ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5460/2022

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.01.2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. și T., au formulat plângere împotriva refuzului pârâtului Ministerul Justiției de a soluționa cererea lor privind emiterea a unor noi ordine de salarizare în vederea egalizării indemnizațiilor în acord cu prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014 și, pe cale de consecință, au solicitat instanței: a) anularea parțială a Ordinului de salarizare nr. 3348/C/2020 în ceea ce-i privește pe reclamanți; b) obligarea paratului Ministerul Justiției să emită un nou ordin de salarizare pentru fiecare dintre reclamanți, prin raportare la următoarele coordonate: - să realizeze egalizarea indemnizațiilor reclamanților prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariate în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. – O.U.G. nr. 27/2006) începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, coeficient aflat în plată la momentul intrării în vigoare a dispozițiilor art. 51 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 71/2015, potrivit considerentelor sentințelor civile pronunțate la nivelul țării menționate în motivele de fapt ale prezentei acțiuni; - să vireze de urgență Tribunalului București fondurile necesare achitării imediate pentru fiecare reclamant in parte a diferenței dintre venitul calculat potrivit coeficientului de multiplicare 19,000 (începând cu data de 09,04.2015) și venitul efectiv plătit; a dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății efective și a sumei reprezentând actualizarea diferențelor cu indicele de inflație calculat până la data plății efective.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 467 din 26 martie 2021, a anulat cererea formulată de reclamanta T., ca nesemnată, a admis excepția lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului să vireze de urgență Tribunalului București fondurile necesare achitării diferențelor dintre venitul calculat potrivit coeficientului de multiplicare 19,000 și venitul efectiv plătit, a dobânzii legale aferente și a sumelor reprezentând actualizare cu indicele de inflație, invocată prin întâmpinare, a respins acest capăt de cerere ca lipsit de interes. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, și a anulat parțial Ordinul nr. 3348/C/2020 emis de pârât, în partea ce privește elementele componente ale indemnizațiilor reclamanților și, pe cale de consecință, obligă pârâtul să emită pentru reclamanți ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 și în continuare, în raport de coeficientul de multiplicare 19,000 aplicat procurorilor DNA/DIICOT.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 7 lit. c) din Cap. 1 Secțiunea a 3-a, art. 8 și 9 din Cap. VIII, Secțiunea a 2-a din Anexa nr. V la Legea nr. 153/2017, art. 1 alin. (3) Cap. 1 Secțiunea 1 din Legea nr. 153/2017. La acest moment, de la intrarea în vigoare a Legii –cadru nr. 153/2017, nu se mai poate vorbi despre un nivel maxim de salarizare ce poate fi acordat în baza textelor analizate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016, întrucât acestea sunt abrogate; implicit, nici acestea, nici decizia Curții care a analizat constituționalitatea lor și nici deciziile instanței supreme prin care s-a dat o dezlegare de principiu problemelor de drept generate de interpretarea lot nu mai pot constitui temei pentru admiterea acțiunii. Contrar opiniei instanței de fond, nu au fost administrate probe din care să rezulte existența vreunei hotărâri judecătorești prin care Ministerul Justiției să fie obligat la reîncadrarea reclamanților și stabilirea indemnizațiilor judecătorilor în funcție de coeficienții de multiplicare stabiliți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT, la care să se poată raporta în mod concret, Curtea de Apel Pitești făcând trimitere doar la hotărâri prin care instanțele au acordat despăgubiri echivalente cu diferențele salariale rezultate din aplicarea coeficienților de multiplicare prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT. Despăgubirile echivalente cu diferențele dintre drepturile salariale încasate și drepturile salariale calculate în funcție de coeficienții de multiplicare corespunzători procurorilor DNA și DIICOT, acordate prin hotărâri judecătorești, nu au schimbat indemnizația de încadrare a celor care au beneficiat de acestea și prin urmare, nu se poate face raportarea la un nivel maxim în plată așa cum a reținut Curtea de Apel Pitești, nici înainte și nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009. În ceea ce privește hotărârile judecătorești pronunțate ulterior Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016 nu au determinat schimbarea indemnizației de încadrare prin raportare la coeficienții de multiplicare stipulați pentru procurorii DNA și DIICOT, întrucât instanțele care au soluționat cauzele respective nu aveau competența de a anula ordinele prin care s-a stabilit indemnizațiile reclamanților și a dispune emiterea unor noi ordine pentru a modifica modul de stabilire a drepturilor salariale. Prin urmare, acordându-se doar diferențe salariale, nu se poate vorbi de un nivel maxim în plată al indemnizațiilor de încadrare ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, stabilite în funcție de coeficienții prevăzuți de O.U.G. nr. 27/2006 pentru procurorii DNA și DIICOT. Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 a fost abrogată prin Legea cadru nr. 330/2009, personalul bugetar fiind reîncadrat începând cu 01 ianuarie 2010 în temeiul Legii-cadru nr. 330/2009, respectiv începând cu 01 ianuarie 2011 în temeiul Legii-cadru nr. 284/2010 și Legii nr. 285/2010, iar odată cu intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, s-a procedat la reîncadrarea reclamanților potrivit dispozițiilor acesteia. Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 se referă la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești care produceau efecte juridice la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 sau ulterior acestui moment, iar nu la hotărâri care se refereau la o perioadă anterioară intrării în vigoare a legilor unice de salarizare, or, așa cum am arătat, hotărârile prin care s-au acordat despăgubiri reprezentând diferențele calculate prin raportare la coeficienții DNA și DIICOT, nu au produs nicio modificare a indemnizațiilor reclamanților din cauzele respective. Referitor la Decizia nr. 23/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, chestiunea de drept care a făcut obiectul sesizării ÎCCJ a vizat interpretarea art. 1 alin. (1), (2) și (51) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în sensul de a se lămuri dacă sintagma "salarizat la același nivel" din conținutul alin. (51) vizează ansamblul textului imediat precedent, respectiv "personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice", precum și textul "la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014" din cuprinsul alin. (1) și textul "la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014" din cuprinsul alin. (2). În dezlegarea chestiunii de drept cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că "nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5A1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporuri le stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare." În ceea ce privește Decizia nr. 36/2018 din 4 iunie 2018, arată că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept statuează: "79. Chiar dacă în cauză hotărârile judecătorești pronunțate pentru obținerea unor drepturi salariale au efecte doar între părțile ce au luat parte la judecată, totuși se observă că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate magistraților și personalului asimilat, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală. 80. Prin urmare, aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceasta fiind logica egalizării drepturilor salariale avute în vedere de legiuitor la edictarea textului legal a cărui interpretare se solicit". Așadar, Instanța supremă a stabilit că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare." De asemenea, prin Decizia nr. 7/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost și rămân incluse în indemnizația brută de încadrare și după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009." Acestea fiind premisele, deciziile menționate anterior nu își găsesc incidența în cauza de față, întrucât situațiile nu sunt asemănătoare, astfel că nu poate fi aplicată prin analogie, neputând fi vorba de un nivel maxim de salarizare stabilit în funcție de coeficienții DNA și DIICOT, iar pe de altă parte, așa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 794/2016, hotărârile prin care s-au recunoscut majorările de 2%, 5% și 11% au aplicabilitate generală (întrucât privesc valoarea de referință sectorială), în comparație cu hotărârile prin care s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare. Prin urmare, acordarea coeficienților corespunzători personalului DNA și DIICOT nu se încadrează în categoria drepturilor salariale la care se referă Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, nu constituie drepturi reglementate de norme cu "aplicabilitate generală" așa cum era situația majorărilor de 2%, 5%, 11% de la care plecase analiza Curții Constituționale, care au fost aplicate pentru întreg sistemul justiției, fără niciun fel de circumstanțiere față de situația personală a fiecărui angajat în parte, nu au determinat majorarea indemnizațiilor de încadrare și ca atare, deciziile reținute de instanța de fond nu sunt aplicabile prezentei cauze. De asemenea, este netemeinică hotărârea în ceea ce privește acordarea drepturilor accesorii, instanța neluând în considerare dispozițiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 în ceea ce privește actualizarea sumelor cu indicele de inflație și natura dobânzilor legale. Maximul la care se oprește indemnizația lunară este cel stabilit de lege pentru funcția de judecător (anexa A), nu procuror. Coeficientul 19, ca si valoarea VRS este un element care se utilizează in prima etapa a calculului indemnizației, ori de cate ori valoarea acesteia depășește maximul din anexa, indemnizația reducându-se la acest maxim. Ideea de aplicare a coeficienților din O.U.G. nr. 27/2006 este exclusă in cazul judecătorilor de judecătorie, întrucât in cazul lor, indemnizațiile de încadrare au ajuns deja la maximul din legea 153/2017, cuantumul lor fiind astfel fix, determinat prin raportare la grila din Legea 153/2017. Pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor lor, nu se mai utilizează coeficientul (ex. 19) înmulțit cu VRS (ultimul fiind un VRS de 484) ci se aplică pur și simplu grila din Legea 153/2017.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții au solicitat anularea parțială a Ordinului de salarizare nr. 3348/C/2020 în ceea ce-i privește pe reclamanți și obligarea Ministerul Justiției să emită un nou ordin de salarizare pentru fiecare dintre reclamanți, prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000 începând cu data de 09.04.2015 și în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, cu modificările și completările ulterioare, prevede că: "(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Ulterior, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, pe care a publicat-o în Monitorul Oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, cu aplicabilitate din aceeași zi. Însă, prin pct. 31 și 34 din Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, în cadrul unui control de constituționalitate a O.U.G. nr. 57/2015, a fost interpretată sintagma "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", respectiv aceeași sintagmă folosită și de Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014: "31. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. [...] 34. Curtea constată că, în vederea egalizării prevăzute de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică". Din analiza textelor legale anterior expuse, interpretate prin prisma deciziei Curții Constituționale, ale cărei considerente sunt general obligatorii, rezultă că este necesară egalizarea drepturilor salariale prin raportare atât la cuantumul maxim al salariilor de bază, cât și al sporurilor. Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituționalității art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. Această concluzie în interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătorești în cauză, "stabilirea" indemnizației s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală, erga omnes, iar nu în baza unor situații punctuale și personale. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut în decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 că "a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obținute prin hotărâri judecătorești definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare, ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecința aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive să producă consecințe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice (pct. 78). Trebuie menționat că hotărârile judecătorești prin care s-a stabilit calculul indemnizației raportat la coeficientul de multiplicare 19.000 vizează aplicabilitatea aceluiași criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reținut Î.C.C.J. în decizia mai sus menționată, precum și prin Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71). În aceste condiții, devin pe deplin valabile concluziile Î.C.C.J., potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestei reglementări (pct. 73 din Decizia nr. 7/2019). Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că reclamanții au dovedit că la nivelul familiei ocupaționale "Justiție" există la acest moment personal care este salarizat la un nivel superior decât cea raportat la care sunt calculate drepturile reclamanților, contrar necesității ca în cadrul aceleiași familii ocupaționale "Justiție" să nu existe o salarizare diferită, prin raportare la mai multe elemente care ar trebui să reprezinte o constantă în algoritmul de calcul al indemnizației de încadrare brută. Reglementarea succesivă și necorelată din domeniul salarizării a condus în timp la diferențe salariale ce au determinat legiuitorul să intervină pentru înlăturarea inechităților. Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 11 din 4 mai 2020 a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui recurs în interesul legii asupra următoarei probleme de drept: "dreptul reclamanților (judecători și asistenți judiciari) de a beneficia de indemnizații de încadrare brute lunare calculate în raport cu coeficienții de multiplicare 19,00-23,00 prevăzuți de art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. și D.I.I.C.O.T.", publicată în Monitorul Oficial nr. 728 din 12 august 2020. În motivare, s-au reținut următoarele: "36. În schimb, hotărârile prin care acțiunile reclamanților au fost admise, încadrate de către titularul sesizării în prima orientare jurisprudențială, nu relevă aceeași chestiune de drept, întrucât instanțele care s-au pronunțat astfel nu s-au raportat în mod direct la salarizarea procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T., ci au avut în vedere aceeași categorie de personal ca reclamanții. În motivarea acestor din urmă hotărâri s-a constatat că în cadrul familiei ocupaționale "Justiție" existau la 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) judecători în funcție care îndeplineau aceleași condiții de vechime ca reclamanții și care obținuseră, în temeiul unor hotărâri judecătorești, dreptul de a pune în executare obligații salariale identice celor pretinse de reclamanți. Din acest considerent, instanțele care au admis acțiunile au apreciat că indemnizația de încadrare a reclamanților trebuie stabilită la nivelul celei de care beneficiau alți judecători, ca urmare a hotărârilor judecătorești anterioare, și care reprezenta nivelul maxim aflat în plată, în aplicarea art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și a art. 3 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015. Astfel, reclamanții, potrivit aceluiași raționament juridic, au solicitat recalcularea indemnizației de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 09.04.2015 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. – O.U.G. nr. 27/2006). Acești coeficienți de multiplicare reprezintă diferențele de drepturi salariale dintre indemnizațiile procurorilor D.N.A. și D.I.I.C.O.T. și drepturile salariale încasate, câștigate pe cale judiciară, fiind indicate atât hotărârile judecătorești din care rezultă aceste diferențe, cât și precedente judiciare din care rezultă că aceste diferențe s-au extins după intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, fără ca ordonatorul principal de credite să procedeze la uniformizarea indemnizațiilor în raport de aceste elemente salariale pentru întreg personalul din justiție. Legea cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 38 în mod clar că începând cu data de 1 iulie 2017 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții. De asemenea, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, prevede și în anul 2018 și 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.