ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3646/2024

Ședința publică din data de 1 iulie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2022, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Psihologilor din România, a solicitat instanței de judecată să dispună obligarea pârâtului la eliberarea atestatului de liberă practică în specialitatea "Psihoterapie sistemică de familie și cuplu", treapta practicant, regim exercitare supervizare. În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului, prin Comisia de psihologie clinică și psihoterapie, să formuleze o propunere Comitetului Director din cadrul Colegiul Psihologilor din România, în sensul eliberării atestatului solicitat.

Prin sentința civilă nr. 67 din data de 6 iunie 2023, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă A. și a obligat pârâtul Colegiul Psihologilor din România să continue procedura de eliberare a atestatului de liberă practică în regim de supervizare, prin parcurgerea de către Comitetul Director a celorlalte etape necesare în vederea obținerii acestuia, precum și să plătească reclamantei suma de 2200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în esență că reclamanta a absolvit Facultatea de teologie ortodoxă, specializarea teologie - asistență socială în anul 1996, iar ulterior a parcurs două forme de pregătire în vederea obținerii atestatului de liberă practică în specialitatea psihoterapie și anume:

- în perioada 02 iunie 2017 - 10 octombrie 2020 a parcurs programul de formare în psihoterapia sistemică de familie și cuplu, organizat de către Institutul pentru Cuplu și Familie (Certificatul seria x nr. x/07.05.2021);

- în perioada mai - august 2021 a absolvit cursurile din cadrul programului de formare complementară, desfășurat de Institutul de Cuplu și Familie, în cadrul cărora a parcurs disciplinele Psihologie clinică, 42 de ore, și Psihodiagnostic, 42 de ore.

Prima instanță a mai reținut că litigiul dintre părți a survenit ca urmare a faptului că, la 2.08.2021, reclamanta a solicitat Colegiului Psihologilor din România atestarea dreptului de liberă practică însă pârâtul acesta nu a dat curs solicitării, apreciind că reclamanta nu îndeplinește condițiile în vederea atestării.

Examinând dispozițiile Legii nr. 213/2004, în special art. 2 alin. (2) din lege, referitor la exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, dar și Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, norme aprobate prin H.G. nr. 788/2005, prima instanță a constatat că, în acord cu acest cadru normativ, o persoană care a absolvit facultatea de teologie, cum este reclamanta, are vocația de a dobândi atestatul de liberă practică exclusiv în specialitatea psihoterapie, cu două condiții: completarea studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate stabilit prin hotărâre a Comitetului director, respectiv formarea complementară potrivit cerințelor prevăzute de Normele metodologice de aplicare a legii.

Reținând că, în opinia pârâtei, nu a fost îndeplinită cerința completării studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate stabilit prin hotărâre a Comitetului director, curtea de apel a mai constatat că, la data la care reclamanta a solicitat atestarea dreptului de liberă practică erau în vigoare Normele din 11 ianuarie 2019 privind atestarea profesională a psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019, care reglementau condițiile și procedura unică de acces în profesia de psiholog și standardele minimale pentru atestarea dreptului de liberă practică în toate specialitățile și la toate treptele de atestare profesională.

Făcând o analiză a prevederilor art. 5 și art. 11 din aceste norme, prima instanță a conchis că acestea nu prevedeau pachetul de discipline de specialitate necesar a fi urmat de absolvenții facultăților de teologie sau alte specialități care dau vocația dobândirii atestatului de liberă practică în psihoterapie și că pârâtul nu a dovedit că ar fi existat o altă hotărâre a Colegiului Director anterioară datei de 2.08.2021 (data cererii reclamantei), care să fi prevăzut, așa cum se stipulează la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a legii, care sunt disciplinele cu care absolvenții facultăților de teologie ar fi trebuit să-și completeze studiile, în vederea obținerii atestatului.

Sub un prim aspect, curtea de apel a reținut așadar că:

- reclamantei nu i se poate imputa că nu ar fi urmat un pachet de discipline de specialitate pe care Colegiul Director al CPR era obligat să îl stabilească, însă nu a făcut-o până la momentul depunerii de către reclamantă a cererii;

- reclamantei nu i se poate solicita îndeplinirea unei condiții a cărei realizare era imposibilă, în lipsa precizării pachetului de discipline necesar a fi studiat;

- pârâtul nu era îndreptățit a solicita reclamantei îndeplinirea unor condiții ce nu erau reglementate la acea dată într-o manieră suficientă, ci numai cu titlu generic.

Pe cale de consecință, prima instanță a conchis că, la data depunerii cererii (2.08.2021) reclamanta avea vocație pentru dobândirea atestatului de liberă practică, potrivit art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 întrucât îndeplinea condiția de studii (absolvirea facultății de teologie), corelată cu aceea a completării formării inițiale cu un program specific de formare profesională complementară de lungă durată în domeniul psihoterapiei (condiție considerată îndeplinită și de către pârât), cu precizarea că acea condiție suplimentară impusă de pârât, referitoare la completarea studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate stabilit prin hotărâre a Comitetului director era imposibil de îndeplinit, în lipsa hotărârii Comitetului director.

Curtea de Apel a mai reținut că, ulterior depunerii de către reclamantă a cererii pentru obținerea atestatului de liberă practică, Comitetul Director al CPR a adoptat Hotărârea nr. 52 din 18 septembrie 2021 (publicată în M. Of. nr. 1000 din 20.10.2021), privind modificarea și completarea Hotărârii Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019, aceste noi norme, în care se prevede expres care este pachetul de discipline de specialitate necesar a fi urmat pentru dobândirea competenței în specialitatea psihoterapie de către absolvenții facultăților de teologie, așa cum impunea art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, adoptate prin H.G. nr. 788/2005.

De asemenea, curtea de apel a valorificat corespondența dintre părți ce a premers declanșării litigiului, observând că, la data de 5 august 2021, pârâtul a solicitat reclamantei să completeze dosarul cu dovada parcurgerii "pachetelor de discipline solicitate ca prerechizite", fără să se precizeze în concret despre ce discipline este vorba, în contextul în care, la acea dată, pachetul de discipline nu a rezultat că fusese stabilit de Comitetul director, într-un final, pârâtul comunicând reclamantei, printr-un e-mail din 2 septembrie 2021, că pachetul de discipline de specialitate trebuie să fie compus din:

"a) Psihologie generală - 42 de ore; b) Psihologie clinică - 42 de ore; d) Psihodiagnostic - 42 de ore; e) Psihopatologie - 42 de ore", fără însă a preciza care este Hotărârea Comitetului Director care a stabilit aceste discipline și fără ca la dosar să fie depusă o astfel de hotărâre.

Sub un al doilea aspect, prima instanță a examinat litigiului chiar și pentru ipoteza în care s-ar admite că precizarea pachetului de cursuri se putea face și printr-o hotărâre a Comitetului Director adoptată ulterior cererii reclamantei de înscriere în profesie, caz în care curtea a observat că reclamanta, conformându-se solicitării pârâtului, a depus "dosarul reactualizat", în cadrul căruia a prezentat, alături de celelalte acte de studii depuse și anterior, adeverința nr. x/17.09.2021, care atestă că a absolvit în perioada mai- august 2021 cursurile din cadrul programului de formare complementară desfășurat de Institutul pentru Cuplu și Familie în perioada mai- august 2021, cuprinzând:

"1. Psihologie clinică, 42 de ore, cu nota finală 9,70; 2. Psihodiagnostic, 42 de ore, cu nota finală 9,60", îndeplinind astfel și condiția prevăzută de noile norme.

Cu toate acestea, curtea de apel a mai observat că, deși din adeverința x/17.09.2021, rezultă că reclamanta a parcurs în cadrul programului de formare complementară desfășurat de Institutul pentru Cuplu și Familie, disciplina Psihodiagnostic, 42 de ore, pârâtul a susținut că acest pachet de discipline nu poate fi recunoscut, fiind parcurs în cadrul unui program de formare organizat în mod nelegal, întrucât:

- acest pachet de discipline ar fi trebuit avizat în mod distinct de către CPR, ceea ce ar fi presupus dovada faptului că aceste discipline sunt oferite de cadre universitare de specialitate;

- adeverința nr. x/17.09.2021, care atestă că a parcurs pachetul de discipline ar fi incompletă, nefiind indicată denumirea programului de formare;

- furnizorul de formare profesională nu a depus la CPR lista cursanților înmatriculați la acest curs.

Examinând susținerile pârâtului, din perspectiva dispozițiilor legale invocate (art. 20, art. 52 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, și art. 2 din Norma din 2019 privind educația și formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, prima instanță a constatat că din niciuna din aceste dispoziții normative nu rezultă că pachetul de discipline de specialitate, necesar a fi urmat, trebuie avizat în mod distinct de către CPR, așa cum susține pârâtul și că singura condiție în ceea ce privește formarea profesională efectuată în cadrul unor entități cu statut de furnizor de formare este ca aceasta să fie asigurată sub egida CPR și cu avizul Comitetului director al CPR.

Cu privire la acest aspect, curtea de apel a reținut că Institutul pentru Cuplu și Familie, care a organizat programul de formare în cadrul căruia reclamanta a parcurs disciplina Psihodiagnostic este furnizor de formare profesională, deținător al avizului profesional nr. RF -II - IS - 56 din 1.06.2009, iar prin Anexa 21 din 16.12.2016 a fost avizat să desfășoare activități de formare profesională complementară, între care și Psihoterapie sistemică de familie și de cuplu. De asemenea, a reținut și că, în Regulamentul intern al Institutului pentru Cuplu și Familie, la art. 31 se prevede, în cadrul descrierii formării pentru specialitatea psihoterapeut sistemic, posibilitatea completării studiilor universitare, de către absolvenții de studii universitare în alte specialități decât cea de psiholog, prin parcurgerea pachetului de discipline de specialitate prevăzut de normele CPR, între care și Psihodiagnostic.

Astfel, din adeverința nr. x/17.09.2021, coroborată cu explicațiile oferite de Institutul pentru Cuplu și Familie la solicitarea instanței, curtea de apel a conchis că reclamanta a urmat disciplina Psihodiagnostic în perioada mai- august 2021 în cadrul unui modul din formarea complementară pentru psihoterapie sistemică și de cuplu, iar din Anexa 21 din 16.12.2016 la avizului profesional nr. RF -II - IS - 56 din 1.06.2009, coroborată cu dispozițiile din Regulamentul intern al entității de formare, a concluzionat că disciplina menționată a fost urmată în cadrul unui program de formare complementară organizat tot sub egida și cu avizul CPR, altul decât programul de forma complementară urmat de reclamantă în cadrul aceluiași Institut în perioada 2017 - 2020 (și pe care pârâtul îl recunoaște).

În raport de aceste constatări, observând că dispozițiile normative indicate de pârât nu prevăd că pachetul de discipline stabilit de comitetul director, necesar în vederea obținerii atestatului de liberă practică, nu ar putea fi urmat în cadrul unui program de formare complementară, ori că ar trebui avizat distinct de programul de formare complementară, așa cum susține pârâtul, prima instanță a statuat că, atâta vreme cât pachetul de discipline (în cazul reclamantei, compus dintr-o singură disciplină) este parcurs în cadrul unui program de formare complementară furnizat de o entitate de formare care deține în acest sens avizul CPR pentru programul de formare în care este inclus pachetul de discipline, condiția trebuie considerată a fi îndeplinită iar refuzul pârâtului este unul nejustificat

Sub un al treilea aspect, prima instanță a subliniat că, întrucât reclamanta s-a conformat cerințelor pârâtului, făcând dovada că a parcurs disciplina solicitată în cadrul unui program de formare desfășurat sub egida și cu avizul CPR, cu respectarea dispozițiilor normative stabilite tot de CPR, nu i se pot opune acesteia cele stabilite prin Procesul-verbal al Comisiei de psihologie clinică și psihoterapie nr. 3/18.03.2016, și anume că "furnizorii de formare profesională în psihoterapie pot oferi modul de baza format din psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic și psihopatologie (total 168 ore/42 curs) - s.n. pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice - doar în condițiile în care dovedesc, printr-o solicitare adresată comisiei de specialitate că aceste cursuri sunt oferite de cadre universitare de specialitate" . Reținând că această condiție nu este materializată într-un act cu caracter normativ, care să producă efecte în privința cursanților, prima instanță a statuat că o atare condiție ar putea viza eventual etapa avizării programului de formare, nicidecum etapa ulterioară avizării, iar în prezenta cauză, programul de formare a făcut deja obiectul avizării, astfel că, după parcurgerea acestuia de către cursanți, nu se mai pot verifica cerințe ce țin de avizarea prealabilă.

În egală măsură, prima instanță a apreciat că reclamantei nu i se poate imputa că nu figurează pe lista cursanților înscriși la programul de formare din mai- august 2021, în condițiile în care acesta era un program mai amplu, de lungă durată, din care reclamanta a parcurs un singur modul, iar întocmirea listei nu este responsabilitatea sa.

Sub un ultim aspect, curtea de apel a apreciat că nu constituie un motiv valid de a nu i se recunoaște disciplina studiată faptul că adeverința nr. x/17.09.2021 care atestă parcurgerea ei ar fi incompletă, nefiind indicată denumirea programului de formare mai ales că, din explicațiile oferite de furnizorul de formare profesională la solicitarea instanței, a rezultat că programul de formare era cel de psihoterapie sistemică și de cuplu, explicațiile fiind susținute de prevederile din Regulamentul intern al comisiei profesionale.

Pe cale de consecință, curtea de apel a concluzionat că niciunul din motivele invocate de pârât în justificarea refuzului său de a continua procedura de eliberare a atestatului de liberă practică în regim de supervizare pentru reclamantă nu este justificat, în speță fiind vorba despre ipoteza unui act administrativ asimilat în sensul disp. art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea 554/2004, ce se impune a fi cenzurat de instanță, potrivit art. 1 și art. 8 din aceeași lege.

Prin urmare, valorificând art. 27 și art. 28 din Normele metodologice, prima instanță a subliniat că, din economia lor, rezultă că instanța, constatând îndeplinite de către reclamantă condițiile referitoare la studiile universitare, formarea complementară și parcurgerea disciplinei obligatorii, va cenzura refuzul nejustificat al pârâtului de a admite dosarul de atestare.

Cu toate acestea, curtea de apel a apreciat că nu se poate admite petitul principal din cererea de chemare în judecată, de obligare a pârâtului direct la eliberarea atestatului de liberă practică, întrucât, ulterior constatării regularității dosarului (etapă îndeplinită, astfel cum rezultă din prezenta hotărâre) trebuie să se parcurgă celelalte etape obligatorii prevăzute de normele metodologice, iar instanța nu se poate autorității competente în verificarea acestora.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a admis doar în parte cererea reclamantei, și a obligat pârâtul să continue procedura de eliberare a atestatului de liberă practică în regim de supervizare, prin parcurgerea de către Comitetul Director a celorlalte etape necesare în vederea obținerii acestuia, precum și la plata către reclamantă a sumei de 2200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, conform facturilor și chitanțelor depuse la dosar, în considerarea dispozițiilor art. 453 C: pr.civ.

Împotriva sentinței civile nr. 67 din data de 6 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Colegiul Psihologilor din România, solicitând casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii în tot a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantă A., ca neîntemeiată, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentului litigiu.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a prezentat pe scurt istoricul litigiului precum și hotărârea primei instanțe, invocând incidența cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și apreciind că sentința este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a următoarelor dispoziții legale:

- art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor dîn România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 788/2005 (denumite în continuare Normele metodologice),

- art. 34 și 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2004

- art. 22 alin. (2) C. proc. civ. În corelare cu art. 20 și art. 52 alin. (1) din Normele metodologice precum și cu art. 2 alin. (1) și art. 8 din Norma din 2019 privind educația și formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019 pentru aprobarea normelor privind competențele profesionale, educația, formarea și atestarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică - motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Redând sintetic argumentele reținute de prima instanță, recurenta-pârâtă a subliniat, cu titlu prealabil, că la data de 03.08.2021, data depunerii inițiale a dosarului profesional de către intimata - reclamantă, era în vigoare Norma din 2019 privind atestarea profesională a psihologilor cu drept de liberă practică, aprobată prin Hotărârea Comitetului director nr. 1/2019, fiind incidente dispozițiile art. 15 alin. (2) din aceste norme, conform cărora "Pentru o perioadă de 3 ani de Ia data intrării în vigoare a prezentelor norme (05.03.2019), obținerea dreptului de liberă practică se va putea realiza și în baza procedurilor aplicabile la momentul intrării în vigoare a prezentelor norme, respective cele aplicabile anterior datei de 5.03,2019 pentru absolvenții care la momentul intrării în vigoare a prezentelor norme se aflau înscriși într-un program de formare complementară și pentru psihologii aflați pe treapta de practicant la momentul intrării în vigoare a acestora.".

În raport de aceste dispoziții, având în vedere faptul că, la data de 05.03.2019, intimata - reclamantă se afla înscrisă în programul de formare complementară "Psihoterapie sistemică de familie și cuplu" (derulat în perioada 02 iunie 2017 - 10 octombrie 2020, organizat de către Institutul pentru Cuplu și Familie), rezultă că, pentru soluționarea dosarului inițial depus de către aceasta sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. (2) din Normele metodologice.

Redând dispozițiile art. 15 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, recurenta a susținut că acestea stabilesc următoarele condiții necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ pentru dobândirea competenței în specialitatea psihoterapie:

- absolvirea uneia dintre următoarele facultăți: medicină generală (medicii psihiatri), asistență socială, filosofie, pedagogie, teologie;

- completarea studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate (respectiv: (i) psihologie generală - 42 ore, (ii) psihologie clinică - 42 ore, (iii) psihodiagnostic - 42 ore și (iv) psihopatologie - 42 ore);

- parcurgerea formării complementare (respectiv absolvirea unui program de formare complementară avizat de către CPR).

Cu privire la cerința completării studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate, contrar concluziilor primei instanțe, recurenta a susținut că o astfel de hotărâre, care să prevadă pachetul de discipline a fost adoptată, fiind reprezentată de Procesul-verbal al Comisiei de psihologie clinică și psihoterapie nr. 3/18.03.2016 prin care s-a stabilit că "furnizorii de formare profesională în psihoterapie pot oferi modul de baza format din psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic și psihopatologie (total 168 ore/42 curs), adică pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologic, doar în condițiile în care dovedesc, printr-o solicitare adresată comisiei de specialitate că aceste cursuri sunt oferite de cadre universitare de specialitate".

Susținând că, în cadrul ședinței din data de 18.03.2016, Comisia de psihologie clinică și psihoterapie a stabilit pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, respectiv "psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic și psihopatologie (total 168 ore/42 curs), recurenta a învederat că aceasta este de fapt o hotărâre a Comitetului director, făcând trimitere la dispozițiile art. 34 din Legea nr. 213/2004, conform cărora lucrările comitetului se desfășoară în plen și pe comisii, ale căror competențe și periodicitate sunt stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare internă, precum și la dispozițiile art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2004 conform cărora în cadrul Comiterului director funcționează mai multe comisii, respectiv comisii aplicative: Comisia de psihologie clinică și psihoterapie; Comisia de psihologia muncii, transporturilor și serviciilor; Comisia de psihologie educațională, consiliere școlară și vocațională; Comisia de psihologie pentru apărare, ordine publică și siguranță națională.

Prin urmare, având în vedere faptul că acest Comitet director funcționează prin ședințe în plen și pe comisii iar Comisia de psihologie clinică și psihoterapie face parte din comisiile aplicative ale Comitetului director, recurenta a susținut că Procesul-verbal al Comisiei de psihologie clinică și psihoterapie nr. 3/18.03.2016 reprezintă o hotărâre a Comitetului director (fiind adoptată de către una dintre comisiile ce fac parte din acest for de conducere) prin care a fost stabilit pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, combătând în acest fel reținerea primei instanțe conform căreia o astfel de hotărâre nu s-ar fi adoptat de către Comiterul director și nu ar fi existat la data depunerii cererii de atestare de către reclamantă.

Pe de altă parte, recurenta invocat prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și a susținut că nelegalitatea sentinței atacate decurge și din faptul că prima instanță nu ar fi stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, nestabilind împrejurările de fapt care să conducă la lămurirea cauzei în ceea ce privește Procesul-verbal al Comisiei de psihologie clinică și psihoterapie nr. 3/18.03.2016, fapt ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale, pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 20, art. 53 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, precum si a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 8 din Norma din 2019 privind educația și formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019 pentru aprobarea normelor privind competențele profesionale, educația, formarea și atestarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică.

În acest sens, în aprecierea recurentei, în mod nelegal prima instanță a reținut că pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, necesar a fi urmat, nu trebuia avizat în mod distinct de către CPR, astfel încât, atât timp cât disciplina Psihodiagnostic a fost parcursă de către intimata - reclamantă în cadrul unui program de formare complementară furnizat de o entitate de formare care deține în acest sens avizul CPR pentru programul de formare în care este inclus pachetul de discipline, refuzul pârâtului de a recunoaște legalitatea parcurgerii acestuia este nejustificat. Pe de altă parte, a apreciat că, tot în mod nelegal, prima instanță a conchis că reclamantei nu i se poate imputa că nu figurează pe lista cursanților înscriși la programul de formare din mai- august 2021.

În opinia recurentei, concluzia instanței de fond, conform căreia pachetul de discipline de specialitate nu trebuia avizat în mod distinct de către CPR încalcă prevederile art. 20. art. 52 alin. (1) din Normele metodologice, precum și art. 2 alin. (1) din Norma din 2019 privind educația și formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019.

Redând conținutul acestor prevederi legale, recurenta a susținut că, din coroborarea acestora, rezultă că psihologii pot dobândi competențe și prin parcurgerea unor programe de formare profesională, programe ce se pot organiza numai sub egida și cu avizul Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România, cu precizarea că, potrivit Procesului-verbal al Comisiei de psihologie clinică și psihoterapie nr. 3/18.03.2016 "furnizorii de formare profesională în psihoterapie pot oferi modul de baza format din psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic și psihopatologie (total 168 ore/42 curs) - s.n. pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice - doar în condițiile în care dovedesc, printr-o solicitare adresată comisiei de specialitate că aceste cursuri sunt oferite de cadre universitare de specialitate".

Prin urmare, contrar raționamentului primei instanțe, recurenta a conchis că pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice reprezintă în sine un program de formare profesională ce poate fi organizat doar cu condiția avizării distincte a acestui pachet de discipline de către CPR, ceea ce presupune transmiterea în prealabil de către furnizorul de formare profesională a unei solicitări scrise adresate comisiei de specialitate pentru avizarea pachetului de discipline de specialitate, solicitare însoțită de dovada faptului că aceste discipline sunt oferite de cadre universitare de specialitate.

În acest context, a subliniat că Institutului pentru Cuplu și Familie CPR nu a eliberat niciun aviz pentru pachetul de discipline de specialitate (neexistând nicio cerere în acest sens din partea Institutului pentru Cuplu și Familie), aspect, de altfel, reținut de către prima instanță, CPR avizând la data de 24.11.2009 și ulterior reavizând la datele de 16.12.2016 și respectiv 21.12.2021 doar programele de formare profesională complementare Psihoterapie sistemică de familie și cuplu și Consiliere psihologică - Sistemică de familie și cuplu, neexistând niciun aviz eliberat de către subscrisul pentru pachetul de discipline de specialitate.

Subliniind că, la momentul pretinsei parcurgeri de către intimata - reclamantă a disciplinelor sus-menționate, avizul valabil era reprezentat de Anexa nr. 21 din 16.12.2016 la Avizul profesional RF-II-IS-56 din 01.06.2009, eliberat pentru desfășurarea următoare/or activități de formare a psihologilor cu drept de liberă practică Formare profesională complementară ("Consiliere psihologică - Sistemică de familie fi cuplu " ~ Reacreditare 1 și "Psihoterapie sistemică de familie și cuplu" - Reacreditare 1.), recurenta a învederat că, astfel cum reiese din cuprinsul Anexei nr. 21 din 16.12.2016 la Avizul profesional nr. RF-IMS-56 din 01.06.2009, CPR a reavizat doar cele două programe de formare complementară anterior menționate, nefiind avizat pe această cale și pachetul de discipline de specialitate sus - menționat, care de altfel nu figurează menționat în cuprinsul acesteia.

Prin urmare, a conchis asupra caracterului nelegal al concluziei primei instanțe conform căreia menționarea existenței pachetului de discipline de specialitate prevăzut de art. 15 alin. (2) din Normele metodologice în cuprinsul Regulamentului intern al Comisiei Profesionale a Institutului pentru Cuplu și Familie are semnificația avizării acestuia în cadrul programului de formare complementară, în condițiile în care:

- pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice reprezintă în sine un program de formare profesională ce poate fi organizat doar cu condiția avizării distincte a acestui pachet de discipline de către CPR, neexistând posibilitatea organizării acestui program de formare profesională în cadrul altui program de formare profesională;

- Regulamentul intern al Comisiei Profesionale a Institutului pentru Cuplu și Familie are în vedere organizarea de către acesta doar a programelor de formare profesională complementară/de lungă durată (i) Psihoterapie sistemică de familie și cuplu și (ii) Consiliere sistemică de familie și cuplu;

- deși în cuprinsul regulamentului indicat anterior se face mențiune despre existența pachetului de discipline de specialitate prevăzut de art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, această mențiune se regăsește în cuprinsul Cap. IV, având denumirea "Descrierea formarii pentru specialitatea psihoterapeut sistemic", capitol care conține o descriere a condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru dobândirea certificatului de psihoterapeut sistemic practicant sub supervizare sau autonom, psihoterapeut specialist sau principal sau pe cele aferente dobândirii competențelor de formator de teorie pentru psihoterapie sistemică, formator de autocunoaștere și dezvoltare personală sistemică și psihoterapeut sistemic supervizor/formator.

- regulamentul anterior menționat a fost depus de către Institutul pentru Cuplu și Familie în vederea avizării programelor de formare complementară de lungă durată anterior menționate;

- pentru organizarea cursurilor aferente pachetului de discipline de specialitate era necesară avizarea CPR, ceea ce presupune transmiterea în prealabil de către furnizorul de formare profesională a unei solicitări scrise adresate comisiei de specialitate pentru avizarea pachetului de discipline de specialitate, solicitare însoțită de dovada faptului că aceste discipline sunt oferite de cadre universitare de specialitate șî eliberarea unui aviz distinct.

Prin urmare, a conchis că programul de formare profesională - pachetul de discipline de specialitate compus din disciplinele (i) psihologie generală - 42 ore, (ii) psihologie clinică - 42 ore, (iii) psihodiagnostic - 42 ore și (iv) psihopatologie - 42 ore organizat de către Institutului pentru Cuplu și Familie nu a fost avizat și nici nu ar fi putut fi avizat de către CPR.

Cu privire la considerentele primei instanțe legate de listele de prezență pentru disciplinele Psihologie clinică si Psihodiagnostic, organizate de către Institutul pentru Cuplu și Familie în perioada mai - august 2021, recurenta a reiterat susținerea conform căreia acestea încalcă dispozițiile art. 8 din Norma din 2019 privind educația și formarea profesională ale psihologilor cu drept de liberă practică, aprobate prin Hotărârea Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nr. 1/2019.

Redând aceste prevederi, recurenta a subliniat că acestea nu fac distincție după cum programul de formare profesională este parcurs integral sau este parcurs doar un modul din cuprinsul acestuia, obligația legală de a întocmi lista cursanților existând și în situația parcurgerii integrale a programului de formare profesională, și în situația parcurgerii unui singur modul din cadrul acestuia astfel că, în acord cu art. 8 din Norma din 2019, furnizorul de formare profesională avea obligația de a depune la CPR lista cursanților înmatriculați pentru disciplinele Psihologie clinică și Psihodiagnostic, organizate de către Institutul pentru Cuplu și Familie în perioada mai- august 2021.

În contrast, recurenta a învederat că, deși potrivit Adeverinței nr. x/17.09.2021, disciplinele Psihologie clinică și Psihodiagnostic au fost parcurse de către intimata - reclamantă în perioada mai - august 2021, după finalizarea formării complementare, în evidențele CPR nu există liste ale cursanților privind parcurgerea acestor discipline în cuprinsul cărora să se regăsească reclamanta iar lista de prezență depusă de către Institutul pentru Cuplu și Familie la solicitarea primei instanțe, pentru termenul din data de 18.05.2023 face doar dovada formării profesionale complementare a intimatei - reclamante în perioada 2017 - 2020, însă nu și dovada parcurgerii disciplinelor anterior menționate în perioada mai - august 2021.

Prin urmare, recurenta a susținut că, deși Institutul pentru Cuplu și Familie afirmă că intimata - reclamantă ar fi parcurs cele două discipline anterior menționate, acesta nu a făcut dovada parcurgerii disciplinelor prin depunerea unei liste de prezență pentru perioada mai - august 2021 în cuprinsul căreia să se regăsească și reclamanta astfel că, prima instanță a reținut faptul că intimatei - reclamante nu i se poate imputa că nu figurează pe lista cursanților înscriși la programul de formare din perioada mai- august 2021 motivat de faptul că acest program era un program mai amplu, de lungă durată, din care reclamanta a parcurs un singur modul.

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare față de recursul dedus judecății, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimata-reclamantă a apreciat nefondată critica recurentei vizând pretinsa aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 15 alin. (2) din H.G. nr. 788/2005, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 213/2004, solicitând a se observa că instanța de fond, în mod legal, a reținut că până la momentul formulării cererii de eliberare a atestatului de liberă practică de către reclamantă, recurenta nu i-a comunicat acesteia care sunt disciplinele de specialitate ce trebuiau parcurse de aceasta iar simplul fapt că într-un proces-verbal încheiat într-o ședință a Comisiei de psihologie clinică și psihoterapie a fost consemnat că furnizorii de formare profesională în psihoterapie pot oferi modulul de bază format din psihologie clinică, psihologie generală, psihodiagnostic și psihopatologie doar în condițiile în care dovedesc printr-o solicitare adresată comisiei de specialitate că aceste cursuri sunt oferite de cadre universitare de specialitate, nu are semnificația comunicării către reclamntă a pachetului de discipline de specialitate ce trebuia parcurs de aceasta.

Mai mult decât atât, a subliniat că mențiunea din cuprinsul procesului-verbal nr. x/18.03.2016 nu reprezintă o hotărâre a Comitetului Diector dat fiind faptul că, aceste mențiuni nu sunt materializate într-un act administrativ întocmit cu respectarea condițiilor de formă și fond cerute de lege, nefiind publicată în monitorul oficial o hotărâre adoptată de Consiliul Director în sensul mențiunilor invocate de recurentă.

În această privință, intimata-reclamantă a susținut că, prin Hotărârea Consiliului Director nr. 52/18.09.2021, recurenta a menționat pentru prima data care sunt disciplinele de specialitate care trebuie urmate în vederea obținerii atestatului de liberă practică, comunicându-i abia abia la data de 2 septembrie 2021 care anume sunt disciplinele ce ar trebui parcurse, în urma corespondenței purtate.

Pe de altă parte, intimata a învederat că, deși s-a conformat și a completat dosarul cu adeverința nr. x/17.09.2021 prin care se atestă că a parcurs disciplinele de specialitate Psihodiagnostic și Psihologie clinică, recurenta a avut noi solicitări la adresa reclamantei invocând prevederile Hotărârii nr. 52/18.09.2021, în sensul că disciplinele ar trebui urmate în cadrul unui program universitar.

Cu privire la critica recurentei conform căreia pachetul de discipline de specialitate ar fi trebuit avizat distinct de către aceasta, intimata a susținut că dispozițiile legale invocate de recurentă nu impun o asemenea condiție. În acest sens, intimata a reamintit că Institutul pentru Cuplu și Familie, care a organizat programul de formare în cadrul căruia reclamanta a parcurs disciplina Psihodiagnostic și Psihologie clinică, este furnizor de formare profesională, deținător al avizului profesional nr. RF -II - IS -56 din 1.06.2009, iar prin Anexa 21 din 16.12.2016 a fost avizat să desfășoare activități de formare profesională complementară, între care și Psihoterapie sistemică de familie și de cuplu iar în Regulamentul intern al Institutului pentru Cuplu și Familie la art. 31 se prevede, în cadrul descrierii formării pentru specialitatea psihoterapeut sistemic, posibilitatea completării studiilor universitare, de către absolvenții de studii universitare în alte specialități decât cea de psiholog, prin parcurgerea pachetului de discipline de specialitate prevăzut de normele CPR, între care și Psihodiagnostic și Psihologie clinică, regulament ce a stat la baza avizării furnizorului de formare profesională de către recurentă.

Astfel, intimata a învederat că, din adeverința nr. x/17.09.2021, rezultă că reclamanta a urmat disciplina Psihodiagnostic și Psihologie clinică în perioada mai- august 2021 în cadrul unui modul din formarea complementară pentru psihoterapie sistemică și de cuplu și, astfel cum rezultă din Anexa 21 din 16.12.2016 la avizului profesional nr. RF -II - IS - 56 din 1.06.2009, coroborată cu dispozițiile din Regulamentul intern al entității de formare, disciplinele menționate au fost urmate în cadrul unui program de formare complementară organizat sub egida și cu avizul CPR, altul decât programul de forma complementară urmat de reclamantă în cadrul aceluiași Institut în perioada 2017 -2020, program recunoscut de recurentă.

Cu privire la ultima critică a recurentei, vizând pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor legale referitoare la obligația furnizorului de formare profesională să înainteze recurentei listele de prezență privind participarea intimatei-reclamante la cursurile organizate de acesta, intimata a susținut că prima instanță, în mod legal, a reținut că o eventuală încălcare a acestei obligații de către Institutul pentru Cuplu și Familie nu îi poate fi imputată intimatei-reclamante, această chestiune vizând raporturile dintre furnizorul de formare profesională și recurentă, furnizorul fiind acreditat de recurentă.

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 2 octombrie 2023, s-a fixat termen de judecată la data de 5 iunie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Argumentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de nelegalitate invocate și de apărările formulate, Înalta Curte constată că ansamblul de critici formulate de recurent nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

Recurenta a invocat în sprijinul argumentelor sale incidența motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Având în vedere însă că, prin una din criticile formulate, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea de către prima instanță a principiului rolului activ al judecătorului, consacrat ca principiu fundamental al procesului civil de art. 22 C. proc. civ., instanța supremă a recalificat acest motiv de recurs, în condițiile permise de art. 489 C. proc. civ., apreciind că o astfel de critică se circumscrie motivului de recurs prev. de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. - când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Abordând cu prioritate critica subsumată acestui motiv de recurs, prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanța supremă constată că nu se poate reproșa primei instanțe lipsa de rol activ în aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei.

Conform art. 22 C. proc. civ. "judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc".

Deși recurenta a invocat nesocotirea de către prima instanță a acestor dispoziții, în ceea ce privește lămurirea incidenței Procesului - Verbal al Comisiei de psihologie clinică și psihoterapie nr. 3/18.03.2016, în realitate din lectura considerentelor deciziei atacate nu se poate reține o astfel de concluzie.

Dimpotrivă, lectura întregii decizii pronunțate cuprinzând referiri la argumentele de fapt și de drept invocate de instanța de judecată, lămuririle cerute părților dar și Institutului pentru Cuplu și Familie, analiza prevederilor legale invocate de părți a fi incidente în cauză, din toate actele normative indicate de părți, relevă împrejurarea că prima instanță a întreprins toate demersurile necesare pentru a înțelege litigiul dintre părți, izvorul acestui litigiu dar și a identifica soluția legală ce se impune a fi pronunțată în cauză.

În contrast, recurenta-pârâtă nu a fost în măsură să indice, nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de recurs, nici care au fost formele de publicitate prin care acel Proces-verbal, apreciat de pârâtă ca având caracter normativ, a fost adus la cunoștința publică și nici cauzele pentru care acest proces-verbal, dacă reprezenta o hotărâre a Comitetului director al Colegiului Psihologilor din România nu a fost publicată în monitorul oficial, în contrast cu Hotărârea nr. 52 adoptată la 18 septembrie 2021 care, conținând prevederi similare cu cele care au relevanță în prezentul litigiu, a fost publicată în M. Of. nr. 1000 din 20.10.2021.

Pe de altă parte, nici recurenta, prin motivele de recurs și Înalta Curte de Casație și Justiție nu identifică care anume împrejurare relevantă în economia litigiului nu a fost identificată sau analizată de către prima instanță, pentru a se putea conchide asupra exercitării inadecvate a principiului rolului activ al primei instanțe.

Din perspectiva celorlalte critici de nelegalitate invocate de către pârâta-recurentă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectul esențial de divergență dintre părți, care a fost analizat și tranșat de către prima instanță a fost legat de modul de interpretare a sintagmei "pachet de discipline de specialitate" în contextul în care:

- reclamanta a susținut că a urmat toate disciplinele din acest "pachet" stabilit de Comisiei de psihologie clinică și psihoterapie din cadrul Comitetului director al Consiliului Psihologilor din România, poziție procesuală validată de prima instanță;

- pârâta a susținut că acest "pachet de discipline de specialitate" reprezintă în sine un program de formare profesională ce poate fi organizat doar cu condiția avizării distincte a acestui pachet de discipline de către CPR, neexistând posibilitatea organizării acestui program de formare profesională în cadrul altui program de formare profesională.

Examinând criticile recurentei, plecând de la acest aspect esențial care a generat litigiul dintre părți, Înalta Curte constată că primul motiv de recurs, cel prin care recurenta critică ignorarea de către prima instanță, contrar dispozițiilor legale invocate, a hotărârii adoptate prin Procesului - Verbal al Comisiei de psihologie clinică și psihoterapie nr. 3/18.03.2016, privesc considerente neesențiale ale primei instanțe.

Aceasta deoarece, deși prima instanță a conchis că acest proces-verbal al Comisiei de psihologie clinică și psihoterapie nu poate fi considerat a fi o hotărâre a Comitetului director opozabilă reclamantei, a examinat totuși cererea reclamantei precum și pozițiile antagonice ale celor două părți și din perspectiva celor stabilite prin acest proces-verbal, mutând astfel centrul de greutate al raționamentului judiciar, care sprijină de altfel soluția pronunțată în primă instanță, pe aspectul dacă reclamanta întrunește sau nu condițiile pentru a urma procedura de obținere a atestatului, așa cum susținea pârâta că erau inițial configurate aceste condiții prin respectivul proces-verbal întocmit în anul 2016.

Prin urmare, chiar și în ipoteza în care susținerile recurentei-pârâte privitoare la greșita apreciere a instanței de fond cu privire la existența și incidența în litigiul dedus judecății a celor hotărâte de Comisia de psihologie clinică și psihoterapie prin procesul-verbal al comisiei nr. x/18.03.2016 ar fi fondate, acest aspect nu ar fi de natură a conduce la nelegalitatea soluției adoptate de vreme ce prima instanță a examinat totuși îndeplinirea de către reclamantă a condițiilor stabilite inițial prin acest proces-verbal al comisie și reluate ulterior în Hotărârea nr. 52 adoptată la 18 septembrie 2021 de către Comitetul director al Consiliului Psihologilor din România, pubcliată inclusiv în monitorul oficial. Prin urmare, nu inexistența sau lipsa de incidență, în litigiul dedus judecății a hotărârii constatate prin acel proces-verbal întocmit în anul 2016 a reprezentat argumentul pentru care cererea reclamantei a fost admisă, ci constatarea primei instanțe că reclamanta îndeplinește toate cerințele impuse de lege, inclusiv cele stabilite prin respectivul proces-verbal și reluate ulterior în conținutul Hotărârii nr. 52 adoptată la 18 septembrie 2021 de către Comitetul director al Consiliului Psihologilor din România.

În ce privește celelalte critici de nelegalitate subsumate cazului de casare prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a legii, Înalta Curte constată că argumentele recurentei nu pot fi primite, soluția la care s-a oprit instanța de fond fiind pronunțată cu respectarea legii.

Deși recurenta a invocat formal nesocotirea mai multor dispoziții legale de către prima instanță, prin argumentele prezentate a susținut, în principal înfrângerea prevederilor art. 15 alin. (2) din Norme Metodologice din 2005 de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Psihologilor din România aprobate prin H.G. nr. 788/2005, conform cărora:

"competența în specialitatea psihoterapie poate fi dobândită și de absolvenți ei facultăților de medicină generală (medicii psihiatri), asistență socială, filosofie, pedagogie, teologie, cu condiția completării studiilor universitare cu un pachet de discipline de specialitate stabilit prin hotărâre a Comitetului director, precum și formării complementare potrivit cerințelor prevăzute de prezentele norme".

Interpretarea corectă a acestei dispoziții legale reprezintă critica de nelegalitate esențială invocată de recurentă în raport cu considerentele primei instanțe.

Este de observat că exigențele normative se referă la "un pachet de discipline de specialitate", expresie care, atât în limbaj curent cât și în limbaj juridic, nu poate semnifica altceva decât un grup, un set, un ansamblu de discipline de specialitate, ce trebuie urmate de către cursanții interesați. Conținutul acestui pachet, adică identificarea disciplinelor de specialitate necesare a fi urmate, a fost lăsat de legiuitorul la aprecierea Comitetului director, în considerarea specializării și competențelor profesionale corespunzătoare a membrilor care îl compun.

Prin respectivul proces-verbal al Comisiei de psihologie clinică și psihoterapie din data de 18.03.2016, recurenta susținut că s-a stabilit acest "pachet de discipline de specialitate" prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodologice, ca fiind alcătuit din "psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic și psihopatologie (total 168 ore/42 curs).

De asemenea, recurenta a susținut că, prin același proces-verbal s-a stabilit că "furnizorii de formare profesională în psihoterapie pot oferi modul de baza format din psihologie generală, psihologie clinică, psihodiagnostic și psihopatologie (total 168 ore/42 curs) - s.n. pachetul de discipline de specialitate prevăzut la art. 15 alin. (2) din Normele metodolog