ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2616/2022

Ședința publică din data de 11 mai 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 29 iunie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Senatul României, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumelor restante ce vor rezulta din documentele doveditoare, ce i se cuvin acestuia, reprezentând sume necalculate și neplătite în perioada în care între reclamant și pârât au existat raporturi legale de muncă.

1.2. În procedura de verificare și regularizare a cererii de chemare în judecată, prin încheierea de ședință din data de 6 iulie 2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 200 alin. (2) C. proc. civ., a trimis cauza spre competenta soluționare secției a II-a de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe, dosarului fiindu-i alocat, în acest context, nr. x/2021*.

2.1 Prin sentința civilă nr. 6679 din 4 noiembrie 2021, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea dosarului pendinte și a declinat cauza către Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul București a apreciat, în esență, că prezenta cauză are drept obiect raportul de serviciu al unui funcționar public, motiv pentru care, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (3) teza întâi și alin. (4) din Legea nr. 554/2004, revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția teritorială a căruia își are domiciliul reclamantul, competența soluționării unui astfel de litigiu.

Constatând că reclamantul are domiciliul în județul Galați, Tribunalul București a apreciat că Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal este instanța competentă în soluționarea cauzei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 155 din 4 martie 2022, Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

În esență, instanța a apreciat că, deși domiciliul reclamantului, din cartea de identitate, este situat pe raza județului Galați, acesta locuiește efectiv și își desfășoară activitatea în Municipiul București. Astfel, sus indicata instanță a considerat că noțiunea de domiciliu, la care face referire art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, trebuie interpretată în sensul de adresă la care reclamantul locuiește efectiv (indiferent dacă aceasta corespunde sau nu mențiunilor din cartea de identitate), impunându-se coroborarea unei astfel de norme cu prevederile art. 87 C. civ., potrivit cărora domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.

Pentru aceste motive, constatând că reclamantul și-a declarat domiciliul real ca fiind cel din București, instanța a apreciat ca întemeiată excepția necompetenței sale teritoriale.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces (Tribunalul București, secția a II- a de contencios administrativ și fiscal și Tribunalul Galați, secția de contencios administrativ și fiscal) îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, mai precis înțelesul noțiunii de "domiciliu" în sens procedural, diferența juridică dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și efectul pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Se constată (astfel cum a statuat prin încheierea din 6 iulie 2021 și secția Tribunalului București pe rolul căreia cauza a fost inițial înregistrată, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale) că prin cererea dedusă judecății, reclamantul A. a învestit instanțele de judecată cu un litigiu ce intră, în virtutea prevederilor art. 536 din Codul administrativ, în sfera contenciosului administrativ, având drept obiect obligarea pârâtului la plata sumelor restante apreciate de reclamant ca fiindu-i cuvenite cu titlu de sume necalculate și neplătite în perioada în care între acesta și pârât au existat raporturi legale de muncă.

Înalta Curte, în regulatorul de competență, reține că prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 reglementează o competență teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, stabilită în raport cu domiciliul reclamantului, persoană fizică și nu în raport cu locuința în fapt a acestuia.

Potrivit art. 87 din C. civ., citat de altfel și de Tribunalul Galați, prin "domiciliu" se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar "reședința" este locul unde persoana fizică are locuința secundară. Cele două noțiuni nu se suprapun, din punct de vedere al evidenței populației, iar dovada fiecăreia se realizează prin mențiuni diferite în actul de identitate. Totodată, Înalta Curte observă că înscrierea domiciliului în cartea de identitate are, de altfel, la bază, actul material al declarării locuinței principale (domiciliului), drept expresie a manifestării de voință a părții, conform art. 89 alin. (3) C. civ.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăsește utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalității procedurii de citare, respectiv înștiințării corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii.

Din analizarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, rezultă că, în privința stabilirii instanței competente, legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului și nu la reședința acestuia. Astfel, nu se poate susține că domiciliul părții este echivalent cu locuința în fapt, aceasta din urmă neputând constitui temei al stabilirii competenței, în contextul în care ea are relevanță doar sub aspectul comunicării actelor de procedură.

În acest sens, prin Soluția de principiu adoptată la data de 2 noiembrie 2020, de către secția de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că: noțiunea de "domiciliu", ca element de determinare a competenței instanțelor judecătorești, trebuie interpretată în sens restrâns, respectiv ca adresa domiciliului înscris în actul de identitate.

De altfel, în materia dreptului public, respectiv a dreptului administrativ, fiind în discuție competența exclusivă a instanței, de esența noțiunii de domiciliu este existența mențiunilor înscrise, în acest sens, în actul de identitate, Înalta Curte reținând, totodată și incidența prevederilor art. 90 alin. (1) C. civ., în sensul că reședința va fi considerată domiciliu doar când acesta nu este cunoscut.

Întrucât, din actele dosarului, rezultă că reclamantul este domiciliat în jud. Galați, acțiunea în contencios administrativ promovată de acesta se află, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, în competența de soluționare a instanței din circumscripția teritorială a localității de domiciliu, ce, în prezenta cauză este Tribunalul Galați.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Senatul României, în favoarea Tribunalului Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2022.