ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2500/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 08.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au formulat în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Iași și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Iași plângere împotriva Hotărârii nr. 24 din data de 08 noiembrie 2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Iași, privind încadrarea în baza legii nr. 153/2017, prin care au solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 24 din data de 08 noiembrie 2017 a Colegiului de Conducere al Curții de Apel Iași, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 327/18 sept 2017 emisă de președintele Curții de Apel Iași;

- reîncadrarea reclamanților în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu în cuantumul și specificația pe care le vor preciza până la finalizarea dezbaterilor.

Prin sentința civilă nr. 3553 din data de 10 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Anexei V, Capitolul VIII, Secțiunii a 4-a, articolul 17 alin. (2) și Secțiunea a 6-a, articolul 22, din Legea nr. 153/2017, prin raportare la dispozițiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 41 și 53 din Constituție.

A respins cererea reclamanților de suspendare a judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională și a respins, ca nefondată, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Colegiului de conducere al Curții de Apel Iași, invocată prin întâmpinare.

Pe fond, a respins cererea de chemare judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3553 din data de 10 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenții - reclamanți A. și B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenții - reclamanți au susținut că instanța de fond a analizat în mod lacunar motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, în cuprinsul acțiunii a fost invocată nerespectarea următoarelor principii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pe care le-a disociat în principii care au stat la baza adoptării Legii nr. 153/2017, dintre care: principiul egalității, principiul transparenței mecanismului de salarizare, principiul ierarhizării și al importanței valorilor sociale, principiul nediscriminării; precum și principii prevăzute la nivel Constituțional, dintre care amintim următoarele: principiul egalității în drepturi, al drepturilor câștigate, al încrederii legitime și al securității juridice.

Recurenții au susținut că o parte dintre aceste principii nu a fost deloc analizată iar cu privire la o altă parte, instanța a argumentat în sensul în care încălcarea lor urmează a fi analizată de către Curtea Constituțională în procedura de soluționare a excepției de neconstituționalitate(principiul egalității în drepturi, principiul drepturilor câștigate, al securității juridice și al restrângerii unor drepturi).

Cu privire la principiile avute în vedere la adoptarea Legii nr. 153/2017, instanța de fond a menționat doar că acestea au fost avute în vedere la acordarea drepturilor salariale, dar nu a argumentat sub nicio formă afirmațiile sale, fiind doar o apreciere liberă și lipsită de suport a acesteia.

Recurenții au arătat că, indiferent de aspectul analizării încălcării principiilor de către Curtea Constituțională, Curtea de Apel București avea obligația statuării asupra aspectelor indicate de recurenți.

Pronunțarea Curții Constituționale asupra constituționalității unei legi, nu împiedică instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acestei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției.

Recurentții au susținut că decizia contestată încalcă principiul egalității de drepturi, având în vedere tratamentul egal care se aplică specialiștilor IT, cu un nivel de salarizare, egal cu cel al grefierilor, deși situația relevantă este diferită.

Pronind de la noțiunea de tratament egal aplicabil în situații relevante distincte, prima instanță în mod nelegal nu a sesizat că specialiștii IT, deși se află într-o poziție de ierarhizare superioară grefierilor, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 87/2008, prin noua lege a salarizării, respectiv Legea nr. 153/2017 li se aplică un tratament egal cu cel al grefierilor.

O asemenea măsură nu este justificată de un motiv obiectiv și rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalității.

Dimpotrivă această asimilare salarială, nu are nicio rațiune juridică sau economică, constituind doar o revenire nejustificată la nivelul salarial deținut anterior Legii nr. 97/2008, respectiv cu mult inferior față de cel deținut.

În ceea ce privește criteriul drepturilor câștigate, recurenții au arătat că doctrina a apreciat că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câștigate sub imperiul legii vechi.

Dobândirea unui statul distinct de cel al grefierilor, din perspectiva ierarhizării funcțiilor, care a demarat o dată cu adoptarea Legii nr. 97/2008, reprezintă un drept câștigat ce nu poate fi negat sau înlăturat.

Or, prin Legea nr. 153/2017 se desființează definitiv statutul juridic superior de care se bucurau specialiștii IT, asimilați celorlalți specialiști din cadrul parchetelor(înalți specialiști în tehnologia informației) prin încadrarea acestora exclusiv în categoria personalului auxiliar de specialitate.

În cauză, a fost încălcat și principiul încrederii legitime și al securității juridice, având în vedere situația creată prin noile decizii de reîncadrare care au la bază dispoziții a căror cuprins nu putea sub nicio formă fi anticipat.

Recurenții au arătat că nu au solicitat instanței de fond să analizeze o dispoziție legală ce produce efecte discriminatorii, ci a solicitat să constate existența unei situații discriminatorii și să facă aplicarea prevalenței Constituției.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Curtea de Apel Iași a solicitat respingerea recursului.

Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului.

La data de 08 aprilie 2021, recurenții - reclamanți A. și B. au depus la dosar o cerere prin care au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 din Secțiunea a 4-a și art. 22 din Secțiunea a 6-a cuprinse în Anexa V a Legii nr. 153/2017, aceasta fiind soluționată prin încheierea din data de 15 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamanților este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 327/18.09.2017 emisă de Președintele Curții de Apel Iași, s-a dispus, începând cu data de 01.07.2017, reîncadrarea în funcție a reclamanților, conform dispozițiilor art. 36 alin. (1) și art. 38 alin. (2) din Legea cadru nr. 153/2017.

Împotriva acestei decizii reclamanții au formulat contestație, solicitând revocarea deciziei, cu consecința încadrării lor în grila de salarizare prevăzută de cap I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază, solicitând stabilirea drepturilor salariale la nivelul unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie. Contestațiile acestora au fost respinse prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curții de Apel Iași nr. 24/08.11.2017.

Curtea de Apel București a respins acțiunea, reținând că singura solicitare a reclamanților este în sensul reîncadrării în grila de salarizare prevăzută de cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, care prevede indemnizația de încadrare a procurorului cu grad de judecătorie. Or, instanța constată că reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale acestuia, este clară, fiind opțiunea legiuitorului să salarizeze specialiștii IT în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefierii), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizația judecătorului cu grad de judecătorie.

Așadar, Curtea de Apel a subliniat că încă de la nivelul anului 2011, prin Legea nr. 156/11.07.2011, ce a adus modificări Legii nr 567/2004, specialiștii IT au fost încadrați în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor și doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizația de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiștilor IT (prin asimilare cu indemnizația judecătorului) a fost opțiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunțând la acest mod de salarizare al specialistului IT și stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

În plus, Înalta Curte constată că și anterior anului 2011 specialiștii IT au fost încadrați tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conținut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că:

"(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni."

Ultima modificare a textului art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte din domeniul justiției, în sensul că " Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voința legiuitorului a fost aceea ca specialiștii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, fiind afectată de viciul nelegalității hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare și diseminarea apărărilor părților împrocesuate.

Faptul că instanța de fond nu a analizat în cauză pertinența principiilor invocate de reclamanți în susținerea cererii de chemare în judecată s-a datorat în principal împrejurării că de aceste linii directoare ale dreptului reclamanții s-au prevalat și în susținerea excepției de neconstituționalitate cu care instanța de fond a sesizat Curtea Constituțională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituțional, iar înlăturarea din fondul normativ al unei norme juridice cuprinsă într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competența exclusivă a instanței constituționale.

Pe de altă parte, analiza principiilor invocate se impunea în fața instanței de fond numai cu caracter subsidiar, în situațiile nereglementate de lege, întrucât conform art. 1 alin. (2) din C. civ. numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenții determinate.

Or, drepturile salariale ale reclamanților sunt reglementate prin lege, instanța de fond analizând și argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport de dispozițiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat, de asemenea, ca temei de drept al recursului, instanța de control judiciar reține, de asemenea, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, că se dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile sau se dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Din examinarea criticilor din cererea de recurs rezultă că nu s-a relevat încălcarea sau aplicarea greșită a vreunei norme de drept material în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Reclamanții au reiterat în fața instanței de recurs încălcarea principiului egalității în drepturi, principiului drepturilor câștigate și cel al securității juridice, însă nu de către instanța de fond, ci de legiutor prin adoptarea Legii nr. 153/2017, care a constituit temeiul juridic al deciziei nr. 327 din 18.09.2017 emisă de Președintele Curții de Apel Iași de reîncadrare salarială a reclamanților și al hotărârii Colegiul de Conducere al Curții de Apel Iași nr. 24 din 08.11.2017 adoptată în soluționarea contestației reclamanților.

Or, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ unilateral emis de angajatorul reclamanților în temeiul legii, fiind analizată de instanța de fond legalitatea acestuia din perspectiva respectării normelor juridice edictate pentru valabila sa emitere, constatându-se în mod just că salarizarea în cazul acestora este reglementată prin dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" capitol plasat în anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea nr. 153/2017, încadrarea reclamanților realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

De fapt, reclamanții tind ca, prin validarea aplicabilității principiilor enunțate, să fie înlăturate normele aplicabile situației lor și aplicarea în privința determinării componentei lor salariale a unor dispoziții legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupațională "Justiție", în speță judecători, după criterii care scapă instanței de control judiciar, solicitare care în aparență contravine tuturor principiilor de care se prevalează reclamanții în susținerea cererii.

De altfel, așa cum a fost arătat anterior, din dispozițiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcții(specialist IT), nu rezultă că specialiștii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, așa cum susțin recurenții.

În concluzie, constatându-se că nici acest motiv de nelegalitate nu este fondat, se poate aprecia că în mod legal s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 153/2017.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menținerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 3553 din 10 septembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2021.