ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 493/2023

Ședința publică din data de 2 februarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Colegiul de Conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, anularea Hotărârii nr. 6 din 26 septembrie 2017 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 81 din 17.08.2017 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, reîncadrarea lor în grila de salarizare, prevăzută de art. cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază.

Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 282 din 15 octombrie 2021, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocată de acesta prin întâmpinare, și acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B. și C., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții au arătat, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele ce stau la baza respingerii argumentelor lor.

Astfel, raportat la nemotivarea sentinței, au apreciat că s-a procedat la analizarea în mod lacunar a motivelor de nelegalitate invocate, cu trimitere la faptul că decizia și hotărârile a căror anulare au solicitat-o pe calea plângerii nu respectă exigențele legale privind motivarea, însă prima instanță a reținut că s-a respectat principiul legalității, fără a realiza o interpretare teleologică a textelor de lege invocate, a incidenței respectivelor prevederi și a expunerilor de motive ale acestora, și fără să aibă în vedere principiile la care a făcut referire (principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariate, principiul ierarhizării și al importanței valorii sociale, precum și principiul încrederii legitime ca o formă a securității juridice), ignorându-se și dispozițiile art. 1 Protocolul 1 la Convenție.

Au concluzionat recurenții că nu au fost analizate toate apărările formulate așa încât hotărârea atacată nu este motivată conform exigentelor prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenții au susținut că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit normele de drept material invocate, sub aspectul nediscriminării și egalității în drepturi, analizând și aplicând în mod greșit atât dispozițiile legale interne, cât și jurisprudența CEDO în materia încălcării drepturilor acestora.

Astfel, au arătat că prima instanță își susține soluția strict prin raportare la Decizia CCR nr. 75/2021, prin care s-a decis că dispozițiile art. 17 alin. (2) și art. 22 din Cap, VIII al anexei nr. V din Legea nr. 153/2017 sunt constituționale, însă respectivele dispoziții legale, deși constituționale, nu au fost analizate în contextul tuturor celorlalte prevederi legale pe care le-au invocat în materie, a rațiunii acestora și a principiilor de drept.

În opinia recurenților, soluția Curții Constituționale nu putea conduce la o respingere automată a acțiunii atât timp cât prima instanță era ținută la aprecierea legalității salarizării acestora din prisma tuturor textelor de lege, principiilor și practicii CEDO invocate prin acțiune.

Așadar, instanța era obligată să analizeze și să motiveze în ce măsură dreptul european, astfel cum este el aplicat în jurisprudența Curții, se impunea a fi incident cu prioritate, însă prevederile legale invocate sub acest aspect au fost greșit Interpretate și aplicate.

În acest sens, au apreciat că prima instanță s-a pronunțat în mod greșit cu privire la principiul egalității în drepturi, acesta fiind încălcat de autoritatea pârâtă la emiterea actelor atacate.

Or, egalitatea în fața legii și a autorităților publice nu implică ideea de standardizare, de uniformizare, de înscriere a tuturor cetățenilor sub semnul aceluiași regim juridic, ci acest principiu presupune ca la situații egale să se aplice un tratament juridic egal, respectiv că la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.

Astfel, au considerat că specialiștilor IT, deși se află într-o poziție de ierarhizare superioară grefierilor începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 97/2008, prin noua lege a salarizării, respectiv Legea nr. 153/2017, li se aplică un tratament egal cu cel al grefierilor, însă o asemenea măsură nu este justificată de un motiv obiectiv și rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalității prin prisma art. 53 din Constituție

Dimpotrivă, această asimilare salarială, nu are nicio rațiune juridică sau economică, constituind doar o revenire nejustificată la nivelul salarial deținut anterior Legii 97/2008, respectiv cu mult inferior față de cel deținut, iar cât privește puterea de apreciere a legiuitorului, prin raportare la jurisprudența CEDO, aceasta nu este nelimitată, prima instanță nu putea fi absolvită de efectuarea unui examen de legalitate din acest punct de vedere.

În ce privește principiul drepturilor câștigate Curtea Constituțională a statuat în decizii anterioare, că ridicarea principiului neretroactivității legii la rang de principiu constituțional, se justifică prin faptul că asigură în cele mai bune condiții securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept.

S-a apreciat că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câștigate sub imperiul legii vechi, or, legea nouă aduce atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului subiectiv câștigat sub legea veche, respectiv asimilarea salarială cu magistrații cu grad de judecătorie, în același timp Legea nr. 153/2017 are ca principii, între altele, păstrarea drepturilor câștigate, întreaga rațiune a legii fiind mărirea salarială pentru întregul personal plătit din fonduri publice, fără nicio altă distincție.

Or, aceste aspecte rezultă din Expunerea de motive a Legii 153/2017, inde se arată că rațiunea adoptării unei noi legi cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, constă în principal în eliminarea disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare, creșterea salariilor de bază mici cu un procent mai mare față de celelalte salarii de bază, stabilirea aceluiași nivel de salarizare pentru funcțiile comune existente în cadrul familiilor ocupaționale, stabilirea salariilor de bază ca valori nominale pentru anul 2022, și aplicarea coeficienților prevăzuți în Anexele I-VIII la lege, începând cu anul 2023, etc.

Sub aspectul circumscrierii drepturilor în sfera art. 1 Protocol 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurenții au considerat că argumentele aduse sunt întemeiate, însă au fost greșit analizate de către prima instanță.

Referitor la principiul încrederii legitime și al securității juridice, au apreciat că și acesta a fost încălcat în cazul de față, în condiții în care este de notorietate că printre elementele specifice principiului securității juridice se regăsesc și obligativitatea impusă legiuitorului de a redacta acte normative care să îndeplinescă anumite exigențe: claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate.

În ceea ce privește situația specialiștilor IT interesează în special condiția ca respectivul act normativ să fie unul clar și previzibil, astfel încât "cetățeanul să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat, și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie în același timp, accesibilă și previzibilă" .

Din moment ce scopul declarat al legii, inclusiv prin Expunerea de motive, a fost de a se proceda la efectuarea unor creșteri salariale, iar drepturile reclamanților nu doar că nu au fost majorate, ci au fost reduse substanțial, rezultă cu puterea evidenței că principiul analizat a fost în mod cu totul nelegal respins de prima instanță.

În fine, cât privește principiul ierarhizării și al importanței valorii sociale protejate, recurentii au subliniat că în mod nelegal prima instanță s-a pronunțat în raport cu prevederile art. 6 lit. f) și g) din Legea nr. 153/2017, care se referă în principal la faptul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în funcție de complexitatea, riscurile activității, nivelul studiilor, luându-se totodată în considerare complexitatea și importanta activității desfășurate, astfel că modificarea statutului salarial al acestora s-a realizat în mod abuziv și total neîntemeiat.

Așadar, pentru a se evita orice formă de discriminare, era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel, pentru toți specialiștii din sistemul judiciar, în baza Cap. I lit. b) pct. 4 din lege, și pe cale de consecință, majorările salariale aplicabile de la 1 ianuarie 2018, să fie aplicabile și specialiștilor IT. În caz contrar, se pune problema încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. i) din O.G. nr. 137/2000 republicată, din moment ce modificarea statutului din punct de vedere salarial nu este justificat prin raportare Ia eventuale schimbări intervenite la nivelul atribuțiilor. întrucât în însăși expunerea legii se accentuează scopul majorărilor salariale,

În concluzie, au solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate cu consecința admiterii acțiunii așa a fost formulată.

Prin întâmpinări, intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Colegiul de Conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău au solicitat respingerea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 6 din 26 septembrie 2017 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 81 din 17.08.2017 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, reîncadrarea lor în grila de salarizare, prevăzută de art. cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază

Curtea de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Colegiului de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și acțiunea formulată de reclamanți, ca neîntemeiate.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu poate fi primit.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenții ai susținut, în esență, că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător în raport cu motivele și prevederile legale invocate, nefiind analizate toate apărările formulate.

Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, hotărârea atacată conține motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței și au fost examinate efectiv toate problemele esențiale ridicate de părți, motivarea fiind clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, nu este contradictorie și nu conține motive străine de natura cauzei, așa încât respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurenților, prima instanță a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, reținând că au fost respectate principiile sistemului de salarizare prevăzute în art. 6 din acest act normativ și apreciind, totodată, în privința conținutului normelor juridice prevăzute de această lege cu privire la specialiștii IT din cadrul parchetelor și instanțelor judecătorești și referitor la dispozițiile constituționale invocate că nu pot face obiectul analizei, îndeplinindu-și, prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate și de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Împrejurarea că prima instanță nu a analizat pertinența unora dintre principiile invocate în susținerea cererii s-a datorat, în principal, faptului că de aceste linii directoare ale dreptului, reclamanții s-au prevalat și în susținerea excepției de neconstituționalitate cu care prima instanță a sesizat Curtea Constituțională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituțional, iar înlăturarea din fondul normativ a unei norme juridice cuprinse într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competența exclusivă a instanței constituționale.

Totodată, se reține că analiza principiilor respective de către prima instanță se impune cu caracter subsidiar, adică doar în situațiile nereglementate de lege, pentru că, în raport cu art. 1 alin. (2) din C. civ., numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenții determinate.

Or, drepturile salariale ale recurenilor - reclamanți sunt reglementate prin lege, prima instanță analizând și argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport cu dispozițiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor și apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, așa cum s-a reținut constant în jurisprudența instanței supreme, iar prin analiza cerințelor legale nu s-a antamat fondul pricinii.

Totodată, se reține că motivarea hotărârii răspunde și exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil și lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-și motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, întinderea obligației de motivare putând să varieze în funcție de natura deciziei și trebuie analizată în lumina circumstanțelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei și Cauza Ruiz Torija contra Spaniei).

Se observă astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei, motivarea oferită de prima instanță pentru respingerea cererii are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Faptul că recurenții nu împărtășesc raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe nu poate conduce la incidența în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Prin Decizia nr. 81/17.08.2017 emisa de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, începând cu data de 1 iulie 2017 personalul auxiliar de specialitate de pe raza de activitate a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a fost reîncadrat în functii, cu vechimea în functie și gradația corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, cu mențiunea că aceștia beneficiază de drepturile salariale menționate în Anexa nr. 1 la aceasta decizie.

Prin Decizia nr. 88/28.08.2017 s-a rectificat Anexa 1 la Decizia nr. 81/17.08.2017, în sensul specificării gradului la nivelul maxim - gradul I pentru toți specialiștii IT ce-și desfășoară activitatea pe raza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin Hotărârea nr. 6/26.09.2017, Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a constatat ca rămase fără obiect contestațiile promovate de reclamanții A., specialist IT la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, C., specialist IT la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și B., specialist IT la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, care vizau omiterea indicării "gradului" în cuprinsul Deciziei nr. 81/17.08.2017 emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, și s-au respins ca neîntemeiate contestațiile prin care reclamanții au solicitat salarizarea la nivelul unui magistrat cu grad de judecătorie.

Se reține că în mod corect prima instanță a reținut că argumentele recurenților-reclamanți în susținerea solicitării acestora privind reîncadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază, în sensul asimilării din punct de vedere salarial cu judecătorii, nu pot fi primite.

Din această perspectivă sunt relevante dispozițiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor" din Anexa V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" din Legea nr. 153/2017, care reglementează salarizarea specialiștilor IT și din care rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a-i asimila pe specialiștii IT grefierilor din punct de vedere salarial, încadrarea acestora realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

Prin urmare, reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale specialiștilor IT este clară, fiind opțiunea legiuitorului să îi salarizeze în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefieri), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizația judecătorului cu grad de judecătorie.

Încă din anul 2011, prin Legea nr. 156/11.07.2011, care a modificat Legea nr. 567/2004, specialiștii IT au fost încadrați în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor și doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior Legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizația de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiștilor IT (prin asimilare cu indemnizația judecătorului) a fost opțiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunțând la acest mod de salarizare al specialistului IT și stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

Mai mult, se constată că și anterior anului 2011 specialiștii IT au fost încadrați tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conținut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că: "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și grefieri informaticieni."

În fine, ultima modificare a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte din domeniul justiției, în sensul că "Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voința legiuitorului a fost aceea ca specialiștii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile recurenților-reclamanți, în sensul că prima instanță nu a indicat temeiurile ce susțin necesitatea măsurii adoptate de legiuitor și s-a bazat, în analiza efectuată, exclusiv pe Decizia Curții Constituționale nr. 75/2021 și pe puterea discreționară a legiuitorului.

Or, principiile stabilite de Legea 153/2017 au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte și nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

Prin urmare, prin validarea aplicabilității principiilor invocate, recurenții tind de fapt să fie înlăturate normele aplicabile situației acestora și să se aplice în privința determinării componentei lor salariale dispoziții legale incidente altei categorii socio – profesionale din familia ocupațională "Justiție", în speță procurori, solicitare care în aparență contravine tuturor principiilor de care se prevalează recurenții-reclamanți în susținerea demersului judiciar.

De altfel, din dispozițiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcții (specialist IT), nu rezultă că specialiștii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, așa cum susțin recurenții-reclamanți. Or, principiile stabilite de Legea nr. 153/2017 au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte și nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

În ceea ce privește susținerile recurenților-pârâți, în sensul că prima instanță nu a analizat în mod efectiv incidența dispozițiilor art. 1 Protocolul CEDO, în sensul că dreptul la un salariu are o valoare patrimonială și se circumscrie acestor prevederi, Înalta Curte reține că, în Convenție, nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum [a se vedea Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei (MC), nr. 63235/00, pct. 94, CEDO 2007 II, și, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson împotriva Islandei, nr. 60669/00, pct. 39, CEDO 2004-IX]. Nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existența unei "contestații reale" sau a unei "plângeri credibile". O creanță poate fi considerată drept o "valoare patrimonială" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai atunci când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu în cazul în care este confirmată de o jurisprudență consacrată a instanțelor [Kopecký împotriva Slovaciei (MC), nr. 44912/98, pct. 45-52, CEDO 2004 IX].

În cauză nu s-a făcut dovada unei hotărâri judecătorești definitive de recunoaștere a dreptului la plata unui salariu mai mare decât cel stabilit prin aplicarea prevederilor legale analizate, așa încât afirmația recurenților-reclamanți că există un temei suficient în dreptul intern pentru pretențiile acestora, constând tocmai în dispozițiile legilor anterioare care recunosc statutul special al specialiștilor IT nu poate constitui un argument privind existența unui "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

În aceste condiții, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, în cauză nu este aplicabil art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție.

Legat de necesitatea analizei existenței sau nu a unei discriminări în cauză, contrar susținerilor recurenților-reclamanți, instanța de control judiciar reține că nu pot fi înlăturate de la aplicare dispozițiile legale sus-menționate, având în vedere Decizia Curții Constituționale a României nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care s-a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

În fine, față de susținerea recurenților că pentru evitarea oricărei forme de discrimanare era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toți specialiștii din sistemul judiciar, se remarcă că, de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 12 din 5 martie 2019, specialiștii IT din cadrul instanțelor și parchetelor beneficiază de aceleași drepturi ca specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, toate criticile recurenților sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva sentinței nr. 282 din 15 octombrie 2021 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 februarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.