ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4074/2022

Ședința publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 16 martie 2018 sub nr. x/2017, urmare a pronunțării regulatorului de competență prin decizia nr. 60 din 17 ianuarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, au solicitat anularea documentului constatator referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale final, emis de către pârâtă la data de 17.11.2016 sub nr. x, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 173 din 18 ianuarie 2019, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței meționate la pct. I.2 au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului se arată, în esență, următoarele:

a) În soluționarea excepției tardivității emiterii documentului constatator, instanța de fond a apreciat cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material că termenul indicat de art. 166 din Normele metodologice de aprobare prin H.G. nr. 395/2016 nu este un termen imperativ, nerespectarea sa neputând atrage decăderea ci, eventual, alte sancțiuni.

Chiar dacă documentul constatator prezintă o situație de fapt, iar rolul acestuia este de a oferi informații cu privire la capacitatea unui ofertant de a-și îndeplini în mod corespunzător obligațiile contractuale, consideră că instanța de fond omite faptul că, prin emiterea acestui act, operatorul economic este în imposibilitatea de a mai participa la alte proceduri de atribuire, cu consecința generării unor importante pierderi economice.

Precizează că emiterea unui astfel de certificat împiedică participarea societății în calitate de operator economic la toate procedurile de atribuire ulterioare, vreme de 3 ani de la data emiterii lui și nu doar la procedurile organizate de către emitentul actului.

Citează dispozițiile art. 167 alin. (1) lit. g) și alin. (8) din Legea nr. 98/2016, din cuprinsul cărora rezultă, în opinia recurentelor, că emiterea acestui certificat în termenul prevăzut de lege este imperativă.

Contrar susținerilor intimatei-pârâte, preluate și de către instanța de fond, termenul reglementat de art. 166 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016 nu este un termen administrativ de recomandare, întrucât din cuprinsul textului de lege reiese clar obligația autorității contractante de a emite aceste documente în termenele prevăzute în mod expres de lege.

În ceea ce privește data de la care începe să curgă acest termen, hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii deoarece, pe de o parte instanța reține că, în situația în care obligațiile contractuale nu sunt îndeplinite, în tot sau în parte, termenul începe să curgă de la data convenită prin contract pentru finalizarea livrării produselor, iar pe de altă parte, afirmă că nu poate fi reținută interpretarea contrară a reclamantelor. Or, susținerea lor era în același sens, respectiv că, în situația în care termenul de livrare prevăzut în contract a expirat, iar produsele nu au fost livrate (implicit nu s-au îndeplinit obligațiile contractuale), termenul de emitere al documentului constatator începe să curgă de la data prevăzută pentru livrarea produselor.

a) În ceea ce privește fondul cererii, se susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, având în vedere că instanța de fond a analizat cererea de chemare în judecată doar din perspectiva motivului vizând faptul că nerespectarea termenului de livrare nu s-a datorat culpei Asocierii, fără a motiva în niciun fel respingerea celuilalt motiv invocat, respectiv că nu este justificat prejudiciul cuantificat de autoritatea contractantă.

În cuprinsul documentului constatator ce face obiectul prezentului dosar, intimata-pârâtă a indicat ca și prejudiciu o valoare egală cu valoarea contractului, însă prejudiciul astfel invocat nu este cert, nici direct și nici personal, nefiind dovedită existența/producerea acestuia în patrimoniul ei.

Astfel, simpla existență a unui contract și depășirea termenului de livrare nu presupune automat o pierdere în patrimoniul autorității contractante, egală cu valoarea produselor care ar fi trebuit să fie livrate de către operatorul economic, ci este necesar ca autoritatea contractantă să probeze paguba efectivă suferită.

Mai arată că în contractul încheiat între părți nu există un prejudiciu prestabilit în cazul neexecutării obligației furnizorului de livrare a produselor - se prevede doar faptul că, pentru livrarea cu întârziere, peste termenul prevăzut în contract, autoritatea contractantă este îndreptățită să perceapă penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi.

De asemenea, art. 41 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 395/2016 prevede că autoritatea contractantă are dreptul de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție, oricând pe parcursul îndeplinirii contractului de achiziție publică/contractului subsecvent, în limita prejudiciului creat, în cazul în care contractantul nu își îndeplinește din culpa sa obligațiile asumate prin contract. Aceeași prevedere se regăsește și în cuprinsul art. 11.2 din contractul subsecvent. Ca atare, și în materia achizițiilor publice, prejudiciul nu este prezumat ci acesta trebuie să fie dovedit în concret.

Legal citată, intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a depus întâmpinare în dosarul de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamante este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, recurentele-reclamante A. S.R.L. și B. S.R.L. au investit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a documentului constatator referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale final nr. x/17.11.2016, emis de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care aceasta, în calitate de autoritate contractantă, a constatat că nu a fost îndeplinit în mod corespunzător contractul subsecvent 4 nr. x/28.07.2016 de furnizare, în sensul că nu au fost respectate termenele contractuale de livrare produse.

Prima instanță a respins acțiunea ca neîntemeiată, iar reclamantele au criticat această soluție, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-reclamante au criticat modul de soluționare a excepției tardivității emiterii documentului constatator, în sensul că instanța de fond a apreciat cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material că termenul indicat de art. 166 din Normele metodologice de aprobare prin H.G. nr. 395/2016 nu este un termen imperativ, nerespectarea sa neputând atrage decăderea ci, eventual, alte sancțiuni.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Documentul constatator în discuție s-a eliberat în conformitate cu prevederile art. 166 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, potrivit cărora: "(1) Autoritatea contractantă are obligația de a emite documente constatatoare care conțin informații referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant/contractant asociat și, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează: a) pentru contractele de furnizare atribuite printr-o procedură de atribuire: în termen de 14 zile de la data finalizării livrării produselor care fac obiectul respectivului contract/contract subsecvent și, suplimentar, în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanție tehnică a produselor în cauză; [...]".

Prin Decizia nr. 45 din 19 septembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1134 din 24 noiembrie 2022, s-a statuat că, "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 161 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, forma în vigoare la 5 martie 2020, termenul de 14 zile instituit în sarcina entității contractante are natura juridică a unui termen procedural, legal, imperativ, relativ. Nerespectarea termenului nu atrage sancțiunea nulității documentului constatator".

Deși considerentele menționatei decizii se referă la documentul constatator emis în condițiile Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, ele sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în cazul documentelor constatatoare emise în temeiul Normelor metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016.

În acest context, în mod corect a reținut instanța de fond că termenele de 14 zile pentru emiterea documentelor constatatoare, prevăzute la art. 166 alin. (1) lit. a) din Anexa la H.G. nr. 395/2016, nu sunt termene de decădere, cum eronat a susținut reclamanta, ci termene legale de recomandare, a căror încălcare poate atrage alte tipuri de sancțiuni decât cea invocată în cauză, respectiv cea a tardivității emiterii documentului constatator.

Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile expuse în contextul celuilalt motiv de recurs, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sentința nu cuprinde motive contradictorii în sensul invocat de recurentele-reclamante și, în egală măsură, hotărârea cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Astfel, sub aspectul considerentelor contradictorii, Înalta Curte subliniază că există contradicție între considerente, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când din unele considerente rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Or, în cauză, recurentele-reclamante nu invocă existența unor contradicții între considerente, ci, în realitate, prin argumentele aduse pe această cale, în esență, acestea nu agreează raționamentul judecătorului fondului, nefiind în acord cu acesta, aspect care nu se circumscrie ipotezei prevăzute de acest motiv de casare.

Prin urmare, nefiind identificate contradicții în raționamentul instanței de fond, sub aspectul invocat, critica de nelegalitate grefată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare.

Înalta Curte apreciază că nici sub aspectul nemotivării hotărârii, nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., câtă vreme judecătorul fondului a respectat rigorile art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, sentința recurată cuprinde argumente ce demonstrează că instanța a analizat în mod adecvat susținerile părților, indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, fiind expus în mod clar și fără elemente de contradictorialitate silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, considerentele hotărârii fiind în evidentă legătură cu cauza.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinței atacate, pe fondul cauzei, reclamantele au arătat, în esență, că, în opinia lor, documentul constatator este nelegal, întrucât, pe de o parte, nerespectarea termenului de livrare nu s-a datorat culpei Asocierii și, pe de altă parte, prejudiciul cuantificat de autoritatea contractantă este nejustificat.

Recurentele-reclamante consideră că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât instanța de fond a analizat doar primul motiv de nelegalitate invocat, fără a analiza și cel de-al doilea motiv, respectiv că prejudiciul cuantificat de autoritatea contractantă este nejustificat.

Or, aspectul neanalizării prejudiciului nu are nicio relevanță juridică, în raport de reținerile instanței de fond în referire la motivul de nelegalitate analizat, de altfel, necontestate de recurentele-reclamante, în sensul că "decizia civilă nr. 2631 pronunțată la data de 03.05.2018, în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este definitivă, astfel că statuările indicate din cuprinsul acesteia se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză și demonstrează întocmirea legală a documentului constatator nr. x/17.11.2015, impunându-se respingerea tuturor criticilor formulate de reclamante sub acest aspect".

Totodată, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele B. S.R.L. și A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 173 din 18 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2022.