ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1941/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații (SRI) și Comisia Comuna Permanenta a Camerei Deputaților și Senatului Pentru Exercitarea Controlului Parlamentar Asupra Activității SRI, a solicitat:

Pentru a pronunța această sentință judecătoria a reținut, în esență, că în speță reclamantul invocă vătămarea cauzată de refuzul pârâtului SRI - organ de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale - de a lua măsurile care se impun, ca urmare a petiției adresate de către acesta, fiind incidente dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În motivarea soluției, curtea de apel a reținut că, din modul în care reclamantul a înțeles să își formuleze petitul cererii de chemare în judecată, cât și din motivarea în fapt și în drept a cererii, rezultă că acesta a înțeles să deducă judecății un litigiu civil, iar nu un litigiu de contencios administrativ.

A considerat cea de a doua instanță că, deși judecătoria a solicitat reclamantului să indice motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, această instanță nu a ținut seama de faptul că, prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 04.01.2021, reclamantul a precizat că solicită ca răspunderea pârâtului să fie angajată potrivit dispozițiilor art. 1349 și următoarele C. civ. (răspundere civilă delictuală).

Totodată, având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, curtea de apel a apreciat că pentru calificarea unui litigiu ca fiind de contencios administrativ nu are relevanță calitatea de autorități publice a pârâților, ci trebuie determinat dacă, raportat la obiectul cauzei, aceasta are sau nu elemente comune cu obiectul acțiunii judiciare prevăzut de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Este adevărat că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 reglementează posibilitatea formulării unei acțiuni în despăgubiri separat de acțiunea în anularea actului administrativ considerat vătămător, dar în acest caz, pentru a fi în prezența unui litigiu de contencios administrativ, este necesar ca înainte de introducerea acțiunii în despăgubiri să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, tipic sau asimilat.

A concluzionat Curtea de Apel București că în prezenta cauză, atât din modul de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, cât și din precizările reclamantului privind natura litigiului cu care a înțeles să învestească instanța și temeiul de drept al cererii, reiese că nu ne aflăm în prezența unui litigiu de contencios administrativ întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, ci a unei acțiuni în despăgubiri de drept comun, întemeiată pe prevederile răspunderii civile delictuale - art. 1349 și urm. C. civ.

În aceste condiții, este evident faptul că față de natura civilă a litigiului dedus judecății și obiectul acestuia, competența de soluționare a cauzei nu se stabilește prin raportare la prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci prin raportare la dispozițiile de drept comun din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2) și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Problema care a generat conflictul negativ de competență privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei, prima instanță apreciind că sunt incidente prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în timp ce, cea de a doua instanță consideră că este vorba despre un litigiu civil având ca obiect răspundere civilă delictuală, întemeiat pe dispozițiile art. 1349 și următoarele din C. civ.

Amintește Înalta Curte că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Totodată, prevederile art. 8 alin. (1) din același act normativ stabilesc că:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă".

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie acțiunea reclamantului A. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații (SRI) și Comisia Comuna Permanenta a Camerei Deputaților și Senatului Pentru Exercitarea Controlului Parlamentar Asupra Activității SRI, prin care acesta a solicitat "să se constate culpa pârâtului SRI, constând în neinvestigarea faptele de amenințare a sa în exercitarea profesiei de avocat și obligarea pârâtului SRI la plata de despăgubiri constând în daune morale și materiale (…)".

Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă așadar că reclamantul invocă, în principal, un pretins refuz al pârâtului de soluționare a cererii sale de investigare a unor fapte de amenințare în exercitarea profesiei de avocat și, urmare acestei constatări, să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri constând în daune morale și materiale, aspect ce plasează acțiunea reclamantului în sfera de aplicare a prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Împrejurarea că prin precizarea depusă la dosar, la data de 04.01.2021, reclamantul a arătat că solicită ca răspunderea pârâtului să fie angajată potrivit art. 22 și art. 23 din Legea nr. 51/1991 și art. 1349 și următoare din C. civ. nu poate conduce la ideea că ne aflăm în prezența unei acțiuni în despăgubiri de drept comun, astfel cum a reținut curtea de apel, câtă vreme capătul principal al cererii reclamantului vizează un pretins refuz al pârâtului de soluționare a unei cereri.

Totodată, Înalta Curte reține că în cauză nu este incidentă decizia nr. 22/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, astfel cum a reținut cea de a doua instanță, întrucât acțiunea reclamantului nu vizează o cerere de despăgubire formulată pe cale separată ci în cadrul acțiunii ce privește refuzul pârâtului SRI de a lua măsurile care se impun, ca urmare a petiției adresate de către acesta.

Prin urmare, întrucât, în speță, nu se solicită doar angajarea răspunderii pârâtului care să atragă competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei, ci, se invocă un pretins refuz nejustificat de soluționare a cererii de investigare a faptelor de amenințare a reclamantului, competența de soluționare a cauzei revenind Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții Comisa Comuna Permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea Controlului Parlamentar asupra activității SRI și Serviciul Român de Informații (SRI) în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2022.