ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2373/2024

Ședința publică din data de 24 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal la data de 25 martie 2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a solicitat:

(i) anularea Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 6204 din 16.12.2020 de modificare a Ordinului Ministerului Cercetării și Inovării nr. 628 din 17.10.2019, emis de pârât, cu consecința recunoașterii dreptului pretins, a interesului legitim, precum și a prejudiciului cauzat ca urmare a modificării Ordinului Ministerului Cercetării și Inovării nr. 628 din 17.10.2019;

(ii) obligarea pârâtului la plata de daune materiale în cuantum de 5.055 RON (reprezentând indemnizația de membru în CA al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - MIT, începând cu luna ianuarie 2021, calculată până la data prezentei cereri) la care se adaugă câte 1.685 RON/luna, până la data reintegrării reclamantului, prin anularea ordinului atacat;

(iii) obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 10.000 RON;

(iv) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 4886 din 3 septembrie 2021, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 23 septembrie 2021.

Prin sentința civilă nr. 960 din 13 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării;

(ii) a anulat Ordinul MEC nr. 6204/16.12.2020;

(iii) a obligat pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării la plata către reclamant a sumei de 5.055 RON reprezentând indemnizația lunară aferentă perioadei 01.01.2021-30.03.2021, precum și, în continuare, a sumei de 1.685 RON/luna până la data renumirii acestuia în funcția de membru al consiliului de administrație;

(iv) a obligat pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării la plata către reclamant a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale;

(v) a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 1.650 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 960 din 13 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

Recurentul-pârât invocă excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 33 C. proc. civ., arătând că intimatul-reclamant a formulat cerere împotriva unui ordin în cuprinsul căruia nu este nominalizat, respectiv OMEC nr. 6204/16.12.2020, care nu face vreo mențiune cu privire la revocarea intimatului din funcție. Mai arată că intimatul-reclamant a fost numit în funcție prin OMCI nr. 328/17.10.2019.

Totodată, susține că, prin anularea OMEC nr. 6204/16.12.2020 se încalcă drepturile unor persoane care nu au legătură cu prezenta cauză.

Pe fondul recursului, pârâtul susține că instanța a interpretat greșit, într-o manieră limitativă, prevederile art. 9 din H.G. nr. 637/2003 și art. 16 din H.G. nr. 998/2006, din perspectiva dreptului autorității de a emite ordine de ministru prin care să nominalizeze reprezentanții ministerului și specialiștii în consiliile de administrație ale institutelor naționale și ale instituțiilor publice de cercetare-dezvoltare.

Susține că, odată cu emiterea Ordinului MEC nr. 5623/2020 pentru aprobarea metodologiei de nominalizare a reprezentanților și specialiștilor în consiliile de administrație, a încetat aplicabilitatea Ordinului nr. 821/26.09.2018. Anexa 3 pct. 4 lit. f) din Ordinul nr. 5623/2020 preia aceleași dispoziții din Anexa 3 pct. 5 lit. g) din Ordinul nr. 821/26.09.2018 referitoare la condițiile de revocare a specialiștilor, dispoziții ulterior preluare și în Ordinul nr. 616/18.10.2021, arătându-se că revocarea specialistului de către reprezentant se face la constatarea neîndeplinirii condițiilor de nominalizare.

Consideră că Ordinul MEC nr. 5623/2020 nu este un act administrativ cu caracter normativ, astfel încât să i se aplice principiul neretroactivității, cum greșit a reținut prima instanță. Ordinul este de aplicare directă și imediată de la data emiterii sale, astfel că toată procedura nu putea fi efectuată în baza Ordinului nr. 821/26.09.2018, care fusese abrogat. Chiar și în aceste condiții, toate metodologiile succesive conțin aceleași reglementări, care nu aduc vreo atingere drepturilor și intereselor legitime ale intimatului-reclamant. Ordinul MEC nr. 616/18.10.2021 a preluat aceleași dispoziții din Ordinele nr. 821/2018 și nr. 5623/2020, fără a modifica condițiile pe care trebuie să le îndeplinească membrii specialiști în consiliile de administrație.

Printr-un alt rând de critici, recurentul-pârât consideră că greșit a apreciat instanța de fond asupra dreptului intimatului-reclamant de a primi despăgubiri materiale, întrucât, nemaifăcând parte din consiliul de administrație, nu are dreptul la încasarea indemnizației pentru funcția pe care nu a mai exercitat-o. Anularea ordinului de revocare nu echivalează cu o repunere a părților în situația anterioară în ceea ce privește reintegrarea intimatului-reclamant în funcție, atât timp cât nu a cerut în mod expres acest lucru prin cererea de chemare în judecată. Ca atare, în mod greșit s-a dispus plata în continuare a indemnizației lunare până la data renumirii în funcție, cât timp acesta nu a cerut reintegrarea.

Mai arată recurentul că instanța de fond a acordat în mod greșit daunele morale solicitate de reclamant, acestea nefiind dovedite.

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În ceea ce privește lipsa de interes în susținerea acțiunii, solicită respingerea, ca nefondată, a acestei excepții, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Consideră reclamantul că justifică un interes determinat de a formula acțiunea, câtă vreme a fost îndepărtat nelegal dintr-o activitate, fiind privat de veniturile aferente acestei activități. Interesul îndeplinește și condiția legitimității, întrucât îndepărtarea din funcție s-a făcut cu încălcarea art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 637/2003 și art. 10 alin. (4) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 998/2006 și are caracter personal, întrucât acțiunea este formulată de titularul dreptului subiectiv material invocat.

Cât privește susținerile recurentului-pârât, în sensul că, prin anularea OMEC nr. 6204/16.12.2020 s-ar încălca drepturile unor persoane care nu au legătură cu speța, intimatul-reclamant susține că, potrivit art. 78 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul fondului nu era obligat să procedeze la introducerea în cauză a altor persoane și nici nu a considerat că este necesară o astfel de măsură, iar pârâtul nu a formulat o astfel de cerere în fața instanței de fond.

Pe fondul recursului, intimatul-reclamant reiterează situația de fapt care a condus la promovarea litigiului de față, arătând că prin Ordinul nr. 6204/16.12.2020 a fost modificată componența consiliului de administrație din care făcea parte, fără a-i fi adusă la cunoștință această modificare, cu încălcarea art. 9 alin. (4) din H.G. nr. 637/2003. Intimatul consideră că nu se află în nicio situație prevăzută de această normă legală, care să justifice înlocuirea sa din consiliul de administrație. Totodată, nu i-a fost comunicat nici ordinul de revocare din funcție și motivele care au stat la baza acestei decizii. Mandatul era acordat pe o perioadă de 4 ani, până la 16.10.2023, iar potrivit art. 10 alin. (4) din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 998/2006, revocarea nu se putea dispune decât pentru abateri dovedite sau pentru nerespectarea îndatoririlor, sens în care au fost încălcate și prevederile art. 9-11 și 15 din Anexa la H.G. nr. 998/2006.

Pentru aceste motive, intimatul-reclamant consideră că Ordinul MEC nr. 6204/16.12.2020 este nelegal, neexistând un temei al revocării din funcție.

În ceea ce privește daunele solicitate prin acțiune și acordate de instanța de fond, învederează intimatul-reclamant că despăgubirile au fost solicitate în temeiul art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, în temeiul răspunderii patrimoniale a autorității pentru actul administrativ nelegal, iar nu ca o contraprestație pentru activitatea desfășurată în cadrul consiliului de administrație. Instanța de fond a reținut în mod corect că prejudiciul material suportat de reclamant constă în neîncasarea indemnizației de membru al consiliului de administrație, de care nu mai beneficiază în prezent și care nu era achitată de recurentul-pârât, ci de un terț. Totodată, în opinia intimatului-reclamant, sunt legale și considerentele instanței de fond asupra existenței unui prejudiciu moral.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat de reclamant, precum și de motivul de casare invocat din oficiu, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea în anularea Ordinului nr. 6204/16.12.2020, emis de pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, prin care, potrivit art. I, s-a modificat componența consiliului de administrație al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie - MIT, în conformitate cu Anexa la acest ordin. În esență, reclamantul a învederat că a fost nominalizat ca membru al acestui consiliu de administrație, în calitate de specialist, prin Ordinul MCI nr. 628/17.10.2019, calitate din care a fost înlocuit prin emiterea ordinului contestat, anterior expirării mandatului de 4 ani pentru care a fost numit.

Înalta Curte constată că reclamantul a formulat acțiunea doar în contradictoriu cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, cadrul procesual subiectiv pasiv cuprinzând, așadar, doar autoritatea emitentă a ordinului contestat, fără a fi chemați în judecată și beneficiarul/beneficiarii actului administrativ dedus judecății.

Înalta Curte reține că art. I din OMEC nr. 6204/16.12.2020 prevede doar că se modifică componența consiliului de administrație al institutului, fără a se indica, punctual, ce modificări au fost operate, prin indicarea expresă a persoanei/persoanelor înlocuite și a celor care îi înlocuiesc. Din anexa la OMEC nr. 6204/16.12.2020, rezultă cu certitudine că, în locul reclamantului A., a fost numit membru în consiliul de administrație, în calitate de specialist, domnul B.. În ceea ce privește restul membrilor din consiliul de administrație care figurează în anexa la ordin, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte dacă și numirea acestora în consiliu s-a făcut ca urmare a ordinului contestat, prin modificarea componenței consiliului de administrație, ori aceștia făceau deja parte din consiliu conform unor acte anterioare.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. "Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură."

Potrivit art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecății o impune, judecătorul va pune în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părți nu solicită introducerea în cauză a terțului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluționată fără participarea terțului, va respinge cererea, fără a se pronunța pe fond."

Acestor dispoziții din procedura civilă generală le corespund, în materia contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Instanța de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor subiecte de drept."

Fără a nega principiul disponibilității care guvernează procesul civil, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că prevederile anterior citate reprezintă norme de procedură imperative, aplicabile în situațiile expres indicate, fiind și o expresie a principiului rolului activ al judecătorului, astfel cum este acesta definit prin dispozițiile art. 22 din C. proc. civ.

În acest sens, analizând dispozițiile art. 78 din C. proc. civ., Curtea Constituțională a reținut, prin decizia nr. 480/2016, următoarele:

"...dispozițiile art. 78 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. nu pot fi apreciate ca fiind neconstituționale, deoarece refuzul introducerii în cauză a altor persoane este manifestat de chiar părțile din proces. Dispozițiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiției, ci au în vedere ipoteza în care judecătorul apreciază necesară introducerea în cauză a altor persoane, iar părțile refuză, astfel încât nu sunt afectate garanțiile unui proces echitabil și nici dreptul la apărare. Dispoziția legală criticată dă expresie principiului rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluționări juste și complete a cauzei, însă cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, printre care și principiul disponibilității părților. Acest principiu este derivat din prevederile constituționale ale art. 124 alin. (2) care consacră trăsăturile pe care trebuie să le întrunească justiția într-un stat de drept. Pentru a putea fi unică, egală și imparțială, justiția trebuie administrată de judecători care să dispună de putere de apreciere asupra unor aspecte diverse, inclusiv în ceea ce privește depunerea tuturor diligențelor în vederea stabilirii corecte și cuprinzătoare a cadrului procesual.(...) Totodată, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale."

Așadar, judecătorul învestit cu judecarea cauzei este obligat să aibă în vedere principiul disponibilității, însă aplicarea acestui principiu nu poate conduce la încălcarea drepturilor fundamentale ale unor terțe subiecte de drept și la nesocotirea altor principii de bază ale procedurii civile, precum principiul contradictorialității sau principiul dreptului la apărare.

În situațiile în care mai multe persoane sunt părți ale raportului civil dedus judecății, iar tranșarea litigiului afectează drepturile și obligațiile acestora, coparticiparea procesuală este obligatorie, necesară și de natură a condiționa însăși admisibilitatea acțiunii civile.

Aplicând aceste considerente de ordin teoretic și jurisprudențial la cauza de față, Înalta Curte constată că, pentru a statua jurisdicțional asupra conduitei unei autorități administrative, materializate în actul administrativ supus cenzurii pe calea contenciosului administrativ, instanța trebuie să ia în considerare și punctul de vedere al beneficiarului/beneficiarilor respectivului act administrativ. Analiza legalității actului administrativ, prin prisma consecințelor pe care le produce hotărârea judecătorească pronunțată, trebuie să aibă loc în contradictoriu atât cu emitentul, cât și cu beneficiarul/beneficiarii actului, litisconsorțiul procesual pasiv fiind, în acest caz, obligatoriu.

Soluționarea litigiului doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat încalcă atât principiul dreptului la apărare, consacrat de art. 13 din C. proc. civ., cât și principiul contradictorialității, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ., beneficiarul/beneficiarii actului neavând posibilitatea de a cunoaște pretențiile reclamantului și nici a de a formula apărări cu privire la legalitatea actului administrativ care îi/le profită, în condițiile în care o eventuală soluție de anulare a actului administrativ generează efecte în patrimoniul și/sau în persoana acestuia/acestora.

În condițiile în care reclamantul a solicitat anularea în întregime a ordinului atacat și nu a înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârât, pe beneficiarul/beneficiarii actului administrativ, respectiv domnul B. și, după caz, ceilalți membri ai consiliului de administrație numiți prin OMEC nr. 6204/16.12.2020, instanța de fond trebuia să procedeze conform dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 din C. proc. civ., respectiv să pună în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a acestuia/acestora.

Trebuie subliniat faptul că instanța de judecată nu are dreptul introducerii în cauză, din oficiu, a unei părți, însă are obligația de a pune în discuția părților necesitatea întregirii cadrului procesual, în funcție de datele concrete ale speței și de obiectul litigiului. Verificarea cadrului procesual subiectiv pasiv ține de buna administrare a justiției și de îndeplinirea rolului activ al judecătorului, putând fi realizată atât de instanța de fond, cât și de instanța de control judiciar, din oficiu, în orice stare a pricinii.

Înalta Curte nu achiesează la poziția procesuală exprimată în ședință publică de reprezentantul intimatului-reclamant, în sensul că terțele persoane numite în componența consiliului de administrație nu ar suferi niciun dezavantaj prin anularea actului administrativ. Numirea în consiliul de administrație al Institutului aduce beneficii membrilor acestuia, care pot avea natură patrimonială (indemnizația de membru), dar și nepatrimonială, în sensul obținerii unor avantaje de ordin profesional, cum ar fi, de exemplu, posibilitatea ocupării ulterioare a altor funcții, în baza calității de membru în consiliul de administrație al institutului. Prin urmare, nu se poate susține că acestora nu li s-ar produce niciun dezavantaj prin anularea actului administrativ care constituie temeiul legal al ocupării funcției de membru în consiliul de administrație.

Pentru aceste considerente, socotind neîntrunirea litisconsorțiului procesual obligatoriu drept motiv de reformare a hotărârii de ordine publică subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința civilă nr. 960 din 13 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, urmând ca, în raport de prevederile art. 501 C. proc. civ., instanța de trimitere să pună în discuția părților necesitatea definirii cadrului procesual adecvat, prin introducerea în cauză a beneficiarului actului administrativ contestat, respectiv domnul B. și, după caz, și a altor persoane beneficiare ale OMEC nr. 6204/16.12.2020, în măsura în care numirea acestora în componența consiliului de administrație al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie s-a dispus tot prin acest ordin.

În raport de soluția de casare cu trimitere spre rejudecare și de motivul care a determinat-o, Înalta Curte constată că nu mai poate trece la analizarea motivelor de recurs formulate de pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, acestea privind aspecte subsidiare stabilirii cadrului procesual subiectiv pasiv, cu respectarea prevederilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 și art. 78 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării împotriva sentinței civile nr. 960 din 13 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.