ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1301/2022

Ședința publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 16.04.2014, sub nr. x/2019, reclamanții A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați și Curtea de Apel Galați au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Hotărârii nr. 9/28 februarie 2019 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 37/06.02.2018 emisă Președintele Curții de Apel Galați, cu consecința încadrării reclamanților în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017-Anexa V, în ceea ce privește salariul de bază și a acordării drepturilor salariale conform acestei grile; obligarea la plata diferențelor salariale dintre venitul efectiv acordat prin hotărârea, respectiv prin decizia atacată și venitul care rezultă din încadrarea în grila de salarizare prevăzută de cap. 1 lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, pentru perioada 01.01.2018 și până la data reîncadrării efective, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective; obligarea la emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01.01.2018, în care salariul de bază brut sa fie stabilit astfel încât să ni se asigure in plată același venit net pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost transferată plata contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, prin majorarea salariului de bază cu sumele aferente contribuțiilor datorate de angajator și transferate în sarcina angajatului începând cu 01.01.2018; obligarea la acordarea sporurilor în cuantumul total prevăzut de Legea 153/2017, respectiv de 45 %, constând în sporul pentru condiții grele și vătămătoare și periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, precum și, a sporului de doctorat; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La data de 26.06.2019, reclamanții A., B., C., D., G. F. au depus o cerere de suspendare a cauzei și o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 17 alin. (2) din cadrul Secțiunii a 4-a, art. 22, art. 25, art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin sentința nr. 576 din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale a României. A sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din cadrul Secțiunii a 4-a, art. 22, art. 25, art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepție invocată de reclamanți. A respins cererea de suspendare a judecării cauzei ca neîntemeiată. A respins cererea formulată de reclamanții A., H., C., D., E. Și F. în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați și Curtea de Apel Galați, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 576 din 9 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., E., C., D., B. și F..

Susțin recurenții că, în motivarea hotărârii instanța a reținut în mod pur formal legalitatea actelor administrative emise, având în vedere două argumente esențiale, și anume că, pe de-o parte, încadrarea reclamanților s-a realizat în conformitate cu grila de salarizare stabilită pentru personalul auxiliar de specialitate potrivit opțiunii legiuitorului, iar pe de altă parte, că o bună parte a argumentelelor invocate de reclamanți în cuprinsul plângerii se impun a fi valorificate în procedura de soluționare a excepției de neconstituționalitate, instanța neavând competența de a înlătura efectele legii.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., un prim aspect ce se impune a fi observat se referă la nemotivarea hotărârii pronunțate de către Curtea de Apel București care, odată cu pronunțarea sentinței, a procedat la analizarea în mod lacunar a motivelor de nelegalitate invocate de reclamanți în plângerea formulată.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții susțin că, prin hotărârea pronunțată, Curtea de Apel București a dispus în mod cu totul nelegal respingerea plângerii, pe de o parte, fără să observe că principiile de rang constituțional cu care a fost sesizată nu au fost respectate, iar, pe de altă parte, pentru că hotărârea pronunțată cuprinde o serie de erori în ceea ce privește analiza apărărilor subsemnaților.

În primul rând, instanța s-a pronunțat în mod greșit cu privire la principiul egalității în drepturi. Consideră recurenții că decizia, precum și hotărârea criticată, încalcă acest principiu, din două perspective: pe de-o parte, privind la discriminarea produsă față de ceilalți specialiști, iar pe de altă parte, având în vedere tratamentul egal care se aplica specialiștilor IT, cu un nivelul de salarizare, egal cu cel al grefierilor, deși situația relevantă este diferită.

În ceea ce privește principiul ierarhizării și al importanței valorii sociale protejate, subliniază recurenții că în mod nelegal prima instanță nu a avut în vedere prevederile art. 6 lit. f) și g) din Legea nr. 153/2017, reținând în mod pur formal și total neîntemeiat faptul că este vorba despre situații diferite raportat la complexitatea activităților prestate de cele două categorii de personal.

În acest sens, prevederile indicate se referă în principal la faptul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se face în funcție de complexitatea, riscurile activității, nivelul studiilor, luându-se totodată în considerare complexitatea și importanta activității desfășurate.

Drept urmare, hotatârea recurată este nelegală având în vedere că instanța a fost chemată să constate dacă în concret, încadrarea recurenților cu consecința asimilării din punct de vedere salarial grefierilor, respectă litera și spiritul legii, aspect care, în concret, raportat la motivele aduse de prima instanță, nu s-a materializat.

Ca atare, instanța, trebuia să se pronunțe asupra existenței sau inexistenței unei discriminări în cazul de față și să procedeze la anularea deciziei hotărârii Colegiului de Conducere cu consecința revocării deciziei de reîncadrare a Colegiului, precum și obligarea la plata sumelor de bani cuvenite pentru munca prestată, în măsura în care prin actele administrative în cauză s-ar fi constatat o încălcare a principiului non-discriminării, de rang Constituțional.

Cu titlu prealabil, recurenții - reclamanți au formulat o cerere de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocate.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cazul unui incident procedural, cum este excepția de neconstituționalitate, pentru a cărei soluționare se urmează o procedură distinctă.

Excepția de neconstituționalitate nu este o altă cauză civilă referitoare la existența sau inexistența unui drept de care să depindă soluționarea cauzei, ci este calea procedurală prevăzută de Legea nr. 47/1992 pentru controlul conformității legii aplicabile cauzei cu normele constituționale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prezenta cauză are ca obiect anularea Hotărârii nr. 9/28 februarie 2019, emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați și a Deciziei nr. 37/06.02.2018, emisă Președintele Curții de Apel Galați, cu consecința încadrării reclamanților în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017-Anexa V, în ceea ce privește salariul de bază și a acordării drepturilor salariale conform acestei grile, cu obligarea la plata diferențelor salariale dintre venitul efectiv acordat prin hotărârea, respectiv prin decizia atacată și venitul care rezultă din încadrarea în grila de salarizare prevăzută de cap. 1 lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, pentru perioada 01.01.2018 și până la data reîncadrării efective, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective. S-a solicitat, de asemenea, obligarea la emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01.01.2018, în care salariul de bază brut să fie stabilit astfel încât să li se asigure în plată același venit net pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost transferată plata contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, prin majorarea salariului de bază cu sumele aferente contribuțiilor datorate de angajator și transferate în sarcina angajatului începând cu 01.01.2018; obligarea la acordarea sporurilor în cuantumul total prevăzut de Legea nr. 153/2017, respectiv de 45 %, constând în sporul pentru condiții grele și vătămătoare și periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității, precum și, a sporului de doctorat.

Argumentele pe care recurenții-reclamanți le invocă cu privire la pretinsul caracter nelegal al Hotărârii nr. 9/28.02.2019,. respectiv al Deciziei nr. 37/6.02.2018 sunt, în fapt, aspecte care țin de constituționalitatea/neconstituționalitatea legii de salarizare, în sensul în care salariul de încadrare al acestora a fost diminuat începând cu data de 01.01.2018, însă decizia de salarizare contestată a avut la bază tocmai dispozițiile legale imperative prevăzute de Legea cadru nr. 153/2017, despre care recurenții arată că aduc atingere prevederilor art. art. 1 alin. (3), art. 16 alin 1 și 2, art. 20, 41 și art. 53 din Constituție.

Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora: (3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale: a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții; (..)

(6) În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

De asemenea, urmează a fi avute în vedere și dispozițiile Anexei V cap. II, în care este prevăzut modul de calcul al indemnizației lunare aferentă funcției de specialist IT, valabile pentru anul 2022.

Instanța de control judiciar observă că, recurenții pretind că, în urma recalculării salariului începând cu data de 01.01.2018 și în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, le-au revenit un cuantum brut al salariului de bază mai mare decât cel prevăzut în Anexa V pentru anul 2022.

În acest context, în mod corect intimate-pârâtă a procedat la aplicarea acelui nivel al salariului de bază rezultat prin aplicarea coeficienților din Anexa V, cap. II, rezultând într-adevăr o reducere a cuantumului salariului de bază în raport de cel încasat în luna decembrie a anului 2017.

Instanța de control judiciar, în acord cu jdecătorul fondului, reține că această diminuare a salariului de bază nu se datorează unei greșite aplicări a legii de către ordonatorul de credite (intimate-pârâtă Curtea de Apel Galați), ci este datorată regândirii de către legiuitor a modului de determinare a salariului pentru categoria specialiștilor IT din cadrul instanțelor judecătorești, prin includerea acestora în grila de salarizare în categoria personalului auxiliar, alături de grefieri, eliminându-se astfel acele prevederi legale care determinau un calcul al indemnizațiilor prin raportare la salariul unui judecător de judecătorie (Legea nr. 284/2010).

Ssuținerile recurenților vizând nelegalitatea actului administrativ datorată nerespectării actului normativ în executarea căruia a fost emis, nu poate fi reținută, în condițiile în care diminuarea drepturilor lunare a survenit în urma unei aplicări corecte a actului normativ.

Nici susținerile legate de lipsa motivării actelor administrative contestate nu pot fi reținute, din cuprinsul Hotărârilor nr. 9/28 februarie 2019 emisă de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Galați și a Deciziei nr. 37/06.02.2018 emisă Președintele Curții de Apel Galați putându-se reține argumentele legale avute în vedere la emiterea actelor administrative contestate.

În ceea ce privește încălcarea principiilor consacrate chiar prin Legea nr. 153/2017, la art. 6, instanța de control judiciar observă că textul dispune în sensul că:

"Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:

a)principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege;

b)principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;

c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;

d)principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor;

e)principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoașterii și recompensării performanțelor profesionale obținute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii și regulamentelor proprii;

f) principiul ierarhizării, pe verticală, cât și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate;

g)principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilității salariale pentru personalul din sectorul bugetar;

h)principiul sustenabilității financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condițiile legii;

i) principiul publicității în sensul transparenței veniturilor de natură salarială, precum și a altor drepturi în bani și/sau în natură pentru toate funcțiile din sectorul bugetar".

Textul privește așadar activitatea de legiferare, fiind inserate în conținutul său norme cu caracter general în considerarea cărora au fost elaborate mai apoi, prin Anexele la lege, norme cu caracter special.

Nerespectarea principiilor generale din art. 6 al Legii nr. 153/2017, cu ocazia elaborării Anexelor privind salarizarea fiecărei categorii a personalului bugetar, reprezintă la rândul lor critici referitoare la neconstituționalitatea normelor cu caracter special, iar nu critici referitoare la legalitatea deciziilor contestate în prezenta speță care au fost emise cu respectarea întocmai a prevederilor Anexei V cap. II și a dispozițiilor art. 38 din lege.

În mod corect a observant instanța de fond că Legea nr. 153/2017, împreună cu Anexele sale, au intrat în vigoare la data de 01.07.2017, iar prin art. 38 s-a prevăzut o aplicare etapizată a acesteia, legiuitorul instituind pentru perioada 01.07.2017 - 01.01.2018, la art. 38 alin. (2) lit. a), obligația menținerii în plată a drepturilor încasate în luna iunie 2017, urmând ca recalcularea, urmată de plafonarea indemnizațiilor la nivelul celor din 2022, să aibă loc începând cu data de 01.01.2018.

Se constată așadar că legiuitorul a acordat o perioadă de timp de 6 luni după intrarea în vigoare a legii, care să permită oricărei persoane vizate de recalculare potrivit art. 38 alin 3, să poată recurge la consultanță specializată în vederea adoptării unei atitudini potrivite, astfel că nu se poate susține în mod valid că aplicarea art. 38 alin. (3) și (6) din Legea nr. 153/2017 a avut un caracter imprevizibil.

Cu privire la aplicarea art. 16 din Constituție, instanța de control judiciar statuează cu valoare de principiu că "violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă", or recurenții din prezenta cauză nu se regăsesc în situația menționată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare.

Respinge recursul declarat de reclamanții A., E., C., D., B. și F. împotriva sentinței civile nr. 576 din 9 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 martie 2022.