ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3864/2022

Cererea de chemare în judecată. Primul ciclu procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, sub nr. x/09.08.2016, reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/07.01.2016 și parțial a răspunsului nr. x/05.04.2016 (pct. 1, 2, II) emis de pârât la contestația reclamantei și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului la rambursarea către reclamantă a sumelor declarate neeligibile aferente cererii de rambursare nr. x, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 892/23.05.2018 pronunțată în dosar nr. x/2016, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a anulat Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/07-01-2016 și parțial decizia de soluționare a contestației administrative cu nr. x/05-04-2016 în ceea ce privește punctele 1, 2 și II emise de pârâtă, a obligat pârâta la rambursarea către reclamantă a sumelor declarate neeligibile prin actele menționate, aferente cererii de rambursare nr. x, a obligat pârâta la plata sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul recurent Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o justă judecată instanței competente, iar în cazul în care o va reține spre soluționare, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 2033 din 11.10.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtul-recurent Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman împotriva sentinței civile nr. 892/23.05.2018, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/2016, în contradictoriu cu reclamanta-intimată Universitatea Politehnica Timișoara. A admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal în judecarea în primă instanță a cauzei. A anulat sentința civilă nr. 892/23.05.2018 și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, urmând a fi repartizată cauza aleatoriu. Cauza a fost înregistrată pe rol Curții de Apel Timișoara la data de 06.11.2018 sub nr. x/2018 La termenul de judecată din 17.01.2019, în fond după casare, reclamanta și-a precizat acțiunea, clarificând petitele cererii de chemare în judecată și solicitând Curții de Apel Timișoara anularea în parte a scrisorii standard de informare a beneficiarului cu nr. x/07.01.2016 (punctele 1-4, 9, 10-11 și 15) și anularea în parte a răspunsului nr. x/05.04.2016 (punctele 1, 2 și II) emis de pârâtă la contestația acesteia și, pe cale de consecință, obligară pârâtei la rambursarea cheltuielilor declarate neeligibile aferente cererii de rambursare nr. x I.

Soluția instanței de fond, în rejudecare, după casare Prin sentința civilă nr. 129 din 9 iunie 2020 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată și precizată de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, a dispus anularea parțială a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/07.01.2016, strict în limita punctelor 1, 2 și 3 și, similar, a răspunsului nr. x/05.04.2016, în limita punctului I vizând punctele 1 și 2 din Scrisoarea standard de informare și în limita pct. 2 referitor la pct. 3 din Scrisoarea standard de informare, a respins în rest cererea precizată, respectiv în ce privește anularea pct. - lor 4, 9, 10, 11 și 15 din Scrisoarea standard de informare și, respectiv, a pct. - lui I, referitor la pct. 9 al Scrisorii standard de informare, și a pct. - lui II din răspunsul nr. x/05.04.2016. Totodată, a dispus obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumelor aferente pct. -lor mai sus anulate din cererea de rambursare nr. x I.

Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 129 din 9 iunie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a exercitat calea de atac a recursului pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației (anterior Ministerul Educației și Cercetării), solicitând casarea sentinței nr. 129/2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara ca instanță de fond, și pe fond respingerea cauzei, pentru următoarele motive: I.3.1. În temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 5 coroborat cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 247 alin. (1) C. proc. civ., învederează, cu titlu de excepție, că hotărârea recurată este pronunțată de o instanță care nu avea competența de a judeca cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă. Recurenta arată că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanța de fond la data de 06.11.2018, dată la care erau deja incidente prevederile articolului I din Legea nr. 212 din 25 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018 precitate, iar secția de contencios administrativ si fiscal a Curții de Apel putea judeca doar recursul și nu fondul, competența de soluționare a cauzei în primă instanță revenind Tribunalului prin secția de contencios administrativ. I.3.2. În cazul respingerii acestei excepții, recurenta invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") și solicită casarea în parte a sentinței recurate, doar în ceea ce privește "anularea pct. 1, 2 și 3 a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/07.0L2016 și, similar, a răspunsului nr. x/0S.04.2016, în limita punctului I vizând punctele 1 și 2 din Scrisoarea standard de informare și în limita pct. 2 referitor la pct. 3 din Scrisoarea standard de informare" păstrând în rest sentința recurată. Recurenta susține că în mod greșit a reținut instanța de fond că ne aflăm în fața unui act administrativ, deși comunicarea actului de informare a reclamantei conform căruia nu se poate da curs cererii sale de a i se înainta unele sume de bani, pretins folosite în implementarea proiectului, deoarece în urma verificării cererii s-au constat unele fapte care atrag neeligibilitatea sumei solicitate nerespectându-se prevederile art. 4 din contractul de finanțare semnat de reclamantă și producător de efecte juridice in integrum, acest act de comunicare nefiind actul vătămător în sensul prevederilor Legii nr. 554/2004 și nici în opinia ÎCCJ care prin Decizia nr. 328 din 30 ianuarie 2015 a tranșat acest aspect. Recurenta mai învederează că în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011 sunt prevăzute expres titlurile de creanță, deci actele administrative vătămătoare care conform prevederilor Legii 554/2004, dau naștere, modifică sau transformă unele drepturi, astfel putând face obiectul dezbaterii în contencios administrativ. Scrisoarea de informare, avându-și originea în raportul contractual consfințit de contractul de informare, este o exprimare a faptului că beneficiarul nu primește sumele de bani solicitate decât în urma analizei modului în care și-a respectat obligațiile deduse din contract, în special art. 4 contract de finanțare, prin care părțile semnatare au stabilit în funcție de ce condiții sumele se pot considera eligibile. Titlurile de creanță, actele vătămătoare pentru reclamantă, își au temeiul juridic în art. 21 pct. 19 din O.U.G. nr. 66/2011, acte administrative unilaterale în înțelesul Legii 554/2004, care în funcție de opțiunea beneficiarului finanțării pot face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ. Astfel, în cazul alegerii căii recursului administrativ, reclamanta trebuie să respecte conform normei speciale (O.U.G. nr. 66/2011), prevederile art. 51 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, text de lege ce stabilește obiectul acțiunii în contencios administrativ fiscal, cu consecința inadmisibilității acțiunii sale, atât timp cât se solicită anularea titlului de creanță și nu a deciziei prin care s-a soluționat recursul administrativ. În consecință, reclamanta în cererea de judecată trebuia în principal să prezinte cauzele pentru care contestă Decizia înregistrată la OIPOCU-MEN cu nr. x/02.07.2018 prin care s-a soluționat contestația administrativa, iar în subsidiar susținerile sale privind contestarea titlului de creanță. Astfel, deși în petitul cererii de chemare în judecată se enumeră și Decizia înregistrată la OIPOCU-MEN cu nr. x/02.07.2018 prin care s-a soluționat contestația administrativă, fără motivarea acestui capăt de cerere, instanța în temeiul art. 51 alin. (2) O.U.G. nr. 66/2011, nu poate analiza consistența și legalitatea susținerilor reclamantei care combat titlul de creanță. Recurenta invocă, de asemenea, Decizia ICCJ nr. 3236 din 21 octombrie 2015. I.3.3. În ceea ce privește punctul 1 din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.01.2016, recurenta susține că, întrucât reclamanta nu avea în cererea de Finanțare/Bugetul detaliat al proiectului specificat faptul că suma bugetată este pentru timp parțial, ci doar suma Cost lunar/management de proiect au fost invalidate cheltuielile salariale pornind de la prevederile punctului 1.3, cap. 3.1.

Plafoanele maxime de referință ale cheltuielilor cu personalul din Ghidul Solicitantului Condiții Generale 2013, prin raportare la ziua de lucru de opt ore și o medie de 21 de zile lucrătoare pe lună. În ceea ce privește punctul 2 din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.0L2016, privitor la declararea parțial neeligibile a cheltuielilor salariale ale echipei de implementare, recurenta învederează, referitor la activitatea concretă a managerului de proiect și a echipei manageriale, că, întrucât nu este posibilă o abordare ad-hoc, preferențială și aproximativă a unor activități reglementate de legiuitor, raportarea trebuie făcută la Standardul Ocupațional Manager proiect, înregistrat în Clasificarea Ocupațiilor din România sub nr. COR 241919, astfel încât niciuna din activitățile specifice managementului proiectului nu pot reveni membrilor echipei de implementare. În speță, nerespectarea de către reclamantă a prevederilor standardului ocupațional mai sus-menționat, precum și nerespectarea prevederilor Cererii de Finanțare, care este Matricea Cadru a proiectului, unde s-au stabilit atribuțiile fiecărui membru al echipei proiectului nu poate duce decât la măsura legală de declarare ca neeligibile a sumelor alocate acoperirii costurilor astfel pricinuite. În ceea ce privește punctul II din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.0L2016, recurenta invocă Instrucțiunea AMPOSDRU nr. 104/2015 Cap. III - Prevederi privind experiența profesională specifică necesară pentru ocuparea unui post în cadrul proiectelor POSDRU 2007-2013 și arată că în mod legal s-au invalidat sumele care conform prevederilor art. 10 alin. (3) și alin. (5) din contractul de finanțare x, revin în sarcina Beneficiarul finanțării care și-a asumat obligația de a restitui sumele "plătite necorespunzător", angajându-și răspunderea patrimonială în cazul săvârșirii unei nereguli. Instanța de fond, fără temei a considerat ca "fiind normal să se raporteze activitățile de implementare la echipa de management". În consecința celor menționate, solicită instanței de recurs: - ca în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 5 coroborat cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 247 alin. (1) C. proc. civ., să constate că hotărârea recurată este pronunțată de o instanța care nu avea competența de a judeca cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, cu consecința admiterii recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței nr. 129/2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara ca instanță de fond, și pe fond respingerea cauzei, - iar în cazul respingerii susținerilor art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 5 coroborat cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 247 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului formulat și casarea în parte a sentinței nr. 129/2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara ca instanță de fond, doar în ceea ce privește "anularea pct. 1,2 și 3 a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/07.01.2016 și, similar, a răspunsului nr. x/05.04.2016, în limita punctului I vizând punctele 1 și 2 din Scrisoarea standard de informare și în limita pct. 2 referitor la pct. 3 din Scrisoarea standard de informare" păstrând în rest sentința recurată. I.4. Apărările formulate în cauză I.4.1. Împotriva recursului promovat de recurenta-pârâtă Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației (Anterior Ministerul Educației și Cercetării), a formulat întâmpinare intimata-reclamantă Universitatea Politehnica Timișoara, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței recurate, ca fiind temeinică și legală. - În ceea ce privește necompetența materială a Curții de Apel Timișoara, intimata-reclamantă solicită respingerea acestui motiv de recurs, având în vedere că acțiunea a fost înregistrată și judecată inițial de Tribunalul Timiș, sentința acestuia fiind casată prin Decizia nr. 2033/10.11.2018 a Curții de Apel Timișoara, fiind reținută excepția necompetenței materiale a acestei instanțe. S-a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.11.2018 sub nr. x/2018. Apreciază intimata că susținerile recurentei referitoare la modificarea normelor de procedură referitoare la competența materială a instanței nu pot fi primite, deoarece acțiunea a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș în data de 09.08.2015, fiind astfel incidente dispozițiile art. 24 și 25 din C. proc. civ., care prevăd că procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecată de acele instanțe, potrivit legii sub care au început. În caz de trimitere spre rejudecare dispozițiile legale privitoare la competență, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile. - Cât privește criticile conform cărora Scrisoarea de informare a beneficiarului nr. x/07.01.2016, respectiv Răspunsul nr. x/05.04.2016 nu ar fi acte administrative de autoritate, susține intimata că sunt neîntemeiate, având în vedere că prima instanță a reținut în mod corect și legal faptul că scrisoarea de informare și răspunsul emis de pârâta recurentă la contestație sunt acte administrative de autoritate În considerentele sentinței s-au reținut ca având putere de lucru judecat hotărârile judecătorești pronunțate în dosarele nr. x/2016, nr. y/2016 și nr. 9549/30/2015, dosare ce au avut ca obiect contestațiile împotriva scrisorilor de informare și a răspunsurilor (la contestațiile administrative prealabile) emise de pârâta recurentă în cadrul aceluiași contract de finanțare analizat în prezentul dosar. Decizia ÎCCJ nr. 328/2015 nu poate fi reținută, deoarece nu constituie izvor de drept și a fost pronunțată într-un dosar în care intimata nu a avut calitatea de parte. - În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta se rezumă la a reitera criticile formulate în întâmpinarea depusă la prima instanță. Aceasta nu prezintă motive de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței recurate. Prima instanță a reținut în mod corect că pârâta recurentă a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile contractului de finanțare. Pârâta-recurentă a acceptat punctul de vedere exprimat de intimată, în urma negocierilor ce au avut loc între părți în legătură cu interpretarea și aplicarea prevederilor contractuale, prin actul adițional din 17.04.2015. De asemenea s-a reținut corect că modul de interpretare și aplicare a prevederilor din Ghidul Solicitantului de către pârâtă nu este legal, deoarece, examinând contractele individuale de muncă ale persoanelor angajate în cadrul proiectului, acestea sunt contracte individuale de muncă cu timp parțial, context în care nu le sunt aplicabile prevederile din Capitolul 3.1.4, pct. 1.3 din Ghid care vizează ipoteza în care persoanele sunt angajate în cadrul proiectului cu normă întreagă și desfășoară activitate zilnică parțial, ceea ce nu este cazul în speță. Pe de altă parte, s-a reținut că problemele de drept material deduse judecății în prezentul dosar au fost soluționate cu putere de lucru judecat și în dosarele nr. x/2016, nr. y/2016 și nr. 9549/30/2015. I.4.2. Împotriva apărărilor formulate în cadrul întâmpinării de intimata-reclamantă Universitatea Politehnica Timișoara, a formulat Răspuns la întâmpinare recurenta- pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației (Anterior Ministerul Educației și Cercetării), în cadrul căruia solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pe fond respingerea acțiunii promovate de reclamantă, ca neîntemeiată. În esență recurenta-pârâtă a reiterat susținerile din recurs, arătând că - Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materiala a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., astfel că instanța cu competența legală de a judeca o asemenea cerere de chemare în judecată, era Tribunalul, art. 24 și art. 25 din C. proc. civ., nemaifiind aplicabil în cauză. - Atât documentul înregistrat sub nr. x/05.04.2016, cât și Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.01.2016 sunt acte administrative în considerarea faptului că emană de la o autoritate publică, însă nu toate actele administrative pot face obiectul unei acțiuni în contencios. Reiterează Decizia ÎCCJ nr. 328 din 30 ianuarie 2015 și Decizia ICCJ nr. 859/2016. Reclamanta în cererea de judecată trebuia în principal să prezinte cauzele pentru care contestă Decizia înregistrată la OIPOCU-MEN cu nr. O1/847/DDZ/02.07.2018 prin care s-a soluționat contestația administrativă, iar în subsidiar susținerile sale privind contestarea titlului de creanță. - În ceea ce privește eventuale pretenții de plată a cheltuielilor de judecată, consideră că cererea de completare a hotărârii nr. 5061/08.10.2020 este depusă după împlinirea termenului de 15 zile calendaristice de la data pronunțării hotărârii, partea nefăcând dovada respectării termenului prevăzut de art. 444 C. proc. civ. Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman este organizată la nivel de Direcție în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, neavând buget propriu și nefiind nici ordonator de plăți, bugetul alocat funcționării fiind parte din bugetul Ministerului Educației si Cercetării. În consecință, dacă instanța ar da curs cererii reclamantei, ar pronunța o hotărâre care nu ar putea fi pusă în executare, întrucât o asemenea hotărâre ar trebui să aibă ca parte pasivă ordonatorul de plăți sau, în orice caz, un subiect de drept care să aibă atributul legal de a putea efectua plăti. Referitor la cheltuielile de judecata, constând în onorariul de avocat, invocă Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2016 pronunțată în recurs de secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și solicită respingerea pretențiilor reclamantei privind plata cheltuielilor de judecată, având în vedere faptul că, în cauză, litigiul s-a născut din însăși exercitarea de către OI POCU MEC în calitate de pârâtă a atribuțiilor sale generale și specifice și a misiunii pe care o îndeplinește (garantarea legalității cheltuielilor banilor alocați din fonduri europene/naționale), că resursele alocate funcționării trebuie realizate în concordanță cu misiunea specifică, iar obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată (taxa de timbru, onorariu expert, onorariu avocat) poate echivala cu o utilizare a acestor resurse contrare interesului public. I.

Procedura de soluționare a recursului În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 16.12.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 13 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea părților de judecare în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reținând dosarul spre soluționare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ. Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației (Anterior Ministerul Educației și Cercetării) este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea următoarelor argumente: II.1. Este nefondat primul motiv de recurs, încadrat de recurentă în dispozițiile 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 5 coroborat cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 2 și art. 247 alin. (1) C. proc. civ., prin care se susține în esență necompetența materială a instanței de fond. Astfel, acțiunea a fost înregistrată și judecată inițial de Tribunalul Timiș, în data de 09.08.2015, care a soluționat-o prin sentința civilă nr. 892/23.05.2018 pronunțată în dosar nr. x/2016, prin care a admis acțiunea formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul recurent Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, solicitând în principal admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre o justă judecată instanței competente. Prin decizia civilă nr. 2033 din 11.10.2018 pronunțată în dosar nr. x/2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de pârâtul-recurent Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal în judecarea în primă instanță a cauzei, a anulat sentința civilă nr. 892/23.05.2018 și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, urmând a fi repartizată cauza aleatoriu. Cauza a fost înregistrată pe rol Curții de Apel Timișoara la data de 06.11.2018 sub nr. x/2018. Prin urmare, învestirea Curții de Apel Timișoara s-a făcut printr-o decizie de casare, ale cărei considerente care dezleagă probleme de drept sunt obligatorii potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ. Împrejurarea că la momentul înregistrării pe rolul Curții de Apel Timișoara erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 212 din 25 iulie 2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial Nr. 658 din 30 iulie 2018 prin care era modificat art. 10 din Legea 554/2004 sunt lipsite de relevanță, de vreme ce instanța de fond, învestită prin decizia de casare cu trimitere, nu își mai putea verifica competența. Tocmai fiindcă învestirea instanței de fond nu s-a făcut prin declinare de competență, ci prin casarea cu trimitere în cauză nu sunt aplicabile considerentele deciziei RIL 31/2019, dată în interpretarea art. 131 din C. proc. civ., potrivit cărora instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ. De altfel, față de faptul că acțiunea a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș în data de 09.08.2015, devin incidente dispozițiile art. 24 și 25 din C. proc. civ., care prevăd că "procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecată de acele instanțe, potrivit legii sub care au început", iar "În caz de trimitere spre rejudecare dispozițiile legale privitoare la competență, în vigoare la data când a început procesul, rămân aplicabile".(art. 25 alin. (2) C. proc. civ.) Prin urmare, competența materială revenea Curții de Apel Timișoara, legal învestită prin decizia de casare cu trimitere nr. 2033 din 11.10.2018 pronunțată în dosar nr. x/2016 de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea 554/2004 în forma în vigoare la momentul începerii procesului, respectiv 09.08.2015. II.2. Nefondat este și cel de al doilea motiv de recurs, prin care recurenta invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), prin care recurenta susține că în esență că actul atacat în prezenta cauză nu este un act administrativ. Recurenta susține, nejustificat, că actele ce fac obiectul contestației nu pot fi calificate acte administrative în sensul art. 2, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004. Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului produce efecte juridice concrete în patrimoniul reclamantei, prin respingerea de la rambursare a cheltuielilor solicitate spre rambursare. Actul analizează și tranșează, în raport de dispozițiile legale incidente, caracterul eligibil sau neeligibil al unei cheltuieli. Actele sunt emise de către o autoritate publică în executarea legilor, fiind un veritabil act administrativ în sensul art. 2, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 554/2004. Criticile referitoare la prevederile art. 51 alin. (1) și alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, text de lege ce stabilește obiectul acțiunii în contencios administrativ fiscal sunt, de asemenea nefondate, de vreme ce în petitul cererii de chemare în judecată se enumeră și Decizia înregistrată la OIPOCU-MEN cu nr. x/02.07.2018 prin care s-a soluționat contestația administrativă, motivarea distinctă a acestui capăt de cerere nefiind necesară, de vreme ce prin această decizie nu se face altceva decât a se reda cele reținute prin Scrisoarea Standard de Informare a Beneficiarului de către organele de control. Decizia invocată cu titlu de practică judiciară, respectiv Decizia nr. 328/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate fi valorificată, dat fiind că obiectul său este un cu totul alt tip de document, respectiv o scrisoare privind aprobarea proiectului, act exclusiv cu titlu informativ, emis de A.F.M., prin care s-a comunicat reclamantei faptul că a fost aprobat proiectul menționat în aceasta. II.3. În ceea ce privește punctul 1 din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.01.2016, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat consacrat de prevederile art. 430-431 alin. (2) noul C. proc. civ. al Deciziei nr. 4417/02.10.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2015, dosar având ca obiect verificarea legalității declarării ca neeligibile a altor cheltuieli similare cu salarizarea acelorași experți în cadrul aceluiași proiect însă aferent unor perioade diferite, în care problema de drept, identică cu cea din prezenta cauză (a modului de stabilire a tarifului orar pentru salarizarea experților, pentru luni diferite, însă în ambele situații, anterioare datei de perfectare a actului adițional la contractul de finanțare) și avându-și sorgintea în același proiect, doar cererile de plată fiind diferite (cererea 1, în dosar nr. x/2015 și cererea nr. x în prezentul dosar), a primit următoare dezlegare: "Înalta Curte retine că datele necesare salarizării experților din proiect rezultă din prevederile contractelor individuale de muncă ale acestora, corelate cu prevederile din Bugetul proiectului, Anexa 2 la cererea de finanțare. Totodată, faptul că în documentele proiectului nu s-a specificat că suma este bugetată pentru timp parțial, nu este de natură să atragă neeligibilitatea parțială a acestor cheltuieli, câtă vreme intimata-reclamanta s-a încadrat în bugetul prevăzut în fiecare caz în parte, și nu s-au semnalat neconformități cu înscrisurile justificative, respectiv, rapoarte de activitate și pontajele întocmite conform prevederilor contractuale. Cât privește pretinsa încălcare a prevederilor 3.1.4 din Ghidul Solicitantului, Înalta Curte reține că acestea au doar o valoare orientativă pentru calculul retribuției echivalente/oră iar intimata-reclamanta, prin contractele încheiate, a precizat un timp de lucru în ore/lună pentru fiecare expert, din care rezultă că, în toate cazurile, programul de lucru este unul parțial. Înalta Curte are în vedere prevederile pct. 2 din același Ghid privind Nivelurile maximale ale remunerării personalului din cadrul echipei de management, respectiv, cele ale pct. 2.1 privind nivelul de remunerare, în același exemplu al managerului de proiect, unde se prevede o remunerare maximă zilnică, iar plafonul maxim de decontare este prevăzut în raport cu experiența profesională, în cazul de față, pentru o experiență profesională de până la 10 ani, plafonul maxim prevăzut fiind de 1575 RON/zi. În acest sens, autoritatea pârâtă nu poate reproșa reclamantei că nu au fost specificate în bugetul detaliat al proiectului sau în cadrul cererii de finanțare nr. de ore/zi pentru funcțiile din cadrul proiectului, câtă vreme în cauză, reclamanta s-a adresat în prealabil autoritarii pârâte cu o propunere de interpretare unitara a dispozițiilor contractului de finanțare și a anexelor aferente. Înalta Curte constată că, pentru încheierea Actului adițional nr. x la contractul de finanțare, s-a transmis solicitarea de clarificări nr. x/25.02.2015 prin care i s-a pus în vedere recurentei-pârâte, să introducă în bugetul detaliat numărul de ore și tariful/oră pentru fiecare sublinie bugetară a capitolului resurse umane. Actul adițional a avut ca obiect o astfel de modificare cu scopul de a corela activitățile proiectului și descrierea acestora din cererea de finanțare cu Anexa 2 la bugetul proiectului, și totodată menționează că, pe parcursul procesării actului adițional au intrat în vigoare noi reglementari a căror implementare se impunea. În ceea ce privește susținerile recurentei conform cărora în mod unilateral intimata-reclamantă a reconsiderat contractele individuale de muncă ale angajatorilor, stabilind alte tarife decât cele avute de părți la data semnării contractului de finanțare, Înalta Curte constată că în cererea de finanțare și bugetul proiectului, pentru fiecare expert s-a alocat un număr bine definit de ore, pentru un program de lucru parțial. Astfel, numărul de ore lunar a fost specificat în contractele individuale de muncă, iar tarifele orare stabilite respectă în totalitate Bugetul proiectului. În acest sens Înalta Curte constată că în cauză, contractul de finanțare nu prevede plafoane minime și maxime ale cheltuielilor cu personalul, ci Ghidul Solicitantului, așa cum însuși Contractul de finanțare prevede la pag. 3 art. 4 Eligibilitatea cheltuielilor "Cheltuielile angajate pe perioada de implementare a Proiectului sunt eligibile în condițiile stabilite de Ghidul Solicitantului - Condiții Generale și Specifice. Astfel că nu se poate susține că "dacă se constată o contradicție între prevederile Ghidului Solicitantului - condiții generale și contractul de finanțare, intimata-reclamantă avea obligația de a aplica prevederile contractului și nu prevederile unui document anterior semnării contractului de finanțare. Recurenta-pârâtă nu a specificat în bugetul proiectului și nici în cererea de finanțare, așa cum susține, un număr bine definit de ore/zi pentru funcțiile din cadrul proiectului." Prin urmare, în raport de cele statuate cu putere de lucru judecat prin această decizie, nu se poate reține că au fost încălcate în vreun fel prevederile Cap. 3.1.4 din Ghidul Solicitantului prin neindicarea în buget ori în cererea de finanțare a numărului de ore de lucru/zi pentru funcțiile din cadrul proiectului, deoarece prevederile din Ghid în acest sens "au doar o valoare orientativă pentru calculul retribuției echivalente/oră". Prin urmare, și acest motiv de recurs va fi respins. II.4. În ceea ce privește punctul 2 din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului înregistrată x/07.0L2016, privitor la declararea parțial neeligibile a cheltuielilor salariale ale echipei de implementare, Înalta Curte reține că au fost invalidate parțial sumele solicitate prin cererea de rambursare, deoarece experții din echipa de implementare nu desfășoară activități de management de proiect și nu au atribuții în acest sens, conform ghidului solicitantului, această cheltuială fiind declarată neeligibilă. Instanța de control judiciar nu poate primi susținerile recurentei. Din această perspectivă sunt relevante prevederile Ghidului Solicitantului Condiții Generale pe anul 2013 "Experții din echipa de implementare nu desfășoară activități de management de proiect și nu au atribuții în acest sens". Așadar, pentru ca salariile cu experții din echipa de implementare să fie eligibile era necesar ca ele să fie realizate cu respectarea condiției prevăzute în Ghidul Solicitantului, respectiv activitățile experților de implementare să nu reprezinte activități de management de proiect, neavând relevanță modul în care au fost raportate și încadrate activitățile expertului în fișele de pontaj, ci dacă activitățile concrete desfășurate de acest expert sunt activități de management sau de implementare. În cauză, activitățile concrete desfășurate de către expert rezultă din rapoartele de activitate din care rezultă desfășurarea de activități legate de monitorizarea proiectului, de identificarea riscurilor proiectului, de analiza rețelei partenere și de analiza sustenabilității și monitorizării tehnice a proiectului, așadar acestea țin de realizarea managementului proiectului, căruia îi sunt specifice funcțiile de conducere, coordonare, planificare, evaluare-control, și nu de implementarea acestuia, care presupune realizarea activităților din cadrul proiectului. Înalta Curte reține că divergența între părți pornește de la interpretarea în sens larg sau în sens restrâns a noțiunii de management. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că acest aspect a făcut obiect al negocierii purtate în legătură cu interpretarea contractului de finanțare și a fost încorporat Actului adițional din 17.04.2015, perfectat între părțile contractante, prin care s-a convenit interpretarea convenției, conform art. 1266 alin. (2) și art. 1268 alin. (2) noul C. civ. și ale cărui efecte juridice, așa cum s-a statuat cu putere de lucru judecat prin sentințele nr. 94/22.03.2017 și nr. 95/22.03.2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2016, rămase definitive prin respingerea recursurilor de Înalta Curte de Casație și Justiție ca tardiv declarate, se produc de la data încheierii contractului de finanțare. Sub acest aspect, s-a reținut cu putere de lucru judecat că: "…instanța observă că după ce, în cursul lunii ianuarie 2015, soluționând prima cerere de rambursare depusă în executarea contractului de finanțare, pârâtul a semnalat obligația reclamantei de a prevedea în bugetul detaliat al proiectului mențiuni de natura celor arătate, Universitatea Politehnica Timișoara a solicitat lămurirea, pe baze mutuale, a clauzelor contractului de finanțare, astfel încât acesta să producă efecte juridice în conformitate cu intenția reală a părților semnatare, având în vedere criteriile de stabilire acestei voințe concordante, indicate în art. 1266 alin. (2) din noul C. civ.. Propunerea formulată de reclamantă a fost acceptată necondiționat de către pârât, încheindu-se Actul adițional nr. x la contractul de finanțare (…). Actul adițional s-a semnat abia la 17.04.2015 de către pârât, datorită unor clarificări pe care acesta a considerat necesar a le solicita, după cum recunoaște la interogator, iar nicidecum din culpa reclamantei. În orice caz, instanța reține că, atâta timp cât Actul adițional nr. x a fost încheiat, după cum rezultă din memoriul întocmit de reclamantă, aprobat fără obiecțiuni din partea pârâtului, cu unicul scop de a se conveni asupra unei interpretări comune a clauzelor contractului de finanțare. Or, dacă legiuitorul permite ca interpretare a contractelor să se facă după voința concordantă a părților, ce poate fi determinată ținându-se seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părți pentru încheierea acestuia, de comportamentul lor ulterior încheierii contractului, trebuie concluzionat că interpretarea asupra căreia s-a convenit prin actul adițional se impune părților contractante încă de la data semnării contractului de finanțare, iar nu doar după data de 17.04.2015, când pârâtul a semnat actul adițional." Prin urmare, raționamentul dezvoltat de recurentă în recurs, prin care aceasta face referire la definirea noțiunii de activitate de management prin raportare la Standardul Ocupațional Manager proiect, înregistrat în Clasificarea Ocupațiilor din România sub nr. COR 241919 nu are susținere legală, de vreme ce definirea noțiunii s-a făcut în mod convențional, iar această interpretare se impune conform art. 1266 alin. (2) și art. 1268 alin. (2) noul C. civ. Or, interpretarea convențională ce se deduce din actul adițional este în sensul de a se accepta că activitățile de implementare presupun și desfășurarea de către aceiași experți și a unor activități de management-suport, întrucât nu se poate concepe separarea activităților de implementare fără A5 (ce presupune activități de management al proiectului), deoarece aceste activități nu se pot desfășura una fără cealaltă și fără a exista o colaborare a experților, fiind normal să se raporteze activitățile de implementare la echipa de management care desfășoară o activitate transversală-managementul proiectului . Aceeași interpretare se deduce și din cererea de finanțare incluzând bugetul detaliat al proiectului se menționează că: "Activitățile A5 și A6 reprezintă activități transversale, suport pentru implementarea activităților de conținut, prin care se asigură monitorizarea activităților, urmărirea atingerii rezultatelor și indicatorilor proiectului, încadrarea în limitele de timp și bugetare ale activităților…". Indiferent de multitudinea definițiilor care pot fi date noțiunii de activitate de management, cea convenită de părți se impune, cu atât mai mult cu cât s-a statuat deja cu putere de lucru judecat prin sentințele nr. 94/22.03.2017 și nr. 95/22.03.2017, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara în dosarele nr. x/2016 și nr. y/2016, rămase definitive prin respingerea recursurilor de Înalta Curte de Casație și Justiție ca tardiv declarate Prin urmare, criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei și a contractului de finanțare în acord u voința părților contractante. II.5. Recurenta reiterează în motivele de recurs aspectele referitoare validarea cheltuielilor salariale conform nivelului experienței specifice funcției deținute de experiență pentru experții A., B. și C., D. și E.. Înalta Curte reține că sub acest aspect criticile recurentei sunt lipsite de interes, de vreme ce soluția instanței de fond îi este favorabilă sub acest aspect, Curtea de Apel reținând că: "În ce privește însă punctele 4, 9, 10, 11 și 15 din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/07.01.2016 și, corelativ, soluțiile date prin răspunsul la contestație la punctul I referitor la punctul 9 din Scrisoare și la punctul II împotriva măsurilor de la punctele menționate, Curtea va menține măsurile dispuse de pârâtă." De altfel, pentru experții A., B. și C., Curtea de Apel a reținut că "neeligibilitatea a fost determinată de nespecificarea normei de lucru în bugetul proiectului; așadar, neeligibilitatea cheltuielilor salariale ale experților în discuție a operat în cadrul măsurii indicate la punctele 1 și 2 din Scrisoare, puncte ce au fost anulate pentru considerentele mai sus expuse, de instanță." Prin urmare, în mod corespunzător, față de această motivare, devin incidente în privința acestor experți cele arătate în analiza motivelor de recurs referitoare la punctele 1 și 2 din Scrisoare. III. Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs Pentru considerentele arătate Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat de pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației (Anterior Ministerul Educației și Cercetării) împotriva sentinței civile nr. 129 din 9 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.