ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1049/2023

Ședința publică din data de 23 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în data de 04 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, a solicitat revocarea în parte a Ordinului nr. 117/13.08.2021 și emiterea unui nou ordin, care să respecte cele dispuse în decizia civilă nr. 3764/20.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, coroborată cu decizia civilă nr. 271A/08.02.2021, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2020.

În ședința publică din data de 25 ianuarie 2022, reclamanta a depus la dosar o cerere modificatoare, prin care a arătat că solicită revocarea în totalitate a Ordinului nr. 1605/11.11.2021 privind completarea Ordinului nr. 1172/13.08.2021 și obligarea pârâtului să emită un nou ordin legal, conform hotărârilor judecătorești invocate.

2.1. Prin sentința civilă nr. 320 din 26 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București - Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut, în esență, faptul că ordinul contestat este emis de o autoritate publică centrală, fiind un act administrativ individual, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentința civilă nr. 2227 din 29 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia și a suspendat, din oficiu, judecata cauzei până la soluționarea conflictului de competență.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut, în esență, că ordinele contestate în cauză sunt emise în executarea unor raporturi contractuale de muncă ale autorității publice, ceea ce le sustrage definiției prevăzute la art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, față de obiectul acțiunii, nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 10 alin. (1)/3 din Legea nr. 554/2004, ci dispozițiile art. 269 Codul muncii, judecarea prezentei cauze fiind de competența Tribunalului București – secția specializată în materia conflictelor de muncă.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii:

Astfel, în cadrul raporturilor contractuale dintre reclamantă și angajator, în vederea executării deciziei civile nr. 3764/20.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, angajatorul a emis Ordinul nr. 1172/13.08.2021 și ulterior Ordinul nr. 1605/11.11.2021, contestate în prezenta cauză.

În raport cu obiectul cererii, având în vedere că ordinele contestate sunt emise în executarea unor raporturi contractuale de muncă ale autorității publice, se constată că reclamanta nu supune judecății examinarea legalității unor acte administrative tipice, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție din Decizia nr. 9/29.05.2017, pronunțată pe calea unui recurs în interesul legii, în care a fost analizată procedura de contestare de personalul contractual a actelor de salarizare, și s-au arătat următoarele: "41. Chiar dacă actul de stabilire a drepturilor salariale este denumit act administrativ în alin. (2) al art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010, art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, față de distincția făcută la alin. (4) din aceleași dispoziții legale, referitor la instanțele competente, acesta nu reprezintă decât înscrisul doveditor prin care angajatorul face aplicarea dispoziției de salarizare (aspect ce ține de organizarea proprie și funcționarea internă), fără a dobândi sensul de act emis, chiar cu caracter individual, în exercitarea atribuțiilor de putere cu care un organ administrativ a fost învestit."

Cu privire la instanțele competente, Înalta Curte a reținut că "personalul contractual și personalul asimilat acestuia (cu titlu de exemplu, funcții de demnitate publică numite sau alese) se pot adresa la instanța de dreptul muncii, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 170 - 171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii, iar funcționarii publici la instanța de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 188/1999" (par. 39).

În consecință, raportul juridic dedus judecății în cauză este unul civil, guvernat de normele de dreptul muncii, iar competența materială va fi determinată prin aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 278 alin. (2), art. 266 și ale art. 269 din Codul muncii.

Art. 266 din Codul muncii statuează că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din același cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

Prin urmare, competența soluționării cauzei revine tribunalului, secția specializată în conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță pe care, de altfel, reclamanta a ales să o învestească inițial.

În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 februarie 2023.