ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 515/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere a Curții de Apel Alba Iulia și Curtea de Apel Alba Iulia, au formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 61 din 28.11.2017 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Alba Iulia, privind încadrarea în baza Legii nr. 153/2017, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea plângerii; anularea Hotărârii nr. 61 din 28.11.2017 a Colegiului de Conducere a Curții de Apel Alba Iulia, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii nr. 153/2017 și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 177/RU/31.07.2017 a Vicepreședintelui Curții de Apel Alba Iulia; reîncadrarea reclamanților în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 16 din 29 ianuarie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII Secțiunea a 4-a și ale art. 22 din Anexa V Capitolul VIII Secțiunea 6 la Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin raportare la dispozițiile art. 61 alin. (2), art. 75, art. 138 alin. (5) și art. 111 alin. (1) din Constituția României și a respins cererea de suspendare a cauzei ca neîntemeiată. Totodată, a respins cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Alba Iulia și Curtea de Apel Alba Iulia, ca neîntemeiată. 1.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 16 din 29 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au învederat, în esență, că hotărârea recurată nu respectă prevederile art. 425 C. proc. civ., ale art. 21 alin. (3) din Constituție, precum și ale art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care motivarea sentinței atacate este lacunară, iar prima instanță nu a ținut cont de petitele cererii de chemare în judecată, nu a procedat la analiza tuturor apărărilor formulate, nu a analizat jurisprudența CEDO și a Curții Constituționale, invocată prin acțiune, ignorând dispozițiile art. 1 Protocolul 1 CEDO, precum și cele ale art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au reiterat, în esență, argumentele formulate prin cererea de chemare în judecată și au arătat că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu aplicarea greșită a principiilor de rang constituțional cu care a fost sesizată. În acest sens, aceștia au apreciat că prima instanță s-a pronunțat în mod greșit cu privire la principiul egalității în drepturi, principiul drepturilor câștigate, principiul încrederii legitime și al securității juridice, principiul ierarhizării și al importanței valorii sociale protejate. Recurenții-reclamanți au învederat că specialiștilor IT, deși se află într-o poziție de ierarhizare superioară grefierilor începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 97/2008, prin noua lege a salarizării, respectiv Legea nr. 153/2017, li se aplică un tratament egal cu cel al grefierilor, însă o asemenea măsură nu este justificată de un motiv obiectiv și rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalității prin prisma art. 53 din Constituție De asemenea, în raport de criteriul importanței și responsabilității muncii prestate de specialiștii IT, modificarea statutului din punct de vedere salarial nu este justificat prin raportare la eventuale schimbări intervenite la nivelul atribuțiilor, iar în însăși expunerea legii se accentuează scopul majorărilor salariale. Recurenții-reclamanți au subliniat că întreaga plângere a vizat recunoașterea statutului lor salarial, modalitatea de încadrare în baza noii legi a salarizării, sens în care au arătat că efectul acestei încadrări îl constituite asimilarea din punct de vedere salarial personalului auxiliar al instanței, cu consecința diminuării considerabile a indemnizației salariale. Aceștia au apreciat că pentru a se evita orice formă de discriminare, era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toți specialiștii din sistemul judiciar, în baza Cap. I lit. b) pct. 4 din lege, și pe cale de consecință, majorările salariale aplicabile de la 1 ianuarie 2018, să fie aplicabile și specialiștilor IT. În caz contrar, se pune problema încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. i) din O.G. nr. 137/2000 republicată. Totodată, recurenții-reclamanți au considerat că cele invocate se circumscriu întru totul dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. 1.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Colegiul de Conducere al Curții de Apel Alba Iulia și Curtea de Apel Alba Iulia nu au formulat întâmpinare în cauză. 1.

Procedura de soluționare a recursului În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 2 februarie 2023, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru următoarele considerente: 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenții-reclamanți, specialiști IT în cadrul Tribunalului Alba, au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 177/RU/31.07.2017 și a Hotărârii nr. 61 din 28.11.2017 emise de intimații-pârâți, și reîncadrarea lor în grila de salarizare prevăzută de Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază. Curtea de Apel București, constatând că actele atacate au fost emise în acord cu reîncadrarea operată prin noua lege unică de salarizare a personalului plătit din fonduri publice – Legea nr. 153/2017, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți ca neîntemeiată. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare. În dezvoltarea acestui motiv, recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că hotărârea este nemotivată având în vedere că motivele de nelegalitate invocate au fost analizate în mod lacunar, în sensul că prima instanță nu a procedat la analiza temeinică a tuturor apărărilor formulate, cu trimiteri ample la principiile încălcate de către autoritățile pârâte, analiză care nu cuprinde și rațiunea pentru care respectivele apărări au fost înlăturate. Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, fiind respectate cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Împrejurarea că prima instanță nu a analizat pertinența unora dintre principiile invocate în susținerea cererii s-a datorat, în principal, faptului că de aceste linii directoare ale dreptului, reclamanții s-au prevalat și în susținerea excepției de neconstituționalitate cu care prima instanță a sesizat Curtea Constituțională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituțional, iar înlăturarea din fondul normativ a unei norme juridice cuprinse într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competența exclusivă a instanței constituționale. Totodată, se reține că analiza principiilor respective de către prima instanță se impune cu caracter subsidiar, adică doar în situațiile nereglementate de lege, pentru că, în raport cu art. 1 alin. (2) din C. civ., numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenții determinate. Or, drepturile salariale ale recurenilor-reclamanți sunt reglementate prin lege, prima instanță analizând și argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport cu dispozițiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă. Judecătorul fondului a demonstrat analiza criticilor și apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme. Faptul că recurenții nu împărtășesc raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat. În mod corect prima instanță a reținut că argumentele recurenților-reclamanți în susținerea solicitării acestora privind reîncadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază, în sensul asimilării din punct de vedere salarial cu judecătorii, nu pot fi primite. Din această perspectivă sunt relevante dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" din Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" din Legea nr. 153/2017, care reglementează salarizarea specialiștilor IT și din care rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a-i asimila pe specialiștii IT grefierilor din punct de vedere salarial, încadrarea acestora realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9. Prin urmare, reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale specialiștilor IT este clară, fiind opțiunea legiuitorului să îi salarizeze în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefieri), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizația judecătorului cu grad de judecătorie. Încă din anul 2011, prin Legea nr. 156/11.07.2011, care a modificat Legea nr. 567/2004, specialiștii IT au fost încadrați în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor și doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior Legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizația de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiștilor IT (prin asimilare cu indemnizația judecătorului) a fost opțiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunțând la acest mod de salarizare al specialistului IT și stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate. Mai mult, se constată că și anterior anului 2011 specialiștii IT au fost încadrați tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, însă sub o altă denumire. Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conținut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registratori". Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că: "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni." În fine, ultima modificare a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte din domeniul justiției, în sensul că "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT. Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voința legiuitorului a fost aceea ca specialiștii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar. Având în vedere considerentele expuse anterior, instanța de control judiciar constată că sunt nefondate criticile recurenților-reclamanți în sensul că instanța de fond nu a indicat temeiurile ce susțin necesitatea măsurii adoptate de legiuitor și s-a bazat, în analiza efectuată, exclusiv pe puterea discreționară a legiuitorului. Totodată, din validarea aplicabilității principiilor invocate, recurenții-reclamanți tind de fapt să fie înlăturate normele aplicabile situației acestora și să se aplice în privința determinării componentei lor salariale dispoziții legale incidente altei categorii socio – profesionale din familia ocupațională "Justiție", în speță judecători, solicitare care în aparență contravine tuturor principiilor de care se prevalează recurenții-reclamanți în susținerea demersului judiciar. De altfel, din dispozițiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcții (specialist IT), nu rezultă că specialiștii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, așa cum susțin recurenții-reclamanți. Or, principiile stabilite de Legea nr. 153/2017 au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte și nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte. Referitor la susținerile recurenților-pârâți, în sensul că prima instanță nu a analizat în mod efectiv incidența dispozițiilor art. 1 Protocolul CEDO, în sensul că dreptul la un salariu are o valoare patrimonială și se circumscrie acestor prevederi, Înalta Curte reține că, în Convenție, nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum [a se vedea Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (MC), nr. 63235/00, pct. 94, CEDO 2007 II, și, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson împotriva Islandei, nr. 60669/00, pct. 39, CEDO 2004-IX]. Nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile". O creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai atunci când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu în cazul în care este confirmată de o jurisprudență consacrată a instanțelor [Kopecký împotriva Slovaciei (MC), nr. 44912/98, pct. 45-52, CEDO 2004 IX]. În cauză nu s-a făcut dovada unei hotărâri judecătorești definitive de recunoaștere a dreptului la plata unui salariu mai mare decât cel stabilit prin aplicarea prevederilor legale analizate, așa încât afirmația recurenților-reclamanți că există un temei suficient în dreptul intern pentru pretențiile acestora, constând tocmai în dispozițiile legilor anterioare care recunosc statutul special al specialiștilor IT nu poate constitui un argument privind existența unui "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție. În aceste condiții, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, în cauză nu este aplicabil art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție. În fine, legat de necesitatea analizei existenței sau nu a unei discriminări în cauză, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, instanța de control judiciar reține că în mod corect judecătorul fondului a arătat că nu poate înlătura de la aplicare dispozițiile legale menționate anterior, citând Decizia Curții Constituționale a României nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care s-a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative." Concluzionând, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 2.2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți ca nefondat.