta, în calitate de reprezentant al societății a manifestat dezinteres față de îndeplinirea obligațiilor fiscale, având în vedere acumularea obligațiilor restante la bugetul statului începând cu noiembrie 2012, consecințe pe care petenta le-a acceptat de vreme ce nu a întreprins vreo activitate pentru prevenirea sau limitarea prejudiciului produs.

Împotriva acestei soluții, reclamanta a declarat recurs apreciind că instanța de fond a pronunțat soluția cu aplicarea greșită a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 92/2003.

Motivul de casare invocate de recurenta-reclamantă în susținerea recursului promovat în cauză este prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurente-reclamante cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut incidența prevederilor art. art. 27 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, în sensul că reclamanta a atras, cu rea credință, prin inactivitate, falimentul societăți S.C. B. S.R.L..

Potrivit dispozițiilor legale art. 27 alin. (1) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, invocate drept temei al antrenării răspunderii în solidar "Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condițiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: (...); d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale;"

Prima critică vizând faptul că judecătorul fondului nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate, nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar, întrucât instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentei potrivit căreia prima instanță a reținut eronat că în baza unei procuri autentificate sub nr. x/07.04.2009 prin care ar fi fost împuternicită să semneze actele de constituire a S.C. B. S.R.L. se poate atrage răspunderea sa personală pentru suma de 11.089.104 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a existat procura nr. 1088/07.04.2009, prin care era împuternicită să înființeze firma S.C. B. S.R.L., nicidecum gestionarea, administrarea firmei și a banilor respectivei societăți.

Înalta Curte constată că, potrivit procurii autentificate prin încheierea 1088 din data de 7 aprilie 2009, C., în calitate de administrator și asociat unic al societății B. S.R.L., a împuternicit pe reclamantă pentru ca în numele și pentru societatea menționată să o reprezinte pentru efectuarea oricărui act de administrare și conservare asupra societății, în limitele următoare: pentru a efectua operațiuni juridice de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului, va putea efectua operațiuni bancare, cu excepția contractării de credite, va putea reprezenta societatea în raportul administrativ cu autoritățile executive locale ori centrale, și care nu privesc înstrăinarea de bunuri imobile ale societății, va reprezenta societatea în fața autorităților fiscale în privința drepturilor și obligațiilor fiscale ale societății putând plăti orice sumă de bani cu titlu de taxe sau impozite. De asemenea, se menționează în cuprinsul procurii că mandatarul va reprezenta societatea în fața persoanelor juridice menționate mai sus, va îndeplini obiectul de activitate al societății, va face orice act de administrare și conservare în limitele mandatului de mai sus, semnătura mandatarului fiind opozabilă mandantului în limitele prezentului mandat. Mandatul este gratuit, netransmisibil și este valabil până la revocarea sa expresă.

Din cuprinsul actelor din dosar mai rezultă că recurenta a semnat în calitate de împuternicit al B. S.R.L. contractul de leasing financiar nr. x/24.08.2010. .

Recurenta-reclamantă era mandatara societății și, nu poate fi reținută mențiunea din cadrul motivelor de recurs și în cuprinsul cererii de chemare în judecată că nu a administrat societatea, nu a avut drept de semnătură în bancă, nu a ridicat vreun leu în numele firmei, neexistând legătură între persoana sa și activitatea desfășurată în firmă, având în vedere actul semnat în anul 2010.

Instanța de recurs în acord cu judecătorul fondului, constată că procura nu viza doar înființarea firmei, în cuprinsul ei menționându-se și faptul că mandatul este gratuit, netransmisibil și valabil până la revocarea expresă, nefiind dovedită în niciun fel încetarea mandatului sau limitarea lui la perioada de înființare a firmei, respectiv anul 2009.

În mod legal și temeinic instanța de fond a constatat că termenul de prescripția pentru angajarea răspunderii în sarcina sa a început să curgă de la 05 decembrie 2012 momentul constatării stării de insolvabilitate a societății, chiar dacă prejudiciul a fost produs în perioada 01.09.2009 - 31.03.2012.

Potrivit O.G. nr. 92/2003 termenul de prescripție a angajării răspunderii solidare începe să curgă din momentul în care se constată starea de insolvabilitate astfel că susținerea recurentei în sensul că pentru o parte din debitul constatat era prescrisă executarea, nu poate fi reținută.

Critica vizând faptul că, în mod greșit se aplică prevederile art. 25 alin. (2) lit. d) și art. 26 din Legea nr. 207/2015, stabilindu-se fără dovezi că reclamanta este de rea-credință, nu poate fi reținută.

Din actele dosarului rezultă cu claritate că recurenta a fost invitată de două ori să își exprime punctul de vedere asupra atragerii răspunderii personale în solidar cu obligațiile B. S.R.L., dar aceasta nu s-a prezentat la sediul organului fiscal.

Sub acest aspect se constată că recurenta după semnarea actului de constituire a societății în anul 2009 a semnat contractul de leasing financiar nr. x/24.08.2010 în anul 2010, dar ulterior nu a achitat obligațiile fiscale restante ale societății, ignorându-le și stand în pasivitate.

Înalta Curte constată că în mod legal s-a dispus angajarea răspunderii sale, întrucât există o legătură de cauzalitate între inactivitatea sa și prejudiciul reținut prin decizia contestată, vinovăția recurentei - reclamante fiind sub forma intenției indirecte, aceasta prin nedeclararea și neachitarea obligațiilor fiscale a participat la insolvența societății.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 82/F-CONT din 2 iulie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2021.