ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1036/2022

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, secția Civilă, la data de 09.10.2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Președintele României B., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună, în baza art. 1349 C. civ., obligarea pârâtului să-și retragă susținerile formulate în cursul anului 2020, prin mijloacele de comunicare în masă pentru "distanțare socială", întrucât îi vatămă dreptul prevăzut de art. 72 alin. (2) C. civ., implicit art. 3 din Constituția României și art. 1 C.D.F.U.E., cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 961/03.02.2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în ceea ce privește obiectul cererii, că reclamantul pretinde calitatea de persoană vătămată, în accepțiunea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca urmare a nemulțumirii sale față de răspunsul primit la notificarea din data de 24.08.2020, care i-a fost adresată pârâtului. Astfel, în vederea soluționării cererii de reparare a pagubei invocate de reclamant, competența materială în cauză aparține instanței de contencios administrativ, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Întrucât pârâtul reprezintă o autoritate publică centrală, competența materială în fond aparține curții de apel, conform art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004, aceasta urmând să fie stabilită din punct de vedere teritorial potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv în favoarea curții de apel de la domiciliul reclamantului (com. Poieni, jud. Cluj).

2.2. Prin sentința civilă nr. 106/2021 din data de 12 aprilie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Președintele României B., reprezentat prin Administrația Prezidențială, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestui conflict.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Cluj a reținut că, deși există o anumită confuzie în cadrul acțiunii introductive de instanță, reclamantul pare să fi acționat împotriva pârâtului B. în calitate de persoană fizică, iar nu în calitatea sa de organ executiv, respectiv de Președinte al României. Acest aspect rezultă mai ales din răspunsul la întâmpinare, în care reclamantul a arătat că a chemat în judecată pe pârâtul B. și că nu are cunoștință de domiciliul persoanei fizice B., acesta fiind motivul pentru care a indicat ca adresă de citare sediul Administrației Prezidențiale. În acest context, este evident că ne aflăm în prezența unui litigiu pur civil, pârâtul B. stând în judecată în calitate de persoană fizică, iar nu în calitate de organ administrativ, astfel că nu există niciun temei pentru a se reține competența instanțelor de contencios administrativ.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar recunoaște caracterul administrativ al prezentului litigiu, este de observat că el nu pune în discuție un act administrativ, un contract administrativ sau un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, ci obiectul său se referă la repararea prejudiciului pretins suferit de către reclamant. Or, este acceptat pe scară largă în doctrină și jurisprudență că, atunci când litigiul vizează în mod direct antrenarea răspunderii delictuale a administrației, independent de anularea unui act administrativ sau de cenzurarea unui refuz, acest litigiu nu poate fi încadrat în prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, prin urmare, trebuie soluționat de către instanțele de drept comun.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 6 București, secția Civilă, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din acest act normativ, contenciosul administrativ este definit drept "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

De asemenea, conform art. 8 alin. (1) din același act normativ, "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații prin daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Prin urmare, de esența contenciosului administrativ este fie existența unui act administrativ, a cărui anulare ori suspendare să se pretindă, fie nesoluționarea, de către o autoritate publică, în termenul legal, a unei cereri ori refuzul nejustificat de a o rezolva, manifestări sau omisiuni ale autorității publice prin care subiectul care poate sesiza instanța de contencios administrativ se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim.

Înalta Curte constată că, în mod corect, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dezlegat excepția de necompetență materială, reținând că, în cauză, reclamantul nu contestă un act administrativ, un contract administrativ sau un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, ci prin demersul său judiciar urmărește repararea prejudiciului pretins suferit prin susținerile pârâtului privind "distanțarea socială", formulate în cursul anului 2020, prin mijloace de comunicare în masă.

De altfel, reclamantul a înțeles să își întemeieze pretențiile pe dispozițiile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală - art. 1349 C. civ., învestind instanța de judecată competentă material și teritorial, potrivit dispozițiilor C. proc. civ.

Mai mult, din răspunsul reclamantului la întâmpinare, rezultă că acțiunea a fost formulată împotriva pârâtului B. în calitate de persoană fizică, iar nu în calitatea sa de organ executiv, respectiv de Președinte al României.

Având în vedere faptul că reclamantul nu atacă un act administrativ de autoritate, un refuz explicit al autorității administrative, sau refuzul soluționării în termen legal a unei cereri, Înalta Curte constată că în pricina de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c), f), h) și i), art. 2 alin. (2) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care să atragă competența instanței de contencios administrativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare a litigiului aparține instanței de drept comun, în speță judecătoria, care judecă, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. h) C. proc. civ.

În consecință, având în vedere considerentele arătate, precum și dreptul de dispoziție al părților, reglementat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților", în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Președintele României B. reprezentat prin Administrația Prezidențială în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.