ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2447/2022

HOTĂRÂRE

16.11.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2447/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal la data de 04.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui ordin prin care procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, precum și specialiștii din cadrul Ministerului Public, asimilați procurorilor, să fie salarizați prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 și după intrarea în vigoare a Legii - cadru de salarizare nr. 53/2017.

În drept, și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile deciziei CCR nr. 794/2016, deciziilor ICCJ nr. 23/2016, nr. 54/2017, nr. 36/2018, nr. 56/2018, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 99/2016, O.U.G. nr. 9/2016, O.U.G. nr. 226/2020 și art. 45 din Legea nr. 5/2020.

La data de 27.04.2022, reclamanții A., B., C. au depus note scrise, prin care au apreciat că, potrivit art. 10 teza a doua din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 96 alin. (1) C. proc. civ., competența materială pentru soluționarea cauzei revine Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, iar la alegerea instanței competente din punct de vedere teritorial cu soluționarea cauzei, au avut în vedere dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 116 și art. 126 C. proc. civ.

La data de 17.06.2022, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei de interes, excepția prescripției; pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 17.06.2022, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel București - SCAF, reținând cauza în pronunțare.

Prin sentința nr. 1119 din data de 17.06.2022, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență teritorială și materială a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, fiind declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj - secție Civilă - complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În fundamentarea acestei hotărâri s-a reținut, că, din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 1, 7 și 8 din Legea nr. 153/2017, rezultă că în Anexa V a Legii nr. 153/2017 sunt reglementate salarizarea și celelalte drepturi salariale, ceea ce implică existența unui raport de muncă, respectiv ca persoanele respective să se afle în exercitarea funcției sau a atribuțiilor de serviciu, salariul și celelalte drepturi salariale sunt remunerațiile oferite în urma prestării unei munci; textele de lege anterior referite reglementează salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului salarizat.

Astfel, pentru a fi incident art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 în ceea ce privește competența instanței de contencios administrativ este necesar ca reclamanții să aibă un raport de muncă cu autoritatea competentă în stabilirea drepturilor de natură salarială, respectiv să facă parte din categoria de personal detaliată la art. 1 din același act normativ.

Instanța a reținut că reclamanții nu mai au calitatea de magistrați activi, în exercitarea profesiei, ci calitatea de magistrați pensionari, evocată de aceștia, ce nu a rezultat din actele dosarului, dar de care instanța a luat cunoștință, din oficiu, în baza art. 251 C. proc. civ. și 252 alin. (2) C. proc. civ., în interpretarea per a contrario.

În stabilirea instanței competente să soluționeze cauza, instanța a avut în vedere, totodată, art. 82 și 85 din Legea nr. 303/2004, art. 1, art. 152-154 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Instanța a reținut că reclamanții solicită să se dispună ca magistrații-procurori să fie salarizați prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, conform Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, pentru a se putea da eficiență dispozițiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 cu privire la actualizarea pensiei de serviciu, prin emiterea unui ordin de salarizare de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a putea fi actualizate și pensiile de serviciu în funcție de acest ordin.

De asemenea, competența de emitere a adeverințelor de actualizare a pensiilor de serviciu revine fiecărui angajator (reclamantul A. este fost procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, județul Gorj, reclamanții B. și C. fiind foști procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj - potrivit datelor din cererea adresată Procurorului General).

Pensia specială este asimilată pensiei pentru limită de vârstă potrivit art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, aceasta din urmă fiind la rândul său obiect de reglementare al Legii 263/2010.

Instanța a reținut că nu poate fi atrasă competența instanței de contencios administrativ a curții de apel, având în vedere următoarele: toți reclamanții au domiciliul pe raza județului Gorj, conform copiilor cărților de identitate existente la dosar; aceștia au calitatea de magistrați pensionari la data pretinderii drepturilor; în discuție este pensia de serviciu, actualizată în raport cu drepturile, în plată, cuvenite magistratului salarizat; competența de emitere a adeverințelor de actualizare a pensiilor de serviciu revine angajatorului (ipoteză în care conflictul de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit art. 269 alin. (1), (2), (3) Codul muncii, cererile adresându-se instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, iar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți); reclamanții solicită drepturi salariale ale procurorilor aflați în activitate stabilite prin ordin de salarizare de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (potrivit art. 8 alin. (1), Secțiunea a 2 - a, Capitolul VIII -Reglementări specifice personalului din sistemul justiției al Anexei V a Legii 153/2017), pentru a putea fi actualizate și pensiile de serviciu în funcție de acest ordin.

Așa fiind, instanța competentă material și teritorial să soluționeze acțiunea, în primă instanță, este Tribunalul Gorj - complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 19.07.2022, fixându-se prim termen de judecată la data de 30.09.2022.

Prin sentința nr. 1566/2022 din 30 septembrie 2022, Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu de instanță; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal; a constatat intervenit conflictul negativ de competență între Tribunalul Gorj și Curtea de Apel București și în consecință, în baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecata cererii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a se pronunța asupra conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța, a reținut, în esență, în aplicarea art. 8 alin. (2) din anexa 5 Secțiunea 2 din Legea nr. 153/2017 și art. 7 Secțiunea 1 Legea nr. 153/2017 că emiterea de ordine de salarizare procurorilor, solicitare ce reprezintă obiectul acțiunii de față, se realizează de către Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, a reținut instanța că acțiunea de față a fost promovată de reclamanți, nemulțumiți fiind de răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Observând dispozițiile legale arătate, tribunalul a constatat că, instanța competentă să se pronunțe în ceea ce privește nemulțumirile referitoare la modul de stabilire a drepturilor salariale ale procurorilor, este Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, indiferent de domiciliul reclamanților.

În plus, instanța a subliniat faptul că obiectul cauzei de față nu îl constituie plata unor drepturi salariale și nici emiterea de adeverințe de actualizare a pensiilor de serviciu.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții A., B. și C. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, să emită un ordin prin care procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, precum și specialiștii din cadrul Ministerului Public, asimilați procurorilor, să fie salarizați prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (procurorii DNA-DIICOT) și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017.

Trebuie arătat că, anterior prezentului demers judiciar, reclamanții se adresaseră Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 1 și 7 din Legea nr. 554/2004, cu solicitarea ce formează obiectul cauzei pendinte, însă nu au fost mulțumiți de răspunsul primit .

De asemenea, este de menționat că reclamanții, la solicitarea curții de apel, de a arăta punctul de vedere cu privire la competența materială și teritorială și a dispozițiilor incidente în raport cu care s-a făcut alegerea instanței, au indicat prin notele scrise depuse la dosar, prevederile art. 10 teza a doua din Legea nr. 554 raportat la art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., respectiv art. 107 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 116 și 126 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 8 alin. (2) din anexa 5 Secțiunea 2 din Legea nr. 153/2017, emiterea de ordine de salarizare procurorilor - obiectul prezentului demers judiciar, se realizează de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prezentul litigiul nu se circumscrie jurisdicției muncii, obiectul cauzei nefiind acordarea de drepturi salariale, ci obligarea pârâtului la emiterea unor ordine prin care să dispună recalcularea indemnizațiilor de încadrare, prin aceste ordine putându-se stabili drepturile salariale cuvenite, drepturi ce urmează a fi plătite de către angajator.

Așadar, obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă solicitarea reclamanților de obligare a pârâtului la emiterea unor acte administrative cu caracter individual, respectiv emiterea de ordine de salarizare procurorilor.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum și prevederile art. 10 alin. (1) din acest act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Totodată, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În egală măsură, trebuie avute în vedere și dispozițiile legii speciale prevăzute la art. 7 Secțiunea 1 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București."

Prin raportare la aceste dispoziții legale, obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluționare a cererii, respectiv tardivitatea (nesoluționarea în termen a cererii).

Or, în cauza de față, reclamanții solicită emiterea unui act administrativ tipic (ordinele de stabilire a drepturilor salariale). În aceste condiții, litigiul de față are natura unuia de contencios administrativ, instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, litigiul nefiind unul de muncă.

Așa fiind, în raport de aceste dispoziții legale și de obiectul cererii de chemare în judecată, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.