ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3147/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24 martie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, anularea Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 6225/18.12.2020 de modificare a Ordinului Ministerului Cercetării și Inovării nr. 441/18.05.2018, cu consecința recunoașterii dreptului pretins, a interesului legitim, precum și a prejudiciului cauzat ca urmare a modificării Ordinului Ministerului Cercetării și Inovării nr. 441/18.05.2018.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin sentința nr. 1909 din 14 decembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL CERCETĂRII, INOVĂRII ȘI DIGITALIZĂRII, și a anulat Ordinul MEC nr. 6225/18.12.2020. A obligat paratul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării la plata către reclamantă a sumei de 7890 RON reprezentând indemnizația lunara aferenta perioadei 01.01.2021-30.03.2021, precum și, în continuare, a sumei de 2630 RON/luna pana la data renumirii acesteia în funcția de membru al consiliului de administrație. A obligat paratul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării la plata către reclamantă a sumei de 2000 RON reprezentând daune morale.

Recursul formulat în cauză Împotriva sentinței nr. 1909 din 14.12. 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, solicitând admiterea cererii de recurs cu consecința casării sentinței civile atacate, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată. În esență, în motivare, a reținut că disp. art. 9 din H.G. nr. 637/2003 precum și art. 10 Anexa 1 din H.G. nr. 293/2004 nu se interpretează în sens limitativ, în aplicarea acestora, autoritatea de stat având dreptul legal de a emite ordine de ministru, prin care să se stabilească modalitatea privind nominalizarea reprezentanților ministerului coordonator și a specialiștilor în consiliile de administrație ale institutelor naționale de cercetare și dezvoltare și ale instituțiilor publice de cercetare și dezvoltare. Cu referire la condițiile de revocare, în ambele ordine, se specifică foarte clar că revocarea reprezentantului de către reprezentat se face la constatarea neîndeplinirii condițiilor de nominalizare, reprezentant care trebuia să fi obținut la evaluarea performanțelor profesionale individuale din ultimul an calificativul "foarte bine" . Or, intimata - reclamantă nu a obținut calificativul foarte bine în anul 2019 iar, în acest caz, apreciază ca fiind lipsită de relevanță reținerea că evaluarea reclamantei s-a realizat potrivit Ordinului nr. 5623/2020 iar nu potrivit Ordinului nr. 821/2018. A mai precizat că anulând actul de revocare al reclamantei din funcție, prima instanță nu trebuia să procedeze la obligarea pârâtului să îi achite acesteia indemnizațiile în cuantum de 2630lei/lună până la data renumirii în funcție câtă vreme reclamanta nu a solicitat și reintegrarea prin cererea de chemare în judecată. A mai menționat că nu se pot acorda daune morale deoarece în cauză nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, o astfel de cerere trebuie probată. Prin urmare, a susținut că reclamanta nu a suferit niciun prejudiciu moral sau fizic ca rezultat al unei fapte ilicite săvârșite de recurentul - pârât. Ca atare, revocarea intimatei - reclamante din funcția de membru al Consiliului de Administrație, ca urmare a emiterii ordinului contestat, nu a generat repercusiuni asupra funcției de bază a acesteia - funcționar public și nu a condus la rămânerea fără muncă a acesteia, motiv pentru care ea nu poate fi îndreptățită la acordarea daunelor morale.

Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinarea de la dosarul cauzei, a fost solicitată de către reclamanta A. respingerea cererii de recurs, ca fiind nulă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge cererea de recurs, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului Ministrului Educației și Cercetării nr. 6225/18.12.2020 de modificare a Ordinului Ministerului Cercetării și Inovării nr. 441/18.05.2018, cu consecința recunoașterii dreptului pretins, a interesului legitim, precum și a prejudiciului cauzat ca urmare a modificării Ordinului Ministerului Cercetării și Inovării nr. 441/18.05.2018. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a anulat Ordinul MEC nr. 6225/18.12.2020, obligând paratul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării la plata către reclamantă a sumei de 7890 RON reprezentând indemnizația lunara aferenta perioadei 01.01.2021-30.03.2021, precum și, în continuare, a sumei de 2630 RON/luna pana la data renumirii acestuia în funcția de membru al consiliului de administrație. A acordat reclamantei suma de 2000 RON reprezentând daune morale. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate. Instanța de control judiciar constată că se invocă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Subsumat acestui motiv de recurs se invocă interpretarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 din H.G. nr. 637/2003 și ale art. 10 Anexa 1 ale H.G. nr. 293/2004. Înalta Curte constată că incidente în cauză sunt dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 637/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare: "Conducerea institutului național este asigurata de: a) consiliul de administrație; b) comitetul de direcție; c) directorul general." Potrivit art. 9 din aceeași hotărâre de guvern: "(1) Consiliul de administrație este format din 7 sau 9 membri, cetățeni români, numiți prin ordin al organului administrației publice centrale coordonator, cu avizul autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare, la propunerea conducerii autorității de la care aceștia provin, pentru un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit. (2) Din consiliul de administrație fac parte în mod obligatoriu: a) directorul general al institutului național, care este președintele consiliului de administrație; b) președintele consiliului științific al institutului național; c) un reprezentant al autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare; d) un reprezentant al organului administrației publice centrale coordonator al institutului național, după caz; e) un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice; f) un reprezentant al Ministerului Muncii și Justiției Sociale. (3) Ceilalți membri ai consiliului de administrație sunt specialiști din domeniu, propuși de organul administrației publice centrale coordonator al institutului național. (3^1) Din categoria specialiștilor pot face parte și reprezentanți ai autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare și, după caz, ai organului administrației publice centrale de specialitate în domeniul specific de activitate al institutului național. (4) Revocarea membrilor consiliului de administrație se face de același organ care a făcut numirea, în caz de abateri sau de nerespectare a îndatoririlor ce le revin." Potrivit art. 37 din hotărârea de guvern amintită: "Regulamentul de organizare și funcționare propriu fiecărui institut național, elaborat pe baza și cu respectarea prezentului regulament-cadru, se aproba prin hotărârea Guvernului de înființare a institutului național." In aplicarea acestui text legal, a fost emisă H.G. nr. 293/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie - ICECHIM București. Art. 10, 11 și 12 din Anexa 1 la H.G. nr. 293/2004 statuează următoarele: Art. 10- "Consiliul de administrație este format din 7 membri, cetățeni români, numiți prin ordin al ministrului economiei și comerțului, cu avizul autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare, la propunerea conducerii autorității de la care aceștia provin, pentru un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit." Art. 11 "(1) Din consiliul de administrație fac parte în mod obligatoriu: a) directorul general al institutului național, care este și președintele consiliului de administrație; b) un reprezentant al ministerului coordonator; c) un reprezentant al Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului; d) un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice; e) un reprezentant al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei; f) președintele consiliului științific al institutului național; g) un specialist din domeniul de activitate al institutului național, propus de ministrul economiei și comerțului. (2) Consiliul de administrație își desemnează prin vot vicepreședintele." Art. 12- "Revocarea membrilor consiliului de administrație pentru abateri grave sau lipsă de activitate în executarea mandatului se face de același organ care a făcut numirea." Recurentul-pârât susține că prima instanță, cu interpretarea greșită a acestor dispoziții legale, a admis cererea de chemare în judecată. Instanța de fond, cercetând legalitatea Ordinului MEC nr. 6225/18.12.2020, contestat în prezenta cauză, a reținut prin raportare la prevederile art. 9 din H.G. nr. 637/2003 respectiv art. 10 din Anexa 1 la H.G. nr. 293/2004 că mandatul membrilor consiliului de administrație este de 4 ani, cu posibilitatea de a fi reînnoit, cele două acte normative prevăzând limitativ cazurile in care acesta poate înceta înainte de ajungerea lui la termen, și anume revocare, în caz de abateri sau de nerespectare a îndatoririlor respectiv lipsă de activitate în executarea mandatului ce le revine. Prin urmare, mandatul în curs al reclamantei conform Ordinului MEC nr. 441/18.05.2018 nu putea înceta prin revocarea acesteia din componența consiliului de administrație pe motiv că a fost în acest consiliu de mai mult de 8 ani, precum și a faptului că nu îndeplinește condiția ca în anul precedent, respectiv 2019, să fi obținut calificativul "foarte bine" la evaluarea performanțelor profesionale pentru anul 2019, prin aplicarea criteriilor stabilite prin Anexa 2 la Metodologia aprobată prin Ordinul MEC nr. 5623/24.09.2020. Or, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 deoarece nu a existat un ordin de revocare emis de organul care a făcut numirea care să se fi reținut faptul că reclamanta a săvârșit vreo abatere sau nu a respectat îndatoririle care îi reveneau în calitate de membru al consiliului de administrație. Mai mult decât atât, prima instanță, în mod corect a dat eficiență principiului neretroactivității legii civile, constatând că Ordinul MEC nr. 5323/24.09.2020 prin care a fost aprobată Metodologia privind nominalizarea reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării și a specialiștilor în consiliile de administrație ale institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, urma să fie aplicabil pentru viitor, adică pentru următoarele nominalizări în cadrul consiliilor de administrație, fără afectarea mandatelor în curs, acesta fiind începute sub imperiul unei alte legislații și urmând a înceta la termen în lipsa unei revocări în condițiile legii. Față de aceste considerente ale primei instanțe precum și în raport de conținutul normelor legale anterior amintite, Înalta Curte reține că ordinul nr. 6225/18.12.2020 emis cu aplicarea OMEC nr. 5623/2020 este nelegal ca urmare a încălcării principiului aplicării legilor în timp. În acest sens se va înlătura critica recurentului -pârât conform căreia OMEC nr. 5623/2020 nu este act normativ și de la aplicarea acestuia ar fi înlăturat principiul neretroactivității legii în timp. Faptul că prin ordinul nou, respectiv prin OMEC nr. 5623/2020, au fost preluate o serie de reglementări ale vechiului ordin, respectiv ale OMEC nr. 821/2018, care au conținut identic, nu justifică conduita recurentului - pârât care la emiterea ordinului de revocare a intimatei-reclamante a aplicat OMEC nr. 5623/2020 iar nu OMEC nr. 821/2018, evaluarea persoanei impunându-se a fi realizată în temeiul actului în vigoare la momentul la care mandatul acesteia a început. În ceea ce privește solicitarea de acordare a sumelor de bani, reprezentând prejudiciu material, cuvenite intimatei - reclamante, acesta este efectul firesc al anulării actului administrativ nelegal al revocării acesteia din funcția de membru al Consiliului de Administrație. Prin urmare, Înalta Curte reține că a fost corectă soluția emisă de prima instanță care a obligat recurentul - pârât la repararea prejudiciului material, fiind vorba așadar de repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită de a emite un ordin nelegal. În continuare, analizând critica recurentului - pârât care a susținut că nu sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale, Înalta Curte apreciază că acest motiv de nelegalitate nu are fundament, soluția emisă de prima instanță cu privire la cererea de acordare a daunelor morale fiind legală și temeinică prin raportare la suferințele de ordin psihic ale intimatei-reclamante cauzate de îndepărtarea sa din calitatea oficială deținută, care nu se putea realiza decât pentru abateri, aspect nedovedit în cauză. Totodată, revocarea intempestivă a mandatului deținut de intimata-reclamantă în cadrul consiliului de administrație a fost generatoare de disconfort la nivel de personal și a dus la afectarea imaginii profesionale a acesteia sens în care apare ca întemeiată cererea de acordare a daunelor morale. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția emisă de prima instanță este legală și temeinică, are la bază o argumentație solidă și nu se impune a fi reformată pe calea demersului judiciar de față. Referitor la solicitarea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată generate de soluționarea prezentei cai de atac, Înalta Curte reține că, partea a precizat cuantumul acestora (1200lei) și în ce constau (onorariu de avocat), depunând și dovezi ale efectuării acestora. Conform înscrisurilor aflate la dosar la fila x și în acord cu dispozițiile art. 451 alin. (1) și art. 452 C. proc. civ., raportat la modalitatea de soluționare a cererii de recurs, care urmează a fi respinsă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din același Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, întrucât aceasta este partea care a câștigat procesul, în accepțiunea normelor legale în materie, recurentul fiind partea care a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia din urmă la cheltuieli de judecată către partea intimată-reclamantă. 5. Soluția instanței de recurs Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâtul Ministerul Educației și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.