ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2112/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data 11.12.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a -VIII - a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au solicitat anularea Hotărârii nr. 36 din 19 octombrie 2017 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii nr. 153/2017 și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 67/10.08.2017 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, reîncadrarea reclamanților în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază. S-a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul de judecată din data de 22.03.2018 reclamanții au formulat cerere de sesizare a Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Secțiunea 4 și art. 22 alin. (1)-(4) din Secțiunea 6 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 1708 din 5 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Secțiunea 4 și art. 22 alin. (1)-(4) din secțiunea 6 din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

S-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei ca neîntemeiată, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, ca neîntemeiată și s-a respins cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A. și de B. întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și rejudecând cauza să se dispună admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea opțiunii sale procesuale recurenții reclamanți au susținut următoarele:

1.3.1. În privința motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susține că instanța de fond a analizat în mod lacunar a motivelor de nelegalitate invocate în plângerea formulată.

Reclamanții au invocat în susținerea cererii lor încălcarea principiului egalității, al transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, al ierarhizării și importanței valorilor sociale, al nediscriminării, etc. Totodată, au făcut referire la încălcarea unor principii de rang constituțional, mai exact, principiul drepturilor câștigate, al egalității în drepturi, al încrederii legitime, argumentând totodată și aspectul restrângerii unor drepturi prin prisma art. 53 din Constituție.

În considerente hotărârii, pe lângă faptul că o parte din aceste principii nu au fost deloc argumentate, cu privire la cealaltă parte, instanța s-a pronunțat de o manieră sumară.

Obligația de motivare a unei hotărâri reprezintă o garanție a dreptului la un proces echitabil, și trebuie înțeleasă din prisma art. 425 C. proc. civ., ca fiind o obligație ce incumbă instanței odată cu soluționarea unei cauze. Dispozițiile textului sunt imperative, astfel că neîndeplinirea unora dintre exigențele sale poate atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 174 și urm. C. proc. civ.

În acest context, instanța de fond avea obligația de a analiza în mod concret, dacă principiile invocate au fost încălcate prin actul administrativ emis precum și, dacă prin încălcarea acestora s-a produs o vătămare.

Cu toate acestea, în considerentele hotărârii se menționează doar că încălcarea unor principii al egalității în drepturi, al drepturilor câștigate, al securității juridice precum și al restrângerii unor drepturi vor fi valorificate în procedura de soluționare a excepției de neconstituționalitate. Mai exact, instanța s-a degrevat de obligația de analizare a nerespectării lor, pe considerentul unei viitoare analize din partea Curții Constituționale.

O atare motivare nu poate fi considerată ca fiind temeinică, încălcând în mod grav și dreptul reclamanților la apărare. Reținerile instanței s-au limitat la aproximativ o pagină, în care aceasta, în mod lacunar, a indicat jurisprudența CEDO pe care a avut-o în vedere, și care, nu este aplicabilă în totalitate în prezenta cauză. Referitor la restul argumentelor aduse de reclamanți, s-a făcut doar o analiză lato sensu a celor indicate, menționându-se că deciziile de încadrare sunt emise cu respectarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prin simplul fapt că respectă grila de salarizare menționată.

În acest sens, recurenții fac trimitere la jurisprudența I.C.C.J. și a Curții Constituționale în materie.

1.3.2. Cu privire la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 se arată că în argumentarea soluției de respingere a plângerii instanța a constatat doar că, salarizarea reclamanților este reglementată de Capitolul II, Anexa V - Familia ocupațională e funcții bugetare Justiție, iar Decizia de încadrare s-a realizat în conformitate cu prevederile grilei de salarizare stabilite pentru personalul auxiliar, la pct. 1-9.

Indiferent de aspectul analizării încălcării principiilor de către Curtea Constituțională, instanța de fond avea obligația statuării asupra aspectelor indicate.

În această ordine de idei, se apreciază că judecătorul român trebuie sa determine dacă, într-un caz concret, aplicarea legii produce efecte contrare Constituției și normelor europene. Acest lucru se poate face numai în funcție de circumstanțele concrete ale speței, iar nu, în general și în mod abstract.

În cauză, se pune așadar problema nelegalității hotărârii din perspectiva aplicării greșite a normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 153/2017, prin ignorarea principiilor de rang constituțional, dintre care se amintește de principiul egalității în drepturi, al drepturilor câștigate și principiul securității juridice.

Cu privire la principiul egalității în drepturi se arată că, decizia ce a fost contestată, încalcă acest principiu, având în vedere tratamentului egal care se aplică specialiștilor IT, cu un nivelul de salarizare, egal cu cel al grefierilor, deși situația relevantă este diferită.

Egalitatea în fața legii și a autorităților publice nu implică ideea de standardizare, de uniformizare, de înscriere a tuturor cetățenilor sub semnul aceluiași regim juridic, indiferent de situația naturală sau socio-profesională a acestora. Dimpotrivă, principiul egalității presupune ca la situații egale să se aplice un tratament juridic egal.

În același timp, acest principiu se referă și la faptul că permite diferențierea în tratament juridic atâta timp cât egalitatea nu este naturală, deoarece impunerea unui tratament juridic egal, în această situație, ar însemna discriminare. Altfel spus, situațiilor egale să le corespundă un tratament juridic egal: la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Egalitatea în acest mod este respectată dacă se aplică un tratament diferențiat celor aflați în situații care sunt relevant diferite.

Pornind de la noțiunea de tratament egal aplicabil în situații relevante distincte, se menționează că specialiștii IT, deși se află într-o poziție de ierarhizare superioară grefierilor, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 87/2008, prin noua lege a salarizării, respectiv Legea nr. 153/2017 li se aplică un tratament egal cu cel al grefierilor.

O asemenea măsură nu este justificată de un motiv obiectiv și rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalității.

Dimpotrivă, această asimilare salarială, nu are nicio rațiune juridică sau economică, constituind doar o revenire nejustificată la nivelul salarial deținut anterior Legii nr. 97/2008, respectiv cu mult inferior față de cel deținut.

În ce privește principiul drepturilor câștigate Curtea Constituțională a statuat în decizii anterioare, că ridicarea principiului neretroactivității legii la rang de principiu constituțional, se justifică prin faptul că asigură în cele mai bune condiții securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept.

În ceea ce privește criteriul drepturilor câștigate, s-a apreciat că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câștigate sub imperiul legii vechi.

Ca atare, este necesar ca legea nouă să aducă atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului subiectiv câștigat sub legea veche pentru a fi în prezența unei legi retroactive.

Cu privire la această teorie, Curtea Constituțională a fost investită în mai multe rânduri, în sfera drepturilor salariale sau sociale. Optica Curții este deosebit de relevantă sub acest aspect. Pe de o parte, există situații în care Curtea a considerat că se impune aplicarea principiului drepturilor câștigate, cum este Decizia nr. 120 din data de 15.02.2007, în ipoteza recalculării pensiilor. Pe de altă parte, într-o serie de decizii prin care a fost chemată să se pronunțe asupra incidenței principiului drepturilor câștigate, cum este de pildă, Decizia nr. 1601 din 9 decembrie 2010, în care Curtea a apreciat că, nu se poate reține că acordarea salariului într-un anumit cuantum, ar constitui un "drept câștigat", acesta putând fi modificat pentru viitor printr-o lege ulterioară.

Cu toate că, în această privință instanța a menționat că Legea nr. 153/2017 nu produce efecte retroactive și că, în cazuri concrete Curtea Europeană a făcut distincție între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă de timp în care munca a fost prestată, se apreciază că, aceste susțineri nu au incidență în litigiul de față.

Pe de-o parte, nu s-a solicitat în niciun moment să li se acorde salariul pentru munca efectiv prestată, ci, întreaga plângere a vizat modalitatea de încadrare în baza noii legi a salarizării unde s-a arătat că, efectul acestei încadrări îl constituie asimilarea din punct de vedere salarial personalului auxiliar al instanței, cu consecința diminuării considerabile a indemnizației salariale.

Este adevărat că, Convenția E.D.O nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum, însă, în speța de față este pusă în discuție o pierdere totală a unui drept și nu o restrângere temporară a acestuia, cum era cazul în jurisprudența indicată de instanță.

Ca atare, se apreciază că, în situația lor aceste imperative nu sunt îndeplinite, având în vedere că diminuarea salarială nu a fost justificată prin prisma legii salarizării. Ba mai mult, din întreaga expunerea de motive a Legii nr. 153/2017, unicul scop al acesteia a fost de creștere a veniturilor salariale a persoanelor plătite din fonduri publice până în anul 2022, iar nu, de diminuare a acestora.

Dobândirea unui statut juridic distinct de cel al grefierilor, din perspectiva ierarhizării funcțiilor, și care a demarat o dată cu adoptarea Legii nr. 97/2008, reprezintă un drept câștigat, ce nu poate fi negat sau înlăturat.

Or, prin Legea nr. 153/2017 se desființează definitiv statutul juridic superior de care se bucurau specialiștii IT, asimilați celorlalți specialiști din cadrul parchetelor (înalți specialiști în tehnologia informației) prin încadrarea acestora exclusiv în categoria personal auxiliar de specialitate.

Cu alte cuvinte, nu doar că drepturile salariale sunt puternic diminuate, ceea ce determină o restrângere a dreptului la salariu, componentă a dreptului la muncă, ci este afectat însăși dreptul subiectiv câștigat în baza Legii nr. 97/2008, respectiv acela de a beneficia de un statut special, din categoria specialiștilor în domeniul informatic, și nu a grefierilor. Prin plasarea specialiștilor IT în grila de salarizare a grefierilor, se ignoră total scopul adoptării inițiale a Legii nr. 97/2008, care viza implementarea unui nivel salarial și a unui statut juridic distinct grefierilor informaticieni, prin încadrarea lor în categoria specialiștilor. Cu alte cuvinte, Legea nr. 153/2017 retroactivează în dauna specialiștilor IT, cărora li se aduce atingere dreptului de a fi asimilați celorlalți specialiști din domeniul informatic.

Cu privire la principiul încrederii legitime/principiul securității juridice, apreciem că și acesta a fost încălcat în cazul de față. Este de notorietatea că printre elementele specifice principiului securității juridice se regăsește și obligația impusă legiuitorului de a redacta acte normative care să îndeplinească anumite exigențe: claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate.

În ceea ce privește situația specialiștilor IT, interesează în special condiția ca actul normativ să fie unul clar și previzibil, astfel încât, cetățeanul să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat, și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie în același timp, accesibilă și previzibilă .

În atare condiții, se reiterează că, scopul adoptării acestor norme a fost de creștere salarială, care să se producă treptat până în anul 2022. Astfel, este departe de orice realitate situația creată prin reîncadrarea cestora și însuși principiul previzibilității normelor care, cu toate că stă la baza acestei legi, nu a fost respectat.

Referitor la cele reținute cu privire la principiile stabilite prin Legea nr. 153/2017, Curtea de Apel a constatat sumar că acestea au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte și nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

În sprijinul afirmațiilor sale, Curtea face referire la decizia Curții Constituționale nr. 818/3 iulie 2018, prin care s-au interpretat dispozițiile art. 1 și 27 din O.G. nr. 137/2000, în sensul în care aceste dispoziții ar fi neconstituționale în măsura în care ar permite ca instanțele judecătorești să aibă competența de a anula sau refuza aplicarea unor acte normative, cu putere de lege.

Se aprecizaă că, argumentele instanței depășesc cadrul cu care aceasta a fost investită și nu au aplicabilitate în cauză. Instanța a fost chemată să constate dacă în concret, încadrarea recurenților cu consecința asimilării din punct de vedere salarial grefierilor, respectă litera și spiritul legii.

Ca atare, atât din punct de vedere al principiului nediscriminării, cât și din punct de vedere al celorlalte principii, instanța avea obligația de a statua dacă litera și spiritul acestora au fost respectate în prezenta cauză, pronunțându-se asupra aplicării și interpretării concrete a acestora în speța dedusă judecății.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare pârâtul intimat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat respingerea recursului reclamanților ca fiind nefondat, în aprecierea sintetică că hotărârea instanței de fond este motivată, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept materila aplicabile.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamanților este nefondat pentru următoarele considerente:

2.2.1. Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților, fiind afectată de viciul nelegalității hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanței de fond răspunde cerinței argumentării soluției adoptate, considerentele acesteia conținând analiza complexă și detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare și diseminarea apărărilor părților împrocesuate.

Faptul că instanța de fond nu a analizat în cauză pertinența principiilor invocate de reclamanți în susținerea cererii de chemare în judecată s-a datorat în principal împrejurării că de aceste linii directoare ale dreptului reclamanții s-au prevalat și în susținerea excepției de neconstituționalitate cu care instanța de fond a sesizat Curtea Constituțională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituțional, iar înlăturarea din fondul normativ al unei norme juridice cuprinsă într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competența exclusivă a instanței constituționale.

Pe de altă parte, analiza principiilor invocate se impunea în fața instanței de fond numai cu caracter subsidiar, în situațiile nereglementate de lege, întrucât conform art. 1 alin. (2) din C. civ. numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenții determinate.

Or, drepturile salariale ale reclamanților sunt reglementate prin lege, instanța de fond analizând și argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport de dispozițiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate.

2.2.2. Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat, de asemenea, ca temei de drept al recursului, instanța de control judiciar reține, de asemenea, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, că se dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile sau se dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Din examinarea criticilor din cererea de recurs rezultă că nu s-a relevat încălcarea sau aplicarea greșită a vreunei norme de drept material în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Reclamanții au reiterat în fața instanței de recurs încălcarea principiului egalității în drepturi, principiului drepturilor câștigate și cel al securității juridice, însă nu de către instanța de fond, ci de legiutor prin adoptarea Legii nr. 153/2017, care a constituit temeiul juridic al deciziei nr. 67 din 10.08.2017 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia de reîncadrare salarială a reclamanților și al hotărârii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nr. 36 din 19.10.2017 adoptată în soluționarea contestației reclamanților.

Or, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ unilateral emis de angajatorul reclamanților în temeiul legii, fiind analizată de instanța de fond legalitatea acestuia din perspectiva respectării normelor juridice edictate pentru valabila sa emitere, constatându-se în mod just că salarizarea în cazul acestora este reglementată prin dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" capitol plasat în anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea nr. 153/2017, încadrarea reclamanților realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

De fapt, reclamanții tind ca, prin validarea aplicabilității principiilor enunțate, să fie înlăturate normele aplicabile situației lor și aplicarea în privința determinării componentei lor salariale a unor dispoziții legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupațională "Justiție", în speță procurori, după criterii care scapă instanței de control judiciar, solicitare care în aparență contravine tuturor principiilor de care se prevalează reclamanții în susținerea cererii.

În concluzie, constatându-se că nici acest motiv de nelegalitate nu este fondat, se poate aprecia că în mod legal s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 153/2017.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, soluția adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menținerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul formulat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței nr. 75 din 26 aprilie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de A. și de B. împotriva sentinței nr. 1708 din 5 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.