ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4631/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3387 din 9 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 54/F-CONT din 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2023, împotriva deciziei de la pct. 1 a formulat contestație în anulare recurentul-reclamant A., solicitând anularea deciziei nr. 3387 din 9 iunie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, rejudecarea recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 54/F-CONT din 2 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea pentru judecarea pe fond a cauzei.

Sub un prim aspect, contestatorul arată că decizia recurată este afectată de o eroare materială evidentă, constând în contradicția logică dintre constatarea nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii și soluționarea recursului pe fond, deși semnătura de pe cererea de recurs era identică cu cea de pe cererea de chemare în judecată. Această inconsecvență conduce la concluzia că instanța a validat semnătura în recurs, ceea ce implică implicit validarea semnăturii de pe cererea inițială, fiind astfel în mod vădit eronată constatarea nulității cererii de chemare în judecată.

În plus, contestatorul arată că soluția instanței de recurs este contrară jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv decizia civilă nr. 1941/05.04.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care s-a statuat că, în conformitate cu art. 199 C. proc. civ., transmiterea cererilor prin mijloace rapide de comunicare, precum faxul sau poșta electronică, este valabilă, atât timp cât se asigură înregistrarea acestora și data certă. Prin urmare, nu poate fi impusă obligația de a depune exclusiv semnătura olografă în original, fiind suficientă semnătura electronică sau semnătura scanată transmisă prin mijloacele permise de lege, astfel încât cererea de chemare în judecată trebuia considerată valabil semnată.

Sub un alt aspect, contestatorul arată că instanța nu a soluționat toate motivele de recurs invocate, omițând să se pronunțe asupra cererii sale de amânare pentru a permite depunerea la dosar a cererii de chemare în judecată semnată olograf, expediată prin poștă la data de 01.07.2020 și existentă la dosar, precum și asupra înscrisurilor care atestau acest demers. Această omisiune echivalează cu o nesoluționare a recursului în întregime și constituie o încălcare gravă a normelor de procedură, întrucât instanța de recurs avea obligația de a analiza toate motivele de nelegalitate invocate.

În concluzie, contestația în anulare se întemeiază pe existența unor erori materiale evidente și pe încălcarea gravă a normelor de procedură care au influențat soluția pronunțată în recurs, motiv pentru care se impune admiterea acesteia așa cum a fost formulată.

Intimatul Colegiul Psihologilor din România a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității contestației în anulare pentru lipsa semnăturii (în original), precum și respingerea acesteia, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Prin note scrise înregistrate la dosar la 17.10.2024, contestatorul a invocat excepția tardivității întâmpinării.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

II.1. Examinând cu prioritate excepția tardivității întâmpinării, invocată de contestatorul A., Înalta Curte constată că este neîntemeiată și o respinge.

Potrivit art. 508 alin. (2) C. proc. civ., "Întâmpinarea este obligatorie și se depune la dosar cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. Contestatorul va lua cunoștință de conținutul acesteia de la dosarul cauzei."

În cauză, primul termen pentru soluționarea contestației în anulare a fost fixat la data de 17.10.2024, iar intimatul Colegiul Psihologilor din România a transmis întâmpinare la dosar, prin email, la 9 octombrie 2024, fiind înregistrată la dosar la data de 10 octombrie 2024, ceea ce înseamnă că întâmpinarea a fost depusă cu respectarea în mod evident a termenului de 5 zile prevăzut de art. 508 alin. (2) C. proc. civ.

În aceste condiții, excepția tardivității depunerii întâmpinării este neîntemeiată, motiv pentru care, Înalta Curte o respinge.

II.2. Examinând în continuare excepția nulității contestației în anulare pentru nesemnare, invocată de intimat, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este neîntemeiată și o respinge.

Verificând înscrisurile atașate la dosarul cauzei, Înalta Curte observă că a fost învestită cu o contestație în anulare pe care este aplicată semnătura olografă a contestatorului, însă această cerere nu a fost depusă în original, ci scanată și transmisă prin poștă electronică.

Potrivit rezoluției din 12 octombrie 2023, contestatorul a fost înștiințat prin citația emisă pentru termenul de judecată din 17 octombrie 2024, să depună contestația în anulare în original, cu semnătură olografă.

Or, deși contestatorul a fost înștiințat pentru respectivul termen de judecată în legătură cu necesitatea semnării în original a cererii adresate instanței, Înalta Curte reține că această obligație nu este prevăzută în mod expres de normele de procedură civilă, atât timp cât transmiterea actelor de procedură este valabilă și prin mijloacele rapide de comunicare - fax, poștă electronică. Relevante în acest sens sunt dispozițiile art. 199 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poștă, curier, fax sau scanată și transmisă prin poștă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează și primește dată certă prin aplicarea ștampilei de intrare".

Așadar, față de modul de transmitere a contestației în anulare, respectiv prin poștă electronică, Înalta Curte constată că obligația de semnare a contestației în anulare prin aplicarea unei semnături olografe a fost îndeplinită, aspect în raport de care nu se poate considera că cererea nu provine chiar de la partea contestatoare.

Cum în speța dedusă judecății, cererea (contestația în anulare) nu este adresată instanței prin înscris în formă electronică, înseamnă că nu este necesară aplicarea semnăturii electronice sau a semnăturii electronice extinse, în condițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, astfel cum prevăd dispozițiile art. 148 alin. (2) C. proc. civ., care instituie excepția de la regula semnăturii olografe.

Prin urmare, excepția nulității contestației în anulare pentru nesemnare este neîntemeiată, motiv pentru care, Înalta Curte o respinge.

II.3. Apoi, examinând contestația în anulare în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 503 C. proc. civ., potrivit cărora (1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

În cauză, în raport de maniera în care a fost formulată această cale extraordinară de atac, Înalta Curte constată, în primul rând, că partea contestatoare nu a înțeles să menționeze, în sensul dispozițiilor legale indicate mai sus, motivul pe care înțelege să-și întemeieze prezenta contestație în anulare raportat la prevederile art. 503 alin. (1) sau (2) din C. proc. civ.

În al doilea rând, analizând decizia atacată, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de contestator sunt susceptibile să fie încadrate motivelor prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: (...) 2. Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; (...)"

În acest context, cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază că susținerile intimatului cu privire la neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate ale contestației în anulare, reprezintă, în raport de motivele de fapt învederate, apărări formulate pe fondul contestației în anulare, motiv pentru care, aceste susțineri nu vor fi analizate cu prioritate ci în cadrul examinării cerințelor impuse de art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale contestației în anulare și procedând, în continuare, mai întâi, la examinarea motivului prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., se reține că acesta este neîntemeiat.

Contrar alegațiilor contestatorului, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare constată că instanța de recurs a analizat unicul motiv de casare formulat de reclamantul A. prin cererea de recurs, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în considerentele deciziei, fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluția de respingere a recursului, ca nefondat.

Prin apărările sale, contestatorul solicită, practic, ca această instanță să considere că argumentele invocate prin cererea de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și că, așa fiind, instanța de recurs a omis să îl cerceteze. O astfel de abordare, însă, nu este admisibilă într-o cale de atac de retractare întrucât s-ar pune în discuție modul în care instanța de recurs a soluționat recursul, în sensul respingerii acestuia ca nefondat, or, această cale extraordinară de atac nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs", în favoarea părții care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Neexaminarea tuturor argumentelor invocate în susținerea unui motiv de casare sau gruparea argumentelor pentru a răspunde la motivul de casare printr-un considerent comun, nu poate fi considerată omisiune de a cerceta respectivul motiv de casare.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba de omisiunea cercetării vreunui motiv de casare dintre cele invocate de recurent, așa încât nu este întrunită ipoteza textului procedural prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.

Examinând și motivele invocate prin prisma dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluția pronunțată prin decizia ce face obiectul prezentei contestații în anulare nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul acreditat de contestator.

Acest motiv de contestație în anulare se referă la săvârșirea unei erori materiale, în sensul de greșeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului și care au determinat soluția pronunțată, iar nu la o pretinsă greșeală de judecată, respectiv în interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale.

În speță, se constată că eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârșită de instanță nu poate fi încadrată în prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât constatarea recursului ca nefondat nu este rezultatul unei simple și evidente erori materiale, ci a modului în care instanța a înțeles să aplice dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este tocmai repunerea în discuție a motivului de recurs invocat [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..] și reevaluarea ansamblului probator, ceea ce are semnificația unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din C. proc. civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

În condițiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimat, obligând contestatorul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.210,43 RON, reprezentând onorariu avocațial, a cărui achitare a fost probată prin nota de cheltuieli și prezentarea facturii .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității întâmpinării.

Respinge excepția nulității contestației în anulare pentru nesemnare.

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 3387 din 9 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Obligă contestatorul A. la plata cheltuielilor de judecată către intimatul Colegiul Psihologilor din România în sumă de 2.210,43 RON.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 octombrie 2024.