ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4571/2022

Ședința publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 13.02.2018, reclamanții A., B., C., D. și E. în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Bacău și Curtea de Apel Bacău au solicitat anularea hotărârilor nr. 66/14.12.2017, nr. 67/14.12.2017, nr. 68/14.12.2017, nr. 69/14.12.2017, nr. 70/14.12.2017, ale Colegiului de Conducere a Curții de Apel Bacău, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care a solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 219/I/A/l ale Președintelui Curții de Apel Bacău, reîncadrarea reclamanților în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1900 din 4 iunie 2019, a respins excepția lipsei de interes, ca nefondată.

A sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Anexei V, Capitolul VIII, Secțiunii a 4-a, articolul 17 alin. (2) și Secțiunea a 6-a, articolul 22, din Legea nr. 153/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3), (16) alin. (1) și (2), 20, 41 și 53 din Constituție.

A respins cererea reclamanților de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, ca nefondată.

A respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D. Și E., în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Bacău și Curtea de Apel Bacău, ca neîntemeiată.

1.3Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții A., B., C., D. Și E., au declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că la pronunțarea sentinței, instanța de fond nu a ținut cont de prevederile legale referitoare la modul de stabilire a salariului de bază în raport cu vechimea în specialitate, nici măcar atunci când acestea au fost indicate la cererea acesteia, ci mai mult a concluzionat că vechimea în specialitate este un element folosit doar pentru dreptul la pensie, cităm: "Se va concluziona așadar că vechimea în specialitate reprezintă un element evidențiat pentru deschiderea drepturilor de pensie, iar nu un element relevant in stabilirea salariilor de bază pentru specialiștii IT în activitate".

Totodată, se precizează că din moment ce legiuitorul a indicat în art. 16 alin. (1) din Anexa V Capitolul III a Legii nr. 153/2017 că salariile de bază pentru specialiști "sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4" fără a face alte precizări, este evident că această prevedere trebuie folosită în integralitatea ei.

Dacă legiuitorul ar fi dorit o limitare, ar fi făcut acest lucru așa cum a procedat în cazul asistenților judiciari, cităm din prevederile art. 16 alin. (1) din Anexa V Capitolul III a Legii nr. 153/2017: "(1) Asistenții judiciari numiți în condițiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt salarizați cu indemnizația lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap, I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcție de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Trimiterea legiuitorului la nr. crt. 4 lit. B), capitolul I, anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017 - conform tuturor prevederilor legale în vigoare, trebuie aplicată ținându-se cont de situația particulară, în acest caz, vechimea în funcție fiind asimilată vechimii în specialitate, întrucât personalului auxiliar i se stabilește salariul corespunzător vechimii în specialitate, așa cum este prevăzut în art. 17 din Anexa V Capitolul III din Legea nr. 153/2017, ținându-se totodată cont și de prevederile art. 93, alin. (4) din Legea nr. 567/2004:

"(4) Pentru grefierii informaticieni constituie vechime în specialitate și perioadele lucrate în același domeniu, în alte unități".

Conform principiului "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", "Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem" recurenții consideră că dacă legiuitorul a stabilit nivelul salariilor de bază pentru specialiști conform cap. I lit. B) nr. crt. 4, procurorul general nu poate să restrângă acest drept, prin eliminarea vechimii în specialitate.

În opinia recurenților este nelegală și netemeinică justificarea primei instanțe cu privire la alegația că pârâtul poate acorda orice nivel al sporurilor, chiar dacă nu există o reglementare în acest sens, doar pentru că nu se acordă o sumă derizorie, fără să specifice, care este în accepțiunea curții nivelul acestei sume pentru a fi considerată derizorie.

Specialiștii IT din parchete și instanțe fac parte din aceeași categorie de personal - personal auxiliar de specialitate, din aceeași familie ocupațională "Justiție" și sunt salarizați în baza aceleiași prevederi legale, respectiv au dreptul la o salarizare diferențiată în raport cu vechimea în specialitate și de nivelul instanței/parchetului, conform art. 17 alin. (1) din Anexa V Capitolul III din Legea nr. 153/2017, art. 60 alin. (1) și art. 93 alin. (4) din Legea 567/2004 și art. 22 din anexa V Capitolul VIII din Legea 153/2017.

Prin compararea salariilor reclamanților cu salariile specialiștilor IT din instanțe (având același nivel de instanță) în martie 2020, publicate pe site-urile Curții de Apel București și Tribunalului Călărași, se observă că există diferențe semnificative, nejustificate, diferențe apărute încă din 23.07.2018 și care cresc cu fiecare an ce trece.

Se mai precizează că există opinii ale instanțelor de judecată referitoare la modul de stabilire a salariilor, opinii care au dispus anularea deciziilor de salarizare ale specialiștilor IT, decizii ce au la bază tocmai notele întocmite de secția Resurse Umane si Documentare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, recurenții constată că li s-a aplicat un tratament mai puțin favorabil în raport cu specialiștii IT din instanțe cu aceeași vechime în specialitate, creându-se situații inechitabile în care angajați din aceeași familie ocupațională cu aceeași vechime în muncă și în specialitate (care conform legii trebuie să aibă același salariu) beneficiază de salarii diferite. Prin urmare, s-a încălcat principiul plății egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului de nediscriminare prevăzut de Constituția României și a dreptului la muncă.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"

Este de necontestat că, reclamanții sunt specialisti IT în cadrul Tribunalului Neamț iar, prin Decizia nr. 219/I/A/14.12.2017, Președinte Curții de Apel Bacău a dispus ca, începând cu data de 01.07.2017, reîncadrarea reclamanților în temeiul art. 36 alin. (1) din Legea- cadru nr. 153/2017.

Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat contestație, solicitând revocarea deciziei, cu consecința încadrării lor în grila de salarizare prevăzută de cap I lit. B) nr. crt. 4 din legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că potrivit art. 3 alin. (2) din Legea 567/2004 "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT".

Totodată, instanța reține că singura solicitare a reclamanților este în sensul reîncadrării în grila de salarizare prevăzută de cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din legea 153/2017, care prevede indemnizația de încadrare a procurorului cu grad de judecătorie.

Or, se reține că reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale acestora, este clară, fiind opțiunea legiuitorului să salarizeze specialiștii IT în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefierii), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizația judecătorului cu grad de judecătorie.

Așadar, Curtea subliniază că încă de la nivelul anului 2011, prin legea nr 156/11.07.2011, ce a adus modificări legii nr. 567/2004, specialiștii IT au fost încadrați în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor și doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizația de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiștilor IT (prin asimilare cu indemnizația judecătorului) a fost opțiunea legiuitorului de la acel moment, prin legea nr. 153/2017 legiuitorul renunțând la acest mod de salarizare al specialistului IT și stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

Din această perspectivă, Curtea a găsit ca fiind neîntemeiate criticile reclamanților privind nefundamentarea obiectivă a necesității adoptării normei în raport de complexitatea muncii, care nu este egală cu cea a grefierilor, cele privind faptul că nu au putut anticipa modificarea grilei de salarizare (anterior existând echivalarea cu indemnizația unui judecător cu grad de judecătorie) sau cele privind restrângerea exercițiului unor drepturi.

Potrivit art. 17 alin. (1)-(3) din Legea 153/2017 " (1) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului, după caz. (2) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II și III. (3) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare și de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ, precum și de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%".

Contrar susținerilor recurenților, reglementarea este clară, fiind opțiunea legiuitorului să asimileze specialiștii IT cu grefierii din punct de vedere salarial.

Dispozițiile legale anterior amintite sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale, nici pârâtul și nici instanța neputând stabili ca o lege aflată în vigoare să nu se aplice, nefiind permisă imixtiunea în atribuțiile puterii legislative.

Curtea reține ca fiind relevante considerentele Deciziei nr. 552 din 24 mai 2012 (referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din cap. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției al anexei nr. VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătii din fonduri publice):

"Față de această critică, Curtea reține că, potrivit celor statuate în mod constant în jurisprudența sa, principiul egalității în drepturi a cetățenilor nu presupune un tratament juridic uniform, astfel că situații obiectiv diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat (Decizia nr. 1296 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

De asemenea, în interpretarea art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că nu orice diferență de tratament juridic dobândește, în mod automat, semnificația unei discriminări. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoanele plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunțată în Cauza Stubbings și alții contra Regatului Unit al Marii Britanii - paragraful 72).

Din perspectiva celor arătate, Curtea apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare principiului constituțional al egalității în drepturi. Astfel, acordând drepturile bănești reglementate de aceste prevederi, legiuitorul a avut în vedere diferențele de atribuții și condiții în care diferitele categorii de persoane implicate în mod direct sau indirect în înfăptuirea justiției le au.

Astfel, este evident că nu se poate pune un semn de egalitate între gradul de implicare și solicitare al magistraților în înfăptuirea directă a justiției, precum și a celor care în strânsă legătură participă la înfăptuirea acestui proces și atribuțiile personalului conex.

Prin urmare, Curtea concluzionează că nu este vorba despre un tratament juridic diferit aplicat unor persoane aflate în situații similare, ci aflate în situații diferite raportat la complexitatea si diversitatea activitatilor, responsabilitatea și impactul deciziilor, dificultatea activităților exercitate.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A., B., C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 1900 din 4 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2022.