ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4611/2021

Ședința publică din data de 12 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. ș.a, prin cererea de chemare în judecată din data de 06.06.2018, în contradictoriu cu pârâții Colegiul de Conducere al CA Iași și CA Iași au solicitat:

- Anularea Hotărârii nr. 8/20 martie 2018 ("hotărârea atacată") emisă de Colegiul de Conducere al Curtea de Apel Iași, prin care s-a dispus respingerea contestațiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 și, subsecvent, anularea Deciziei nr. 32 din 05 februarie 2018 emisă de președintele Curții de Apel Iași, cu consecința încadrării reclamanților în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017-Anexa V, în ceea ce privește salariul de bază și a acordării drepturilor salariate conform acestei grile,

- Obligarea pârâților la plata diferențelor salariale dintre venitul efectiv acordat prin hotărârea, respectiv prin decizia atacată și venitul care rezultă din încadrarea în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 - Anexa V, pentru perioada 01.01.2018 și până la data reîncadrării efective, diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație și plata dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar până la data plății efective,

- Obligarea pârâților la emiterea unei noi decizii de salarizare începând cu data de 01.01.2018, în care salariul de bază brut sa fie stabilit astfel încât să li se asigure în plată același venit net pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost transferată plata contribuțiilor sociale de la angajator la angajat, prin majorarea salariului de bază cu sumele aferente contribuțiilor datorate de angajator și transferate în sarcina angajatului începând cu 01.01.2018,

- Obligarea pârâților la acordarea sporurilor în cuantumul total prevăzut de Legea 153/2017, respectiv de 45 %, constând în sporul pentru condiții grele și vătămătoare și periculoase, respectiv al celor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității,

- Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4761 din 20 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de către pârâta Curtea de Apel Iași și a respins acțiunea promovată de reclamanții A., B. și C. și pe pârâții Curtea de Apel Iași și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Iași, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B. și C. criticând-o pentru nelegalitate și în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Totodată, reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a a prevederilor art. 17 din Secțiunea a 4-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 și a prevederilor art. 22 din Secțiunea a 6-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin încheierea din 18 iunie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de recurenții - reclamanți A., B. și C., privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 17 din Secțiunea a 4-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 și a respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 din Secțiunea a 6-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții A., B. și C. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în motivarea căii de atac arătându-se că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a Curții Constituționale textele legale sunt în vigoare, Curtea Constituțională nu a pronunțat anterior o decizie de neconstituționalitate a normelor legale și există o strânsă legătură cu prezenta cauză.

Totodată, se arată că cele trei 3 condiții de admisibilitate sunt unicele care se decelează din cuprinsul Legii nr. 47/1992 și orice altă condiție analizată de către instanță depășește voința legiutorului și adaugă la lege.

Mai invocă, reclamanții soluțiile pronunțate în dosarele nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casației și Justiție și nr. y/2019 al Curții de Apel București, în spețe similare.

Deși a fost legal citat, intimații-pârâți Curtea de Apel Iași și Colegiul de Conducere al Curții de Apel Iași nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursule este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat. Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Raportat la motivele invocate de recurenți, Înalta Curte constată că nu există neregularități de ordin procedural care să fie sancționate cu nulitatea.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6) C. proc. civ.:

"când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul încheierii atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamanți în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea încheierii nu se regăsesc literal toate argumentele invocate de părțile reclamante în legătură cu îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în vederea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 22 din Secțiunea a 6-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, încheierea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte constată că, în cauză, înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuia să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanța a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată.

Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul principal.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Referitor la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate a art. 22 din Secțiunea a 6-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017, se reține că prin acțiune recurenții-reclamanți au contestat nivelul de salarizare stabilit de Legea nr. 153/2017 pentru categoria de personal din care aceștia fac parte - specialiști IT din cadrul Curții de Apel Iași.

Înalta Curte constată că dispozițiile anterior menționate fac referire la o anumită categorie de personal, respectiv specialiștii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și ai altor parchete.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța în mod corect a apreciat că, față de obiectul cererii de chemare în judecată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 22 din Secțiunea a 6-a cuprinse în Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 nu au legătură cu soluționarea cauzei câtă vreme recurenții-reclamanți au calitatea de specialiști IT în cadrul Curții de Apel Iași, iar art. 22 Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează nivelul de salarizare pentru o categorie distinctă de personal de specialitate, respectiv specialiști din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Pentru aceste considerente, constatând că încheierea recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată calea de atac promovată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B. și C. împotriva încheierii din 18 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2021.