ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2769/2021

Ședința publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecății

Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a -VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, anularea Hotărârii nr. 70 din 06.10.2017 a Colegiul de conducere de pe lângă Curtea de Apel Galați, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 188/RU/14.07.2017 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, reîncadrarea în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu în cuantumul și specificația pe care le vor preciza până la finalizarea dezbaterilor.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2735/2018 pronunțată la 12 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamanților A. și B. de sesizare a Curții Constituționale, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a următoarelor prevederi legale din cuprinsul legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: art. 17 alin. (2), Secțiunea a 6 a, art. 22, prin raportare la art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) și (2), art. 20, art. 41 și art. 53 din Constituția României, a respins cererea reclamantului de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională și a respins cererea de chemare judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați și Curtea de Apel Galați, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civil nr. 2735/2018 pronunțată la 12 iunie 2018 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A. și B. și, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulat.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții au susținut, în esență, că hotărârea atacată este nemotivată, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate au fost analizate în mod lacunar.

Astfel, a arătat că deși în cuprinsul acțiunii au făcut referire la nerespectarea principiilor invocate, de către autoritățile pârâte, pe care le-a disociat în principii care au stat la baza adoptării Legii nr. 153/2017, printre care: principiul egalității în drepturi, principiul transparenței mecanismului de salarizare, principiul ierarhizării și al importanței valorilor sociale, principiul nediscriminării, precum și principii prevăzute la nivel constituțional: principiul egalității în drepturi, principiul drepturilor câștigate, principiul încrederii legitime și principiul securității juridice, prima instanță nu a anlizat deloc aceste principii.

Cu privire la principiile avute în vedere la adoptarea Legii nr. 153/2017 prima instanță a menționat doar că acestea au fost avute în vedere la acordarea drepturilor salariale, fără o argumentare, respectiv că vor fi avute în vedere la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

În opinia recurenților, prima instanță nu a procedat la analiza tuturor apărărilor astfel cum acestea au fost invocate prin cererea introductivă, așa încât se află inclusiv în imposibilitatea de a aduce apărări efective asupra legalității hotărârii pronunțate, având în vedere că lipsesc temeiurile de fapt și de drept, respectiv analiza apărărilor invocate și care au condus la respingerii acțiunii.

Or, obligația de motivare a unei hotărâri reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil, și trebuie înțeleasă, prin prisma art. 425 din C. proc. civ., ca fiind o obligație ce incumbă instanței odată cu soluționarea unei cauze. Dispozițiile textului sunt imperative, neîndeplinirea unora dintre exigențele sale putând atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 174 și următoarele din același cod.

Recurenții au subliniat că analiza efectuată de prima instanță nu a fost una temeinică și nu a cuprins rațiunea pentru care apărările acestora au fost înlăturate.

În ceea ce privește motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au arătat că prima instanță a reținut în mod greșit că salarizarea reclamanților s-a efectuat în mod legal în raport cu prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017.

În opinia acestora, indiferent de aspectul analizării încălcării principiilor de către Curtea Constituțională, prima instanță avea obligația statuării asupra aspectelor indicate, toate motivele invocate fiind bazate pe principii născute din drepturi fundamentale, protejate de Constituția României.

Sub aspectul circumscrierii drepturilor lor în sfera art. 1 din Protocol 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenții au subliniat că nu au solicitat acordarea unui salariu într-un anumit cuantum, ci încadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, raportat la statutul recunoscut specialiștilor IT în mod expres prin legile anterioare, în concret criticând faptul că nu mai sunt asimilați din punct de vedere salarial cu judecătorii.

În acest sens, Legea nr. 153/2017 nu vine să modifice Legea nr. 97/2008, ci dimpotrivă, Legea nr. 153/2017 reprezintă legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispozițiile ei trebuie coroborate cu toate celelalte acte normative care vizează domeniul justiției.

În concluzie, au apreciat că dreptul la un salariu conform cu statutul conferit prin lege specialiștilor IT are o vădită valoare patrimonială, deci reprezintă un bun în sensul dispozițiilor Convenției, iar solicitarea acestora de a fi reîncadrați în grila salarială menționată îndeplinește criteriul impus în jurisprudența C.E.D.O., mai precis, există un temei suficient în dreptul intern pentru pretențiile acestora, constând tocmai în dispozițiile Legii nr. 97/2008 și a tuturor celorlalte norme care recunosc statutul lor salarial special, superior celui aplicat grefierilor.

Ca atare, au considerat că prima instanță trebuia să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței unei discriminări, iar, în opinia acestora, pentru evitarea oricărei forme de discrimanare era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toți specialiștii din sistemul judiciar, în caz contrar se pune problema încălcării prevederilor art. 1 din O.G. nr. 137/2000.

În fine, în ceea ce privește invocarea de către prima instanță a Deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008, a arătat că argumente reținute sunt relevante câtă vreme instanța a fost chemată să constate dacă, în concret, încadrarea lor, cu consecința asimilării din punct de vedere salarial grefierilor, respectă litera și spiritul legii.

În concluzie, invocând jurisprudența C.E.D.O., recurenții au susținut că trebuie să se țină cont că unicul scop al noii legi a fost de creștere a veniturilor salariale a persoanelor plătite din fonduri publice până în anul 2022, or, în cazul acestora veniturile salariale au scăzut, iar prin plasarea specialiștilor IT în grila de salarizare a grefierilor, se ignoră total scopul adoptării inițiale a Legii nr. 97/2008, care viza implementarea unui nivel salarial și a unui statut juridic distinct grefierilor informaticieni, prin încadrarea lor în categoria specialiștilor.

1.4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Galați a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

La data de 3 decembrie 2018 recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 26 octombrie 2021, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 mai 2021, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

La data de 20 noiembrie 2018 s-a comunicat copia deciziei nr. 208/28.05.2020 pronunțată de Curtea Constituțională asupra prevederilor art. 14 alin. (1), ale art. 38 alin. (6) și ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a dispozițiilor cap. II și ale art. 17 și art. 22 din cap. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Recurenții-reclamanți au depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din Legea nr. 153/2017, respectiv Secțiunea IV art. 17 alin. (2) și Secțiunea VI art. 22 pentru care s-a format dosarul asociat nr. x/2017

S-a depus la dosar la 8 aprilie 2021, din partea recurenților-reclamanți, cerere de suspendare a cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cererii de sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) din Secțiunea IV și art. 22 din Secțiunea VI din Legea nr. 153/2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

2.1. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenții-reclamanți și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 188/RU/14.07.2017 și a Hotărârii nr. 70 din 06.10.2017 emise de intimații-pârâți și reîncadrarea reclamanților în grila de salarizare prevăzută de Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază.

Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenții au susținut, în esență, că hotărârea este nemotivată având în vedere că motivele de nelegalitate invocate au fost analizate în mod lacunar, în sensul că prima instanță nu a procedat la analiza temeinică a tuturor apărărilor formulate, cu trimiteri ample la principiile încălcate de către autoritățile pârâte, analiză care nu cuprinde și rațiunea pentru care respectivele apărări au fost înlăturate.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar.

Contrar susținerilor recurenților, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispozițiilor incidente prevăzute de Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" din Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea nr. 153/2017, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Împrejurarea că prima instanță nu a analizat pertinența principiilor invocate în susținerea cererii s-a datorat în principal faptului că de aceste linii directoare ale dreptului reclamanții s-au prevalat și în susținerea excepției de neconstituționalitate cu care prima instanță a sesizat Curtea Constituțională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituțional, iar înlăturarea din fondul normativ a unei norme juridice cuprinse într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competența exclusivă a instanței constituționale.

Totodată, se reține că analiza principiilor respective de către prima instanță se impune cu caracter subsidiar, adică doar în situațiile nereglementate de lege, pentru că, în raport cu art. 1 alin. (2) din C. civ., numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenții determinate.

Or, drepturile salariale ale recurenilor - reclamanți sunt reglementate prin lege, prima instanță analizând și argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport cu dispozițiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor și apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme.

Faptul că recurenții nu împărtășesc raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Se reține că, prin Decizia nr. 188/RU/14.07.2017 a vicepreședintelui Curții de Apel Galați s-a realizat reîncadrarea salarială a reclamanților, specialiști IT din cadrul Curții de Apel Galați și a instanțelor judecătorești din raza de competență a acesteia, conform art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 36 alin. (1) și (2) și art. 38 alin. (1) și (2) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 1 iulie 2017, pe noile funcții, gradații, corespunzătoare vechimii în muncă și vechimii în specialitate avute, cu menținerea în plată până la 31 decembrie 2017, a salariului brut lunar la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, în cazul specialiștilor IT șefi reîncadrarea s-a realizat pe funcțiile de "informatician șef"- ca funcție echivalentă menționată în Legea nr. 153/2017 - Anexa V - Justiție și Curtea Constituțională, cap. II nr. crt. 4 - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.

Prin Hotărârea nr. 70 din 6 octombrie 2017, Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați a dispus respins, ca nefondate, contestațiile formulate de specialiștii IT A., B. și C..

Se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că argumentele recurenților în susținerea solicitării acestora privind încadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază, în sensul asimilării din punct de vedere salarial cu judecătorii, nu pot fi primite.

Din această perspectivă sunt relevante dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" din Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională, din Legea nr. 153/2017, care reglementează salarizarea specialiștilor IT și din care rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a-i asimila pe specialiștii IT grefierilor din punct de vedere salarial, încadrarea acestora realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

Prin urmare, reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale specialiștilor IT este clară, fiind opțiunea legiuitorului să îi salarizeze în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefieri), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizația judecătorului cu grad de judecătorie.

De altfel, încă din anul 2011, prin Legea nr 156/11.07.2011, care a modificat Legea nr. 567/2004, specialiștii IT au fost încadrați în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor și doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizația de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiștilor IT (prin asimilare cu indemnizația judecătorului) a fost opțiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunțând la acest mod de salarizare al specialistului IT și stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

Mai mult, se constată că și anterior anului 2011 specialiștii IT au fost încadrați tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conținut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că:

"(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni."

În fine, ultima modificare a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte din domeniul justiției, în sensul că "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voința legiuitorului a fost aceea ca specialiștii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

În ceea ce privește critica, potrivit căreia prima instanță avea obligația statuării asupra aspectelor indicate, toate motivele formulate fiind bazate pe principii născute din drepturi fundamentale, care de altfel a fost analizată în cadrul celuilalt motiv de casare invocat, se constată că în mod corect judecătorul fondului a reținut că o parte dintre respectivele principii urmează să fie valorificate în procedura de soluționare a excepției de neconstituționalitate formulată, iar principiile stabilite de Legea 153/2017 au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte și nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

Or, prin validarea aplicabilității principiilor invocate, recurenții tind de fapt să fie înlăturate normele aplicabile situației acestora și aplicarea în privința determinării componentei lor salariale a unor dispoziții legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupațională "Justiție", în speță judecători, după criterii necunoscute instanței, solicitare care în aparență contravine tuturor principiilor de care se prevalează recurenții în susținerea demersului judiciar.

De altfel, din dispozițiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcții (specialist IT), nu rezultă că specialiștii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, așa cum susțin recurenții.

Referitor la susținerile recurenților, în sensul că dreptul la un salariu conform cu statutul conferit prin lege specialiștilor IT are o vădită valoare patrimonială, deci reprezintă un bun în sensul dispozițiilor Convenției, prima instanță în mod corect a reținut, cu trimitere la jurisprudența C.E.D.O, că, în Convenție, nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum [a se vedea Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (MC), nr. 63235/00, pct. 94, CEDO 2007-II, și, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson împotriva Islandei, nr. 60669/00, pct. 39, CEDO 2004-IX]. Nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile". O creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai atunci când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu în cazul în care este confirmată de o jurisprudență consacrată a instanțelor [Kopecký împotriva Slovaciei (MC), nr. 44912/98, pct. 45-52, CEDO 2004-IX].

În cauză nu s-a făcut dovada unei hotărâri judecătorești definitive de recunoaștere a dreptului la plata unui salariu mai mare decât cel stabilit prin aplicarea prevederilor legale analizate, așa încât afirmația recurenților că există un temei suficient în dreptul intern pentru pretențiile acestora, constând tocmai în dispozițiile legilor anterioare care recunosc statutul special al specialiștilor IT nu poate constitui un argument privind existența unui "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. (a se vedea și considerentele din decizia CEDO Felicia Mihăieș și Adrian Gavril Senteș împotriva României (cererea nr. x/11) din 6 decembrie 2011.), cum corect a sesizat și prima instanță.

În aceste condiții, contrar susținerilor recurenților, în cauză nu este aplicabil art. 14 coroborată cu art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție.

Legat de necesitatea analizei existenței sau nu a unei discriminări în cauză invocată, contrar susținerilor recurenților, instanța de control judiciar reține că în mod corect judecătorul fondului a arătat că nu poate înlătura de la aplicare dispozițiile legale menționate, citând Decizia Curții Constituționale a României nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care s-a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

În fine, față de susținerea recurenților că pentru evitarea oricărei forme de discrimanare era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toți specialiștii din sistemul judiciar, se remarcă, potrivit concluziilor scrise depuse de intimata-pârâtă și deciziei anexate, că de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 12 din 5 martie 2019, specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor beneficiază de aceleași drepturi ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte constată că, judecătorul fondului a apreciat în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Pentru toate considerentele expuse la anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 2735/2018 din 12 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.