ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1060/2022

Ședința publică din data de 23 februarie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 februarie 2018, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/15.02.2018, întocmit de pârâtă în lucrarea nr. 3962/5/II/18.03.2013.

Prin sentința civilă nr. 92 din 7 iunie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva sentinței civile nr. 92 din 7 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

La termenul de judecată din 17 martie 2021, reclamantul A. a formulat două motive noi de recurs, apreciate de ordine publică, încadrate în același caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea înregistrată la data de 17 martie 2021, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și art. 25 alin. (2) teza a II-a și alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Prin cererea depusă la data de 29 septembrie 2021, recurentul a extins obiectul excepției de neconstituționalitate, referindu-se și la dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, introdus prin Legea nr. 54/2019, în interpretarea dată acestui text de lege prin Decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În vederea soluționării excepției de neconstituționalitate, s-a dispus constituirea dosarului asociat nr. x/2018, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Subsecvent cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea judecării recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cerere soluționată în cadrul dosarului principal.

Luând act de precizarea reclamantului, În sensul că obiectului excepției, privește dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare anterior modificării aduse textului prin Legea nr. 87/2017, prin încheierea civilă din 12 octombrie 2021, Înalta Curte, a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, astfel cum a fost formulată și completată de recurentul-reclamant A. și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare anterioară modificării aduse textului prin Legea nr. 87/2017 și a art. 25 alin. (2) teza a II-a și alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Totodată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Pentru a se pronunața astfel, instanța a reținut că excepția de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind invocată în cadrul judecării recursului declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 92/07.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigiul referitor la anularea raportului de evaluare nr. x/15.02.2018.

S- a reținut că norma citată reprezintă temeiul de drept substanțial al constatării de către Agenția Națională de Integritate a stării de incompatibilitate în care s-a găsit reclamantul A. în perioada amintită, prin deținerea simultană a funcției de primar al comunei Belin, județul Covasna și a calității de persoană fizică autorizată.

Ca atare, norma a cărei neconstituționalitate se invocă are legătură cu judecarea recursului, prin care se invocă greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Textul nu a fost declarat neconstituțional anterior, iar excepția este motivată prin raportare la dispozițiile constituționale invocate explicit în cuprinsul cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivarea reclamantului fiind expusă, în mod rezumativ, în precedent.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate a excepției, urmând a dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea acesteia.

În ceea ce privește privește excepția de neconstituționalitate a art. 25 alin. (2) teza a II-a și alin. (3) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte constată că, de asemenea, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acesteia, urmând a fi dispusă sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției, având in vedere că art. 25 alin. (2) teza a II-a și alin. (3) din Legea nr. 176/2010 reglementează consecințe pe care le produce rămânerea definitivă a raportului de evaluare care constată starea de incompatibilitate, stabilind că persoana care ocupa o funcție eligibilă nu mai poate ocupa o astfel de funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, precum și că fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementări aplicabile demnității, funcției sau activității respective.

A mai reținut instanța că, deși cauza pendinte nu are ca obiect anularea unor măsuri sau sancțiuni, impuse în baza raportului de evaluare rămas definitiv, în acord cu considerentele deciziei nr. 74/16.11.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că răspunderea administrativă atrasă de raportul de evaluare este o chestiune ce ține de legalitatea acestui act administrativ, conceput ca primă etapă în aplicarea legii potrivit căreia se sancționează starea de incompatibilitate.

Cu alte cuvinte, consecințele rămânerii definitive a raportului de evaluare intră în sfera controlului de legalitate al actului și au relevanță în cauza dedusă judecății.

În acest sens, s-a menționat și că raportul de evaluare evocă urmările pe care le atrage starea de incompatibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 25 alin. (2) și (3) din Legea nr. 176/2010.

În concluzie, din perspectiva efectelor pe care le produce raportul de evaluare, în litigiul de față care privește legalitatea acestui act administrativ, dispozițiile art. 25 alin. (2) teza a II-a și (3) din Legea nr. 176/2010 au legătură cu cauza.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte a reținut că aceste dispoziții se referă la prescripția răspunderii administrative.

Astfel, în considerare că recurentul-reclamant a formulat tardiv motivul de recurs referitor la pretinsa intervenire a prescripției răspunderii sale administrative, aspect constatat prin decizia nr. 4641/12.12.2021, pronunțată asupra recursului, decizie prin care acest motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă a fost respins ca tardiv formulat, nefiind cercetat pe fond, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la legătura cu cauza a normei a cărei neconstituționalitate se invocă.

S-a mai precizat că, o astfel de legătură nu poate fi stabilită în contextul în care prescripția răspunderii nu este de ordine publică, iar motivul de recurs nu este analizat pe fond, ca urmare a neinvocării în termenul legal de declarare a recursului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Împotriva soluției de respingere cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate a art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., arătând că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În motivarea cererii, recurentul-reclamant a reiterat faptul că dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 introduse prin Legea nr. 54/2019 sunt neconstituționale în măsura în care ar fi interpretate în sensul considerentelor deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 74/2020 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

Cât privește admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, recurentul arată că art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 introduce un caz legal de înlăturare de drept a răspunderii administrative pentru incompatibilitate, în condițiile curgerii unui termen de 3 ani de la data încetării stării de incompatibilitate.

Neaplicarea sa faptelor săvârșite înainte de intrarea în vigoare a alin. (5) al art. 25 reprezintă o încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituție.

Dispozițiile nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, iar neconstituționalitatea este invocată și motivată în cadrul unui proces judiciar în desfășurare.

Prin urmare, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției și se impune sesizarea Curții Constituționale.

Mai susține recurentul că din perspectiva prevederilor art. 29 alin. (1), Înalta Curte de Casație si Justiție urmează sa constate că admisibilitatea excepției de neconstitutionalitate are în vedere exclusiv existenta unei legaturi între prevederile legale contestate si solutionarea cauzei, în orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia, nefiind stipulata condiția ca aspectele de neconstituionalitate învederate sa conducă la determinarea/influențarea a însăși soluției ce ar urma a fi pronunțata asupra fondului cauzei.

In fine, suține recurentul, dincolo de calificarea incidentelor procesuale ca fiind apărări de fond, nu poate fi înlăturata totuși legătura intrinseca dintre obiectul excepției de neconstitutionalitate si posibilul efect de înlăturare a răspunderii subsemnatului, sens in care va solicitam sa cenzurați soluția instanței de recurs si sa apreciați ca exista o conexiune clara intre cele doua aspecte juridice puse in discuție, care esențialmente vizează protejarea intereselor procesuale ale recurentului.

Față de acestea a solicitat sa constate îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale si, casând încheierea din 12.10.2021, sa dispună sesizarea Curtii Constituționale cu excepția de neconstitutionalitate invocată de recurent.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele care se vor arăta în continuare.

În procesul pendinte reclamantul recurent a solicitat inițial sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare anterioară modificării aduse textului prin Legea nr. 87/2017 și a art. 25 alin. (2) teza a II-a și alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

Ulterior, prin cererea depusă la data de 29 septembrie 2021, recurentul a extins obiectul excepției de neconstituționalitate, referindu-se și la dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, introdus prin Legea nr. 54/2019, în interpretarea dată acestui text de lege prin Decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Față de obiectul acestei excepții de neconstituționalitate, Înalta Curte are a observa că, într-adevăr, prin Decizia nr. 4641 din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A., privind suspendarea judecării cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a sesizării referitoare la excepția de neconstituționalitate și a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Totodată, a respins, ca tardiv formulat, motivul de recurs formulat de reclamantul A., referitor la lipsa interesului actual al Agenției Naționale de Integritate în confirmarea definitivă a raportului de evaluare, întemeiat pe dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 și a respins în rest, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 92 din 7 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

În considerentele acestei decizii Inalta Curte a statuat că, potrivit art. 2513 C. civ., prescripția extinctivă trebuie invocată de cel în favoarea căruia curge până, cel mai târziu, la primul termen de judecată în fond. Excepția prescripției extinctive nu este de ordine publică și neinvocarea ei în termen se sancționează cu decăderea.

A mai reținut instanța că, în cauza de față, se constată că recurentul-reclamant nu a invocat prescripția răspunderii administrative în fața instanței de fond și nu a invocat-o nici prin motivele de recurs formulate în termenul legal.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, dând prioritate excepției de procedură a tardivității completării motivelor de recurs, invocată de intimata-pârâtă Agenția Națională de Integritate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 487 C. proc. civ., a respinge ca tardiv formulat motivul de recurs formulat de reclamantul A. referitor la lipsa interesului actual al Agenției Naționale de Integritate în confirmarea definitivă a raportului de evaluare, întemeiat pe dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.

Din aceste statuări ale Inaltei Curți rezultă în claritate că, în considerare că recurentul-reclamant a formulat tardiv motivul de recurs referitor la pretinsa intervenire a prescripției răspunderii sale administrative, aspect constatat și prin decizia nr. 4641/12.12.2021, pronunțată asupra recursului, decizie prin care acest motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă a fost respins ca tardiv formulat, nefiind cercetat pe fond, Înalta Curte in mod corect a constatat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate referitoare la legătura cu cauza a normei a cărei neconstituționalitate se invocă.

Mai mult decât atât, în cauza de față, Înalta Curte a constatat că recurentul-reclamant nu a invocat prescripția răspunderii administrative în fața instanței de fond și nu a invocat-o nici prin motivele de recurs formulate în termenul legal.

Astfel fiind, rezultă că reclamantul recurent nu ar putea invoca în beneficiul său cele stabilite prin această decizie, după cum, pentru identitate de rațiune, nu s-ar putea considera nici că erau întrunite condițiile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, raportat la nterpretarea realizată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia sus menționată.

Este util a observa, sub acest aspect, că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanțe în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Prin urmare, atunci când, precum în prezentul proces, cerința legăturii cu soluționarea cauzei, imperativ impusă de aceste prevederi legale, nu se găsește îndeplinită, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate trebuie considerată inadmisibilă, impunându-se respingerea ei.

Rezultă din cele ce preced că instanța de recurs a hotărât în mod corect că se impune respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale potrivit celor pretinse de reclamant, făcând nefondat prezentul recurs și obligând Înalta Curte de Casație și Justiție la respingerea lui, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Curtea hotărând cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 12 octombrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 februarie 2022.