ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5553/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5553/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 25 aprilie 2016, pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic Organismul Intermediar Regional POSDRU, a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative nr. 07/15.01.2016, precum și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.11.2015, emise de pârât.
1.2. Prin sentința civilă nr. 1728 din 20 septembrie 2016, Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 14 octombrie 2016.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 352 din 22 decembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 352 din 22 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că prima instanță nu a analizat apărările sale referitoare la contestarea Notei de constatare nr. x/17.11.2015, prin care s-au declarat neeligibile alte cheltuieli aferente aceluiași proiect.
În condițiile în care nu este stabilită în mod definitiv valoarea cheltuielilor neeligibile, rezultă că valoarea creanței stabilite prin procesul-verbal de constatare ce face obiectul prezentei cauze, nu este certă și nu este corect calculată.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat că termenul de 90 zile reglementat de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, este un termen de decădere, astfel cum rezultă din conținutul normei legale care îl instituie, și nu este unul de recomandare, după cum în mod greșit a reținut prima instanță.
În ceea ce privește Instrucțiunea nr. 78/07.10.2013, invocată ca temei legal al aplicării corecției financiare, recurenta-reclamantă a susținut că instrucțiunea respectivă a fost emisă după finalizarea perioadei de implementare a proiectului și a fost aplicată retroactiv de către intimatul-pârât.
Recurenta a precizat că nu este relevantă data la care cheltuielile au fost solicitate la rambursare, ci data la care acestea au fost angajate, iar în cauză, cheltuielile au fost angajate anterior emiterii de către autoritatea de management a Instrucțiunii nr. 78/2013.
Referitor la modul în care a fost identificat debitorul, recurenta-reclamantă a arătat că proiectul a fost implementat în parteneriat, fiind aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 1117/2010.
Deoarece proiectul a fost implementat în parteneriat, beneficiarul nu este doar Universitatea Politehnica Timișoara, ci parteneriatul, iar corecțiile financiare rezultate din actele administrative emise de autoritatea de management trebuie stabilite în sarcina fiecărui partener, raportat la elementele răspunderii juridice identificate în sarcina fiecărui partener.
De asemenea, în mod nelegal instanța de fond a respins susținerile Universității Politehnica Timișoara, conform cărora procentul de 10% nu a fost corect aplicat, în raport de faptul că pe rolul instanței de judecată este înregistrată o altă cauză cu privire la eligibilitatea cheltuielilor. În aceste condiții, valoarea eligibilă asupra căreia s-a aplicat procentul de 10% nu este certă și drept urmare, nici creanța stabilită prin procesul-verbal de constatare nu are un caracter cert.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 iulie 2017, intimatul-pârât Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar POSDRU a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanță.
Astfel, din interpretarea coroborată a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, rezultă că termenul de 90 de zile prevăzut de art. 21 alin. (23) din acest act normativ, curge de la data finalizării activității de organizare a verificării, fiind un termen de recomandare.
În mod corect prima instanță a reținut că au fost solicitate spre rambursare cheltuieli aferente cererii de rambursare nr. x la data de 25.04.2014, ulterior emiterii Instrucțiunii nr. 78/07.10.2013, execuția bugetară realizându-se după solicitarea și validarea cheltuielilor aferente ultimei cereri de rambursare CR11, și nu la finalizarea perioadei de implementare a proiectului.
De asemenea, debitorul a fost corect și legal identificat, având în vedere calitatea reclamantei, de lider al parteneriatului și de beneficiar al proiectului.
II. Soluția instanței de recurs
Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, constată că recursul declarat de reclamantă este fondat.
Argumente de fapt și de drept relevante
Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/20.11.2015, s-a reținut că în cadrul proiectului x cod SMIS 21598, implementat de către reclamantă, au fost rambursate cheltuieli de tip FEDR care depășesc procentul maxim admis de 10% (conform Instrucțiunii nr. 78/07.10.2013) din valoarea totală eligibilă realizată (validată).
Suma aprobată în bugetul de cheltuieli FEDR, a fost de 1.587.600,00 RON iar suma validată în cadrul cererilor de rambursare pentru cheltuieli FEDR, a fost de 1.520.611,03 RON, corespunzând unui procent de 10,90% aplicat asupra totalului eligibil al proiectului.
În urma analizei sumelor validate, s-a reținut că pentru suma de 13.944.858,98 RON conform procentului maxim admis de 10% din valoarea totală eligibilă realizată (validată), corespunde suma de 1.394.485,90 RON. Potrivit Instrucțiunii nr. 78/07.10.2013, s-a constatat depășirea cheltuielilor tip FEDR cu suma 126.125,13 RON și s-a reținut că această sumă este neeligibilă, reprezentând diferența dintre total cheltuieli cerute și validate (1.520.611,03 RON) și suma (1.394.485,90 RON) aferentă procentului maxim admis (10%), aplicat la valoarea totală eligibilă a cheltuielilor validate.
Având în vedere că pentru ultimele 3 cereri de rambursare nu s-au mai solicitat cheltuieli de tip FEDR, procentul maxim admis de 10% pentru cheltuieli de tip FEDR s-a calculat după depunerea ultimei cereri de rambursare (CR11).
În cuprinsul aceluiași proces-verbal de constatare a neregulilor s-a reținut că prin Nota de constatare a neregulilor nr. 23726/17.11.2015, întocmită în urma recomandărilor formulate de către Autoritatea de Audit, în Raportul nr. x/18.04.2013, recomandarea 4.2, s-a stabilit o cheltuială afectată de neregulă în valoare de 26.274,85 RON (21.189,40+5.085,45 TVA), care a condus la diminuarea valorii neeligibile a cheltuielilor de tip FEDR, în sensul că suma de 126.125,13 RON, constatată inițial ca afectată de neregulă, s-a diminuat și a devenit 107.054,67 RON.
Având în vedere că prin cererea de rambursare nr. x a fost cerut spre rambursare și validat TVA-ul (47.993,43 RON) aferent facturii nr. x/29/02/2012, autoritatea publică pârâtă a constatat că la suma de 107.054,67 RON, s-a adăugat și TVA în valoare de 25.693,12 RON, rezultând astfel că suma totală afectată de neregulă este 132.747,79 RON.
Distinct de aceste constatări cuprinse în Decizia nr. 7/15.01.2016, supusă controlului de legalitate prin cererea dedusă judecății, se constată că împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/17.11.2015, reclamanta a formulat contestație administrativă, care a fost respinsă prin Decizia nr. 8/15.01.2016, emisă de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar POSDRU.
Acest din urmă act administrativ a fost contestat în instanță de către reclamantă, în cadrul acțiunii în anulare înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016.
Prin sentința civilă nr. 135 din 04 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul menționat, definitivă prin nerecurare, a fost admisă cererea formulată de reclamantă și s-a dispus anularea Deciziei de soluționare a contestației administrative cu nr. 8/15.01.2016, precum și a Notei de constatare nr. x/17.11.2015, emise de Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic - Organismul Intermediar POSDRU.
În raport de motivele de fapt reținute de autoritatea publică pârâtă în cuprinsul Procesului-verbal de constatare nr. x/20.11.2015, respectiv rambursarea cheltuielilor de tip FEDR care depășesc procentul maxim admis de 10% din valoarea totală eligibilă validată, se apreciază că relevantă pentru dezlegarea chestiunii de drept în discuție este valoarea certă a cheltuielilor eligibile asupra cărora se aplică procentul de 10%, conform Instrucțiunii nr. 78/07.10.2013, care reglementează modul de calcul utilizat la finalul implementării proiectului privind validarea cheltuielilor de tip FEDR.
Având în vedere că prin Nota de constatare nr. x/17.11.2015 s-au declarat neeligibile și alte cheltuieli de tip FEDR, solicitate spre rambursare în cadrul aceluiași proiect și reținând că valoarea acestor cheltuieli a diminuat suma constatată inițial ca afectată de neregulă prin procesul-verbal atacat, în mod evident, urmare a anulării notei de constatare mai sus menționate, nu mai subzistă aceste aprecieri ale autorității publice pârâte, cu consecințe implicit asupra cuantumului creanței bugetare stabilite prin procesul-verbal de constatare.
În contextul arătat, întrucât suma afectată ca neregulă prin procesul-verbal de constatare reprezintă diferența dintre totalul cheltuielilor cerute și validate, și suma aferentă procentului de 10% aplicat la valoarea totală eligibilă a cheltuielilor validate, și reținând că valoarea cheltuielilor eligibile constituie elementul de referință în modul de calcul utilizat pentru validarea cheltuielilor de tip FEDR, se impune a se stabili dacă a intervenit o modificare a valorii cheltuielilor eligibile, determinantă în ceea ce privește cuantumul sumei validate ulterior depunerii cererii de rambursare nr. x
Cum aspectele evidențiate anterior nu au făcut obiectul analizei de către prima instanță, Înalta Curte constată că situația de fapt nu este pe deplin lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei și este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin al uneia dintre părți.
În raport de argumentele prezentate, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează să răspundă criticilor formulate de recurentă în susținerea nelegalității actelor administrative atacate, din perspectiva soluției de anulare a Notei de constatare nr. x/17.11.2015, conform celor reținute prin prezenta decizie, în vederea analizării tuturor aspectelor necesare lămuririi situației de fapt.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Față de soluția pronunțată în calea de atac a recursului, nu poate fi primită solicitarea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, soluționarea acestei cereri necesitând dezlegarea pe fond a pretențiilor deduse judecății, cu ocazia rejudecării cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Universitatea Politehnica Timișoara împotriva sentinței civile nr. 352 din 22 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.