ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2331/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Roman de Informații - Unitatea Militară 0198 Bucuresti - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, anularea pct. 2 și 3 din Hotărârea nr. 1/31.05.2021.

2.1. Prin sentința civilă nr. 5804 pronunțată la data de 12 octombrie 2021, Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența soluționării acțiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Roman de Informații - Unitatea Militară 0198 Bucuresti - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției, a reținut că reclamantul a solicitat instanței de contencios administrativ să anuleze un act emis de pârâtul Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor din Cadrul Serviciului Roman de Informații, deci de o instituție inclusă în categoria autorităților și instituțiilor centrale, iar acțiunile în contencios administrativ îndreptate împotriva acesteia se soluționează în primă instanță de curtea de apel.

2.2. Prin sentința civilă nr. 165 pronunțată în data de 3 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, invocată de pârâtul Serviciul Român de Informații - Unitatea Militară 0198 București - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor; a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații - Unitatea Militară 0198 București - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ si Fiscal; a constat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul București și Curtea de Apel București și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe.

În motivarea soluției, a reținut că, acțiunea are ca obiect anularea pct. 1 și pct. 3 din Hotărârea nr. 1 din 31.05.2021 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, și având în vedere că reclamantul și-a desfășurat activitatea în baza unui raport de serviciu specific funcționarilor publici cu statut special în cauză sunt incidente dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019, context în care competența de soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ a tribunalului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Reclamantul a supus controlului instanței de contencios administrativ pct. 2 și 3 din Hotărârea nr. 1/31.05.2021 emisă de Serviciul Român de Informații - Unitatea Militară 0198 București - Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor.

Înalta Curte reține că, pentru determinarea instanței competente material să soluționeze prezentul litigiu, prezintă relevanță natura dreptului pretins de către reclamant, dar și cea a raporturilor juridice dintre reclamant și instituția pârâtă.

Potrivit art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, răspunderea materială a militarilor este angajată, în condițiile prevăzute în cuprinsul său, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea și gestionarea resurselor financiare și materiale, provocate de militari, din vina acestora și în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuțiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției, indiferent dacă, după producerea pagubei, persoanele a căror răspundere este angajată, mai au sau nu calitatea de militar.

Art. 7 din același act normativ stabilește ce se înțelege prin termenul "militari", în sensul acestei ordonanțe: militari în termen, militari cu termen redus, rezerviști concentrați sau mobilizați, elevi și studenți ai instituțiilor militare de învățământ, militari angajați pe bază de contract și cadre militare.

În consecință, prin O.G. nr. 121/1998 este instituită o procedură specială în ceea ce privește aceste categorii de personal, diferită de cea din dreptul comun, în vederea atragerii răspunderii materiale a acestora pentru pagubele cauzate în legătură cu munca lor ori în legătură cu obligația de restituire a sumelor nedatorate. Totuși, prin acest act normativ nu este reglementată o competență specială, derogatorie, a instanțelor judecătorești, motiv pentru care aceasta se stabilește în considerarea raporturilor de serviciu ale militarilor, astfel cum sunt enumerați la art. 7 din O.G. nr. 121/1998.

În acest sens, din Decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, rezultă că militarii reprezintă o categorie aparte de funcționari publici, fiindu-le aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 cu titlu de drept comun, cu consecința atragerii competenței secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în privința soluționării tuturor cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al acestora, excepție făcând situațiile pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

De asemenea, și în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 34 din 9 februarie 2016 s-a constatat că Legea nr. 188/1999 reprezintă cadrul general pentru funcționarii publici, precizându-se în mod clar faptul că militarii sunt o categorie specială de funcționari publici.

Prin Decizia nr. 23/2018 din 12.11.2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 109 din 12.02.2019 s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare și a hotărârilor comisiilor de jurisdicție a imputațiilor constituite la nivelul ministerelor și autorităților publice centrale, promovate de militarii nominalizați de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, de militarii aflați în misiune în afara granițelor țării prevăzuți de art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 și de funcționarii publici din structura instituțiilor publice prevăzute la art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, sunt de competența tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal."

Prin considerentele deciziei mai sus amintite s-a concluzionat că elevii și studenții instituțiilor militare de învățământ sunt incluși în noțiunea de "militari", în sensul art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, reprezentând o categorie specială de funcționari publici și, odată calificate raporturile acestora cu unitatea angajatoare ca fiind raporturi de serviciu, dreptul comun aplicabil este Legea nr. 188/1999, nemaifiind relevantă, în stabilirea competenței materiale a instanțelor judecătorești, ierarhia autorității publice emitente a actului administrativ contestat.

Astfel fiind, competența materială de soluționare a cauzei se stabilește în raport cu dispozițiile legii speciale, și anume Legea nr. 188/1999, care la art. 109 prevede:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

În consecință, răspunderea materială a funcționarilor publici și, implicit, a tuturor militarilor, astfel cum au fost prevăzuți de art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998, derivă din raporturile de serviciu ale acestora, astfel că litigiile având ca obiect acțiuni în anularea deciziilor de imputare revin competenței materiale de soluționare în primă instanță a tribunalelor, nefiind aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, textul de lege privitor la competență din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 10 alin. (1), stabilește competența curții de apel în primă instanță în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, ceea ce atrage subsidiaritatea aplicării acestora în raport cu prevederile unor norme speciale în materie, derogatorii de la norma generală, iar o asemenea normă specială și derogatorie în materie este prevăzută la art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Prin urmare, față de calitatea reclamantului și raporturile juridice deduse judecății, devin aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, ce atrag competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Român de Informații-Unitatea Militară 0198 București-Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal .

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 14 aprilie 2022.