ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4362/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2019 la data de 02.04.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să anuleze Ordinul nr. 124 și anexele prin care s-a dispus ca începând cu data de 01.01.2019, având funcția de procuror cu grad de P.C.A cu o vechime în funcție de peste 20 ani, să beneficieze de o indemnizație de încadrare de 20842 RON, în sensul de a modifica coeficientul de multiplicare, acesta fiind de 19, fiind obținut prin sentința civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dos nr. 5886.3/30/2007, definitivă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, recunoscut de pârâți, înscris în cartea de muncă. Hotărârea a fost pusă în executare la data de 26.04.2012, când s-a plătit prima tranșă, conform eșalonării stabilită de O.U.G.71/2009 aprobată prin Legea nr. 230/2011 și în baza Ordinului nr. 72/2012 pentru modificarea Ordinului nr. 96/2010, ultima plată s-a efectuat în 18.11.2015. Diferențele salariale au fost calculate cu coeficientul de multiplicare 19 până la data de 13.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, iar ultima tranșă de plată, privind dobânda acordată in baza hotărârii a fost la data de 12.05.2016. Prin aceeași cerere a solicitat obligarea pârâților să opereze modificările intervenite, calcularea și plata actualizată a sumelor datorate, prin aplicarea coeficientului de inflație, dobânda aferentă, începând cu data de 13.11.2009, când coeficientul de multiplicare 19 nu i-a fost menținut, după cum recunoaște pârâta, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 și până la plata integrală.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 724 din data de 5 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 724 din data de 5 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare să se admită cererea sa de chemare în judecată. În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici: Recurenta apreciază că, sentința civilă nr. 724 din data de 5.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2019 este nelegală și netemeinică. În motivarea acțiunii promovate, a invocat dipozițiile art. 8 din Legea nr. 153/2017 potrivit cărora, judecătorii, procurorii au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor sau după caz, cu gradul profesional obținut, cu funcția deținută și după caz cu vechimea in muncă și în funcție, potrivit prevederilor prezentei legi. În art. 74 din Legea nr. 303/2004 modificată și completată se arată că, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de lege. Așadar, prin ordinul nr. 124 și anexele transmise se dispune ca, începând cu data de 1.01.2019, având funcția de procuror cu grad de P.C.A. cu o vechime în funcție de peste 20 ani, recurenta-reclamantă să beneficieze de o indemnizație de încadrare de 20842 RON, fără a se face referire la coeficientul de multiplicare și fără a fi respectată hotărârea instanței, care reprezintă autoritate de lucru judecat. Astfel, prin sentința civilă nr. 1161 din 7.07.2009 Tribunalul Arad în dos. nr. 5886.1/30/2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta A. și a obligat pârâții să plătească sumele de bani reprezentând diferențele dintre drepturile salariale încasate și cele calculate potrivit art. 11 alin. (1) și anexa nr. 1 lit. A) coeficienții de multiplicare la nr. criteriului 6 începând cu 1.01.2005 și pentru viitor. Instanța a dispus ca, diferențele salariale să fie calculate în funcție de coeficientul de multiplicare 19, față de cel primit efectiv 17. Sentința a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, care a respins recursurile declarate de pârâți. Așa cum a dovedit prin înscrisuri, recurenta-reclamantă apreciază că această hotărâre a fost recunoscută de Ministrul Public - Parchetul de pe lingă înalta Curte de Casație și Justiție și operată în cartea de muncă de către pârâtul 2 care a înscris hotărârea și mențiunea că, coeficientul de multiplicare K 19 se va aplica și pe viitor, conform celor dispuse, astfel că, în perioada 1.04.2006 potrivit O.U.G. nr. 27/2006 - 13.11.2009, de când a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 a beneficiat de drepturile salariale aferente coeficientul de multiplicare 19. Drepturile salariale le-a încasat în tranșe până în anul 2015 inclusiv, iar dobânda aferentă până în anul 2016 inclusiv. Potrivit adresei nr. x/2019, hotărârea a fost pusă în executare la data de 26.04.2012, când s-a plătit prima tranșă, conform eșalonării stabilită de O.U.G. nr. 71/2009 aprobată prin Legea nr. 230/2011 și în baza Ordinului nr. 72/2012 pentru modificarea Ordinului nr. 96/2010, ultima plată s-a efectuat în 18.11.2015. Diferențele salariale au fost calculate cu coeficientul de multiplicare 19 până la data de 13.11.2009, data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, iar ultima tranșă de plată, privind dobânda acordată în baza hotărârii a fost la data de 12.05.2016. Recurenta-reclaamntă, susține că procurorii care au ieșit la pensie au beneficiat de consecințele juridice ale sentința civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dos . nr. 5886.1/30/2007 definitivă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1752/R/200011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea privind coeficientul de multiplicare K 19-23, până în anul 2015. Așadar, prin adresa nr. x/2019 din data de 20.03.2019, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a comunicat că, sentința civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dos . nr. 5886.1/30/2007 definitivă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost pusă în executare în data de 26.04.2012 când a fost plătită prima transă conform eșalonării stabilită de O.U.G. nr. 77/17.09.2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 230/2011 și în baza Ordinului nr. 72/05.05.2012 pentru modificarea Ordinului. Deși, cele două pârâte au recunoscut autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive și irevocabile prin punerea în executare a acesteia, au interpretat și au aplicat doar pentru o perioadă de timp efectele juridice ale acesteia, după cum se observă. Nu a fost emis de către pârâtul 1 un ordin de salarizare până în prezent, cu consecințele juridice produse de hotărâre, respectiv coeficientul de multiplicare, k 19 corespunzător gradului profesional Parchetului de pe lingă înalta Curte de Casație și Justiție. Față de cele arătate, recurenta apreciază că ordinul contestat este nelegal prin neincluderea coeficientului de multiplicare K 19 stabilit prin hotărârile judecătorești mai sus menționate. Mai suține recurenta-reclamantă că Ordinul nu este în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.11.2016, raportat la dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind recunoașterea forței executorii a dreptului constând, în coeficientul de multiplicare 19. În lumina securității juridice pârâtul trebuia să se conformeze puterii lucrului judecat, respectiv hotărârii definitive și irevocabile. În aceiași ordine de idei, Legea nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016 au fost edictate tocmai pentru a înlătura discriminările salariale între titularii funcțiilor publice salarizaăți prin Legea cadru nr. 284/2010. Legiuitorul a stabilit în art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014 modificată și completată prin Legea nr. 71/2015, că reprezintă același cuantum al salariului de bază, cu cel al salariaților având aceiași funcție, în care au fost incluse, după data de 31.12.2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sporurile de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul, angajat numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a admis excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, statuând că, O.U.G. nr. 20/2016 se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților, eliminându-se astfel diferențele provenite din aplicarea discriminatoare pentru o parte sin magistrați și personal asimilat, beneficiari ai unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,în ceia ce privește indemnizația de încadrare, respectiv nivelul maxim. În drept, recurenta-reclamantă a formulat critici ce se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 07 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a apărărilor susținute de intimat prin întâmpinare, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat, pentru considerentele următoare: În ceea ce privește situația de fapt, instanța de recurs reține că prin Ordinul nr. 124/2019 și anexele acestuia s-a dispus ca începând cu data de 01.01.2019 recurenta-reclamantă să beneficieze de o indemnizație de încadrare de 20842 RON. În contra dispozițiilor acestui ordin, recurenta-reclamantă a apareciat că drepturile salariale ce i se cuvin, ar fi trebuit să fie stabilite prin raportare la un coeficient de multiplicare 19, așa cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2007, sentință rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea. Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a interpretat în mod greșit cauza, în condițiile în care, există în ceea ce o privește o hotărâre definitivă (sentința civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad) prin care s-a stabilit că drepturile sale salariale trebuie să se raporteze al un coeficient de multiplicare 19. Înalta Curte în acord cu opinia instanței de fond apreciază pe de-o parte că prin sentința la care face referire recurenta în susținerea cererii sale, nu i s-a acordat un grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar s-a stabilit modalitate prin care se calculează salariul acesteia, respectiv prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19. Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că efectele sentinței civile nr. 1161 din 7.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad se întind până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reține că începând cu data de 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare și pe care s-a întemeiat raționamentul instanței care a pronunțat sentința civilă nr. 1161 din 7.07.2009, adusă ca argument de către recurenta reclamantă în promovarea prezentei sale cereri de chemare în judecată. Așadar, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (V sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiași act normativ, " (1)... începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare Ia 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)". În raport de textele de lege enunțate mai sus, instanța de recurs, apreciază în acor cu instanța de fond că indemnizații de încadrare din sistemul justiției se raportează la cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, la care se adaugă sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege. Acest raționament care a stat la baza Legii nr. 330/2009 a fost reiterat și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011, în cuprinsul căreia la art. 1 alin. (2) și art. 33 alin. (1) se precizează că: "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege; … (art. 33) (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia". În susținerea aceluiaș raționament se reține și că potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, "(3) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut ta alin. (1) sunt și rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege". În aceste condiții prin raportare la textele de legi intrate în vigoare ulterior pronunțării sentinței civile nr. 1161 din 7.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad, Înalta Curte apreciază în concordanță cu opinia instanței de fond că, drepturile pretinse de recurenta-reclamantă nu se regăsesc printre cele prevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților după perioada 01.01.2010 la zi. Înalta Curte reține că în critica sentinței recurate, recurenta-reclamantă insistă pe ideea că sentința civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2007 rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1752/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea se referă la aplicarea coeficientului de multiplicare 19 începând cu 01.01.2005 și pentru viitor, considerente pentru care intrarea în vigoare a unor legi noi care privesc salarizarea magistraților, nu poate afecta hotărârea judecătorească în temeiul căreia s-a instituit acest drept. Cu privire la întinderea și limitele de aplicare ale dispozitivului sentinței civile nr. 1161 din 7.07.2009, prin încheierea din 07 iunie 2022, instanța de recurs a pus în vedere recurentei-reclamante să depună la dosarul cauzei copia sentinței și a recursului pronunțate în dosarul nr. x/2020 înregistrat la Tribunalul Arad și decizia nr. 1752/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în legătură cu limitele sentinței pronunțate în dosarul nr. x/2020. Aceasta s-a conformat acestei obligații și a depus hotărârile solicitate, iar în urma analizei considerentelor acestor hotărâri, Înalta Curte constată că argumentele prezentate de recurentă atât în fața instanței de fond, cât și reiterate prin cererea de recurs, în susținerea efectelor pe viitor ale sentinței nr. 1161 prin care s-a stabilit ca la modalitatea de calcul a drepturilor salariale în ceea ce o privește pe recurentă să se aplice coeficientul de multiplicare 19, nu subzistă. În încercarea de lămurire a întinderii sau aplicării titlului executoriu rezultat din pronunțarea sentinței civile nr. 1161 din 7.07.2009 a Tribunalului Arad, prin încheierea nr. 22 din 08 spetembrie 2020, rămasă definitivă prin decizia nr. 46 din 09 decembrie 2020 pronunțate în dosarul nr. x/2020 de către Tribunalul Arad, respectiv Curtea de Apel Timișoara, s-a reținut în mod clar că: "sentința civilă nr. 1161 din 7.07.2009 pronunțată de Tribunalul Arad se aplică doar pentru perioada în care se află în vigoare O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor sau altor categorii de personal din sistemul justiției, întrucât de la data de 01.01.2010 a intrat în vigoare Legea nr. 330/2009 privind salarizarea personalului bugetar, iar actele normative anterioare în baza cărora se realiza salarizarea reclamanților nu s-au mai aplicat. Tot cu putere de lucru judecat s-a reținut că efectele unei hotărâri privind acordarea pentru viitor a unor drepturi salariale reclamanților se poate întinde doar pe perioada în care legea avută în vedere de instanța care a pronunțat hotărârea se află în vigoare." Față de cele reținute în cuprinsul hotărârilor precizate mai sus, critica recruentei-reclamante conform căreia efectul sentinței civile nr. 1161 din 7.07.2009 dincolo de intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, nu subzistă, o interpretare în sensul celor propuse de recurentă contravenind raționamentului hotărârilor sus-aminitite, hotărâri ce se bucură de autoritate de lucru judecat. În ceea ce privește criticile recurentei-reclamante întemeiate pe aspecte de jurispruidență constituțională, cu referire la Decizia CCR nr. 794 din 15.12.2016 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, statuând că, O.U.G.20/2016 se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților, eliminându-se astfel diferențele provenite din aplicarea discriminatoare pentru o parte din magistrați și personal asimilat, beneficiari ai unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în ceea ce privește indemnizația de încadrare, respectiv nivelul maxim, Înalta Curte apreciază ca fiind relevante și următoarele aspecte: În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Judecătorii, procurorii șt magislrații-asistenți au ărephil, pentru activitatea desfășurată, la o indemnizație de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obținut, cu funcția deținută și, după caz, cu vechimea în muncă și în funcție, potrivit prevederilor prezentei legi". Din coroborarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 cu cele ale art. 8 alin. (1) din Anexa V a aceluiași act normativ rezultă că, începând cu 01.01.2018, a fost stabilit un nivel maxim al indemnizației de încadrare pe grade profesionale, care nu poate fi depășit. Calculul drepturilor salariale ale procurorilor prin raportare la valori de referință sectoriale și la coeficienți de multiplicare a fost realizabil doar până la 31.12.2017. Începând cu data de 01.01.2018, coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială se regăsesc doar în componența drepturilor salariale care nu au ajuns la nivelul maxim aferent anului 2022. In caz contrar, se acordă drepturile salariale prevăzute de lege pentru anul 2022, corespunzătoare gradului profesional deținut, fără existența unui calcul care să aibă la bază cele două elemente. Întrucât legea de salarizare în vigoare a stabilit un nivel maxim pe grade profesionale, care nu poate fi depășit, se constată că la emiterea Ordinului nr. 124/01.02.2019 s-a avut în vedere nivelul maxim al indemnizației de încadrare aferente anului 2022, corespunzătoare gradului profesional deținut. Pe de altă parte, promovarea judecătorilor și procurorilor, precum și a personalului asimilat acestora se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 43 și urm. din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit pct. 1 și 2 ale notei de la lit. B) din Cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, se precizează ca "1. Prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție. 2. Promovarea procurorilor, a personalului asimilat acestora și a magistraților-asistenți se face doar prin examen sau concurs, în condițiile Legii nr. 303/2004...". Or din probatoriu administrat în cauză rezultă că, recurenta-reclamantă nu a deținut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, considerente pentru care indemnizația de încadrare de care a beneficiat recurenta-reclamantă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 și a următoarelor acte normative în materia salarizării magistraților, nu poate fi recalculată prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În ceea ce privește opinia recurentei privitoare la egalizarea la nivel maxim a indemnizațiilor prin raportare la majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați, opinia argumentată prin referirile la prevederile O.U.G.. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 57/2015 și la jurispudența din Decizia nr. 36/2018, Decizia nr. 23/2016, Decizia nr. 54/2017 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată în acord cu opinia instanței de fond că nu se poate face o astfel de egalizare în condițiile în care recurenta-reclamantă nu a indicat existența unei persoane aflate în aceleași condiții profesionale față de care s-a emis un ordin prin care să i se fi stabilit un coeficient de salarizare 19 și astfel să se confirme modalitatea discriminatorie de stabilire a drepturilor sale salariale. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 724 din data de 5 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.