ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1961/2020

Ședința publică din data de 20 mai 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, sub nr. x/2015, reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, a chemat în judecată pe pârâtul Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, solicitând anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/30.01.2015, și a deciziei nr. x/21.07.2015, și pe cale de consecință, obligarea pârâtei la rambursarea sumelor declarate neeligibile aferente cererii de rambursare nr. x, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1046/18.05.2016, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței materiale a instanței și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, denumit in continuare OIPOSDRU, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 17 iunie 2016.

Prin sentința civilă nr. 45 din 2 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - OIPOSDRU și a fost anulată scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. x/31.01.2015, precum și decizia nr. x/21.07.2015, cu obligarea pârâtei la rambursarea către reclamantă a sumelor declarate neeligibile aferente Cererii de rambursare nr. x

Totodată, a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 50 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de reclamantă.

Împotriva sentinței civile nr. 45 din 2 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației Naționale a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În contextul unei prezentări ample a situației de fapt expusă și prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, recurenta-pârâtă a susținut că sentința recurată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ce se constituie ca un motiv de casare a acesteia, criticând faptul că, instanța de fond nu a ținut cont de Ghidul solicitantului Condiții Generale 2013, în care se face o clară distincție între membrii echipei de management și membrii echipei de implementare în ceea ce privește eligibilitatea activităților prestate de fiecare dintre aceștia, prezentând în continuare, motivele pentru care OIPOSDRU a validat/invalidat cheltuielile salariale.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă, în principal, a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, susținând că cererea este semnată de șeful Serviciului Juridic, Constatare și Stabilire nereguli, iar nu de reprezentantul legal al pârâtei, precum și excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În subsidiar, intimata a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată.

Astfel, a solicitat respingerea excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, precizând că potrivit Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 5314, începând cu data de 9 octombrie 2017, au fost delegate domnului A., Șef Serviciu juridic, Constatare și Stabilire nereguli din cadrul Direcției OI POCU, dreptul de a semna toate documentele pentru litigiile aferente contractelor de finanțare din gestiunea OI POSDRU și OI CNDIPT, în perioada 2007-2013, precum și contractele de finanțare din gestiunea OI POCU pentru perioada de programare 2014-2020.

Recurenta-pârâtă a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția nulității recursului, întrucât, în opinia sa, argumentele invocate în cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În fine, a solicitat respingerea apărărilor intimatei-reclamante formulate cu privire la fondul recursului, ca neîntemeiate.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 decembrie 2019, când cauza a fost amânată pentru data de 20 mai 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de aceasta este nul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată netemeinicia excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs invocată de intimata-reclamantă Universitatea Politehnică Timișoara, urmând să o respingă ca atare.

Înalta Curte reține caracterul pur formal al excepției lipsei calității de reprezentant al semnatarului cererii de recurs, din modalitatea de invocare a excepției nerezultând aspectele concrete în baza cărora nu este făcută dovada calității de reprezentant, intimata limitându-se la invocarea dispozițiilor art. 82 C. proc. civ.

Totodată, instanța de control judiciar constată că, deși prevederile art. 82 C. proc. civ. pe care intimata își întemeiază în drept excepția, precum și prevederile art. 151 C. proc. civ. cu care acestea se coroborează, nu se referă la persoanele juridice de drept public, acest din urmă text specificând în concret actele care fac proba reprezentării și care trebuie anexate la dosar, în conținutul răspunsului la întâmpinare este redată dispoziția expresă din Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 5314 în sensul că, începând cu data de 9 octombrie 2017, "se deleagă domnului A., Șef Serviciu juridic, Constatare și Stabilire nereguli din cadrul Direcției OI POCU, dreptul de a semna toate documentele pentru litigiile aferente contractelor de finanțare din gestiunea OI POSDRU și OI CNDIPT, în perioada 2007-2013, precum și contractele de finanțare din gestiunea OI POCU pentru perioada de programare 2014-2020".

În același sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., care prevăd că la cererea de recurs se va atașa (...) împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic.

Or, instituția reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană numită reprezentant îndeplinește acte de procedură în numele și pe seama unei părți din proces, efectele actului juridic îndeplinindu-se direct față de această parte, iar scopul depunerii dovezii calității de reprezentant, în sensul dispozițiilor legale sus-menționate, este acela al asigurării certitudinii că actul de procedură/calea de atac reprezintă manifestarea reală de voință a părții litigante, iar nu o exercitare abuzivă a drepturilor exercitată de o altă persoană/angajat sau funcționar din cadrul unei persoane juridice.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că recursul ce formează obiectul prezentului dosar este formulat de pârâta Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației Naționale, purtând ștampila acestei instituții și semnătura reprezentantul legal, domnul A. - Șef Serviciu Juridic, Constatare și Stabilire Nereguli, fiind respectate dispozițiile art. 80 alin. (1) din C. proc. civ., motiv pentru care excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs apare ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtă, Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților.

Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat.

Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declarația amplă, scrisă, de recurs, înregistrată la dosar, recurenta prezintă situația de fapt și preia aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material izvor al litigiului, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurentă.

Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la apărările de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, ele reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează.

În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurenta a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva indicării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului.

În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate.

Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acțiunii, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond nu a ținut cont de Ghidul solicitantului Condiții Generale 2013, în care se face o clară distincție între membrii echipei de management și membrii echipei de implementare în ceea ce privește eligibilitatea activităților prestate de fiecare dintre aceștia, prezentând în continuare, motivele pentru care OIPOSDRU a validat/invalidat cheltuielile salariale, aceasta fiind singura referire din cadrul motivelor de recurs la modul în care a motivată soluția pronunțată.

Or, acest aspect a fost invocat prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond în susținerea legalității scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/31.01.2005 a cărei anulare s-a solicitat, fiind analizat de prima instanță, astfel că prin reluarea acesteia în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, neconstituind o veritabilă critică adusă hotărârii recurate.

Astfel, față de pretinsa încalcare a prevederilor 3.1.4 din Ghidul Solicitantului, instanța de fond a reținut că acestea au doar o valoare orientativa pentru calculul retributiei echivalente/ora - ceea ce nu este cazul reclamantei care, prin contractele incheiate, a precizat un timp de lucru in ore/luna pentru fiecare expert, din care rezultă că, în toate cazurile, programul de lucru este unul parțial.

A mai arătat judecătorul fondului că, sub acest aspect, are în vedere și prevederile pct. 2 din acelasi Ghid privind Nivelurile maximale ale remunerarii personalului din cadrul echipei de management, respectiv, cele ale pct. 2.1 privind nivelul de remunerare, in acelasi exemplu al managerului de proiect, unde se prevede o remunerare maxima zilnică, iar plafonul maxim de decontare este prevazut in raport cu experienta profesionala - in cazul de fata, pentru o experienta profesionala de pana la 10 ani, plafonul maxim prevazut fiind de 1575 RON/zi, iar, în conditiile in care, potrivit Cap. 3.1.4 pct. 1.3 tariful orar se determina « luand ca punct de referinta ziua de lucru de 8 ore si o medie de 21 zile lucratoare pe luna » - rezultă, pentru managerul de proiect cu peste 10 ani vechime, un tarif brut/ora de 196,88 RON, superior tarifului brut/ora de 141,13 RON, prevăzut în cazul de față în contractul individual de muncă.

Totodată, a reținut judecătorul fondului că atâta vreme motivarea în fapt și în drept a actelor atacate nu a fost detaliate nici prin apărările formulate în cauză de pârâtă - devine imposibil de exercitat controlul de legalitate din acest punct de vedere, prin lipsa evidențierii cheltuielilor considerate neeligibile în fiecare caz în parte, și a "dublării" constatate, în raport cu specializarea atribuțiilor fiecărui expert, potrivit proiectului și a prevederilor legale incidente - astfel că simpla invocare a prevederilor Ghidului Solicitantului ca temei de drept al constatării neeligibilității cheltuielilor de personal, devine irelevantă, în lipsa motivării de fapt efective a actelor administrative.

Or tocmai aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-pârâtă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, susținând formal că instanța de fond nu a ținut cont de Ghidul solicitantului Condiții Generale 2013.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de anulare a scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. x/31.01.2015, precum și decizia nr. x/21.07.2015 nu au fost contestate, pe calea recursului, de către pârâtă.

Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa.

În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nul recursul declarat și va menține în întregime hotărârea împotriva căreia s-a exercitat prezenta cale de atac.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs invocată de intimata-reclamantă Universitatea Politehnică Timișoara și va constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației Naționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs invocată de intimata-reclamantă Universitatea Politehnică Timișoara.

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Capital Uman din cadrul Ministerului Educației Naționale, împotriva sentinței nr. 45 din 2 februarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2020.