ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2024

Circumstanțele cauzei. 1.1 Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2023, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1253/CA/10.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, solicitând schimbarea în tot/în parte sau anularea hotărârii atacate. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) punctele 5 și 8 C. proc. civ. Raportat la prevederile art. 509 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. revizuentul a arătat că motivarea sentinței civile nr. 1253/CA/10.11.2022 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 62/CA/27 ianuarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2020 care se referea la modalitatea de comunicare a actelor administrative fiscale atunci când s-a optat să se comunice în format electronic prin SPV. Motivarea sentinței civile nr. 1253/CA din 10.11.2022 este în totală contradicție cu considerentele deciziei civile nr. 62/CA din 27 ianuarie 2022 care a explicat logic că metoda publicității nu este o metodă de comunicare atât timp cât administratorul deține S.P.V., iar B. l-a împuternicit pe administrator în relația cu ANAF încă din iunie 2013. 1.

La termenul de judecată din data de 06.03.2023 curtea de apel a dispus disjungerea cererii de revizuire întemeiată pe disp. art. 509 pct. 5 din C. proc. civ. formând un nou dosar, rămânând învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. 1.

Prin decizia civilă nr. 231 din data de 6 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. 2. Hotărârea atacată. Prin decizia civilă nr. 1253/CA/10.11.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2020 Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța împotriva sentinței civile nr. 808/30.05.2022 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2020 în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., a casat în tot sentința recurată și rejudecând, a respins acțiunea ca nefondată. 3 Apărările intimatului față de cererea de revizuire Prin întâmpinarea depusă în fața Curții de Apel Constanța intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Administrația Finanțelor Publice Constanța a susținut că, în raport de data pronunțării hotărârii atacate cu cererea de revizuire, a fost depășit termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare depus în fața curții de apel, revizuentul a arătat că cerea a fost formulată prin e-mail, în termenul legal de 30 de zile scurs de la data comunicării deciziei la sediul avocatului care a asigurat reprezentarea, respectiv de la data de 10.01.2023.

Cererea de repunere în termenul de exercitare a revizuirii La data de 22 ianuarie 2024 revizuentul a formulat note scrise prin care a solicitat repunerea în termenul de formulare a căii de atac. A precizat revizuentul că hotărârea nr. 1253/10.11.2022 a fost pronunțată în Camera de Consiliu și i-a fost comunicată prin poștă la data de 10.01.2023, iar doar la acea dată a putut lua cunoștință de dispozitivul hotărârii și de considerentele acesteia. A considerat revizuentul că a respectat termenul procedural depunând cererea de revizuire în 15 zile de la comunicare. Astfel, în temeiul art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. a solicitat repunerea în termenul procedural, fiind îndeplinită condiția "motivului temeinic justificat" prin faptul că hotărârea nu a pronunțată în ședința publică din data de 10.11,2022, precum și de faptul că a făcut toate demersurile pentru ca instanța să redacteze hotărârea în termenul de 30 de zile.

Considerentele Înaltei Curți asupra revizuirii Înalta Curte, analizând în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., excepțiile de procedură, precum și cele de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, constată că excepția tardivității, invocată din oficiu în cauză, precum și cererea de repunere în termen formulată de revizuent primează, urmând a fi analizate în cele de urmează. Cererea de revizuire este o cale de atac de retractare, reglementată de dispozițiile art. 509-513 C. proc. civ., care poate fi exercitată în cazurile și în condițiile expres prevăzute de art. 509-511 C. proc. civ. Conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti […] în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri". În raport de conținutul normei de drept citate, pe deplin justificată prin prisma principiul siguranței raporturilor juridice, legat de interesul general al asigurării stabilității hotărârilor judecătorești definitive, Înalta Curte constată că există un singur termen atât pentru introducerea revizuirii cât și pentru motivarea acestuia, respectiv o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel fiind, cererea de revizuire a deciziei nr. 1253 din 10 noiembrie 2022 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, în considerarea motivului de revizuire reglementat prin dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., trebuia atât introdusă la instanță, cât și motivată în termen de o lună de la data de 10 noiembrie 2022, indiferent de momentul comunicării deciziei, pe considerentul că în momentul cunoașterii soluției pronunțate de instanța de recurs, partea interesată putea aprecia în concret dacă este sau nu cazul să formuleze o cerere de revizuire. Înalta Curte constată că, deși decizia atacată a fost pronunțată la data de 10 noiembrie 2022, revizuentul a transmis cererea de revizuire la data de 23 ianuarie 2023 (prin e-mail, dosarul curții de apel), cu depășirea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce atrage sancțiunea decăderii prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. Apărările revizuentului în sensul că termenul de revizuire ar curge de la momentul comunicării deciziei în ipoteza revizuirii întemeiate pe contradictorialitatea considerentelor, moment la care este cunoscut atât dispozitivul cât și considerentele instanței, urmează a fi respinse ca neîntemeiate, întrucât dispozițiile legale enunțate nu lasă loc la interpretare, fiind lipsit de relevanță momentul redactării acestei hotărâri. În acest sens, are în vedere Înalta Curte și considerentele Curții Constituționale exprimate prin decizia nr. 524/2016, în care, învestită fiind cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. pe motiv că acestea îngrădesc exercitarea drepturilor fundamentale, respectiv dreptul la un proces echitabil al justițiabilului care este pus în situația de a promova o cale extraordinară de atac - revizuirea - împotriva unei decizii care nu este încă redactată și nu cuprinde considerentele, Curtea Constituțională a reținut că formularea și motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoașterea argumentării instanței care a stat la baza pronunțării hotărârii atacate și, pentru aceleași rațiuni, nu îngrădesc accesul liber la justiție al revizuentului. În aceste repere reprezentate de caracterul neechivoc al textului de lege și de dezlegările date de Curtea Constituțională a României din prisma invocării încălcării dreptului de liber acces la justiție, Înalta Curte urmează să respingă cererea revizuentului de repunere în termenul de declarare a căii de atac. Potrivit art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate". În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute. Înalta Curte reține faptul că revizuentul nu invocă un motiv temeinic justificat care să determine repunerea în termenul de declarare a revizuirii, în sensul dispozițiilor legale sus amintite, ci critică chiar modul de reglementare a textului de lege, apreciind că la momentul pronunțării deciziei partea nu a putut să cunoască nici dispozitivul și nici considerentele hotărârii atacate. Reține Înalta Curte că pronunțarea hotărârii s-a făcut în ședință publică, în condițiile art. 402 din C. proc. civ., minuta fiind consemnată, conform art. 401 din C. proc. civ. în registrul special ținut la grefa instanței, care poate fi consultat de părți și în format electronic. Revizuentul a arătat că în ziua pronunțării apărătorul nu a avut acces la soluția dispusă, însă nu justifică în ce fel împiedicarea reclamată s-a extins asupra întregului termen de o lună pentru declararea căii de atac. Are în vedere Înalta Curte că dispozițiile art. 538 din C. proc. civ. prevăd posibilitatea eliberării de către grefa instanței a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, dispoziții completate și prin prevederile art. 125 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești în vigoare la data pronunțării (în prezent art. 123), care prevăd transcrierea minutei de către grefier în sistem informatizat. Apreciază Înalta Curte că toate aceste dispoziții reprezintă garanții suficiente pentru asigurarea publicității pronunțării soluției, precum și a posibilității părții de a lua cunoștință de dispozitivul deciziei, prevederile trebuind interpretate extensiv, în raport de scopul acestora, în sensul art. 6 C.E.D.O., în jurisprudența sa (Hotărârea în Cauza Băcanu și Societatea Comercială "R" - S.A. împotriva României - Cererea nr. 4411/04), par. 101, Curtea reținând că numeroase state membre din Consiliul Europei cunosc de multă vreme, pe lângă citirea în ședință publică, și alte mijloace de a face publice hotărârile instanțelor lor, de exemplu prin depunerea la grefă spre a fi accesibile publicului. 102. În speță, presupunând că hotărârile litigioase nu au fost pronunțate în ședință publică, Curtea reamintește că ea a statuat deja că scopul urmărit de art. 6 § 1, și anume asigurarea controlului puterii judiciare de către public, nu era realizat într-o mai mică măsură printr-o depunere la grefă decât prin citirea în ședință publică a unei hotărâri (vezi, Pretto și alții împotriva Italiei, Hotărârea din 8 decembrie 1983, seria x nr. x, § 27; Axen împotriva Germaniei, Hotărârea din 8 decembrie 1983, seria x nr. x, § 30 și Ernst și alții împotriva Belgiei, nr. 33.400/96, § 69, 15 iulie 2003). Raportat la circumstanțele speței, Înalta Curte constată că nu s-a făcut dovada existenței unor temeiuri justificate care să conducă la admiterea cererii de repunere în termen formulată de revizuent câtă vreme, așa cum s-a dovedit, acesta avea posibilitatea obiectivă de a cunoaște soluția instanței în termen rezonabil, pentru a depune cererea de recurs în termen. Înalta Curte reține că lipsa de diligență a revizuentului nu poate fi asimilată unei împrejurări mai presus de voința părții, în sensul textului de lege citat anterior, care să îl fi împiedicat să exercite calea de atac înăuntrul termenului definit de lege. Referitor la critica privind imposibilitatea obiectivă de a lua cunoștință de considerentele hotărârii, corelată cu nerespectarea termenului de redactare a acesteia, reține Înalta Curte că nici acestea nu constituie argumente în susținerea împiedicării de a formula calea de atac, ci argumente de neconstituționalitate a textului de lege cu privire la imprejurarea că termenul curge de la momentul "rămânerii definitive a ultimei hotărâri". Amintește, în acest sens, Înalta Curte considerentele prezentate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 441/2023 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în care instanța de control constituțional, acceptând ideea că o cale de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, a statuat că: (22) " … în ceea ce privește considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată cu privire la aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv". Totodată, Curtea Constituțională a reținut și că "este îndreptățită stabilirea de către legiuitor a unui moment diferit de la care începe să curgă termenul pentru introducerea cererii de revizuire - respectiv de la pronunțarea sau de la comunicarea hotărârii a cărei revizuire se dorește -, în funcție de motivul pe care aceasta se întemeiază. Nu se poate susține instituirea unui tratament juridic discriminatoriu între justițiabilii care exercită calea de atac a revizuirii, întrucât specificul motivelor pentru care se poate solicita revizuirea unei hotărâri judecătorești justifică fixarea unor momente diferite pentru calculul termenului. Așa fiind, Curtea a subliniat faptul că în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și ale art. 129, care statuează că "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", legiuitorul are prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv cu privire la condițiile de exercitare a căilor de atac". Se constată astfel că revizuentul nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege, iar motivele prezentate nu pot constitui temei al admiterii cererii de repunere în termen.

Temeiul de drept al soluției adoptate în revizuire Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen, va admite excepția tardivității și în temeiul dispozițiilor art. 513 din C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată.