ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2912/2021

Ședința publică din data de 13 mai 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 06.08.2020 sub nr. x/2020, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale începând cu data de 5 august 2017 - la zi și pentru viitor, plata diferențelor rezultate și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure în bugetul ordonatorilor principali de credite, conform perioadelor aferente, creditele necesare și să vireze în cont sumele necesare efectuării plății sumelor cuvenite.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat, în esență, că au exercitat, în perioada vizată de cerere, funcția de inspector judiciar în cadrul Inspecției Judiciare, iar salariul de bază/indemnizația de încadrare trebuie stabilit/stabilită conform dispozițiilor legale, la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaționale "Justiție", astfel cum acesta a fost stabilit prin acte normative și prin hotărâri judecătorești definitive, indiferent dacă acestea au fost sau nu puse în plată, respectiv prin raportarea la VRS cu cuantumul cel mai mare aflată în plată, care este de 605,225 RON, începând cu luna august 2016, conform prevederilor art. III din O.U.G nr. 20/2016.

În drept, reclamantele au invocat dispozițiile din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii și Legea nr. 62/2011.

2.1. Prin sentința civilă nr. 5788 din data de 2.11.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța acestă soluție tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 153/2017 precum și ale art. 7 ale aceluiași act normativ care prevăd o competență exclusivă in favoarea Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința civilă nr. 1310 din data de 10.12.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței materiale.

S-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a - VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență.

S-a dispus suspendare judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de apel a constatat că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017 pentru formularea acțiunii în contencios administrativ reglementate de acest articol de lege, respectiv, nu există situația premisă pentru exercitarea acțiunii în discuție, nefiind contestate, pe calea recursului grațios, actele administrative de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantelor, iar acțiunea formulată de acestea nu are ca obiect principal hotărârea organelor prevăzute la alin. (1) din articolul menționat.

De asemenea, s-a reținut că reclamantele nici nu și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017, ci, printre altele, pe dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, și art. 210 din Legea nr. 62/2011, care atrag competența instanțelor specializate în conflicte de muncă,

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu cererea formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale începând cu data de 5 august 2017 - la zi și pentru viitor, plata diferențelor rezultate și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure în bugetul ordonatorilor principali de credite, conform perioadelor aferente, creditele necesare și să vireze în cont sumele necesare efectuării plății sumelor cuvenite.

Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 7 din Capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 153/2017, în raport de petitul acțiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraților, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Totodată, constată instanța că litigiul de față nu are natura unuia de contencios administrativ, întrucât reclamantele nu contestă un act administrativ tipic și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei de față îl reprezintă acțiunea pentru recalcularea indemnizației de încadrare, respectiv o acțiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii:

"Prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii, art. 269 din același act normativ prevăzând că "judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii."

Dând eficiență principiului disponibilității, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanța se pronunță în limitele învestirii, având în vedere dispozițiile legale sus-menționate și obiectul acțiunii de față, Înalta Curte apreciază este competentă să soluționeze cauza în primă instanță secția specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului București.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2021.