ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 780/2022

Ședința publică din data de 10 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) de contencios administrativ și fiscal, la data de 25.09.2018, sub dosar nr. x/2018, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - Colegiul de Conducere și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, solicitând anularea hotărârii nr. 06/18.07.2018 emisă de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău prin care s-a dispus respingerea contestațiilor, anularea deciziei nr. 36/2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău cu consecința încadrării reclamanților în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, în ceea ce privește salariul de bază și a acordării drepturilor salariale conform acestei grile, obligarea pârâților la plata diferențelor salariale dintre venitul efectiv acordat prin hotărârea, respectiv prin decizia atacată și venitul care rezultă din încadrarea în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, pentru perioada 01.01.2018 și până la data reîncadrării efective, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective, obligarea pârâților la emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01.01.2018, în care salariul de bază brut să fie stabilit astfel încât să se asigure în plată același venit net pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost transferată plata contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, prin majorarea salariului de bază cu sumele aferente contribuțiilor datorate de angajator și transferate în sarcina angajatului începând cu 01.01.2018, obligarea pârâților la acordarea sporurilor în cuantumul total prevăzut de Legea nr. 153/2017, respective de 45%, constând în sporul pentru condiții grele și vătămătoare și periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1820 din 24 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea părților reclamante de sesizare a Curții Constituționale a României și a fost sesizată Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) și art. 22 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea-cadru nr. 153/2017 și a prevederilor art. 25 alin. (1) și art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum a fost invocată de părțile reclamante; s-a respins ca neîntemeiată cererea părților reclamante de suspendare a judecății în condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată.

Totodată, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - Colegiul de Conducere și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1820 din 24 mai 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a (veche) de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au declarat recurs.

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței civile nr. 1820 din 24.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, și pe cale de consecință: anularea Hotărârii nr. 06/18.07.2018 emise de Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 36/2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, cu consecința încadrarării reclamanților în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017-Anexa V, în ceea ce privește salariul de bază și a acordării drepturilor salariale conform acestei grile; obligarea pârâților la plata diferențelor salariale dintre venitul efectiv acordat prin hotărârea, respectiv prin decizia atacată și venitul care rezultă din încadrarea în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4, din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, pentru perioada 01.01.2018 și până la data reîncadrării efective, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective; obligarea pârâților la emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01.01.2018, în care salariul de bază brut sa fie stabilit astfel încât să li se asigure in plată același venit net pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost transferată plata contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, prin majorarea salariului de bază cu sumele aferente contribuțiilor datorate de angajator și transferate în sarcina angajatului începând cu 01.01.2018; obligarea pârâților la acodarea sporurilor în cuantumul total prevăzut de Legea 153/2017, respectiv de 45 %, constând în sporul pentru condiții grele și vătămătoare și periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, cu consecința, obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Au susținut că prin sentința pronunțată instanța a reținut în mod lacunar că Hotărârea nr. 70/2018 nu încalcă drepturile invocate, fiind emisă cu respectarea dispozițiilor din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice.

In argumentarea efectuată, Curtea de apel București a reținut că o serie de principii a căror încălcare au sesizat-o prin plângerea formulată, printre care principiul egalității în drepturi, al drepturilor câștigate, al securității juridice și al restrângerii unor drepturi, vor fi analizate de către Curtea Constituțională odată cu pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate ce a fost invocată de reclamanții în prezenta cauză și admisă de către instanță.

De această modalitate, Curtea de Apel București s-a degrevat de necesitatea analizării principiilor invocate, făcând trimitere la o viitoare motivare a Curții Constituționale.

În acest sens, au apreciat că, modalitatea de soluționare a încălcărilor pe care le-au invocat este una contrară dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., care instituie obligativitatea pronunțării în cadrul considerentelor a motivelor de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au respins cererile părților.

Cu toate că încălcarea principiilor menționate supra, urmează a fi analizate de către Curtea Constituțională, acest viitor demers nu impieta Curtea de Apel București să se pronunța asupra lor.

În analiza principiilor, au argumentat de o manieră generoasă motivele pentru care, prin reîncadrarea lor, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 se aduc grave încălcări principiilor de drept constituțional, având în vedere că, de această manieră se creează grave diferențe salariale atât față de nivelul la care erau remunerați anterior cât și, față de ceilalți specialiști IT.

S-a reținut în cuprinsul hotărârii recurate că ar fi respectat principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale din perspectiva faptului că drepturile noastre salariale ar fi calculate cu aplicarea corespunzătoare a Cap. II Anexa V din Legea Cadru.

Prima instanță, în mod nelegal, la momentul pronunțării hotărârii recurate nu a avut în vedere faptul că acest principiu nu reglementează modalitatea de aplicare a unei legi, respectiv, în cazul nostru, modalitatea în care ne sunt calculate drepturile salariale, ci se are în vedere practic previzibilitatea legii.

Astfel previzibilitatea, ca și componentă esențială a principiului securității raporturilor juridice impune ca autoritățile publice să reglementeze relații sociale prin adoptarea de acte normative a căror conținut și efecte să poată fi anticipat de orice individ. Cu toate acestea, modificările salariale suferite de categoria specialiștilor din domeniul informatic prin adoptarea Legii 153/2017 nu au fost nici pe departe previzibile, drepturile salariale ale reclamanților fiind modificate în mod cu totul nefondat, ca, în cele din urmă, legiuitorul, sesizând eroarea comisă, a reglementat situația reclamanților printr-o serie de acte normative.

Nu în ultimul rând, în raport de principiul previzibilității, analizat de prima instanță la fila nr. x, se impun o serie de mențiuni. S-a arătat că acest principiu ar fi respectat pe motiv că Legea cadru ar fi început să-și producă efectele, în concret, doar după scurgerea a 6 luni de la intrarea în vigoare.

Fără a contesta acest aspect, au menționat că nerespectarea principiului previzibilității nu vizează perioada de tranziție de la momentul intrării în vigoare a legii până la data aplicării acesteia, ci modificarea nejustificată a drepturilor dobândite de reclamanți.

Drepturile dobândite de specialiștii informaticieni în urmă cu 9 ani, de a fi salarizați confom grilei unui judecător, și acordarea unei grile de salarizare aferentă grefierilor nu a fost în niciun moment o măsură previzibilă, care să poată fi anticipată de persoanele din acest domeniu. Ba din contră, raportat la necesitatea de dezvoltare a sistemului informatic care nu poate fi făcută decât prin munca specialiștilor IT, aceasta apare ca fiind flagrant nejustificată.

În ceea ce privește principiul importanței sociale a muncii, prima instanță, reține extrem de lapidar faptul că acest principiu ar fi respectat având în vedere că legea-cadru stabilește un nivel al salariului de bază distinct pentru specialiștii IT, în funcție de vechimea în specialitate.

Or, reclamanții prin plângerea formulată au semnalat cu totul alte aspecte în raport de acest principiu. Mai exact, au arătat faptul că decizia, respectiv hotărârea atacată, sunt nelegale din perspectiva faptului că munca reclamanților, în calitate de specialiști IT este una complexă și necesară instanțelor respective parchetelor. In prezent activitatea instanțelor este complet dependentă de utilizarea și buna funcționare a programelor informatice, toate fiind susținute prin munca acestora.

Mai mult, la salarizarea reclamanților trebuia să se țină cont de valoarea reală a muncii prestate, de beneficiile aduse sistemului judiciar, de responsabilităților persoanelor care ocupă aceste funcții care au îndatorirea de a menține sistemele infomatice în permanență în funcțiune, precum și de complexitatea unei astfel de funcții.

Astfel, prima instanță, în mod nelegal a reținut în raport de principiul analizat că ar fi respectat având în vedere acordarea unor salarii diferențiate în funcție de vechimea în specialitate, fără să analizeze, în mod concret aspectele deduse judecății și care vizau modalitatea stabilirii salariului reclamanților raportat la importanța muncii pe care o prestează în cadrul sistemului judiciar.

Se mai reține în cuprinsul hotărârii recurate că ar fi respectate chiar și principiile egalității și nediscriminării, aspect cu totul nelegal.

În ceea ce privește principiul nediscriminării, Curtea își fundamentează considerentele în esență, pornind de la faptul că recurentii s-ar raporta la situația altor profesii sau funcții - specialiștii DNA/DIICOT - iar nu la persoane aflate în aceeași situație.

Atâta timp cât legislația anterioară nu făcea distincție între persoanele care intră în categoria specialiștilor prevăzuți la secțiunea a VI a din Cap VIII și specialiști IT asimilați personalului auxiliar, diferențierea salarială dintre cele două categorii de specialiști este pur arbitrară, fiind o chestiune ce ține de libera apreciere a legiuitorului.

În acest sens că, prin Legea 330/2009, se prevedea că salariul de bază pentru specialiștii în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, al Consiliului Superior al Magistraturii, al înaltei Curți de Casație și Justiție, al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea se stabilește conform coeficienților de ierarhizare prevăzuți în anexa nr. VI/6, potrivit art. 34 alin. (2) din Secțiunea 6-a a Anexei VI. Acest din urmă text legal reglementa coeficienții de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistrați-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

Practic conform reglementării anterioare salariile specialiștilor IT, la fel ca salariile celorlalți specialiști din sistemul judiciar erau egale, ambele fiind raportate la categoria magistraților. Discrepanța apărută ulterior, pe lângă faptul că nu a fost argumentată de legiuitor, are doar scopul creării unei discriminări între categorii similare de personal.

Pe cale de consecință, și decizia de încadrare care face trimitere la Cap. II Anexa V din lege, respectiv cea aferentă grilei de salarizare prevăzută pentru grefieri, este nelegală. Din punctul nostru de vedere, pentru a evita orice formă de discriminare, era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel, pentru toți specialiștii din sistemul judiciar, în baza Cap. I lit. b) pct. 4 din lege, și pe cale de consecință, majorările salariale aplicabile de la 1 ianuarie 2018, să fie aplicabile și specialiștilor IT.

În caz contrar se pune problema încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. i) din O.G. nr. 137/2000 republicată, care reglementează "principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării" statuând că acestea sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală.

Or, încadrarea reclamanților în aceeași categorie cu cea a specialiștilor din cadrul instanțelor rezultă în mod echivoc din cuprinsul dispozițiilor acestei legi, care stipulează că toți specialiștii din cadrul instanței au același statut și aceeași grilă.

Astfel, enunțând dispozițiile cuprinse în art. 116 (1) din Legea nr. 304/2004 au arătat că, în mod nejustificat, prin Legea nr. 153/2017, s-a cauzat o discriminare între aceste două categorii de specialiști, drepturile salariale ale reclamanților fiind reduse în mod nejustificat, spre deosebire de drepturile salariale de care beneficiază alte categorii de specialiști la care fac referire dispozițiile cuprinse în Legea nr. 153/2017, inclusiv în domeniul informatic.

Reconfigurarea sistemului despre care se face vorbire în cuprinsul hotărârii judecătorești nu trebuie interpretată de maniera avută în vedere de prima instanță, în condițiile în care, astfel cum am arătat deja este necesar să fie respectat principiul securității raporturilor juridice, iar pe de altă parte, rațiunea intrării în vigoare a legii, astfel cum rezultă chiar din expunerea de motive impune creșterea salarială, lucru pe care, însuși legiuitorul, la momentul la care a sesizat eroarea produsă a procedat la rectificarea acesteia.

Cu privire la principiul egalității în drepturi au amintit că decizia contestată încalcă acest principiu, având în vedere principiul tratamentului egal care se aplica specialiștilor IT, cu un nivelul de salarizare egal cu cel al grefierilor, deși situația relevantă este diferită.

Egalitatea în fața legii și a autorităților publice nu implică ideea de standardizare, de uniformizare, de înscriere a tuturor cetățenilor sub semnul aceluiași regim juridic, indiferent de situația naturală sau socio-profesională a acestora. Dimpotrivă, principiul egalității presupune ca la situații egale să se aplice un tratament juridic egal. În același timp, acest principiu se referă și la faptul că permite diferențierea în tratament juridic atâta timp cât egalitatea nu este naturală, deoarece impunerea unui tratament juridic egal, în această situație, ar însemna discriminare. Altfel spus, situațiilor egale să le corespundă un tratament juridic egal: la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Egalitatea în acest mod este respectată dacă se aplică un tratament diferențiat celor aflați în situații care sunt relevant diferite.

Pornind de la noțiunea de tratament egal aplicabil în situații relevante distincte, se impune să observați că specialiștii IT, deși se află într-o poziție de ierarhizare superioară grefierilor, începând cu data intrării în vigoare a Legii 87/2008, prin noua lege a salarizării, respectiv Legea 153/2017 li se aplica un tratament egal cu cel al grefierilor.

O asemenea măsură nu este justificată de un motiv obiectiv și rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalității.

Dimpotrivă, această asimilare salarială, nu are nicio rațiune juridică sau economică, constituind doar o revenire nejustificată la nivelul salarial deținut anterior Legii 97/2008, respectiv cu mult inferior față de cel deținut.

În ce privește principiul drepturilor câștigate Curtea Constituțională a statuat în decizii anterioare, că ridicarea principiului neretroactivității legii la rang de principiu constituțional, se justifică prin faptul că asigură în cele mai bune condiții securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept.

S-a apreciat că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câștigate sub imperiul legii vechi. Ca atare, este necesar ca legea nouă să aducă atingere unuia dintre elementele constitutive ale dreptului subiectiv câștigat sub legea veche pentru a fi în prezența unei legi retroactive.

Cu privire la această teorie, Curtea Constituțională a fost investită în mai multe rânduri, în sfera drepturilor salariale sau sociale. Optica Curții este deosebit de relevantă sub acest aspect. Pe de o parte, există situații în care Curtea a considerat că se impune aplicarea principiului drepturilor câștigate, cum este Decizia nr. 120 din data de 15.02.2007, în ipoteza recalculării pensiilor. Pe de altă parte, într-o serie de decizii prin care a fost chemată să se pronunțe asupra incidenței principiului drepturilor câștigate, cum este de pildă, Decizia nr. 1601 din 9 decembrie 2010, în care Curtea a apreciat că, nu se poate reține că acordarea salariului într-un anumit cuantum, ar constitui un "drept câștigat", acesta putând fi modificat pentru viitor printr-o lege ulterioară.

In același timp, Legea nr. 153/2017 are ca principii, între altele, păstrarea drepturilor câștigate, întreaga rațiune a legii fiind mărirea salarială. Din Expunerea de motive a Legii 153/2017, rezultă că rațiunea adoptării unei noi legi cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, constă în principal în eliminarea disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare, creșterea salariilor de bază mici cu un procent mai mare față de celelalte salarii de bază, stabilirea aceluiași nivel de salarizare pentru funcțiile comune existente în cadrul familiilor ocupaționale, stabilirea salariilor de bază ca valori nominale pentru anul 2022, și aplicarea coeficienților prevăzuți în Anexele I-VIII la lege, începând cu anul 2023, etc.

Or, din acest punct de vedere se poate observa că Legea nr. 153/2017 nu se deosebește de reglemetările anterioare, spre exemplu cum ar fi Legea nr. 284/2010, dimpotrivă, Legea nr. 153/2017 garantează și stabilește la nivel de principiu menținerea drepturilor salariale la nivel anterior.

Pe de-o parte, reclamanții nu au solicitat în niciun moment să li se acorde salariul pentru munca efectiv prestată, ci, întreaga plângere a vizat modalitatea de încadrare a acestora în baza noii legi a salarizării unde am arătat că, efectul acestei încadrări îl constituite asimilarea din punct de vedere salarial personalului auxiliar al instanței, cu consecința diminuării considerabile a indemnizației salariale. Este adevărat că, Convenția nu conferă dreptul de a continua să primești un salariu într-un anume cuantum. însă, motivele pentru care legiuitorul poate să revoce un drept anterior acordat trebuie să fie justificate în mod temeinic și legal, și să nu constituie o măsură luată discreționar într-un context în care, scopul urmărit de însuși acesta prin legiferarea în domeniul drepturilor salariale, este de creștere a acestor drepturi. Cu alte cuvinte, nu doar că drepturile salariale sunt puternic diminuate, ceea ce determină o restrângere a dreptului la salariu - componentă a dreptului la muncă, ci este afectat însăși dreptul subiectiv câștigat în baza Legii 97/2008, respectiv acela de a beneficia de un statut special, din categoria specialiștilor în domeniul informatic, și nu a grefierilor. Prin plasarea specialiștilor IT în grila de salarizare a grefierilor, se ignoră total scopul adoptării inițiale a Legii 97/2008, care viza implementarea unui nivel salarial și a unui statut juridic distinct grefierilor informați cieni, prin încadrarea lor în categoria specialiștilor. Cu alte cuvinte, Legea 153/2017 retroactivează în dauna specialiștilor IT, cărora li se aduce atingere dreptului de a fi asimilați celorlalți specialiști din domeniul informatic.

Cu privire la principiul încrederii legitime și al securității juridice, au apreciat că și acesta a fost încălcat în cazul de față. Este de notorietate că printre elementele specifice principiului securității juridice se regăsesc și obligativitatea impusă legiuitorului de a redacta acte normative care să îndeplinescă anumite exigențe: claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate.

În ceea ce privește situația specialiștilor IT, interesează în special condiția ca actul normativ să fie unul clar și previzibil, astfel încât" cetățeanul să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat, și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie în același timp, accesibilă și previzibilă" .

În acest context, este departe de orice realitate situația creată prin noile decizii de reîncadrare care au la bază dispoziții a căror cuprins nu putea sub nicio formă fi anticipat.

Din moment ce, astfel cum au menționat deja, scopul declarat al legii inclusiv prin Expunerea de motive, a fost de a se proceda la efectuarea unor creșteri salariale, iar drepturile reclamanților nu doar că nu au fost majorate, ci au fost reduse substanțial, rezultă cu puterea evidenței că principiul analizat a fost în mod cu totul nelegal respins de prima instanță.

În ceea ce privește principiul ierarhizării și al importanței valorii sociale protejate, recurentii au subliniat că în mod nelegal prima instanță nu a avut în vedere prevederile art. 6 lit. f) și g) din Legea nr. 153/2017. Mai exact, aceste prevederi se referă în principal la faptul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în funcție de complexitatea, riscurile activității, nivelul studiilor, luându-se totodată în considerare complexitatea și importanta activității desfășurate.

Au menționat, în acest context, că în conformitate cu dispozițiile art. 8 Cap I din Legea 153/2017, au fost prevăzute anumite criterii de ierarhizare între domeniile de activitate existente precum și, în cadrul aceluiași domeniu în vederea stabilirii salariilor de bază, stipulând anumite criterii generale, printre care: cunoștințe și experiență; condiții de muncă; incompatibilități și regimuri speciale; responsabilitate, coordonare și supervizare etc.

În ceea ce privește criteriului importanței și responsabilității muncii prestate de specialiștii IT, se impune precizarea că în prezent activitatea instanțelor este complet dependentă de utilizarea și buna funcționare a programelor informatice, toate fiind susținute prin munca acestora. Numărul echipamentelor gestionate de specialiști IT din cadrul instanțelor și parchetelor față de alți specialist IT din diverse domenii este mult mai mare. Un număr de aproximativ 301 specialiști IT din instanțele judecătorești asigură mentenanța sistemului informatic pentru 243 de instanțe, ceea ce înseamnă o medie de 1,2 specialiști IT per instanță.

Totodată, complexitatea programelor informatice gestionate, în primul rând ECRIS-UL dar și altele: audieri internaționale, asigurarea bruiajului în cazul audierii unui martor protejat, programe de contabilitate, videoconferințe etc. este una mare spre deosebire de orice alt specialist în domeniu informatic. Nu în ultimul rând, se dorește dezvoltarea în continuare a sistemului informatic, prin crearea unor programe mai accesibile și eficiente, ceea ce automat presupune și creșterea volumului de muncă pentru persoanele cu această funcție.

Mai mult, scopul învestirii instanței de judecată este acela de a proceda la analiza actului pe care recurenții îl considerăm nelegal. Ca atare, instanței de contencios îi este pe deplin recunoscut dreptul de a interpreta textele legale, neclare sau situațiile de drept lacunare, sens în care nu poate fi reținută părerea instanței conform căreia prin admiterea plângerii noastre s-ar produce o imixtiune în celelalte puteri ale statului. Totodată, în mod cu totul nelegal prima instanță interpretează norma în sensul în care nu produce efecte juridice, deși ar trebui să o interpreteze în sensul în care le produce, prin recunoașterea drepturilor salariale aferente unei ierarhizări optime și reale a funcțiilor deținute.

Atâta timp cât legislația anterioară nu făcea distincție între persoanele care intră în categoria specialiștilor prevăzuți la secțiunea a VI a din Cap VIII și specialiști IT asimilați personalului auxiliar, diferențierea salarială dintre cele două categorii de specialiști este pur arbitrară, fiind o chestiune ce ține de libera apreciere a legiuitorului. În acest sens că, prin Legea 330/2009, se prevedea că salariul de bază pentru specialiștii în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, al Consiliului Superior al Magistraturii, al înaltei Curți de Casație și Justiție, al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea se stabilește conform coeficienților de ierarhizare prevăzuți în anexa nr. VI/6, potrivit art. 34 alin. (2) din Secțiunea 6-a a Anexei VI. Acest din urmă text legal reglementa coeficienții de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistrați asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor.

Practic conform reglementării anterioare salariile specialiștilor IT, la fel ca salariile celorlalți specialiști din sistemul judiciar erau egale, ambele fiind raportate la categoria magistraților. Discrepanța apărută ulterior, pe lângă faptul că nu a fost argumentată de legiuitor, are doar scopul creării unei discriminări între categorii similare de personal.

Pe cale de consecință, și decizia de încadrare care face trimitere la Cap. II Anexa V din lege, respectiv cea aferentă grilei de salarizare prevăzută pentru grefieri, este nelegală. Din punctul nostru de vedere, pentru a evita orice formă de discriminare, era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel, pentru toți specialiștii din sistemul judiciar, în baza Cap. I lit. b) pct. 4 din lege, și pe cale de consecință, majorările salariale aplicabile de la 1 ianuarie 2018, să fie aplicabile și specialiștilor IT.

În caz contrar se pune problema încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. i) din O.G. nr. 137/2000 republicată, care reglementează "principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării" statuând că acestea sunt esențiale in exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală.

Or, încadrarea reclamanților în aceeași categorie cu cea a specialiștilor din cadrul instanțelor rezultă în mod echivoc din cuprinsul dispozițiilor acestei legi, care stipulează că toți specialiștii din cadrul instanței au același statut și aceeași grilă.

Enunțând art. 116 (1) din Legea nr. 304/2004 au susținut că, asa cum rezultă din cuprinsul acestor dispoziții, atât reclamanții, în calitate de specialiști în cadrul instanței, cât și specialiștii din cadrul organelor de urmărire penală au același statut, respectiv de specialiști. Cu toate acestea, în mod nejustificat, prin Legea nr. 153/201, s-a cauzat o discriminare între aceste două categorii de specialiști, drepturile salariale fiindu-le reduse în mod nejustificat, spre deosebire de drepturile salariale de care beneficiază alte categorii de specialiști la care fac referire dispozițiile cuprinse în Legea nr. 153/2017, inclusiv în domeniul informatic.

Mai mult, recunoașterea acelorași drepturi tuturor specialiștilor din cadrul instanțelor și parchetelor trebuie analizată și în raport de topografia textelor legale, respectiv în raport de faptul că în aceeași secțiune și în același articol sunt reglementate atât drepturile reclamanților în calitate de specialiști IT și informaticieni șefi cât și drepturile salariale care li se cuvin specialiștilor din cadrul organelor de urmărire penală. În argumentarea soluției de respingere a plângerii instanța a constatat, deopotrivă în mod cu totul nelegal, că salarizarea s-a efectuat în mod legal în raport de prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017.

Indiferent de aspectul analizării încălcării principiilor de către Curtea Constituțională, Curtea de Apel București avea obligația statuarii asupra aspectelor indicate.

Este adevărat că un judecător național nu poate constata neconstituționalitatea unei legi, însă în același timp, acesta este dator în virtutea principiului supremației Constituției, să aplice cu prioritate legea constituțională, în temeiul art. 1 alin. (5) din Constituție. Ori, toate motivele invocate sunt bazate pe principii născute din drepturi fundamentale, protejate de Constituția României.

Mai mult decât atât, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituția României, judecătorul național este cel ce aplică direct și nemijlocit prevederile cuprinse în tratatele internaționale, având și rolul de a aprecia în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența C.E.D.O. și cea comunitară, respectiv de a interpreta sau îndepărta, în măsura necesară, un act normativ național contrar.

În această ordine de idei, chiar dacă spre exemplu, Curtea Constituțională, s-a pronunțat deja cu privire la constituționalitatea unei legi, acest lucru nu impiedica instanța de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acelei legi la o situație determinată este de natură să producă efecte contrare Convenției.

Așadar, sub aspectul circumscrierii drepturilor în sfera art. 1 Protocol 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, au considerat că lucrurile sunt cât se poate de clare. În acest sens, reclamanții nu au solicitat niciodată acordarea drepturilor salariale într-un anumit cuantum determinat, contrar aserțiunilor curții, ci nu au făcut decât să se prevaleze de statutul juridic recunoscut prin legile aflate încă în vigoare. Așadar, criticile au fost sub aspectul lipsei oricărui temei în ceea ce privește normele prin care s-a adus atingere drepturilor salariale ale acestora.

Mai precis, recurenții s-au prevalat de statutul juridic, stabilit cât se poate de clar prin normele indicate, respectiv începând cu dispozițiile legii nr. 97/2008. În esență, prin această lege s-a subliniat faptul că, deși specialiștii IT fac parte în continuare din categoria personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor, acestora li se acordă totuși un statut special, acordându-se drepturi superioare oricărui alt salariat din categoria personalului auxiliar, și anume drepturi la nivelul unui judecător definitiv cu grad de judecătorie și vechime de peste 3 ani.

În alți termeni, intenția legiuitorului a fost neechivocă în ceea ce privește nivelul de salarizare al specialiștiilor IT cu un salariu net superior grefierului și care să țină cont specificul muncii și implementarea sistemului informatic la nivelul instanțelor și al parchetelor.

De altfel, legea nr. 97/2008 a modificat inclusiv prevederile O.U.G. nr. 27/2006, sens în care se prevedea expres faptul că salariul de bază pentru specialiștii în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului de Justiție, al Consiliului Superior al Magistraturii, al înaltei Curți de Casație și Justiție și al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, precum și de la instanțe și parchete se stabilește potrivit nr. crt. 28 de la lit. A) din Anexa, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2).

Pe cale de consecință, ceea ce se doreste a fi subliniat este faptul că nu au solicitat acordarea unui salariu într-un anumit cuantum, ci au solicitat încadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, raportat la statutul recunoscut specialiștilor IT în mod expres prin șirul de legi anterioare. Cu alte cuvinte, ceea ce au criticat este faptul că nu mai sunt asimilați din punct de vedere salarial cu judecătorii.

În acest sens, Legea nr. 153/2017 nu vine să modifice Legea nr. 97/2008, ci dimpotrivă, Legea nr. 153/2017 reprezintă legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispozițiile ei trebuind coroborate cu toate celelalte acte normative care vizează domeniul justiției.

Astfel, în mod evident, statutul juridic al reclamanților stabilit prin Legea nr. 97/2008 nu a fost afectat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, subsemnații fiind, teoretic, în continuare asimilat din punct de vedere salarial judecătorilor. În mod cu totul și cu totul contradictoriu, însă, Legea nr. 153/2017 vine și modifică cuantumul salariilor noastre, fără a ține cont de prevederile celorlalte legi și fără a prezenta rațiunea care a determinat legiuitorul să adopte o asemenea soluție.

În condițiile în care elementele care au determinat legiuitorul să le atribuie statutul salarial asimilat judecătorilor au rămas neschimbate - respectiv importanța și complexitatea muncii specialiștilor IT, precum și incompatibilitățile au rămas aceleași, similar judecătorilor și procurorilor din cadrul instanțelor - apreciem că diferența de tratament aplicată este vădit lipsită de orice temei. De altfel, dovadă stă inclusiv faptul că statutul salarial al celorlalți specialiști din cadrul instanțelor și parchetelor a rămas neschimbat.

Așadar, astfel cum s-a reținut de către instanță, este adevărat că statul are o marjă de apreciere în acest domeniu, dar trebuie subliniat faptul că această marjă este limitată, potrivit Curții, la situațiile în care aprecierea autorităților ajunge să fie vădit lipsită de orice temei (cauza Wieczorek c. Poloniei).

Pe cale de consecință, cele invocate de către recurenti se circumscriu întru totul dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mai precis, creanța, respectiv dreptul la un salariu conform cu statutul conferit prin lege specialiștilor IT are o vădită valoare patrimonială, deci reprezintă un bun în sensul dispozițiilor Convenției.

Solicitarea de a fi reîncadrați în grila salarială prevăzută de Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din anexa V la Legea nr. 153/2017 îndeplinește criteriul impus în jurisprudența Curții: mai precis, există un temei suficient în dreptul intern pentru pretențiile noastre, constând tocmai în dispozițiile legii nr. 97/2008 precum și a tuturor celorlalte norme care recunosc statutul nostru salarial special, superior celui aplicat grefierilor. Or, având în vedere faptul că dispozițiile acestei legi au fost încălcate fără absolut niciun temei, contrar jurisprudenței expuse supra, au apreciat că solicitările noastre sunt în mod vădit fondate în temeiul art. 1 Protocolul 1 la Convenție.

Drept urmare, hotărârea recurată este nelegală având în vedere că instanța a fost chemată să constate dacă în concret, încadrarea reclamanților cu consecința asimilării din punct de vedere salarial grefierilor, respectă litera și spiritul legii, aspect care, în concret, raportat la motivele aduse de prima instanță, nu s-a materializat.

Ca atare, instanța, trebuia să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței unei discriminări în cazul de față și să procedeze la anularea deciziei hotărârii Colegiului de Conducere cu consecința revocării deciziei de reîncadrare a Colegiului, precum și obligarea la plata sumelor de bani cuvenite pentru munca prestată, în măsura în care prin actele administrative în cauză s-ar fi constatat o încălcare a principiului non-discriminării, de rang Constituțional.

Justificarea unor tăieri salariale nu poate consta în răzgândirea legiuitorului. Dacă începând cu anul 2011 specialiștii IT au fost asimilați magistraților din punct de vedere salarial, fiind considerat că munca acestora este similară cu cea a unui magistrat și că, merită indemnizată la acest nivel, în momentul de față nu se poate renunța la această salarizare, câtă vreme între cele două categorii nu s-a schimbat nimic.

În concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nu neagă dreptul statului de a interveni în "dreptul de proprietate" al persoanelor care ocupă funcții bugetare, însă în diversele ocazii în care CEDO s-a pronunțat asupra acestei probleme a reținut că ingerința statului asupra "proprietății" reclamanților trebuie să îndeplinească următoarele cerințe principale: a) să fie prevăzută de lege; b) să fie justificată de un interes public; c) să existe o proporționalitate a măsurii cu situația care a determinat-o.

Astfel, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție cere ca ingerința autorității publice în dreptul de proprietate asupra bunurilor să fie legală. Per a contrario, atâta vreme cât statul nu dovedește necesitatea acestor măsuri raportat la nevoia de restabilire a echilibrului bugetar, sau ca urmare a oricăror alte probleme apărute în sistem, simpla restrângere a dreptului de proprietate nu este posibilă.

În orice caz, pentru a evita orice formă de discriminare, era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel, pentru toți specialiștii din sistemul judiciar, în baza Cap. I lit b pct. 4 din lege, și pe cale de consecință, majorările salariale să fie aplicabile și specialiștilor IT.

În caz contrar, se pune problema încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. i) din O.G. nr. 137/2000 republicată, care reglementează "principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării" statuând că acestea sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală.

C.E.D.O. a statuat în nenumărate rânduri că, orice legiferare în materia salarizării este justă atâta timp cât păstrează imperativele echității, iar reducerile în materia indemnizațiilor indiferent că este vorba de pensie sau de reduceri salariale. Trebuie să se facă doar în contextul existenței unor motive obiective. Per a contrario, orice dispoziție care este luată în acest sens și care nu are un temei rezonabil, reprezintă o încălcare în drepturile persoanei vizate.

Tot în acest context, analiza dispozițiilor cuprinse în protoculul 1 din CEDO, trebuie să se facă prin prisma principiului respectării bunurilor. In acest context, C.E.D.O. în diverse cazuri a urmărit să vadă dacă justul echilibru între exigențele relative la interesul general și imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale ale individului a fost menținut (a se vedea cauza Aizupurua Ortiz și ceilalți c. Spaniei, Hotărârea din 2 februarie 2010, par. 48).

Totodată, din punctul de vedere al reclamanților, hotărârea recurată este nelegală și în raport de raționamentul Curții în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Mai exact, dispozițiile cuprinse în art. 25 din Lege nu derogă de la prevederile art. 24, ci, interpretarea este tocmai inversă, dispozițiile art. 24 derogă de la prevederile art. 25.

Mai mult, instanța, redând tale quale apărările pârâtei reține în mod cu totul nefondat că aspectele privind neacordarea sporului în cuantum total de 45% ar fi aplicat în mod legal. în acest sens menționăm că argumentele nu sunt susținute de niciun temei legal, reprezentând simple chestiuni de oportunitate care încalcă prevederile legale pentru familia ocupațională justiție.

În raport de situația particulară a reclamanților, în speță, este irelevant aspectul conform căruia prin aplicarea ipotetică a procentului de 45% s-ar depăși plafonul prev la art. 25 din Legea nr. 153/2017, atâta timp cât pârâtii trebuie să procedeze la aplicarea efectivă a dispozițiilor legale, iar nu ipotetică.

Totodată, în ceea ce privește specialiștii IT, și până la urmă tot personalul din familia ocupațională "Justiție" există texte speciale cuprinse în Legea 153/2017, în cadrul Anexei V, care derogă de la norma generală și care plafonează cuantumul brut la nivelul de 30%, sens în care se poate observa că hotărârea primei instanțe a fost data cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

De altfel, și în legea anterioară de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, exista o dispoziție identică de limitare a plafonului total al sporurilor acordate, în cadrul art. 22 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, însă în perioada de aplicare a legii, această prevedere nu a produs niciodată efecte.

Un alt motiv de nelegalitate al hotărârii recurate îl reprezintă analiza superficială a apărărilor referitoare la neacordarea creșterii salariale în cuantum de 25% de la data de 1 ianuarie 2018 prevăzută de art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

În condițiile în care rațiunea adoptării Legii nr. 153/2017 a fost de a crește treptat salariile personalului bugetar până în anul 2022, limitarea introdusă orîn intermeidul art. 38 alin. (6) din Lege, respectiv plafonarea drepturilor specialiștilor IT la anul 2022 este nelegală.

Deși rațiunea adoptării Legii nr. 153/2017 a fost creșterea salarială în cadrul sectorului bugetar, specialiștii IT nu au beneficiat, de o creștere salarială, astfel cum ar fi fost firesc, ci, drepturile salariale le-au fost reduse de o manieră substanțială.

În atare condiții, se impune a observa că modificarea dreptului dobândit de specialiștii informaticieni în urmă cu 9 ani, de a fi salarizați conform grilei unui judecător, și acordarea unei grile de salarizare aferentă grefierilor nu a fost în niciun moment o măsură previzibilă, care să poată fi anticipată de persoanele din acest domeniu. Ba din contră, raportat la necesitatea de dezvoltare a sistemului informatic care nu poate fi făcută decât prin munca specialiștilor IT, aceasta apare ca fiind flagrant nejustificată.

În acest sens, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor omului a subliniat importanța asigurării principiului accesibilității și previzibilității legii, statuând că, o normă este previzibilă, în special atunci când oferă garanții suficiente contra atingerilor arbitrare aduse de către puterea publică.

Astfel cum au arătat și în fața primei instanțe, recurentii au susținut că plafonarea sporurilor care li se cuvine la procentul de 30% din suma salariilor de bază, reprezintă o normă generală în materia drepturilor salariale care nu este aplicabilă situației reclamanților. Potrivit dispozițiilor art. 24 din secțiunea III a Legii nr. 153/2017, intitulat "Sporuri si drepturi salariale specifice - limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege si în anexele nr. I- VIII."

În ceea ce privește familia ocupațională Justiție, în Anexa V, se prevăd sporuri în cuantum maxim total de 45%, aceasta fiind de fapt o normă juridică specială, aplicabilă acestei familii ocupaționale. Or în virtutea principiului specialia generalibus derogant care implică faptul că norma specială este cea care derogă de la norma generală, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma special, iar norma specială este de strictă interpretare.

De altfel, normele de drept civil sunt speciale atâta timp cât își găsesc aplicare numai în cazurile expres stabilite de lege. Fiind derogatorii de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale. Mai mult, aceasta se aplică prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generale. În ceea ce privește specialiștii IT, și până la urmă tot personalul din familia ocupațională "Justiție" există texte speciale cuprinse în Legea 153/2017, în cadrul Anexei V, care derogă de la norma generală și care plafonează cuantumul brut la nivelul de 30%.

De altfel, și în legea anterioară de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, exista o dispoziție identică de limitare a plafonului total al sporurilor acordate, în cadrul art. 22 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, însă în perioada de aplicare a legii, această prevedere nu a produs niciodată efecte.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute, obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată urmând să o solicite pe cale separată.

Recurenții-reclamanți au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au reiterat, în esență, argumentele expuse prin memoriul de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 13 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 22 aprilie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 517 alin. (1)

1

C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul ÎCCJ - Completul competent pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Prin rezoluția din data de 7 decembrie 2021, s-a fixat termen pentru discutarea repunerii pe rol a cauzei, la data de 10 februarie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanta A. și reclamantul B. au calitatea de specialiști IT în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Prin decizia nr. 36/31.05.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, reclamanții au fost încadrat salarial începând cu data de 01.05.2018 în temeiul art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, beneficiind de următoarele drepturi salariale:

- A., specialist IT grad I, vechime în funcție 0-5 ani, gradația 5 - 6.551 RON salariul de încadrare lunar și sporuri de 1.938 RON cuantum spor risc și confidențialitate + 1.584 RON cuantum spor condiții deosebite de muncă;

- B., specialist IT grad I, vechime în funcție 0-5 ani, gradația 3 - 6.234 RON salariul de încadrare lunar și sporuri de 1.938 RON cuantum spor risc și confidențialitate + 1.584 RON cuantum spor condiții deosebite de muncă.

Este necontestat în cauză că reclamanții au depășit prin majorarea cu 25% a drepturilor salariale obținute în decembrie 2017 nivelul de salarizare cuvenit legal în anul 2022, astfel că le-a fost acordat acesta din urmă.

Acest aspect este atestat și de nota nr. x/12.07.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, din al cărei conținut mai rezultă și că reclamanții beneficiază de un nivel cumulat al sporurilor de 53,76% (A., dosar fond) și 56,49% (B., dosar fond).

Reclamanții au formulat contestații împotriva deciziei nr. 36/2018, ce au fost respinse prin hotărârea nr. 6/18.07.2018 a Colegiului de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. .

2.1 Înalta Curte constată că recurenții au invocat motivarea lacunară a sentinței și nerespectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., argumente circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a căror incidență nu poate fi reținută însă în cauză.

Înalta Curte amintește că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, ar