ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3387/2022

Ședința publică din data de 9 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 5 august 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din Romania să se dispună sancționarea cu excluderea din profesie a doi psihologi, B. și C. și să-i plătească daune morale și despăgubiri în sumă de 200.000 RON.

Prin încheierea din 4.10.2019, Curtea de Apel București a admis cererea reclamantului de ajutor public judiciar și a dispus scutirea reclamantului de plata taxei de timbru în cuantum de 50 RON.

Prin întâmpinarea formulată de la data de 6.11.2019, pârâtul Colegiul Psihologilor din România a invocat excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel București și excepția netimbrării, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 125/28.02.2020, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Pitești.

După înregistrarea cauzei pe rolul acestei curți, instanța a citat reclamantul cu mențiunea să depună un exemplar semnat în original/cu semnătura electronică al cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea anulării cererii . Citația cu această mențiune a fost comunicată reclamantului la data de 9.06.2020, iar până la termenul acordat, 2.07.2020, reclamantul nu s-a conformat.

Prin sentința civilă nr. 54/F-CONT pronunțată la 2 iulie 2020, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat, ca nesemnată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul COLEGIUL PSIHOLOGILOR DIN ROMÂNIA, a obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 5447,52 RON cheltuieli de judecată și ajutorul public judiciar acordat sub forma scutirii de plata taxei de timbru în sumă de 50 RON rămâne în sarcina statului.

Împotriva sentinței civile nr. 54/F-CONT pronunțată la 2 iulie 2020 de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre judecare pe fondul cererii de chemare în judecată.

Susține recurentul că hotărârea este vădit ilegală și abuzivă, având în vedere că cererea de chemare în judecată este semnată, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 455/2001 și ale art. 267 din C. proc. civ., privind înscrisul în formă electronică, iar cererea a fost trimisă și prin poștă cu semnătura olografă.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, apreciază că judecătorul fondului trebuia, potrivit dispozițiilor Codului de procedură, să reducă onorariul avocaților atunci când valoarea este vădit disproporționată în raport cu activitatea sau complexitatea cauzei.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, a solicitat în principal a se constata că cererea de recurs este nesemnată și în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 9 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

Instanța de recurs reține că soluția de anulare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., pentru lipsa semnăturii olografe în original sau a celei electronice de pe cererea formulată, este temeinică și legală.

Prin cererea de recurs, recurentul invocă încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art. 267 din C. proc. civ. raportate la cele ale Legii speciale nr. 455/2001 privind semnătura electronică, susținând că transmis în format electronic cererea de repunere pe rol a cauzei, cu semnătura electronică.

Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la data de 29 iulie 2019, s-a înregistrat la Curtea de Apel București, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Prin sentința nr. 125/28.02.2020, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Pitești.

Acțiunea nu cuprindea semnătura olografă în original, motiv pentru care judecătorul fondului i-a pus în vedere reclamantului, prin Rezoluția 3 iunie 2020 de la dosar fond, ca până la termenul din 2 iulie 2020 să semneze cererea în original sau să aplice semnătura electronică pe aceasta.

Până la termenul de judecată din 2 iulie 2020, stabilit pentru soluționarea cererii de reluare a judecării cauzei, recurentul-reclamant nu a mai depus un alt exemplar al cererii, care să fie conform cu dispozițiile instanței, în sensul semnării în original, nefiind prezent în fața instanței de judecată la termenul menționat.

Din economia dispozițiilor art. 196 și urm. din C. proc. civ. rezultă că orice cerere scrisă formulată în cadrul procesului trebuie să fie semnată olograf și în original de partea care o formulează, această neregularitate putând fi acoperită și ulterior, fie prin depunerea unui exemplar conținând semnătura în original, fie prin prezentarea în fața instanței și semnarea cererii în ședință publică, fie prin transmiterea pe cale electronică cu aplicarea semnăturii electronice.

Înalta Curte constată că până la termenul de judecată din data de 2 iulie 2020 la dosar nu a fost depus niciun exemplar al cererii conținând semnătura în original, exemplarul de la dosar fiind trimis prin e-mail la instanță.

Este adevărat că, potrivit art. 199 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată poate fi transmisă prin înscris în formă electronică, însă din dispozițiile art. 5 și 7 din Legea nr. 455/2001 rezultă că înscrisul sub formă electronică produce efecte după ce i s-a încorporat o semnătură electronică extinsă.

Contrar celor afirmate de recurentul-reclamant, Înalta Curte nu poate reține că semnătura aplicată pe cererea de chemare în judecată transmisă pe e-mail poate reprezenta semnătură electronică în sensul dispozițiilor art. 4 pct. 4 din Legea nr. 455/2001.

Potrivit acestor dispoziții legale "Semnătura electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar; b)asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele de formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă".

Prin urmare, pe de o parte, semnătura electronică nu se poate atașa decât unui înscris în formă electronică, situație neidentificată în speță, având în vedere că cererea a fost mai întâi imprimată, ulterior scanată și trimisă prin e-mail, iar pe de altă parte, semnătura aplicată pe exemplarul scanat al cererii de chemare în judecată nu reprezintă semnătură electronică în sensul dispozițiilor legale citate mai sus.

În concluzie, sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce ar putea conduce la casarea acesteia, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Cu privire la capătul de cerere accesoriu privind modul de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial, trebuie precizat că potrivit deciziei nr. 3/2020, publicată în M.Of. nr. 181/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul, ca nefondat.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul-pârât, obligând recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4408,64 RON, reprezentând onorariu avocațial, a cărui achitare a fost probată prin nota de cheltuieli și prezentarea facturilor .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 54/F - CONT din 2 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 4408,64 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea intimatului-pârât.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 9 iunie 2022.