ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 794/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 794/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 15 februarie 2023
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin Decizia nr. 2427/C10/2230, 2300 din data de 2.11.2021, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestațiile formulate de A. și de Asocierea B. - C. S.A. ("Asocierea"/"B.-C."), în contradictoriu cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară, menținând decizia acesteia de anulare a procedurii; pe cale de consecință, a admis cererile de intervenție formulate de D., de Asocierea B. - C. și de A..
Hotărârea supusă revizuirii
Prin Decizia nr. 2769/16.12.2021, pronunțată în dosarul nr. x, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins plângerile formulate de petentele B. și A.. împotriva Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2427/C10/2230, 2300 de la data de 02.11.2021, în contradictoriu cu intimații Autoritatea pentru Reforma Feroviară și D. S.R.L., ca nefondate
Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată la data de 08.04.2022, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuenta B. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2769/16.12.2021, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborat cu art. 513 alin. (4) C. proc. civ.
Revizuenta a solicitat:
Cu titlu preliminar, în temeiul art. 186 alin. (1)-(2) C. proc. civ., admiterea cererii de repunere în termenul de revizuire începând cu data de 14.03.2022, data comunicării considerentelor Deciziei nr. 2769/16.12.2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal;
Încuviințarea cererii de revizuire și, pe cale de consecință:
a) anularea în parte a Deciziei nr. 2769/16.12.2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2021, sub aspectul modalității de soluționare a plângerii B., pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a Deciziei nr. 2142/12.11.2020 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/2020 și a Deciziei nr. 348/16.03.2020 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/2019;
b) trimiterea spre rejudecare a cauzei la Curtea de Apel București în ceea privește modalitatea de soluționare a plângerii B..
Prealabil expunerii motivelor cererii de repunere în termen formulate, revizuenta a prezentat situația de fapt relevantă ce a condus la promovarea cererii de revizuire, arătând că admisibilitatea revizuirii rezultă din faptul decizia atacată încalcă flagrant dezlegările anterioare date prin Decizia nr. 2142/12.11.2020 cu privire la includerea unor parametri proprii în calculul consumului de energie și anularea clarificărilor solicitate de ARF, cât și considerentele relevante ale Deciziei nr. 348/16.03.2020 prin care s-a reținut că nici CNSC, nici instanța judecată nu au dispus vreodată modificarea/eliminarea unor specificații tehnice/cerințe din caietul de sarcini.
În justificarea cererii de repunere în termen, revizuenta a susținut că întârzierea în formularea cererii de revizuire se datorează unor motive temeinic justificate.
În acest sens, a arătat că luarea la cunoștință a temeiurilor cererii de revizuire a survenit la momentul comunicării Deciziei nr. 2769/2021, respectiv la 14.03.2022, dată la care a luat cunoștință de considerentele pentru care a fost respinsă plângerea B..
Având în vedere că cererea de revizuire este întemeiată pe un unic motiv de revizuire, anume cel prevăzut de art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 511 alin. (4) C. proc. civ., referitor la încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziilor nr. 2142/2020 și nr. 348/16.03.2020, pronunțate de Curtea de Apel București, în mod evident revizuenta nu putea cunoaște efectiv incidența temeiurilor de revizuire invocate decât odată cu comunicarea deciziei revizuite, când a avut posibilitatea de a analiza considerentele sale prin raportare la cele ale deciziilor definitive arătate și să constate contrarietatea lor.
Imposibilitatea obiectivă de cunoaștere a considerentelor deciziei revizuite - până la momentul comunicării sale - reprezintă o împrejurare mai presus de voința și de diligențele pe care revizuenta le-ar fi putut depune, neexistând niciun mijloc legal care să fi permis accesul acesteia la considerentele relevante la un moment anterior.
Totodată, repunerea în termen este justificată și de culpa instanței în redactarea cu întârziere a considerentelor deciziei revizuite, raportat la dispozițiile art. 51 alin. (2) al Legii nr. 101/2016, care prevăd că "(2) Hotărârea motivată se redactează într-un termen de 7 zile de la pronunțare și se comunică de îndată părților în cauză."
Or, în cauză considerentele deciziei nr. 2769/16.12.2021 au fost comunicate într-un termen de 3 luni de la pronunțare.
Faptul că instanța Curții de Apel București și-a încălcat obligația legală impusă de art. 51 alin. (2) al Legii nr. 101/2016 a pus revizuenta în imposibilitatea obiectivă de a cunoaște considerentele Deciziei nr. 2769/2021 în termen de o lună de la pronunțare.
Consideră revizuenta că nu poate fi sancționată pentru o conduită culpabilă care nu îi aparține - încălcarea termenului legal de motivare constituie, prin sine însăși, un "motiv temeinic justificat" în sensul 186 alin. (1) C. proc. civ.
S -a mai arătat că, potrivit doctrinei, În concluzie, apreciază că în situația încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat la nivelul considerentelor nu pot fi aplicabile dispozițiile privind curgerea termenului de revizuire de la data pronunțării celei din urmă hotărâri, ci doar de la data comunicării, întrucât numai de la această dată considerentele sunt aduse la cunoștința părții. În acest sens, revizuenta face trimitere la doctrină și la jurisprudența Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații A. SPA, D. S.R.L. și Autoritatea pentru Reformă Feroviară au solicitat respingerea cererii de repunere în termen și, pe cale de consecință, respingerea cererii de revizuire, ca tardiv formulată. În subsidiar, au solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca neîntemeiată.
În esență, au arătat că art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, iar acest text legal nu distinge între revizuirea exercitată pentru nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat și cea întemeiată pe nesocotirea autorității de lucru judecat.
Revizuenta a depus note scrise prin care a combătut apărările intimaților.
II. Soluția Înaltei Curți asupra cererii de revizuire
Analizând, cu prioritate cererea de repunere în termenul de revizuire și excepția tardivității revizuirii, în temeiul dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
În condițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Pe de altă parte, art. 186 alin. (1) C. proc. civ. dispune că partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
Instituția de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual care, din motive temeinic justificate, nu și-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ, de a uza de acest drept și ulterior, fără ca instanța să-l decadă din exercițiul său sau să aplice o altă sancțiune prevăzută de lege în caz de nerespectare a termenului.
Astfel, una dintre condițiile impuse de art. 186 alin. (1) C. proc. civ. o reprezintă aceea ca nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte.
În speță, cererea de repunere în termen a fost justificată, pe de o parte, de imposibilitatea obiectivă de cunoaștere a considerentelor deciziei revizuite până la momentul comunicării sale, împrejurare mai presus de voința și de diligențele pe care revizuenta le-ar fi putut depune, iar pe de altă parte, de culpa instanței în redactarea cu întârziere a considerentelor deciziei revizuite, raportat la dispozițiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 101/2016.
În opinia revizuentei, în cauzele în care motivul de revizuire vizează efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, deoarece încălcarea acestuia nu poate fi constatată decât prin analiza considerentelor celei din urmă hotărâri, care sunt cunoscute ulterior rămânerii definitive a acestor hotărâri, termenul prevăzut de art. 511 pct. 8 C. proc. civ., începe să curgă de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
Susținerile revizuentei nu pot fi primite, față de cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 366 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 722 din 22 iulie 2021, cu referire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că:
"20. În prezent, prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18 decembrie 2018, legiuitorul a modificat art. 513 alin. (4) din cod și a consacrat în mod expres soluția potrivit căreia, în cazul hotărârilor potrivnice, instanța de revizuire va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat. Așadar, așa cum s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale anterior citată, și înainte de modificarea art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018, efectul admiterii revizuirii îl constituiau anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii.
(…)
Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.
Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, după cum a observat Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată privind aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.(…)
Curtea a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21."
Așadar, în opinia Curții Constituționale, și atunci când se invocă încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, ceea ce poate fi raportat, într-adevăr, la considerente, termenul de revizuire nu începe să curgă de la comunicarea hotărârii, ci de la rămânerea definitivă a acesteia.
În aceste condiții, necunoașterea considerentelor Deciziei nr. 2769/16.12.2021 la data pronunțării sale, când a rămas definitivă, nu poate fi asimilată motivului temeinic justificat pentru repunerea în termenul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Cât privește culpa instanței în redactarea cu întârziere a deciziei revizuite în termenul de 7 zile stipulat de dispozițiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, acest aspect nu poate constitui un motiv temeinic justificat, întrucât nerespectarea termenului de redactare a hotărârii nu poate să atragă prin sine însăși repunerea revizuentei în termenul de formulare a căii de atac, o asemenea interpretare ar însemna transformarea termenului de recomandare pentru redactarea hotărârii într-unul cu valențe sancționatorii. În plus, revizuenta nu a făcut dovada în cauză că ar fi efectuat vreun demers de urgentare a redactării hotărârii atacate.
Prin urmare, în raport de cele anterior arătate, cererea de repunere în termen formulată de revizuentă nu poate fi admisă, nefiind îndeplinite cerințele legale pentru a înlătura sancțiunea decăderii din exercitarea dreptului, cu toate consecințele ce decurg din această constatare.
Analizând excepția tardivității revizuirii, invocată de către intimați, Înalta Curte constată că este întemeiată și urmează a fi admisă.
Cererea de revizuire este întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situație în care, potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de exercitare a acestei căi extraordinare de atac este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele care nu sunt supuse apelului și nici recursului, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, hotărârile devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.
În speță, ultima hotărâre rămasă definitivă este Decizia nr. 2769/16.12.2021, iar data rămânerii sale definitive este chiar data pronunțării, întrucât nu este supusă căii de atac a apelului sau recursului.
În raport de data pronunțării hotărârii supuse revizuirii - 16 decembrie 2021, termenul legal pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise de art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 17 ianuarie 2022.
Or, în speță revizuenta a transmis cererea de revizuire prin poșta electronică la data de 08 aprilie 2022, cu încălcarea termenului prevăzut în mod imperativ de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Având în vedere considerentele expuse, constatând că revizuirea a fost înregistrată după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac, având în vedere dispozițiile art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată.
Față de soluția pronunțată, în aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., se va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, formulată de către intimata D. S.R.L.
Suma pretinsă, în cuantum de10.587.32 RON, conform dovezilor de la dosar, este apreciată ca fiind exagerat de mare față de complexitatea speței, apărările formulate, precum și faptul că pricina a fost reținută în pronunțare pe excepție.
Pe cale de consecință, în aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., onorariul de avocat va fi redus la suma de 5.000 RON, urmând a obliga revizuenta B., căzută în pretenții, la plata acestei sume către intimata- D. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de repunere în termen.
Admite excepția tardivității invocată de intimați.
Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenta B. împotriva deciziei nr. 2769 din 16.12.2021 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021.
Obligă revizuenta B. la plata către intimata D. S.R.L., a sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.
Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.