ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1979/2022

Ședința publică din data de 31 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești la data de 24.05.2021, societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș - Activitatea de inspecție fiscală, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/31.03.2021, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în contencios administrativ-fiscal privind anularea deciziei de impunere, cu consecința încetării oricărei forme de executare.

Prin sentința civilă nr. 106/F-C din 31 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă cererea reclamantei și s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere x/31.03.2021 până la soluționarea de către instanța de fond a acțiunii în anulare.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, după rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că, prin argumentele menționate în sentința recurată, nu s-a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității și temeiniciei actelor administrative atacate.

A susținut că solicitarea reclamantei să i se pună la dispoziție copii ale înscrisurilor care au stat la baza emiterii proiectului de raport de inspecție a fost înaintată după finalizarea inspecției fiscale, iar nu după comunicarea proiectului de raport. Astfel, discuția finală a avut loc la 24.03.2021, iar aceasta constituie data încheierii inspecției fiscale, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (4) din Codul de procedură fiscală. La 25.03.2021, cu adresa înregistrată sub nr. x/25.03.2021, societatea a solicitat înscrisurile respective.

A apreciat recurenta că inspecția fiscală nu s-a efectuat cu încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, astfel că instanța de fond a reținut în mod greșit că există o cauză temeinic justificată în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

A menționat recurenta că în speță nu este îndeplinită nici condiția pagubei iminente, astfel că se impune admiterea recursului și respingerea cererii.

Intimata-reclamantă a formulat note scrise, solicitând respingerea recursului ca fiind nul pentru nemotivare, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește nulitatea recursului, a arătat intimata că toate susținerile recurentei reprezintă reproducerea apărărilor din fața instanței de fond. Totodată, criticile privind situația de fapt sunt inadmisibile în recurs, iar recursul nu conține veritabile argumente de nelegalitate.

A mai susținut intimata că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect dispozițiile legale despre care se susține de-o manieră exclusiv formală că ar fi fost încălcate.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată și urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurentă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș - Activitatea de inspecție fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale principale aferente diferențelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecției fiscale la persoane juridice nr. x/31.03.2021, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în contencios administrativ-fiscal privind anularea deciziei de impunere, cu consecința încetării oricărei forme de executare.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

În cauză, contrar opiniei primei instanțe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat, în ceea ce privește actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamantă, care, la prima vedere, să constituie indicii suficiente de nelegalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

Nu orice contestare a actului de impunere de către debitorul obligației fiscale, care formează obiectul unei acțiuni în anulare, constituie și un argument suficient pentru admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal. Împrejurările de fapt și de drept care ar putea contura existența unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a deciziei contestate, ce reclamă o cercetare amănunțită, pe baza unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conținutul actului administrativ a cărui executare s-a solicitat a fi suspendată.

În cauză, în urma unei analize sumare specifice procedurii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a constatat că a intervenit o încălcare a dreptului la apărare, astfel că a apreciat că există o cauză temeinic justificată în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinită prima cerință prevăzută de art. 14 din Legea contenciosului administrativ. Pe cale de consecință, instanța de fond a apreciat că nu se mai impune analiza celorlalte împrejurări invocate de către reclamantă ca fiind cauze temeinic justificate.

În acest sens, instanța de fond a avut în vedere faptul că reclamanta, prin cererea nr. x/25.03.2021, a solicitat eliberarea conform cu originalul a copiilor de pe toate înscrisurile care au stat la baza emiterii proiectului raportului de inspecție fiscală pentru a se putea formula un punct de vedere în vederea respectării dreptului la apărare, iar prin adresa nr. x/29.03.2021 a Administrației Județene a Finanțelor Publice s-a arătat că nu se impune comunicarea înscrisurilor solicitate.

Contrar celor reținute de instanța de fond, analizând la nivel aparent această împrejurare relevată de intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că nu constituie un indiciu suficient de nelegalitate a actului contestat, în condițiile în care dispozițiile art. 130 alin. (4) din Codul de procedură fiscală prevăd că "(4) Data încheierii inspecției fiscale este data programată pentru discuția finală cu contribuabilul/plătitorul sau data notificării de către contribuabil/plătitor că renunță la acest drept."

Discuția finală cu intimata-reclamantă a fost programată și s-a desfășurat la 24.03.2021, iar la 25.03.2021, prin adresa înregistrată la AJFP Argeș sub nr. x au fost solicitate înscrisurile, respectiv după data încheierii inspecției fiscale, potrivit textului de lege redat anterior.

Intimata-reclamantă a mai invocat în susținerea cazului bine justificat următoarele: faptul că inspecția fiscală a fost efectuată cu încălcarea obligației organului fiscal de a stabili situația de fapt reală, faptul că decizia de impunere a fost emisă de organul fiscal cu încălcarea obligațiilor procedurale privind sarcina probei, faptul că organul fiscal nu are constatări proprii, ci a preluat informațiile de la alte state.

Cu privire la aceste susțineri, Înalta Curte apreciază că sunt argumente ce constituite veritabile motive de nelegalitate ale deciziei de impunere, iar examinarea acestora necesită administrarea unor probatorii extinse și complexe, precum și verificarea unor împrejurări de fapt ce exced analizei sumare realizate în cadrul cererii de suspendare.

În concluzie, în raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către intimata-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepțiunea dată de legiuitor acestei cerințe, conform definiției din cuprinsul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar reține că îndeplinirea doar a uneia dintre cerințele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare.

Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiție, prin ea însăși, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluția pronunțată în prezentul recurs.

În concluzie, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 106/F-C din 31 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge cererea de suspendare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr. 106/F-C din 31 mai 2021 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare ca nefondată.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 31 martie 2022.